duminică, 15 octombrie 2017

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intrat într-o nouă etapă, la care se adaugă celelalte pe care le aveam și până acum. Am avut parte de o vară încântătoare. De la ultima postare, am mai ajuns la mare de două ori, preț de câte un week-end, ultima oară acum o lună, când nici nu mai speram. Începuse deja școala și lunea de după, moțata mea era singura cu fața arsă de soare, de îi era teamă că vor râde copiii de ea. Deh, fiind la jumatea lui septembrie, nu am catadicsit să folosim creme protectoare, iar de stat pe plajă am stat pe săturate. Deși îmi luasem de citit, n-am reușit să parcurg mai mult de 10 pagini. Am preferat să savurez cu toate simțurile prezența mării și trebuie să recunosc că încă mă hrănesc din amintirile acelui week-end. Tot așa cum îmi trag seva și din cărțile pe care le citesc. În vâltoarea supraviețuirii de zi cu zi, pentru mine sunt esențiale aceste rezerve de energie. Chiar dacă uneori nu reușesc să citesc prea mult, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile, din pricina unei răceli sâcâitoare care a degenerat în bronșită și de care încă nu am scăpat, dar s-a ameliorat.

De la „Anvers” încoace (aceasta fiind postarea anterioară), am mai citit o carte de-a lui Bolano - „Literatura nazistă în America”, vreo două de-ale lui Bukowski, netraduse la noi, din câte știu - ”The Bell Tolls for No One” ( un fel de replică la romanul lui Hemingway - „For Whom The Bell Tolls?”) și ”Septuagenarian Stew”, care cuprinde și povestiri, și poezii, și uite-așa am dat și de gustul poeziilor lui Buk. Am mai citit „Întreabă praful” de John Fante, tot în engleză, precum și o carte aflată în pregătire la Humanitas Fiction - ”The Underground Railroad”. Toate mi-au plăcut foarte mult, altfel nici nu-mi pierdeam vremea cu ele, dat fiind că am o listă îngrozitor de lungă de cărți pe care aș vrea să le citesc. Cea mai recentă lectură este „iubire cu i mic” de Francesc Miralles, o cărticică încântătoare, care m-a scos din pasa proastă în care mă aflam. 

Hai că m-am lăudat destul cu lecturile din ultimele două luni. Nu am acum dispoziția necesară pentru a scrie o recenzie uneia dintre ele. Despre unele am scris pe Bookhub, pe altele le-am păstrat doar pentru mine. Ce nu pot ține însă pentru mine este apariția unui nou membru în familia noastră, nepoțica mea Teodora Maria, pe care am văzut-o doar în poze și filmulețe (noroc cu tehnologia asta) și care mi-e tare dragă. De la distanță, încerc să țin pasul cu felul uimitor în care crește și descoperă lumea din jur. În curând o voi vedea și live (fiică-mea numără zilele și, contrar așteptărilor ea, care spunea mereu că nu-i plac bebelușii, este topită după verișoara ei), abia aștept. :)

Speram să am parte și de niște cățeluși de la odrasla patrupedă adoptată în urmă cu câteva luni. Nu am apucat să o sterilizez și s-a combinat cu câinele pe care îl aveam, de vreo 3 ori mai mare decât ea. Doar că a avut probleme și puii au murit în burtă cu mult înainte de a ne da noi seama că e ceva în neregulă. I-a trecut glonțul pe lângă tâmplă, cum s-ar spune, era să facă septicemie, nici acum nu a trecut pericolul, după o cezariană de urgență și câteva zile de tratament. Acum este sterilizată, sper să depășească acest hop care ne-a dat emoții. E doar o cățelușă maidaneză pe care am cules-o din fața porții de la țară, unde își tot făcea veacul după ce am hrănit-o de câteva ori. Am băgat-o în curte la începutul verii, după câteva săptămâni în care nu abandonase „postul” din fața porții. Am vaccinat-o, i-am pus microcip, am tuns-o - ne-am ocupat de ea mai mult decât ne ocupasem de restul animalelor ce au rămas fidele curții în care nu mergem decât la sfârșit de săptămână. Un vecin le dă de mâncare în fiecare zi și nu o duc rău deloc. Maya, căci așa o cheamă pe cățelușa în cauză, a intrat repede în grațille noastre, mititică și vigilentă cum e ea. Momentul critic prin care a trecut ne-a apropiat-o și mai mult. Nu puteam să o lăsăm să moară. Noroc că veterinarul locuiește în apropiere și este un om devotat meseriei sale. A reușit să o salveze într-un moment când moartea îi dădea târcoale. Acum este veselă și mănâncă, aleargă și latră cum făcea altădată, deși este încă sub tratament. 

Mă uit în calendar și văd că jumătate de toamnă s-a dus deja. Cu excepția câtorva zile reci și umede, n-am ce să-i reproșez. Mi-a întrecut așteptările și mi-a scurtat așteptarea. Voi încerca să extrag ce e frumos din lunile care urmează. Mă așteaptă zeci de cărți minunate, pe lângă nenumăratele ore de muncă pe care nu le pontează și nu le plătește nimeni. Alea de full time mom and wife. :)))) Deocamdată, mezina mea se descurcă cu temele, cu noile provocări pe care le aduce statutul de elev. Că nu au primit manuale de mate și a trebuit să le cumpărăm noi, ca să nu bată pasul pe loc, e o altă problemă. Una generată de uimitoarea viață politică a României. În paralel, lucrăm și de pe auxiliare, acasă, profitând de faptul că ordinul ăla idiot îi vizează doar pe profesori. Ce e în manual mi se pare puțin pentru capacitățile copiilor. Deja fiică-mea mi se plânge că la engleză fac chestii pentru bebeluși. :)))) Înclin să cred că programele școlare nu țin pasul cu capacitățile copiilor. Generația touch-screen mă uimește în fiecare zi, nevoile lor de informare depășesc adesea limitele pe care sistemul actual de învățământ li le oferă. Poate un studiu mai aprofundat asupra lor ar putea duce la o programă mai adecvată nevoilor lor. Pe vremea mea, informatica se preda din clasa a noua. Ulterior, a fost introdusă din clasa a cincea. Însă, la cum îi văd eu pe cei de 7-8 ani de-acum, cred că nu ar strica dacă le-ar fi introdusă ca materie în ciclul primar. Mulți dintre ei au ca jucării preferate tabletele și smartphone-urile. Într-un cadru organizat, pasiunea lor ar putea fi mult mai bine fructificată. Nu-și permite toată lumea cursuri extra-școlare în acest domeniu. Copiii ăștia învață singuri să navigheze în spațiul virtual înainte de a învăța să scrie de mână. Nu zic că nu sunt necesare noțiunile care li se predau, dar cred că au nevoie de mai mult, și acel mai mult să fie adaptat nevoilor și tendințelor lor de dezvoltare. Până una-alta, se descurcă fiecare cum poate, pentru a răspunde nevoilor informaționale ale propriilor copii. 




48 de comentarii:

  1. împrumut! împrumut!! împrumut!!!
    Căutați o companie de credit privată cu renume și acreditate, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Oferim toate tipurile de împrumuturi într-un mod foarte rapid și ușor, împrumuturi personale, împrumuturi auto, credite ipotecare, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi pentru afaceri, credite de investiții, consolidarea datoriilor și multe altele. Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Nu mai arătați că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un trecut. Acordăm împrumuturi persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2%. Nu este necesar un număr de asigurări sociale și nu este cerut niciun credit, 100% garantat. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și de susținere și vă vom oferi cu plăcere un împrumut.
    Apoi trimiteți-ne un e-mail la: (anitagerardloanfirm@gmail.com) pentru a solicita un împrumut

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai am primit și eu cadou de la Moșu' iubire cu i mic, după descriere pare relaxantă și amuzantă, numai bună de vacanța de Crăciun. :)
    De Bolano mi-am luat 2666 - proiect ambițios pentru la anul. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună ziua, sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi cu privire la modul în care am primit soțul meu înapoi. Eram nebun când soțul meu mi-a lăsat o altă femeie luna trecută. Dar când mă întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl slujește, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lăsat soțul meu. El mi-a spus doar că am ajuns la locul potrivit că voi fi dorința mea de inimă fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie să fac, după ce a fost făcut, în următoarele două zile, soțul meu a sunat mă la telefon și îmi pare rău că m-ai trăit înainte. Sunt atât de fericită și copleșită că trebuie să le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona să-mi dau dorința inimii. Dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor, contactați Profetul Okona la următoarea adresă de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vrăji ca,
    (1) Dacă doriți ex-spate.
    (2) nu ai nevoie de un divorț în căsnicia ta.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei să vindeci bolile mortale
    (5) Dacă vreți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Vrei să îți ceri soțul și soția să fie a ta pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) vrei o soție / soț

    RăspundețiȘtergere
  4. Zi bună, eu sunt Josef Lewis. Un creditor reputabil, legitim și acreditat. Oferim împrumuturi de orice fel într-un mod foarte rapid și ușor, împrumut personal, împrumut auto, împrumut de acasă, împrumut student, împrumut de afaceri, împrumut Inventor, consolidarea datoriilor. etc

    Obțineți aprobarea pentru un împrumut de afaceri sau personal astăzi și obțineți fonduri în aceeași săptămână de aplicare. Aceste împrumuturi personale pot fi aprobate indiferent de creditul dvs. și există o mulțime de clienți fericiți pentru a susține această afirmație. Dar nu veți obține doar împrumutul personal de care aveți nevoie; veți obține cea mai ieftină. Aceasta este promisiunea noastră: garantăm cea mai mică rată pentru toate împrumuturile cu beneficii colaterale gratuite.

    Ne străduim să lăsăm o impresie de durată pozitivă depășind așteptările clienților noștri în tot ceea ce fac. Scopul nostru este să vă tratăm cu demnitate și respect, oferind în același timp servicii de cea mai bună calitate în timp util. Nu este necesar un număr de asigurări sociale și nu este necesară verificarea creditului, 100% garantată. Răspundeți imediat folosind detaliile de mai jos dacă sunteți interesat de un împrumut și nu aveți niciun fel de înșelătorie.

    Email: progresiveloan@yahoo.com
    Apel / WhatsApp: +16626183756
    Site web: https://progresivefunding.wordpress.com



    RăspundețiȘtergere
  5. Aveți nevoie de un împrumut rapid pe termen lung sau scurt, cu o rată a dobânzii relativ scăzută de 3%? Oferim împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut de acasă, împrumut auto, împrumut student, împrumut de consolidare a datoriilor e.t.c. indiferent de scorul dvs. de credit. Suntem garantați în acordarea de servicii financiare clienților noștri numeroși din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de împrumut, împrumuturile pot fi prelucrate și transferate către împrumutat în cel mai scurt timp, contactați specialistul nostru pentru planificare de consultanță și finanțare. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: romerovinciloan.ltd@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Care sunt nevoile dvs. financiare? Acordăm împrumuturi de la un minim de 7.000 USD la un maxim de 900.000.000,00 dolari, cu o durată confortabilă care variază de la 1 la 25 de ani, la o rată a dobânzii foarte redusă de 3%. Contactați-ne prin e-mail: mrfrankpoterloanoffer@gmail.com
    Mulțumesc și așteaptă cu nerăbdare răspunsul tău prompt.
    Salutari,

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place blog-ul, sa mai puneti content nou.

    RăspundețiȘtergere
  8. Obținerea unui împrumut legitim au fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditului necorespunzător și a garanțiilor sunt ceva de care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legitim. Dar MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria creditelor. MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditat de consiliul organizației de creditare pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali cu o dobândă de 3%. Ni s-a oferit privilegiul de a răspunde nevoilor dvs. financiare. Problema creditului nu ar trebui să te împiedice să obții împrumutul de care ai nevoie.

    Serviciile noastre includ următoarele: -
    * Împrumuturi pentru investitori
    *Consolidarea datoriilor
    * Ipoteca a doua
    * Împrumuturi de afaceri
    *Imprumuturi personale
    * Împrumuturi internaționale

    Fără securitate socială și fără cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne anunțați exact ce doriți și cu siguranță vom face ca visul dvs. să devină realitate. MIDLAND CREDIT FIRM spune DA atunci când băncile dvs. spun NU. În sfârșit, finanțăm o firmă de împrumuturi la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru detalii suplimentare despre cumpărarea unui împrumut de la noi: Răspundeți imediat la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com

    Nume companie: MIDLAND CREDIT HOME
    Email companie midland.credit2@gmail.com
    ID companie NMLS: 315276.
    Site-ul companiei: midlandcreditonline.com

    Motto: Investiția pentru generații.

    RăspundețiȘtergere
  9. Aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a vă goli datoriile sau aveți nevoie de un împrumut de capitaluri proprii pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respins de bănci și de alte agenții financiare? Aveți nevoie de o consolidare de credit sau ipotecă? Nu mai căutați, deoarece suntem aici pentru a face din toate problemele tale financiare un lucru din trecut. Contactați-ne prin e-mail:

    oceanfmortgages@gmail.com
    oceanfmortgages@gmail.com

    Este vorba despre ipotecile Ocean Finance. Oferim împrumuturi celor interesați de o rată a dobânzii rezonabilă de 2%. Gama variază de la 5.000,00 Euro la maxim 100.000.000,00 Euro.

    RăspundețiȘtergere
  10. Aveți nevoie de un împrumut sau de un ajutor financiar pentru a vă spori afacerea sau pentru a achita facturile? Contactați pentru mai multe informații. Prin e-mail markhenry502@aol.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună ziua tuturor, vă rog, numele meu este Victoria. doresc repede să folosesc acest mediu pentru a tăia o mărturie despre cum Dumnezeu m-a îndreptat către un împrumutat real care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată care se poate lăuda acum cu o viață sănătoasă și bogată fără stres sau dificultăți financiare. După atâtea luni de încercări de a obține un împrumut pe internet, am fost înșelat cu suma de 2.700 de dolari. Am devenit atât de disperată în a obține un împrumut de la un împrumutător legitim, care nu va adăuga la durerile mele, apoi am decis să contactez un prieten al a mea care a primit recent un împrumut online, am discutat despre această problemă și, până la concluzia noastră, mi-a spus despre un bărbat numit domnul Elijah, care este CEO al instituțiilor de credit de împrumut. Așa că am solicitat o sumă de împrumut de (70.000,00 dolari) cu o rată a dobânzii scăzută, astfel încât împrumutul a fost aprobat cu ușurință fără stres și s-au făcut toate pregătirile referitoare la transferul împrumutului și în mai puțin de trei (3) zile împrumutul a fost depus în contul meu bancar, am crezut că este o glumă până când am primit un apel de la banca mea că Contul meu a fost creditat cu 70.000,00 dolari. Am devenit atât de fericit încât, în cele din urmă, Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunile, îndreptându-mă către un împrumutat adevărat care a putut să îmi îndeplinească dorințele inimii. mulțumiri mari domnului Elijah pentru că mi-a făcut viața rezonabilă, așa că sfătuiesc pe toți cei interesați să obțină un împrumut să-l contacteze cu amabilitate prin e-mail (loancreditinstitutions00@gmail.com) sau +393510483991
    așa am reușit să-mi obțin împrumutul, așa că am putut să-mi achit facturile. Așadar, mulțumesc, pentru că ați petrecut timp pentru a citi despre povestea mea de succes și mă rog ca Dumnezeu să-și facă voia în viața voastră

    RăspundețiȘtergere
  12. AVANTAJ FINANCIAR

    Viața este într-adevăr Grace, sunt Daan Sophia în prezent în California SUA. Aș dori să vă împărtășesc experiența mea cu privire la modul în care am primit un împrumut de 185.000,00 USD pentru a-mi șterge proiectul bancar și a începe o nouă afacere. Totul a început când mi-am pierdut casa și bunurile din cauza schiței bancare pe care am luat-o pentru a compensa unele facturi și unele nevoi personale. Am devenit atât de disperat și am început să caut fonduri cu orice mijloace. Din fericire pentru mine, am auzit un coleg de-al meu vorbind despre această companie, m-am interesat, deși mi-a fost frică să nu fiu înșelat, am fost obligat de situația mea și nu am avut de ales decât să cer sfatul prietenului meu cu privire la această companie și mi s-a numărul de contact, intrarea în contact cu ei m-a făcut să fiu sceptic din cauza experienței mele din trecut cu creditorii online, nu știam prea puțin această companie „Instituții de credit de împrumut. a fost un dar pentru mine și familia mea și întreaga lume a internetului, această companie a fost de mare ajutor pentru mine și unii dintre colegii mei și astăzi sunt un mândru proprietar de afaceri bine organizate, iar responsabilitățile sunt bine gestionate, toate datorită domnului Elijah de la (loancreditinstitutions00@gmail.com) .. Deci, dacă într-adevăr aveți cu adevărat nevoie de un împrumut fie pentru a vă extinde, fie pentru a vă înființa propria afacere sau în orice formă de dificultate financiară, vă sfătuiesc să-i oferiți domnului Ilie de la instituțiile de credit de împrumut posibilitatea de a vă ridica financiar în viața dvs. E-mail: loancreditinstitutions00@gmail.com SAU WhatsApp: +393510483991. Mulțumiri

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs.
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Numele meu este Omar, sunt cetățean al Iordaniei. dar locuiesc în Austria. Am încercat să obțin un împrumut pentru a-mi începe afacerea, dar nimic nu mi-a ieșit până când nu navigam pe internet și am văzut pe cineva mărturisind despre cum a primit un împrumut de la instituțiile de credit de împrumut, așa că am copiat contactul (Loancreditinstitutions00@gmail.com) așa că i-am contactat și am solicitat un împrumut de 25.000 USD, care a fost aprobat și acordat, iar acum am început afacerea și totul merge bine. dacă doriți să obțineți un împrumut, vă rugăm să le contactați E-mail: loancreditinstitutions00@gmail.com sau utilizează și Whatsapp: +393510483991 și se aplică.

    Mulțumiri

    RăspundețiȘtergere
  15. Salut, toată lumea Dr. Ogala este minunat, am încercat să concep timp de 9 ani după căsătoria mea, în cele din urmă am rămas însărcinată la o săptămână după ce am luat acest produs de fertilitate pe bază de plante pe care mi l-a dat Dr. Ogala. A fost incredibil. Am avut un istoric de avorturi spontane recurente, dar folosind ierburile lor am rămas însărcinată în mod natural la vârsta de 42 de ani, nu cred niciodată în ajutoarele plantei până când am întâlnit o mulțime de mărturii ale doctorului Ogala despre cât de util și cât de util a fost o mulțime de oameni, apoi am încercat, sunt atât de fericit astăzi că îmi va păsa cursul copilului meu cu gemeni după toate medicamentele pentru fertilitate consumate, inclusiv 6 cicluri de inducție Clomp, Încercați să vă gândiți să îl contactați astăzi la, Drogalad02 @ Gmail.com sau sunați-l / WhatsApp la +2347049668119, am văzut și mărturii despre ajutorul său divers pentru persoanele cu, doriți ca fostul dvs. să se întoarcă) Încercând să rămâneți însărcinată) doriți să vă căsătoriți.) Scoateți orice boală din corpul vostru) .. ajunge la el astăzi, cred că Dumnezeu îl folosește pentru marea sa lucrare!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mi-a placut articolul, foarte frumos scris!

    RăspundețiȘtergere
  17. I savour, lead to I found exactly what I used to be having a look for. You’ve ended my four day long hunt! God Bless you man. Have a nice day. Bye 토토

    RăspundețiȘtergere
  18. This paragraph will help the internet visitors for building up new web site or even a weblog from start to end. 토토사이트

    RăspundețiȘtergere

  19. I would like to thank you for the efforts you have made in writing this article. I am hoping the same best work from you in the future as well. 일본야동
    Also visit my web site 일본야동

    RăspundețiȘtergere
  20. Vreau să folosesc acest mediu pentru a alerta toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece există înșelătorie peste tot. În urmă cu câteva luni am fost tensionat financiar și, din cauza disperării mele, am fost înșelat de mai mulți creditori online. Aproape că îmi pierdusem speranța până când un prieten de-al meu m-a trimis către un împrumutat foarte de încredere numit Karin Sabine, care mi-a împrumutat un împrumut negarantat de 390.000,00 Euro sub 24 de ore fără niciun fel de stres. Dacă aveți nevoie de orice fel de împrumut, contactați-le acum prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau WhatsApp +79267494861.

    RăspundețiȘtergere
  21. Bună ziua tuturor, sunt doamna Maria din Ohio SUA, vreau repede să folosesc acest mediu pentru a da o mărturie despre modul în care Dumnezeu m-a îndreptat către un împrumutat legitim și adevărat care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată care se poate lăuda acum cu o viață sănătoasă și bogată fără stres sau dificultăți financiare Așa că am solicitat o sumă de împrumut de 300.000,00 dolari SUA cu o rată a dobânzii scăzută de 2%, așa că împrumutul a fost aprobat cu ușurință fără stres și toate pregătirile au fost făcute cu privire la transferul împrumutului și în mai puțin de două 2 zile împrumutul a fost depus în banca mea, așa că vreau să sfătuiesc pe oricine are nevoie de un împrumut să îl contacteze rapid pe domnul Ilie: numărul WhatsApp: +393510483991
    E-mail: (loancreditinstitutions00@yahoo.com) nu știe că fac asta, mă rog ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în viața mea.
    loancreditinstitutions00@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece există escrocherii peste tot. Acum câteva luni am fost stresat financiar și din disperare am fost înșelat de mai mulți creditori online. Aproape că mi-am pierdut speranța până când un prieten de-al meu m-a trimis la un împrumutat foarte de încredere numit Della Taylor, care mi-a împrumutat un împrumut negarantat de 390.000,00 USD în 24 de ore fără niciun fel de stres. . Dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați-o acum prin e-mail: Dellastaylors@yahoo.com sau WhatsApp +1 (209) 251-1529.

    RăspundețiȘtergere
  23. TREBUIE CITIT: CUM AM OBȚINUT ÎMPRUMUTUL DE 275.000,00 USD DE LA ACEASTA MARE COMPANIE NUMITĂ Instituții de credit pentru împrumut

    Bună ziua tuturor din întreaga lume, sunt Abdur Raheem, din Egipt, orașul Cairo. Sunt mamă singură a doi copii și eram blocat într-o situație financiară și trebuia să mă refinanțez și să-mi plătesc facturile. Am încercat să caut împrumuturi de la diverse firme de împrumut, atât private, cât și corporative, dar niciodată cu succes, iar majoritatea băncilor mi-au refuzat creditul, nu cădea pradă acelor înșelători de acolo care le numesc creditori de bani, toți sunt escroci, tot ce vor sunt banii tăi și nu veți mai auzi de ei, mi l-au făcut de patru ori înainte de a fi prezentat instituțiilor de credit pentru împrumuturi, cea mai interesantă parte este că împrumutul meu mi-a fost transferat în 48 de ore, așa că vă sfătuiesc să contactați împrumutul de credit Instituțiile, dacă sunteți interesat să obțineți împrumuturi și sunteți sigur că le puteți rambursa la timp, le puteți contacta prin numărul WhatsApp: +393510483991
    E-mail: (loancreditinstitutions00@yahoo.com) Fără verificare de credit, fără semnatar cu o rată a dobânzii de doar 2% și planuri mai bune de rambursare și program, dacă trebuie să contactați orice firmă cu referire la obținerea unui împrumut fără garanție, atunci contactați instituțiile de credit de împrumut astăzi pentru împrumut

    Ei oferă tot felul de categorii de împrumut pe care ei

    Împrumut pe termen scurt (1_10 ani)
    Împrumut pe termen lung (20_30 de ani)

    Oferă împrumuturi de genul

    * Împrumuturi pentru achiziționarea de proprietăți Împrumut la domiciliu ............., Împrumut pentru afaceri ........
    Împrumut de consolidare a datoriilor ....... Împrumut pentru studenți .........., Împrumut de înființare a afacerii
    Împrumut de afaceri ......., Împrumut de companie .............. Împrumut ipotecar
    împrumut pentru construcții ..... împrumut auto ........ împrumut hotelier .... împrumuturi personale..împrumuturi imobiliare etc.

    E-mail .......... (loancreditinstitutions00@yahoo.com) Număr WhatsApp: +393510483991
    Când vine vorba de criză financiară și trebuie să fii liber de criza financiară, atunci instituțiile de credit pentru împrumuturi sunt locul potrivit, te rog, spune-le doar că Abdur Raheem îți va conduce Norocul ....

    RăspundețiȘtergere
  24. Aveți nevoie de un împrumut din orice motiv, dacă da, contactați-ne astăzi pe truistbank007@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  25. Vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece trădarea este peste tot. Acum câteva luni eram tensionat financiar și, spre disperarea mea, am fost înșelat de diferiți creditori online. Aproape că mi-am pierdut speranța până când un prieten m-a trimis la un împrumutat foarte de încredere pe nume Karin Sabine, care mi-a acordat un împrumut nedivulgat de 390.000,00 euro în 24 de ore. Dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați-i acum prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau WhatsApp + 79267494861

    RăspundețiȘtergere
  26. MĂRTURIE PRIVIND CUM AM OBȚINUT ÎMPRUMUTUL DE (AED 450.000,00 Dirham) DE LA O COMPANIE DE FINANȚĂ GENUITĂ SĂPTĂMÂNA trecută Email pentru răspuns imediat: loancreditinstitutions00@yahoo.com

    Numele meu este Qutiba alsaleh din Abu Dhabi
    Instituțiile de credit de împrumut vă pot ajuta, de asemenea, cu o ofertă legitimă de împrumut. El a ajutat și alți colegi de-ai mei. Dacă aveți nevoie de un împrumut autentic fără costuri / stres, acesta este creditorul potrivit pentru a vă șterge problemele financiare și criza de astăzi. Instituțiile de credit de credit dețin toate informațiile despre cum să obțineți bani rapid și nedureros prin WhatsApp: +393510483991 Email:
    loancreditinstitutions00@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  27. Super One Hair Salon was founded in 2014. The salon has a area of 1300 square feet. You will find it clean and spacious. All hair care products we use are national big brands so we asure you your hair will be well treated
    국내경마

    magosucowep

    RăspundețiȘtergere
  28. OFERTA DE CREDIT DE LA FINANȚA NOVETĂȚILOR”
    Buna ziua!!! Ai nevoie de un împrumut? Dacă da, vă voi recomanda să solicitați un împrumut prin Novelty Finance Inc.

    Numele meu este Davina Claire, sunt directorul financiar al Novelty Finance și puteți solicita un împrumut la compania mea și aveți un împrumut în cont în 24 până la 48 de ore. Mi-a atras atenția că multor oameni le este atât de dificil să obțină un împrumut de la băncile locale sau de la alte instituții financiare din cauza ratei mari a dobânzii, a garanțiilor insuficiente, a raportului datorie/venit, a scorului de credit scăzut sau a oricăror alte motive.

    La NOVELTY FINANCE, oferim soluții de finanțare. Oferim tot felul de împrumuturi (împrumut personal, împrumut afaceri și multe altele). Oferim opțiuni flexibile și multiple de împrumut, inclusiv împrumuturi garantate și negarantate, împrumuturi pe termen lung și scurt, care sunt adaptate nevoilor dumneavoastră financiare.

    Pentru întrebări / întrebări? - Trimiteți un e-mail la [noveltyfinances@gmail.com] sau Sunați / WhatsApp prin: +447915601531]

    Ne străduim să facem împrumutul ușor, convenabil și accesibil.

    Serviciul nostru este foarte rapid, de încredere și de încredere și puteți împrumuta până la 5 milioane EUR la o dobândă subvenționată de 3% pe an. Suntem compania potrivită pentru a contacta atunci când aveți nevoie urgentă de un împrumut.

    Fără timpi de așteptare sau vizite stresante la bancă, serviciul nostru este disponibil 24/7. Puteți solicita un împrumut oricând și oriunde la locul dvs. convenabil folosind telefonul sau laptopul, tot ce trebuie să faceți este să ne trimiteți cererea de împrumut prin:
    E-mail: (noveltyfinances@gmail.com)
    WhatsApp/ Telegram: +447915601531
    Telefon: +447915601531

    Suntem mereu încântați să oferim sprijin financiar.

    RăspundețiȘtergere
  29. A very awesome blog post. We are really grateful for your blog post. You will find a lot of approaches after visiting your post. 온라인카지노

    RăspundețiȘtergere
  30. 바카라사이트2 ianuarie 2022 la 05:12

    From some point on, I am preparing to build my site while browsing various sites. It is now somewhat completed. If you are interested, please come to play with 바카라사이트!!


    RăspundețiȘtergere
  31. webgirls.pl With regards to combating infections, affected individuals often have their job cut out to them. It is because candida albicans can easily become constant and continuous. Knowing that, in this article, we are going to provide a variety of some of the finest proven candidiasis treatment method and avoidance ideas all around.

    RăspundețiȘtergere
  32. This site seems to inspire me a lot. Thank you so much for organizing and providing this quality information in an easy to understand way. I think that a healthy era of big data can be maintained only when such high-quality information is continuously produced. And I, too, are working hard to organize and provide such high-quality information. It would be nice to come in once and get information. 바카라사이트


    RăspundețiȘtergere
  33. https://gameeffect.xyz A lot of people have liked the overall game of baseball for several years. There are supporters all over the world, from specialized very little-leaguers to pass away-tough spectators. This information has ways to demonstrate how pleasant baseball really is.

    RăspundețiȘtergere
  34. ビットコイン オンライン カジノ The thing is them on periodicals and so on Television set, men and women who appear to be their arms and thighs will explode as their muscle tissues are really massive! There is not any need that you can acquire your body to that degree in the event you don't desire to, since the basic techniques in the following paragraphs will enable you to build muscle mass inside a healthful manner.

    RăspundețiȘtergere
  35. https://gamezoom.xyz Acquiring a exercise routine partner can considerably improve your muscle-constructing outcomes. Your spouse can be a beneficial source of enthusiasm for staying on your training session program, and pushing anyone to improve your endeavours while you workout. Having a reliable spouse to work out with can also help make you stay secure since you will invariably have a spotter.

    RăspundețiȘtergere
  36. Viața vine cu experiențe diferite, nu știu ce ai experiență, dar aceasta este scurta mea mărturie, sunt fericit să tastrez asta pentru că am pace din nou în căsătorie și totul datorită unui om grozav numit Dr. Ogun Omo, el este un puternic vraja rolul care ajută la concilierea disputei dintre mine și soțul meu cu o vraja de dragoste, soțul meu a plecat de acasă și a locuit cu o altă femeie timp de 7 luni, fără să aibă grijă de mine și de fiica noastră de 4 ani, financiar sunt bine, dar am nevoie de îngrijirea fragedă Un bărbat, îl rog să se întoarcă acasă de mai multe ori, dar nimic nu se rezolvă, chiar am rugat -o pe sora lui mai mare să mă ajute să -l implor, ceea ce nu a funcționat. Așa că, într -o zi, am citit o mărturie a unei femei care a descris cum dr. Ogun Omo a ajutat -o să -și oprească soțul să divorțeze de ea cu o vraja de dragoste, așa că i -am luat contactul și mi -am explicat problemele pentru el, mi -a spus ce este necesar pentru vraja de dragoste Și pe care am făcut -o atunci, după 48 de ore, soțul meu s -a întors acasă cerșind iertarea mea, așa că așa a fost salvată căsătoria mea. Dacă aveți nevoie de ajutorul lui, nu ezitați să -l contactați pe e -mailul său: ogunomospellcaster@gmail.com pentru orice problemă care vă deranjează inima și el le va rezolva pentru dvs.

    RăspundețiȘtergere
  37. Oferiți împrumut pentru afaceri și împrumut personal oricărei persoane care se află în dificultate financiară și poate rambursa suma împrumutată cu o dobândă anuală de 4%.
    Oferă până la 1.000.000 de euro chiar și raportate la CRIF.
    E-mail: grimaldidomenico02@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  38. Atlantic System is the top point-of-sale system for liquor stores. Atlanticsystem is the most often used POS software for liquor stores.

    RăspundețiȘtergere
  39. El Dr. Makha es un hombre con grandes poderes espirituales debido a su poder de hechizo, logré recuperar a mi esposo después de 3 años de divorcio. Estaba pasando por un momento realmente malo debido al divorcio, así que estaba buscando ayuda en línea cuando encontré el testimonio de una mujer que describía cómo el lanzador de hechizos la ayudó a tener un bebé usando una medicina herbal, obtuve el contacto. y le expliqué la situación, me lanzó un hechizo y mi marido volvió a mí al tercer día, sigue siendo mágico para mí, estoy muy feliz de estar de vuelta con el amor de mi vida. puede contactar al Dr. Makha el lanzador de hechizos en su número de whatsapp: +1 (815) 564-3618 o correo electrónico: makharituals@gmail.com él me ayudó, estoy seguro de que también lo ayudará con su problema de vida.

    RăspundețiȘtergere
  40. PRESTITO
    Approfitta del nostro servizio di prestito tra privati senza complicazioni bancarie. È semplice e veloce. Sono un individuo e vengo a mettermi a tua disposizione per aiutarti nei tuoi vari
    ostacoli finanziari. Offro prestiti fino 500.000 € al 3% di interesse, quindi tutte le persone che necessitano di un prestito non esistono per contattami.
    Email: grimaldidomenico02@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  41. Aceste sărbători au dezvăluit cu adevărat cât de singur aș fi fost dacă planul unei despărțiri oribile a căsniciei mele ar funcționa. Copiii noștri sunt cu toții liniștiți și acum că ar trebui să mă bucur de viața alături de soțul meu, el a fost dus de recepționerul din biroul lui. 25 de ani de căsătorie aveau să se piardă pentru că o altă femeie a decis să-mi vrăjească soțul. Am devenit disperată și m-am alăturat comentariilor unui grup de femei care au primit ajutor de la doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat despre magia neagră care lucrează asupra soțului meu, ceea ce a fost confirmat și de un viitor povestitor cu câteva zile înainte de atunci. Dr Ilekhojie mi-a spus tot ce trebuie să ofer pentru a sparge magia întunecată și în 3 zile, soțul meu s-a schimbat și a început să se comporte ca niște oameni care se aflau într-o pauză. A devenit Sergi cu care m-am căsătorit acum 25 de ani. Lucrurile sunt normale acum și sunt atât de fericit că mi-am avut toată familia împreună în vacanța trecută. Mulțumesc doctorului Ilekhojie că nu m-a dezamăgit. Vorbește-i despre problemele tale în căsătorie și obține soluții. Apelați/Whatsapp (+2348147400259)

    RăspundețiȘtergere
  42. Căsătoria mea era aproape la sfârșit când am văzut un comentariu despre un bărbat pe nume Dr DAWN, care îi ajută pe oameni să-și recapete soțul și l-am contactat, din fericire pentru mine, a făcut vrăji după 24 de ore, iubitul meu s-a întors la mine de atunci, căsnicia mea a avut loc. a fost stabil, mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, vă asigur că luați legătura cu el,
    este priceput cu următoarele vrăji:
    * vrăji de dragoste
    * vrăji de căsătorie
    * magia banilor
    * vraja norocului
    * Vrăji de atracție sexuală
    * SIDA Cure Magic
    * Casino Cave
    * Peșterile blestemate au fost eliminate
    * Vraja de protecție
    * Magic Loterie
    * Vrăji norocoase
    * Vraja de fertilitate
    * Inel de telekineză 💍
    WhatsApp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  43. Am văzut o postare despre Dr. DAWN pe această pagină de Facebook, cum a ajutat oamenii să-și refacă căsnicia și relația ruptă, l-am contactat pe Whatsapp pentru că am avut aceeași problemă cu soțul meu, m-a lăsat cu cei 2 copii ai noștri și m-a dorit să depun acte de divorț. L-am contactat pe Dr. DAWN și i-am explicat totul și mi-a promis că va restabili pacea și fericirea în căsnicia mea,
    Nu știu cum a făcut-o, dar soțul meu s-a întors și mi-a cerut iertare, suntem împreună în ultimele 4 luni și mă tratează cu grijă și dragoste,
    Sunt atât de fericit să împărtășesc această mărturie tuturor celor de aici, contactați-l dacă aveți provocări în viață, cu siguranță vă va ajuta: el este Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...