sâmbătă, 29 decembrie 2012

Gânduri de sfârşit de an (o, nu! şi asta?)

Se scurg cu repeziciune ultimele zile ale lui 2012, un an cu o rezonanta apocaliptica. Fara a  ma lega de isteria care a fost legata de sfarsitul lumii, nu la asta m-am referit, dar insasi pronuntia acestui numar are ceva rasunator, straniu poate, ceva intr-un anume fel. A fost un an bun? Hmmm, depinde din ce parte privesc lucrurile. Nu vreau sa-mi amintesc acum momentele neplacute de care nu am dus, din pacate, lipsa. Inca nu am scapat de sentimentul de provizorat in care m-a gasit inceputul anului, desi concret n-ar trebui sa am motive. Totusi, situatia locativa ma nemultumeste, n-as fi vrut sa ne oprim aici, desi ca loc in sine imi place.

In privinta lecturii, as fi avut de asemenea asteptari mai mari. Am citit mai putin ca numar de titluri, insa au fost carti mai grele intr-o mare masura, unele cu mai multe volume, poate de aceea, dar calitatea este in acest caz mai importanta decat cantitatea. Pentru 2013 nu-mi fac planuri, liste in acest sens, caci nu as putea citi dupa o planificare, insa cateva titluri mi-am propus in mod special sa le citesc. Nu doar titlurile, se-ntelege.


Muntele vrajit-Thomas Mann
Crima si pedeapsa-F.M.Dostoievski
Fructele maniei- John Steinbeck
Pentru cine bat clopotele- Ernest Hemingway
Ultima ispita a lui Hristos- Nikos Kazantzakis
Cartea soaptelor-Varujan Vosganian
Maestrul si Margareta-Mihail Bulgakov
In afara de acestea, va fi si ceva de Balzac si ceva de Zola, nu am decis ce. Si in rest, in functie de inspiratia de moment.


Activitatea pe blog a fost si ea de o intensitate redusa, fata de anul precedent, dar nu stiu in ce masura voi reusi saschimb asta in anul ce vine. De altfel, nu am o norma in acest sens, doar scrii cand simti si cand poti. De simtit, am simtit eu adesea nevoia, dar nu am putut scrie mereu.

Insa mi-am incercat condeiul pe hartie si acolo pot spune ca a fost un an al tatonarilor. Din tot ce am inceput, o singura povestire am scris cap-coada. Si incepusem un roman, cics, dar m-am oprit dupa ce scrisesem un caiet din el. Un an al tatonarilor, pe latura aceasta, dar nu cred ca e descurajant, sunt poate prea tanara pentru a-mi cristaliza experienta si in plus, trebuie sa mai acumulez.


Pe de lta parte, ma intreb de ce apare nevoia asta la sfarsot de an de acaracteriza anul ce trece si de a face planuri pentru cel ce vine. Noaptea dintre ani e una ca oricare alta, daca alegi sa o petreci normal, obisnui, nu simti ca s-ar fi schimbat ceva. Poate pentru ca ne place sa avem o masura in toate. Si totiusi, cica omul e masura tuturor lucrurilor, intr-un fel. Oricum el e cel ce le masoara, creandu-si instrumente pentru asta.

vineri, 28 decembrie 2012

Să nu mai văd porcul

Daca a trecut Craciunul, toti se pregatesc de Revelion. Numai ca eu, daca mai simt miros de fripturi de porc, ma urc pe pereti. As prefera niste mancaruri mai fine, daca se poate lacto-vegetariene, desi nu m-am indopat de Craciun. Doar cate 3-4 sarmale pe zi si o singura data n-am avut ce face si, din politete, am mancat doua bucatele de carne de porc. Dar de atunci, ma simt grea si intoxicata. Poate si pentru ca foarte rar mananc asa ceva, nu e deloc preferata mea si nu imi dau seama cum pot manca unii ca spartii toate preparatele alea grase si, de ce sa nu recunoastem, nu foarte aspectuoase. Stiu ca eu sunt de fel sclifosita la mancare, dar si pentru un om normal cred ca sunt greoaie. Si totusi, lumea mananca si iar mananca. Daca intre semnificatia sarbatorii si obiceiul darurilor si cel al colindelor pot gasi legaturi, in schimb, nu gasesc rostul porcului in ecuatie.

Astfel ca de cand am mancat carnea aia, nu mi-a mai trebuit nimic de origine porcina  nici sarmale, nici altceva. Daca n-ar trebui sa ma confrunt cu mirosul lor, ar fi si mai bine. Tot salatele sunt mai bune. Am mancat o data o salata in oras ce continea o gramada de patrunjel, grau tocat, rosii si nu mai stiu ce si de vreo doua zile, numai la ea mi-i gandul, organismul se cere detoxifiat. Maine cred ca merg sa ma aprovizionez cu legume, cu buruieni si cu fructe. Nu pentru a slabi, ci pentri a ma simti mai bine. Asa ajung deci romanii prin spitale de sarbatori. Caci daca de la atat de putin eu ma simt nasol, cei care mananca in aceasta perioada toate chestiile astea, dimineata, la pranz, seara si intre mese, cum s-or fi simtind? Si totusi  la anul, la fel vor face.

marți, 25 decembrie 2012

E şi mâine o zi...

Ce fericita as fi daca as fi scutita de operatiunile pune-te masa, strange-te masa si spalatul vaselor aferente.Doua chestii mi-ar fi placut sa fac astazi- sa merg undeva unde sunt tiribombe pentru cei mici, sa dau motata in carusel sau altele asemenea, si al doilea lucru, sa citesc o carte tolanita in patul de langa brad, cu mirosul sau alintandu-mi narile. Numai ca, dupa o raita la tara, cei doi puturosi au adormit si s-au trezit prea tarziu sa mai putem merge undeva. Iar de citit in liniste, nu poate fi vorba, din doua in doua propozitii sunt intrerupta, ori vrea careva ceva, ba le e foame, ba e e sete, ba trebuie sa le admir realizarile, sa confirm ca am auzit ce au spus interesant in joaca lor, deci nu, nu e chip. Si mai tarziu, cine stie cad adoarme fata, daca s-a trezit asa tarziu. Unde e linistea?


Ei, inca sunt optimista, e si maine o zi...

De vorbă cu Moş Crăciun

Chiar daca l-a intalnit si anul trecut pe Mos Craciun, Alexandra era totusi prea mica pentru a intelege pe deplin.  Dar anul acesta a fost cu totul altceva. Am mers la serbarea de la biserica si, desi am ajuns pe la jumatate, nu avea deloc stare, nu avea ea rabdare, vazuse si un calut de leganat si voia pe el, ma temeam ca iesirea va fi una ratata. Pana ce a inceput colindul cu Mos Craciun si a s-a starnit forfota. Impreuna cu o fetita au ajuns in fata si a putut vedea cum vine Mosul si se opreste inaintea lor. Statea fermecata, nu mai zicea nici pas. Cu antenele ciulite in directia lui, privea si nu-mi venea sa cred. Apoi Mosul s-a dus langa brad sa imparta cadouri. In inghesuiala de acolo, ma straduiam sa raman langa ea, ceea ce nu era usor, toti voiau sa ajunga la Mos Craciun. Dar s-a dat intaietate copiilor mici, cei mai marisori de 8-9 ani le-au facut loc, ba chiar  s-au aratatbinevoitori sa ii siindrume si in scurt timp, motata iesea triumfatoare din multime cu o sacosa cat jumatate din ea pe care abia o tinea. Foarte entuziasmata si incantata de cele primite, dulciuri si o carticica, arata altor copii si le spunea ca sunt de la Mos Craciun. A insistat chiar sa duca ea sacosa o vreme si pe drum a mancat din cele primite. Foarte frumos gestul, atatea pungi cu dulciuri ce au afus bucurie in sufletele copilasilor  care mai avuti  care mai putin avuti. Mi-a placut. Si Alexandra a fost foarte impresionata, studia peretii bisericii , imi tot explica.


Apoi acasa s-a purtat exemplar cand a venit Mosul, nici nu s-a temut  nici nu a plans, nu a tipat la el, nici nu l-a tras de barba. A fost si cuminte si fara teama, a vorbit, a raspuns la intrebarile Mosului, i-a si cantat. Si a fost foarte incantata de cadouri. Ceea ce m-a bucurat, a primit chestii pe care nu le luam de obicei, jucarii nu prea scumpe, dar se pare interesante, inclusiv o muzicuta si  nu in ultimul rand puzzle-uri si carti cu abtibilduri  care au fost primele de care s-a apucat. Am simtit bucuria pe care o simteam copil fiind cand primeam jucarii inedite neasteptte, caci nu primeam ce scriam in scrisoare si cred ca era mai bine asa. Era surpriza, bucuria a ceva la care nu ma gandisem. A preluat si cadourile pentru noi, pe care apoi ni le-a impartit fara sa greseasca, are aceeasi memorie vizuala ca maica-sa, caci ma indoiesc ca poate citi deja numele.

A fost o seara magica, incantatoare, asa cum am dorit, in simplitatea ei. Acum respir parfumul bradului si rememorez, ma bucur si ascult colinde in surdina.


Un Craciun linistit va doresc si voua!

luni, 24 decembrie 2012

Din an în an...

Din an in an sosesc la geam
Povesti cu Mos Ajun
E ger cumplit, e drumul greu,
 da'i obicei strabun

Se-arata mamele la porti
Copiii nu mai spun.
Tu nu uita atunci cand poti,
Romane, sa fii bun.

E seara de Craciun in toi
Si stelele apun
Tu nu uita si la nevoi,
Romane, sa fii bun.

La ceas târziu, în noapte

Stiu ca este cam tarzie ora, dar nu si pentru mine. Am creierul prea agitat ca sa pot dormi, ceva ma misca, nu am stare. I-am dat o mana de ajutor Mosului, impachetand cadourile. Poate parea o munca si o cheltuiala inutila, dar nu e asa, face parte din starea de spirit pe care ne-o aduce Craciunul. Si totusi am asa un sentiment ciudat, apasator pe care nu-l pot identifica, habar n-am de ce il am. Ziua ce a trecut a fost una incarcata si cea de maine la fel va fi. Am reusit sa pun bradul, l-am si impodobit, insa nu am pus multe dulciuri, le voi scoate treptat. Maine ar trebui sa fac cate ceva de papa in completarea carnurilor. O salata mai speciala. Seara o duc pe cea mica la un concert de colinde la biserica, unde va veni si Mosul, din cate ni s-a spus. Am mai fost acum doi ani dar ea era prea mica. Mi s-a parut ceva inedit, nu stiam ca si bisericile ortodoxe organizeaza astfel de evenimente, or poate nu am mers eu prea des ca sa fi aflat asta. Apoi il vom astepta pe Mos si acasa, inca nu stiu daca il vom vedea ori ne va lasa sub brad cadourile.  A luat tati o masca, dar sinxera sa fiu e cam horror, eu m-am cam speriat cand l-am vazut deghizat, fara sa ma fi asteptat la asta, asa ca nu stiu daca e o idee buna. Anul trecut a fost un Mos fara masca si faratrasaturi inspaimantatoare.


Acum ma voi delecta cu luminitele din brad, pana ce creierul meu va catadicsi sa se linisteasca. Mi-ar place sa-l pot curata de incarcaturi negative, indiferent de sursa lor. Un strop de magie, ceva, cumva, parfumul bradului, imaginea reflectata in globurile aurii, orice care sa-mi poata da o stare de liniste. O doresc mult.


Si, daca nu voi mai avea timp de scris, va doresc acum si voua ca acel ceva care aduce linistea sufleteasca sava invaluie si sa alunge orice gand impovarator, orice grija, orice neliniste,sa va bucurati cu toata fiinta de ceea ce aveti mai bun...

duminică, 23 decembrie 2012

În priză

Cei care nu aveti de cumparat cadouri unui copil probabil nu stiti ce nebunie este sa faci asta acum, la o ocazie speciala. La fel stau lucrurile si de 1 iunie, dar  parca acum e si mai si. Oferta este extrem de bogata, nimic de zis, dar se pare ca se adrseaza doar celor bogati. Iar cele ce au preturi mai acceptabile, lasa de dorit, nu doar in privinta calitatii ci si a utilitatii.  Am haladuit si eu printre rafturi, alaturi de parinti si bunici buimaciti. Si m-am invartit, m-am sucit, m-am gandit si razgandit. Mai ca incepeam sa vorbesc singura pe acolo. In final, nu am ales vreo jucarie, in schimb am mai luat un puzzle si o carte cu abtibilduri, desi mai aveam cate doua acasa. Dar pe altceva nu m-am indurat sa dau banii. As fi vrut vreo papusa, ceva. Dar tot ce era cu functii incepea de la un milion jumate. Asa ca pas. Ce era simplu, fara sa faca nimic, parca nu-si merita banii.

In clipele astea,  s-ar putea spune ca am intrat in criza de timp. Casa e cu fundu-n sus, m-am apucat de curatnie, dar asta inseamna si dezordine in timpul desfasurarii operatiunii. Si ma oboseste. Si trebuie facut si bradul. Si cadourile, ca deh, fii-mea numeste cadouri cutiutele frumos ambalate, cu fundita de rigoare, nu e de-ajuns continutul. Iar asta doar la noapte voi putea opera.

Daca n-as fi atat de sentimentala, as putea aduna vreo doua sacose mari de lucruri nefolositoare si jucarii, ca-s prea multe. Dar culmea, ca ii plac si alea vechi dupa ce un timp stau pe tusa. Si uite asa avem casa plina. Agitatia e in floare, desi nu suntem asa multi. Iar pe mine ma apuca o stare aiuristica, imi piere pofta cand vad ca nu mai stiu ce si cum sa fac. Inca nu am ceva de fixat bradul, adica asta inseamna inca o alergatura. Cand eram mica, visam sa am servitoare. Inca mai astept. De fapt, daca as avea ceva bani in plus, sa n-am ce face cu ei, m-as indura sa apelez la o echipa profesionista. Daca nu am trai in Romania si n-ar exista teama ca ne dispar unele lucruri. Nu ca am avea cine stie ce valori.


Voi l-ati intalnit pe Mos Craciun?

sâmbătă, 22 decembrie 2012

După sfârşitul lumii

In ce stadiu sunteti cu curatenia, cu cumparaturile? V-a cuprins febra? Cand va intreb astea, privesc la multitudinea de obiecte ce se cer a fi curatate. O gramada! Stiu ca luna nu se va reflecta in toate, dar o sa-mi fac chef de toate. Deocamdata, insa, sunt ca pe ace, astept prima debarcare a Mosului, care va binevoi sa ma umple de daruri, chiar daca nu mi-i nici casa maturata, nici masa scuturata.

Am citit la greu saptamana aceasta si acum sunt intr-un vid. Adica nu stiu ce sa aleg. Am luat o carte, abia am citit doua pagini, dar nu stiu daca e cea care trebuie citita acum. Parca lipseste scanteia. Numai ca nu ma grabesc, nu am acum strea potrivita. Pobabil ma voi linisti dupa ce ma voi vedea cu sarsanalele aduse acasa. Si mai am si cae ceva de cumparat. Dar mi-e cam groaza de atmosfera din magazine, sigur acum se imbulzesc toti mai groaznic recat de obicei.  Bine  ca am reusit sa iau pentru cea mica. De data aceasta,m-am axat pe chestii edicative, ca plusuri si alte jucarele avem destule. Dorm inecata in plusuri, deci nu va mai aduce Mosul altele. Ei, parca tot imi vine macar vreo papusica sau ceva asemanator sa iau, dar ma abtin.

Eu nu stiu ce sa cer de la Mos. As avea nevoie de niste pantaloni, dar nu pot spune ca e dorinta, doar nevoie. Dintre carti, nu prea am ce sa mai doresc in mod special, mi le-a adus deja Mos Nicolae, eu doar le-am ales, asa ca... Poate ca ar mai fi acolo cate un titlu tentant, dar nu stiu, nu am vreo dorinta arzatoare. Poate ar trebui sa cer un ajutor la curatenie?:)))


Nu stiu cum a fost la voi, dar pe la mine parca a trecut sfarsitul lumii. Casa arata ca traversata de tornada, n-o sa-mi ajunga produsele de curatat, din cate vad, in cazul in care am de gand sa sterg fiecare coltisor. Nu stiu de ce, dar parca acum imi sar in ochi chestii care, desi stiu ca erau si pana acum la locul lor, nu le vazusem.

Date fiind conditiile meteo, de Craciun ramanem in Bucuresti. Nu stiu exact ce vom face, de colindat nu prea avem pe cine, macar prin centru poate conving trupa sa mergem. Stiu insa  pe unul dornic de odihna si poate are in sgarsit ocazia.


Pe curand! Va las, ca vine trenul.

duminică, 16 decembrie 2012

Brăduleţ, brăduţ drăguţ...

Mosu' ne-a trimis bradutul cu trenul, din inzapezita Moldova. Abia ce-mi facusem manichiura si deja am stricat-o, ca nu m-am putut eu abtine sa nu-l despachetez si sa nu-l desfasor in toata splendoarea, apoi l-am legat cat de cat ca sa-l pot transporta in balcon. Cat e  de frumos si de bogat! Si miroase splendid, e asa cum imi doream, micut si cu ramurile dese. Bineinteles ca m-a cuprins mila de el ca a fost taiat, dar decat sa ia soarta miilor de frati ai sai terfeliti in noroi in zilele Craciunului, mai bine ii sta la mine-n casa.


Mi-ar fi placut sa il impodobesc in Ajun, dar mai mult ca sigur frumosii mei n-or sa aiba rabdare pana atunci. De fapt, toata impodobeala asta inainte de vreme reduce din farmecul sarbatorilor pe care il percepeam atat de bine in copilarie. Dar ce sa zic, sunt unii mari nerabdatori, care mai ca i-ar da de pe acum copilului cadoul luat pentru atunci. Eu nu vreau, caci as  vrea o oare,are diferentiere. Sa simta ca a venit Mosul, nu sa primeasca asa fara motiv ceva important. Bine, n-ar fi cne stie ce, dar la cat e de sarac Mosu anul asta, ceva mai fatos nu se poate, asa ca sper sa infranez aceasa dorinta. Daca am  reusit performanta sa stam de o saptamana si ceva cu bomboane de pom si alte minuni in debara, ar trebui sa reziste si cadoul acolo. Zic eu.

Pana una alta, trebuie sa gasesc o solutie pentru montarea bradului. Nu am suport, in anii trecuti foloseam un scaun intors invers, care insa era al proprietarei de acolo si... Asadar, pana gasim solutia, bradul e in siguranta. :)))

In seara asta vine unchiu' din America, nu, nu Unchiul Sam, ci frate-miu. Chiar ma gandeam ca u, sa fi fost in locul lui, salutam Romania de la webcam, din Las Vegas, si azi am aflat ca asta va face si el, anul viitor pleaca pentru mai multi ani, probabil definitiv. Ma bucur pentru el, asa cadou de la Mos mai zic si eu. Uite asa ne parasesc mintile stralucite, dar bine fac, caci la ce oportunitati au aici... Si inca el o ducea bine si aici, dar la un momentdat te cam scarbesti de ceea ce te inconjoara, oricat ti-ai iubi tara. Patriotismul nu schimba realitatea, nu schimba societatea romaneasca si membrii sai componenti.


Ce sa mai spun, merg sa-mi adulmec bradul, sa il scot pe balcon si sa-i pun apa, sa nu se vesyejeasca.  Este un bradut pe sufletul meu, simbol al copilariei, al bucuriei, al frumoaselor amintiri din copilarie, caci azi, Craciunul nu mai e la fel.

Normalul paranormal

Traim in tara in care orice fenomen meteo se inscrie in categoria senzationalului, coduri peste coduri, de parca neam de neamul nostru n-a mai vazut nici ploi, nici zapezi, nici viscol. Daca se depaseste limita fulgilor razleti, gata! hai cu titlurile de senzatie, cat mai dramatice posibil. Asta e clima la noi, e ceva perfect normal sa avem si ninsori, si viscol si ditamai nametii. Caci asa se manifesta natura la aceasta latitudine. Ca la noi toate chestiile astea capata proportii fantastice, din motive ce nu mai tin neaparat de natura, asta e alta mancare de peste. Daca n-ai alta treaba decat sa te uiti pe posturile de stiri, poti sa simti ca ne aflam in toiul vreunui cataclism, asa trepidant e ritmul in care se vorbeste pe acolo, ca deh, tragicul fascineaza mai mereu.

Si astfel, parca s-ar face repetitii pentru sfarsitul lumii. E normal insa sa iei anumite masuri, de genul a nu porni la drum cand vremea e mai putin prietenoasa,  a fi mereu aprovizionat cu strictul necesar pentru a-ti potoli setea si foamea. Desi la capitolul aprovizionare se poate sa nu fie posibil in multe cazuri, din cauze financiare.

E iarna, zapada e ceva caracteristic iernii de pe meleagurile noastre. Bineinteles ca ea creeaza si neplaceri, ba chiar greutati, dar, asa cum japonezii au invatat sa se adapteze activitatii seismice intense, un cutremur fiind la ei ceva obisnuit, ar trebui sa incercam si noi sa tratam aceste fenomene meteo ca facand parte din normal, din firescul vietii de aici.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Măcar să visez

Cam rarut am fost prezenta zilele acestea, din motive obiective, dintre care cel mai greu a atarnat in balanta imbolnavirea fetitei, cu punct maxim noaptea trecuta. Sa vad cum va evolua in aceasta noapte. Macar sunt multumita ca nu mai are febra. Am avut insa mai mult ragaz pentru citit, caci am petrecut mai mult timp in pat, langa ea. Din casa nu am iesit decat pentru a merge la doctor, iar astazi deloc. In schimb, calatoresc in Parisul secolului al XIX-lea, in lipsa unor calatorii reale pe care tare mi le-as dori. Sunt atatea locuri superbe de vizitat in lumea asta si pentru mine sunt doar vise. Noroc de Travel channel, imi mai clatesc ochii, dar imi fac si inima rea. Mi-ar fi placut o viata dedicata frumusetilor lumii, sa pot umbla in lumea larga, sa vad, sa vizitez, sa nu am alte griji decat imbogatirea spiritului. Cartile imi ofera acest prilej de a calatori cu mintea nu doar in spatiu, ci si in timp. E ceva si asta. Imaginatia este cea care, pornind de la text, tese peisaje, locuri, oameni, da nastere atmosferei. Dar poate intr-o zi, cine stie? Niciodata sa nu spui "niciodata". Sper sa-mi fac timp sa scriu cat de curand despre ce am mai citit, deja s-au adunat vreo 6 carti si nu cred ca apuc sa scriu despre toate.


Sa nu inghetati in acest sfarsit de saptamana!:)

luni, 10 decembrie 2012

Ninge...

Superb peisaj am privit in aceasta noapte de la fereastra dormitorului. Straduta pe care masinile putine la numar nu au reusit sa topeasca zapada, acoperisurile ninse, care mai inalt, care mai scund. O lumina stranie, sub un cer cu nuante portocalii, aducandu-mi o senzatie de plutire, de ireal. A nins, inca mai ninge molcom, in tacere. Trebuie sa apreciez totusi ca avem destula liniste, in comparatie cu fosta adresa. Si privelistea e reconfortanta.Da, avenit iarna pe bune. Unul se bucura, celalalt se cam ingrozeste caci are de circulat cu masina, de ajuns in diferite locatii greu accesibile in caz de nameti, iar eu sunt undeva la mijloc, admir si nu sunt nici foarte entuziasmata, nici ingrozita. Dar nici neutra nu sunt.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Aviz amatorilor

In tineretile mele am experimentat vreo doua luni munca intr-o fabrica de confectii si se intampla ca doua zile pe saptamana sa lucram 12 cu 12 si pot spune ca nu eram atat de extenuata ca dupa o zi doar eu cu mogaldeata, minut de minut. Barem dupa ce terminam alea 12 ore puteam face ce voiam daca ma simteam in stare, caci o buna parte din orele ramase reprezenta somn, dar... oricum, creierul meu nu era asa incins ca acum. Asadar, cine are, sa-i traiasca, cine nu... stiti continuarea.

O aniversare sărită (de pe fix)

Nu cred ca se mai pune la socoteala ca articol aniversar, ca de acum a trecut. Si de fapt, n-ar trebui sa ma mai mire, a devenit destul de frecventa zapaceala mea legata de date, de timp. Si eram ferm convinsa ca e pe 9 decembrie, dar nu, fusese pe 3. Se mai intampla. Cum insa e o uimire pentru mine insusi faptul ca suntem in decembrie, cei doi anisori ai blogului meu sunt ceva nesemnificativ. Nu, nu o sa ma apuc nici de statistici, nici de analizat in ce fel m-a schimbat blogul ori ce a adus bun in viata mea. Blogul e o placere, si acum nu am niciun chef de astfel de chestii si analize.  Azi sunt  cam plictisita, imi lipseste ceva, poate, ori inca nu mi-am dat seama ce as fi vrut sa fac.

Vreau putina relaxare, dar in adevaratul sens al cuvantului. Prima parte a zilei am dedicat-o curateniei, dar asta nu inseamna ca s-a si vazut ceva, caci am in casa pe cineva care vine din urma si aduce totul la normal. Nu am iesit inca din casa si probabil e si asta un motiv de apasare. Oricum, nu traiesc senzatia de week-end si nu pentru ca, in cazul meu, diferenta ar trebui sa fie inexistenta, ci pentru ca asociez week-end-ul cu prezenta sotului si, daca el lucreaza, e zi lucratoare si pentru mine. Nu e vorba de plictiseala efectiva, ca am ce face, nu ma plang  doar ca mi-ar place sa am alte activitati. Nu stiu daca spala cineva vase de placere. Bine, astea le-am dat gata pe ziua de azi. Dar sunt altele ce nu-mi fac placere pentru ca nu dureaza. Ori poate ca, repetandu-se iar si iar, zi dupa zi  au ajuns sa-mi provoace repulsie. Si cum nu s-au numarat nicicand printre activitatile mele preferate, e de inteles. Dar nici in oras n-am chef sa ies, mi-ar prinde bine o baie calda, prelungita, urmata de o seara tihnita, alternand tv-ul (ca o singura emisiune de divertisment sa-i spunem urmaresc si eu) cu o carte.


Visez, nu se pot petrece lucruri atat de firesti, nu am sanse sa vad ceva fara intreruperi ori sa citesc fara sa fiu nevoita sa las cartea fix in mijlocul unei fraze pe care la intoarcere trebuie sa o reiau ca sa o pot intelege in intregime.

In alta ordine de idei, cum v-ati pregatit pentru sfarsitul lumii?:)))

Fapte diverse

Ati fost cuminti? V-a vizitat Mosul? Ce ati primit, cei care ati primit? Sper ca nu facturi neplatite, cum am citit un status pe Facebook. La mine, mai e cazul sa spun ce mi-a adus? Desigur.... carti! Altceva nu mi-as fi putut dori. De data aceasta, Mosul a tintit titluri grele- Muntele vrajit, Fructele maniei, Bestia umana si nu in ultimul rand Castelul, caci, o data ce am citit ceva de Kafka, n-am putut rezista sa mai citesc si alta carte a sa. Ba mi-am dat seama ca mai am una la Bacau in colectia Cotidianul. Ei, a venit timpul sa citesc si eu carti pe care trebuia sa le fi avut demult la catastif ca si citite.


Pe de alta parte, am avut cateva zile tare plimbarete, obositoare in felul lor, dar a fost si placere, si pentru mine si pentru cea mica, noua destinatie e Targul de Craciun de la Universitate. Bine, oricum frecventam zona pentru anticariate, dar ziua. Acum mergem seara, pe intuneric, altfel n-are farmec. Si am cam umblat si ziua si seara prin oras, incat simt oboseala in oase. Am facut si un tur cu masina in zonele cu lumini de Craciun, ca deh, altfel le vezi cu oarece viteza decat mergand la pas. Avem si o mica disputa pe tema decoratiunilor de pe Magheru. Sotul zice ca-s clopotei si eu eram convinsa ca-s braduti. :))

Si cica duminica avem votare, mare eveniment mare, de s-a mutat si gala X Factor cu o zi mai devreme. Eu mi-s pe post de cetatean turmentat. Dar numai partial, fiindca stiu cu cine nu o sa votez, daca ma indur sa o fac. De fapt, eram asa, in proportie de 90% sa nu ma duc, dar cand am vazut din greseala niste personaje trambitand in fata unei adunari ce m-a facut sa-mi amintesc un vers pe care l-am retinut in ciuda varstei fragede pe care o aveam, procentul s-a schimbat la 50%. Dar daca ma duc, nu stiu unde sa stampilez. Nu ma reprezinta nimeni.


Mai bine as sta acasa sa-mi vad de cartile mele, dar parca amintirea celui de-al paisprezecelea congres imi zgarie prea tare urechile. Gata, ca ma enervez, astea nu-s de mine. Oricum aia multi si prosti ce nu voteaza fin proprie convingere, ci convinsi de primari, vecini si antene, sunt mai puternici decat un vot al meu. Merg sa ma delectez cu  Intoarcerea din rai. Noapte buna!

miercuri, 5 decembrie 2012

Libertate, frustrări şi.... Kafka

V-ati gandit vreodata cat de pretios este mersul liber, de unul singur, fara nimic atarnat, fara sa trebuiasca sa tii sau sa tragi ceva dupa tine, fara sa fie nevoie sa supraveghezi ceva pe langa tine, sa mergi cat de repede sau de incet ai chef, mersul pe care de altfel il practica majoritatea oamenilor  intregi, obisnuiti. E frustrant sa poti si sa nu poti in acelasi timp. Caci acei care nu pot sa se deplaseze au invatat sa traiasca asa. Dar ceilalti care pot face asta, sa mearga liberi, nu au motve sa se gandeasca la acest mers ca la ceva important.  E atat de firesc incat  nu il trateaza ca pe un privilegiu Cand esti full time mom, libertatea in miscare devine lux, daca nu ai ajutoare care sa te suplineasca din cand in cand. Esti un fel de sclav al propriului copil, un fel de prelungire a sa ori poti considera copilul o prelungire a propriului tau corp. Cum iti suna mai bine. De fapt, voiam sa ajung la faptul ca notiunea de libertate nu este doar relativa, ci si aparenta. Subjugati suntem nu doar de copii, ci de multe alte "entitati". Ne numim liberi, dar in realitate suntem constransi din multe parti sa facem o gramada de lucruri,dar convinsi fiind de libertatea noastra. Pana si foamea ne impiedica sa fim liberi cu adevarat.

Astfel de preocupari pentru ideea de libertate, mult mai elaborate si mai pline de substanta am regasit in Raport catre El Greco. Iar acum, citind Procesul lui Kafka, o alta metafora interesanta am dibuit. Trebuie sa marturisesc ca aseara eram in dilema daca sa continui sau nu cartea, pentru ca mi se parea plicticoasa, dar azi am ajuns la pagina 170 (record) si am alungat din minte ce citisem despre ea ca impresii de cititori pentru a desprinde propria viziune.  Ei, in acesta carte, personajul principal este arestat, dar nimic nu se schimba in ceea ce priveste libertatea de miscare, traiul obisnuit, locuieste in aceladi loc, merge la slujba, la o bere etc. Si eu am inteles aceasta situatie  ca o metafora a vietii noastre aparent libere, caci practic avem libertate sau asa ni se pare, dar in esenta suntem prizonieri ai cuiva sau ai unui lucru, ai unei stari, ai unui fenomen, ori ai altor factori.

duminică, 2 decembrie 2012

Azi te urcă, mâine te coboară

Viata nu e lina, plata, precum relieful de campie. Ci e cu suisuri si coborasuri precum dealurile. Binele nu e perpetuu, asa cum nici raul nu tine o vesnicie. Ele se succed in drumul nostru,  bucuriile vin si pleaca, furtunile ne izbesc in fata si-apoi sunt risipite de soarele strengar, ce se ascunde dupa nori si ne lumineaza  cand vrea el. Daca stiind astea, poti ramane detasat in fata clipelor grele, te poti considera fericit.

Bun venit, iarnă!

Nu am marcat pe blog ziua de ieri, insa pe unde am fost am fluturat mandra steguletul impreuna cu fii-mea. Ce incantata era cand vedea steaguri pe la balcoane, pe la masini sau in mainile oamenilor...Ziua a fost frumoasa pentru ca am petrecut-o intre noi, fie acasa, fie prin parc, fie lrin centrele comerciale, la joaca. De vreo cateva luni, locurile de joaca sunt destinatiile preferate de printesa si  macar in week-end ne conformam.


Desi aceasta zi nu a debutat asa placut din lipsa de soare si pentru ca, in zi de duminica se redesteapta grijile pentru saptamana noua ce va sa vina, voi incerca sa fac aceasta zi frumoasa, cumva, nu stiu cum. Fara program administraticv, ca de-asta am executat ieri dimineata. Nu ma simt insa in forma, as lenevi in pat, citind dar n-o sa se poata. Calendaristic, este iarna.Semne inca nu sunt, doar in magazine iti dai seama cat de aproape sunt sarbatoruile. M-am crucit holbandu-ma  la rafturile cu jucarii, mai multe ca niciodata, foarte variate, de n-ai sti pe care s-o alegi, copil fiind, le-ai vrea pe toate. Dar si preturi pe masura. Anul asta Mosul se va orienta pe puzzle-uri, abtibilduri si alte chestii educative, ca e plina casa de plusuri si alte zdranganele.


O iarna blanda sa aveti!


A, ati simtit cutremurul? Eu nu si ma mir, data fiind inaltimea la care ma aflam. Asa ca nu am intrat in panica, daca-l simteam era de rau, caci e una din temerile mele. Insa aseara ma simteam cam rau, ori ca nu-mi priiise ceva, ori nu stiu de ce.

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...