Visând la vara viitoare

Știu, vara asta e pe ducă și nu prea am ce face să o salvez. Mare lucru n-am înțeles eu din ea, cu excepția micilor excursii în zone de munte, de care m-am bucurat nespus de mult. Au fost ca niște priviri în timp spre anii de mult trecuți, ai copilăriei, dar și către alți ani, pe care nu i-am trăit eu, dar pe care munții i-au văzut și le-au supraviețuit, martori ai efemerelor existențe umane. Munții cu al lor farmec, plini de taine, de frumuseți și de pericole- locuri în care omul își regăsește rădăcinile, comuniunea cu natura, locuri nepervertite încă de mizerie, de răutate sau de modernizare. Locuri în care simți cât ești de mic, de neînsemnat, simți tot ce-a fost acolo înaintea ta, toți pașii care au atins potecile acelea în continuă schimbare.

Dar ce spuneam? A, da. Vara s-a dus. Pot însă să visez la vara viitoare. Pot chiar să-mi fac planuri de pe acum. De exemplu, mă gândesc la modul serios să-mi cumpăr un hamac pe care să-l agăț între doi copaci, într-o zonă liniștită, înverzită, și în care, tolănită, să citesc o carte de-a lui Marquez. Poate chiar Un veac de singurătate...