vineri, 4 iulie 2014

Criterii în educație la vârsta preșcolară

Foto credit
Primul an de grădiniță al celei mici a fost unul foarte bun, am fost foarte mulțumită de ceea ce a învățat ea acolo, de cum au decurs orele, activitățile. Am avut șansa unor metode pedagogice proaspete, a unui mod de abordare tânăr și lipsit de influența vechilor tipare. Punând accentul pe dezvoltarea logicii copiilor, precum și a abilităților practice, domnișoara noastră a reușit să facă o plăcere din mersul la grădiniță. De aceea, mare mi-a fost mirarea să constat că unii părinți, cu care am avut ocazia să discut și să le aflu părerea, nu sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară activitățile la grădiniță. Printre motivele lor se numără și faptul că nu învață câte o poezie pe săptămână, așa cum se făcea anul trecut, cu vechea educatoare, care a ieșit la pensie.

Eu nu știu cum era anul trecut, căci pe a mea am înscris-o direct în grupa mijlocie, însă în mod cert memorarea unor poezii nu-ți face copilul mai deștept sau, în orice caz, nu acesta e criteriul de evaluare al progreselor copilului. Să învețe poezii, cât mai multe poezii, în loc să își dezvolte gândirea și imaginația mi se pare o abordare nu doar învechită, ci și ineficientă. Dezvoltarea intelectuală a copilului presupune multă stimulare. Învățarea poeziilor se axează doar pe memorie. Și nu este suficient. De altfel, memoria poate fi testată mult mai eficient prin alte metode, scotând în evidență și alte laturi ale sale- nu doar cea auditivă, ci și cea vizuală, urmând mai multe direcții.


Alții sunt de părere că grădinița este singura responsabilă de educația copilului și au impresia că educatoarea trebuie să-i învețe absolut tot, iar ei acasă, nimic, că doar de aia îi duc la grădiniță, să-i învețe acolo ceea ce trebuie să știe și nu admit că ar fi de datoria lor să îi învețe câte ceva și acasă. De fapt, esențial este și exemplul părinților, copiii imită comportamentele care le sunt la îndemână. Dacă nu i-ai pus copilului creionul în mână încă dinainte de a-l duce la grădiniță, înclin să cred că nici tu nu prea ai tangențe cu instrumentele de scris. La început, când s-a demarat parteneriatul Grădiniță- Familie, cei interesați au fost foarte puțini, apoi am rămas doar eu. Nu doar grădinița școlarizează copilul. Părinții au și ei sarcinile lor în acest sens. Chiar dacă cerințele la această vârstă sunt mici, nu vorbim de teme pentru acasă sau alte chestii complicate, trebuie să exersezi acasă cu copilul, să-i oferi informațiile pe care ți le cere, să încerci să-i trezești interesul pentru altele noi. La grădiniță, ca și la școală, noțiunile sunt la un nivel mediu pentru fiecare vârstă în parte. Poate copilul se situează deasupra sau sub aceea medie. Și într-un caz și în celălalt, trebuie sprijinit.

Totuși, faptul că, atunci când, la ședința cu părinții, ni s-a solicitat un scurt feed-back în privința activităților de la grădiniță, ceilalți abia dacă au dat răspunsuri de da sau de nu, în funcție de întrebare, fără a face propuneri sau a-și exprima nemulțumirile, în vreme ce eu începeam să scriu o nuvelă,  mă face să cred că degeaba îmi consum nervii cu astfel de oameni care preferă să bârfească decât să își exprime nemulțumirile atunci când au fost rugați să o facă.

5 comentarii:

  1. Voiam sa zic ca si eu am indraznit sa ma exprim mai pe larg de cateva ori in cadrul unor astfel de evaluari corporatiste obligatorii, In caz ca era chiar vorba de
    ceva important pt mine, (si nici nu imi pot
    inchipui cum ar fi daca mi-ar cere cineva
    feed-back direct cu intrebari de genul asta
    re educatia unui copil teoretic al meu
    propriu, ca probabil as fi tentat nu numai
    sa scriu trilogii dar chiar sa alcatuiesc un
    plan de imbunatatiri pt educatia copilului
    plus semenilor si urmasilor lui pe viitorii
    minim 300 de ani, cu parametri de
    verificare si recorectare la fiecare cincinal,
    cu clauze si conditii de constitutionalitate, ca ori ar deveni asa ca un fel de Magna
    Carta a invatamantului prescolar, ori
    probabil m-ar indruma directorul gradinitei
    sa incep sa ma tratez psihiatric)...ce am
    remarcat insa din completarea acestor formulare corporatiste e ca daca incerci explici ceva mai pe larg, chiar si doar 2
    proozitii, in vreun spatiu aparent potrivit pt
    asta, (ca o propozitie e ok, nu o baga
    nimeni in seama, dar de la 2 in sus, sau
    daca e o fraza mai neobisnuit de lunga
    sare in ochi), ce se intampla e ca incepi sa
    fii solicitat de managerul sef sa contribui
    cu si mai mult din timpul tau personal
    (plus ala dedicat pasiunii tale, deci teoretic
    si copilului), uneori si bani, ca sa faci
    lectiile acelui manager sef si in continuare,
    pt ca sa primeasca el bonus de la
    corporatie, in timp ce sta pe iahtul lui din Bahamas, in timp ce corporatia se imbunatateste asa oricum ori prin inertie (daca e mai socialista) ori mai dinamic prin competitie (daca e capitalista), insa in
    moduri oarecum insezizabile si minore
    relativ la efortul tau personal sau chiar si al calitatii chestiilor care te pasioneaza pe tine (mai materiale sau chiar spirituale sau sociale)...si desi efortul tau este laudabil,
    chiar posibil si memorabil vreodata,
    posibil mentionabil chiar si in viitoarele
    carti de istorie despre invatamantul
    prescolar, etc, deci ff benefic social, zau,
    exista risc ff mare de burnout in plan
    individual, chiar si cu intentiile cele mai
    onorabile, iar daca e vorba de o corporporatie mai corupta, plus relatii
    sociale mai usor coruptibile, (desi nu cred
    ca e totusi cazul, dar e posibil), ajungi efectiv sa te simti chiar posibil exploatat si
    ca ti se fura tie si copilului (sau proiectului
    personal) painea, banii, nervii, sufletul, etc,
    in schimb pt nu ceva ff imediat tangibil, ci mai mult vorbe goale pe hartie...zau, multi dintre parintii aia care raspund doar Da si
    Nu fara sa se angajeze...stiu ei ce stiu
    (sau ce cred ca stiu) re acest fel de feed-
    back-uri, chiar daca unii poate sunt doar
    pe dinafara sau nepasatori, maj totusi nu
    doresc sa-si puna sufletul pe tava, chiar si
    daca e vorba de copilul lor, de fapt vor sa-
    si protejeze copilul sa nu devina subiect de
    politica, ceea ce este si bine si rau atat pt
    copil cat si societate...dar maj o fac
    aproape instinctiv in mod protector, altii
    mai calculat re efort/gratificatie imediata,
    e ff dificil sa impingi oamenii sa se
    motiveze politic in conditiile unei societati
    de tranzitie plus fara sa le dai impresia
    constanta ca totusi efortul lor conteaza..Insa exista si oameni
    sufletisti.

    Insa tu ridici o intrebare ff buna, ff utila, chiar incontinuu pertinenta pt toata lumea re relatia lor politica cu diverse organizatii, pt ca DESIGUR ca democratia participativa (in diverse moduri si de diverse grade) este preferabila absolutismului, majoritatea credem asta, si chiar si nazuim spre asta, in ciuda dezavantajelor,
    coruptiei, etc, si nu e vorba numai de societatea contemporana sau cea din Ro, e vorba si de masa rotunda a cavalerilor medievali sau a bolovanului ting (lucru) al unor nordici de si mai de mult, si democratia mai elitist antic greceasca, etc....e vorba de contractul social, despre care a vorbit chiar un ideolog cunoscut nu numai in politica dar chiar si precis mai specific in educatie, plus iubitor de literatura, dl Jean Jacques Rousseau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha ! Ha ! Partea initiala, tocmai aia mai descriptiv politica, a iesit ca o poezie, ca am scris de pe mobil. Nici daca as fi vrut asa intentionat, nu ar fi iesit asa de misto !

      Ștergere
  2. Stai sa vezi la scoala! Nu te agita, intotdeauna sunt nemultumiti orice ar face educatoarea/invatatoarea. Lumea chiar adora sa muste pe la spate, iar pe fata sa fie mielusel. Asta e stilul romanesc, se evita confruntarile face-to-face.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. corect! noroc ca ti-am vazut comentariul, altfel spuneam si eu acelasi lucru....

      Ștergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...