Luptând cu angoasa

Mă uit cum se scurg zilele și tot zic că scriu ceva și nu mai reușesc. Toată ziua sunt pe teren, pe la 5 după-amiaza o iau pe cea mică de la școala de vară și începe partea a doua a distracției cotidiene. Printre picături, citesc. Nu atât de mult ca înainte, dar așa e când ai normă întreagă și nici nu ai privilegiul de a folosi transportul în comun. Mai rămâne ceva timp pe la ora asta, nocturnă, dar de cele mai multe ori inspirația mea se odihnește. Sau profit de ocazie să pot citi în liniște. De altfel, nici n-aș avea despre ce să scriu. Lucruri interesante nu mi se întâmplă. Doar n-ați vrea să vă povestesc episoade din minunatul trafic bucureștean, n-ar avea niciun haz. Și nici cum sunt mereu ruptă și întreruptă dintr-ale mele și încep să spumeg. Chiar n-ai cum să scrii sau să citești când există câte un factor perturbator care te interpelează într-un fel sau altul.



Astfel se explică tăcerea mea. Și stările neplăcute pe care le am de multe ori. Ajung de multe ori la limitele răbdării căci am de-a face cu prea multe lucruri care nu mă interesează, de care m-aș putea lipsi. Și, în schimb, nu mai reușesc să mă bucur de ceea ce îmi place. Bine măcar că în plan finaciar nu mai e atât de grea situația. Departe de a fi pe roze, e mult mai bine acum decât a fost până nu demult. Eu, totuși, nu pot scăpa de scepticism și de rezervele pe care le am.

Aștept ca lucrurile să capete nuanțe mai plăcute, să-mi liniștesc mintea și să-mi refac forțele. Epuizarea îmi tot dă târcoale, iar motivele de bucurie sunt destul de puține sau nu le văd eu și e ca și cum n-ar fi. Ca să nu fiu totuși nedreaptă, aș avea un motiv de bucurie în zilele ce urmează, când voi primi un colet cu mai multe cărți. N-am putut rezista ofertelor și mai ales voucher-ului care a făcut posibil un preț foarte mic raportat la valoarea cărților respective. Am să le fotografiez și veți vedea atunci despre ce este vorba. Totuși, sper că nu va fi singura postare din această săptămână. Am despre ce cărți să scriu, trebuie doar să găsesc timp. Am observat că de fiecare dată, după ce termin de scris o recenzie și apăs butonul de publicare, mă încearcă un sentiment de ușurare și de satisfacție