Incercare mai mult sau mai putin esuata

Cica am incercat sa imi mut blogul pe wordpress, asa ca sa vad cum e si sa am mai putin de munca atunci cand voi lua o decizie definitiva. Parca imi place mai mult cum arata, dar e mult mai complicat sau cel putin asa mi se pare acum. Nu stiu de ce, dar n-au aparut toate comentariile, iar articolele apar in dublu exemplar. Am mai sters eu vreo cateva, dar m-am plictisit. Pana una-alta, raman pe blogspot, aici voi scrie in continuare, acolo doar incerc sa ma acomodez cu interfata, cu butoanele si mai am mult de munca...am incercat eu si pe aici sa pun etichete, impartind articolele in 4 categorii, dar e mult de munca si nu am ajuns prea departe. Cred ca in wordpress o sa sterg ce am pus si o voi lua de la capat, ca nu ma simt bine sa nu le stiu in regula...mai bine deloc decat asa. Vreau sa imi fac blogul dupa cum doresc, nu sunt multumita nici de varianta actuala de pe blogspot, mi-ar place sa pot avea mai multe blog-roll-uri, sa impart articolele pe categorii, intr-un cuvant, mai multa organizare, caci  mi se pare prea dezordonat.

Ciubotele lu' mamaia

Stiu ca nu sunt o impatimita a modei si nu urmaresc sa fiu in ton cu noile trenduri, poate de aceea mi-e greu sa inteleg anumite aparitii...cum sunt de exemplu cizmele de cauciuc, asemanatoare celor pe care le folosesc oamenii la tara, cand ploua sau cand se baga in cotetul porcului sa raneasca pe acolo...astea de sunt la moda acum se diferentiaza, din cate vad eu, doar prin culoare...adica sunt roz, verzi sau mai stiu eu ce culori...si se pare ca e tare cool sa porti asa ceva...mai ales pe canicula, cred ca e tare cool...asa cum am vazut eu zilele trecute...cred ca ai o senzatie mirifica purtand asa ceva cand soarele incinge si cea mai alba rochita de stamba, in sau bumbac...deja imi imaginez picioarele fierte ale purtatoarei si sper ca niciun mascul sa nu fi fost nevoit sa contemple asemenea priveliste in drumul spre asternut. Doar zic...

Pro sau contra pedepsei cu moartea?

Saptamana trecuta, un senator sau un deputat (pentru mine e totuna, desi am studiat la un anumit moment aspectul), initiase un proiect de introducere a pedepsei cu moartea in cazul violului asupra unui copil urmat de moartea victimei...intre noi fie vorba, ideea  nu mi se pare deplasata...sunt delicte grave pentru care ar fi necesara pedeapsa cu moartea. Insa, cel putin la noi, erorile judiciare sunt prea frecvente, numarul de dosare pe care le are fiecare judecator in fiecare zi este prea mare, pentru a fi siguri ca vinovatia cuiva este indubitabila si stabilita in mod corect. Sa nu mai spun de cazurile in care solutia este influentata prin diverse mijloace...Procentul cazurilor susceptbile de a fi judecate incorect este mult prea mare pentru a putea fi acceptata introducerea pedepsei cu moartea, existand riscul de a fi condamnate persoane nevinovate. Stiu ca aceeasi posibilitate exista si in alte state, nu doar la noi, insa, dat fiind ca ma intereseaza situatia de la noi, sunt de parere ca, desi necesara, la momentul actual, pedeapsa cu moartea este inoportuna.

Panza de paianjen, de Cella Serghi

Aceasta carte merita un articol special, aparte de cele din categoria „recenzii”, pentru ca este o carte speciala. Am descoperit relativ tarziu acesta exponenta de marca a literaturii romane- Cella Serghi. Nu mi-am imaginat ca voi avea in fata o scriere atat de distinsa si, poate, ar fi trebuit sa citesc aceasta carte mai tarziu, caci dupa ea, toate celelalte imi vor parea sterse. Pentru prima oara, cuvintele imi fug din minte... Acum, dupa ce am facut cunostinta cu scriitura Cellei Serghi, cuvintele mele palesc, goliciunea lor mi se pare atat de evidenta si ideile nu reusesc sa prinda o forma...

Prin ce m-a cucerit aceasta carte?...sa fi fost stilul fluid, de o finete aparte, in care este scrisa…sau povestea din ea? Citind-o, ai senzatia ca timpul din carte zboara,  dar asa e si in viata de zi cu zi…te simti partas la povestea Dianei Slavu, o eroina pe care n-ai cum sa nu o indragesti…nu e un personaj perfect pozitiv, insa nici unul negativ, are si bune, si rele ca fiecare dintre noi…am regasit in ea sau in cele spuse de ea franturi din mine, uneori mai palide, alteori mai bine conturate…e atat de naturala si atat de umana, incat in ea parca s-ar regasi elemente din fiecare om, indoieli si sentimente binecunoscute fiecaruia, etalate intr-un stil suav, mai mult decat cuceritor. Fiecare loc si fiecare traire e atat de bine descrisa incat te simti acolo, traind deopotriva cu ea…un roman in fata caruia am ramas fara cuvinte, pur si simplu nu il pot clasifica, nu il pot sintetiza...e fascinant, prin atmosfera, prin personaje, prin fiecare fraza, incat pur si simplu iti da senzatii complexe, inclusiv olfactive...fiecare mic detaliu te tulbura si te impresioneaza... intamplarile nu urmeaza tiparul unei povesti de dragoste clasice, ce arareori isi gasesc corespondent in realitate; ele creioneaza un destin zbuciumat, plin de suisuri si coborasuri, zugravind viata asa cum e ea...poate in aceasta consta maiestria autoarei, in a reda franturi din viata in cea mai pura forma a sa, in a transmite cititorului toate emotiile si toate framantarile interioare ale personajului. Prin penita Cellei Serghi, fiecare gest, fiecare lucru, cat de banal, devine o metafora ampla, pare ca vede mult mai mult in fiecare lucru, indeosebi intensitatea sentimentelor este amplificata in acest mod. Atmosfera pe care autoarea reuseste sa o creeze are in fundal marea...fie ca ea apare efectiv, fie ca amintire, marea reuseste sa domine destinul zbuciumat al Dianei, ca un martor tacut al framantarilor sale, ai fiorilor ce strabat fiinta sa.

Iubirea nu putea lipsi din acest destin etalat in paginile romanului...tulburatoare si aratandu-se in mai multe ipostaze...dulce, amara, inaltatoare sau, dimpotriva, umilitoare, ea ajuta paianjenul sa-si teasa panza in jurul eroinei...

Tot pentru prima oara, nu am simtit nevoia sa intrevad finalul, sa aflu cum se termina...pentru ca nu voiam sa se termine...as fi vrut sa pot citi mult timp acele fraze calde, discursul de o perfectiune poetica...

Un roman a carui unicitate este incontestabila...e o capodopera a literaturii...abundenta de metafore, de comparatii subtile si inedite nu incarca, nu oboseste, ci dimpotriva, face textul sa curga, iar cititorul sa se desfete citindu-l. E o carte care te marcheaza, un roman de capatai, una din cartile pe care le poti reciti mereu, de fiecare data descoperind ceva nou...

Va invit la o cafea!

...o cafea virtuala...privesc spuma ei in nuanta aceea nedefinita a nisipului fierbinte si ma gandesc la cafeaua facuta pe nisip de care imi povestea o prietena...si caut sa ma relaxez, desi un ochi si o ureche sunt pe faza spre a distinge orice zgomot neavenit...printre altele, ma intrebam daca stiti ceva despre cea mai scumpa cafea din lume...aruncati o privire si apoi, daca va oferiti sa imi  faceti cinste cu o astfel de cafea, va anunt de pe acum politicos refuzul meu...

Suntem si noi pe primul loc la ceva bun

Nu e cine stie ce, dar simplul fapt ca ocupam si noi locul intai la ceva...e  ceva. Chiar daca acel ceva e popularizarea spatiului cosmic, organizandu-se 142 de evenimente pe aceasta tema...Ca eu una nu am remarcat aceste evenimente, nu inseamna ca ele nu au fost importante. Mai multe gasiti aici .

Se nasc si la noi oameni de valoare

Duminica am vazut din intamplare un reportaj  care m-a impresionat, despre chirurgul Adrian Lobontiu...Din pacate, nu am gasit pe net exact ce am vazut eu, insa am pus un link prin care sa va faceti o idee. Acest reportaj mi-a readus in atentie problema oamenilor de valoare pe care Romania ii da lumii, oameni carora insa nu li se acorda in tara nici jumatate din ceea ce ar merita...valoarea unor astfel de oameni trece neobservata sub scuza unui sistem bolnav creat de cine stie cine, dar nu de noi...nu, noi suntem straini, n-avem nicio vina...sub scuza lipsei de bani. Cei cu potential intelectual bogat aleg sa plece din aceasta tara care nu le ofera nimic, careia nu ii pasa de valorile sale, o tara in care prea multe sunt la pamant ca sa se mai puna pret pe cercetare, pe inovatie, pe descoperiri stiintifice...Si totusi, in aceasta tara nu se nasc doar cocalari sau hoti...se mai nasc si genii, se mai nasc si minti stralucite, oameni cu talent intr-un anumit domeniu...unii au un dram de noroc si reusesc sa isi arate capacitatea intelectuala in alte zari...altii insa se pierd pe drum, poate fara a fi constienti de capacitatea lor.