sâmbătă, 28 decembrie 2013

Cateva randuri printre ganduri

Inca un pic si va fi gata si acest an. Parca in fiecare an aceleasi ganduri ma strabat in aceasta perioada. Si ma incearca nevoia de retrospective, de planuri pentru anul ce va sa vina, uneori imi pare rau ca anul se sfarseste, alteori parca abia astept sa inceapa un alt an, mai bun. Cum e acum, greu de spus. N-a fost un an prea bun, dar poate nici cel mai rau. Si daca imi pare rau ca se duce, e mai degraba un regret fata de timpul ce se scurge mult mai repede decat as dori. Pe de alta parte, treispele din coada acestui an parca si-a cam facut efectul, daca e sa privesc in urma asupra evenimentelor mai importante, dar per ansamblu, poate ca tot raul e inspre bine si viitorul acela impalpabil va arata mai bine. Cel putin asa ne place celor mai multi dintre noi sa credem si daca n-ar fi asa, n-am putea trece peste momentele nefavorabile ale vietii.

Spiritul Craciunului inca pluteste in aer, in seara aceasta am privit cerul plin de stele si le-am putut vedea ca pe ceva miraculos, ca pe un fenomen extraordinar, nu ca pe o banalitate. Luminite aprinse prin curti, pe la ferestre, prin pomi... Afara nu e foarte frig si aerul e intesat de povesti. Demult n-am mai visat fara sa fiu adormita. De fapt, asta ar fi trebuit sa o spun in recenzia cartii pe care o citesc, dar nu m-am putut abtine. Imi amintesc ca obisnuiam candva sa visez inainte de a adormi, sa ma las purtata de ganduri, de inchipuiri intr-o lume care arata asa cum eu ma gandeam, in care totul se desfasura dupa cum imi imaginam eu. Am uitat sa fac asta, nu mai stiu nici eu de cand. Poate ca n-ar strica uneori sa  repet experienta, dar oare mai pot?

duminică, 22 decembrie 2013

O seara cu povesti despre Craciun

La invitatia Editurii UNIVERS, joi seara am participat la evenimentul Craciunul intre biserica si mall, alaturi de  Constantin PișteaAlexandra BlașCiprian Enea și Dragoș Butuzea, intr-un loc in care m-am simtit minunat si in care imi doream de mult sa merg- ceainaria La un ceai. Decorul te imbie la povesti despre carti, despre Craciun, despre copilarie, despre viata. Am avut ca punct de pornire cartile din seria de autor Jostein Gaarder, mai precis cele ce se tes in jurul acestei importante sarbatori ce se apropie- Misterul de Craciun si Ca intr-o oglinda, in chip intunecat. Pe prima dintre ele, pe care am si citit-o si va voi povesti despre ea, mi-am luat-o, premonitoriu parca, de la Kilipirim. N-as vrea sa ma abat prea mult, insa trebuie sa spun ca nu intamplator am ales cartea, fiind deja familiarizata si cucerita de stilul lui Jostein Gaarder, al carui nume, in sfarsit, am aflat cum se pronunta corect. 

Am povestit asadar despre Craciunul de azi, despre cel din amintirile noastre, despre semnificatiile Craciunului pentru fiecare dintre noi. O discutie interactiva, fara fraze invatate pe de rost sau discursuri epatante- o intalnire ca intre prieteni, un castig spiritual pentru fiecare dintre cei prezenti caci, in orice imprejurare, Craciunul ne transpune intr-o stare aparte.  

vineri, 20 decembrie 2013

Sa-i scriu sau nu lui Mos Craciun?

Daca ar fi sa-i scriu acum o scrisoare lui Mos Craciun, cu siguranta ea ar cuprinde cateva carti, desi nu m-as supara daca Mosul mi-ar aduce altele decat cele de pe lista, caci, inainte de orice, surpriza este esentiala pentru mine. De fapt, si cadourile pentru cei dragi ar putea cuprinde carti. Chiar si pentru cei ce nu au obiceiul de a citi, as gasi eu ceva care sa li se potriveasca si, mai ales, sa ii atraga in minunatul univers literar. Deja pot spune ca am facut un astfel de cadou, putin anticipat, dar cu acelasi pretext al Craciunului si, sper eu, ca surpriza mea a fost bine primita.

Nu-mi permite timpul sa alerg prea mult dupa cadouri, caci eu nu am o sanie fermecata ca a Mosului, asa ca prima mea vizita va fi intr-o librarie online, din care voi culege in cosul virtual cate ceva  pentru fiecare. Sa nu credeti ca pe mine ma voi lasa deoparte, caci obisnuiesc sa-mi fac singura cadou carti, cam saptamanal, dar cu atat mai mult la momente speciale, incat doar eu si cu mine stim ca ne-am facut reciproc cadouri. Asa ca, pentru mine, voi vizita un anticariat online, plin de titluri ce ma atrag de fiecare data mai ceva ca magnetii. Am eu in vedere cateva titluri, dar sunt deschisa oricarei tentatii livresti, cum mi se intampla mereu. Caut ceva, gasesc si altceva si in final sunt mai bogata cu cateva carti la care poate nici nu ma gandisem pana atunci.

Colindam, colindam

Sambata trecuta, la invitatia lui Loopoo, adica Marian Grecu, am asistat la un frumos concert de colinde la Sala AGIR- Asociatia Generala a Inginerilor din Romania. Sub titlul Colindam, colindam am ascultat corul Concertino Junior, compus din elevi ai Liceului Teoretic Horia Hulubei din Magurele,  si corul AGIR (al seniorilor) numit Concertino, ambele sub obladuirea doamnei dirijoare Teodora Stirbu. Din acest cor fac parte si Marian si sotia sa, Madalina, si am avut ocazia sa-i cunosc personal, nu doar virtual, pe amandoi.

In afara colindelor, spectacolul a cuprins si alte momente muzicale speciale- recitaluri la pian si vioara ale elevilor de la Scoala de arte nr. 5, iar studentii de la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti- Conservator ne-au incantat cu vocile lor deosebite. S-a cantat din suflet, pentru suflete. A fost o experienta minunata, emotionanta, mai cu seama pentru mine, care in timpul spectacolului ma gandeam la bunicul meu, caruia ii plac foarte mult evenimentele de acest fel, mai cu seama copiii si tinerii pasionati de muzica adevarata.

Am aflat ca astfel de concerte au loc de mai multe ori pe an, in preajma unor momente importante si cu siguranta voi mai merge si altadata, daca, bineinteles, voi fi invitata. Nu stiusem ca Loopoo are aceasta pasiune si am fost surprinsa de acest lucru. Ii multumesc asadar pentru invitatie, pentru experienta inedita pe care mi-a dat ocazia sa o traiesc.

marți, 17 decembrie 2013

La un ceai...despre Craciun

Copilaria nu piere niciodata din sufletele noastre. Craciunul este, poate, unul din putinele momente in care putem descuia lacatele ce o tin prizoniera si, totodata, unul din motivele pentru care copilaria continua sa traiasca in noi. In fiecare an, de Craciun, retraiesc fara sa vreau emotiile ce au incoltit in sufletul meu inca din copilarie. Amintirile legate de Craciun au un farmec ce atinge miraculosul, au aroma de scortisoara, de cozonac, de coji de portocala si ne invaluie in aura lor magica, euforica. Va invit sa depanam povesti de-ale Craciunului de ieri si de azi, joi seara pe la 7, La un ceai, pe str. Luigi Cazzavillan nr. 25, la evenimentul organizat de Editura Univers si la care vor participa Constantin Piștea, Alexandra Blaș, Ciprian Enea și Dragoș Butuzea.


Mai multe detalii gasiti in pagina de Facebook a evenimentului. Va astept cu drag!

luni, 16 decembrie 2013

Intre brazii fiecarui an...

Ce greu venea candva Craciunul! O vesnicie parca se scurgea intre brazii fiecarui an. Momentul impodobirii bradului si aerul feeric ce cobora in incapere, zumzetul sarbatorii si caldura ce ne cuprindea sufletele faceau ca timpul acela sa para ceva rar si scump. Si acum... parca mai ieri dadeam jos ornamentele din brad, cautand vreo bomboana uitata printre ambalajele stralucitore atarnate de crengile sale ce picurau ace verzi pe covor. Nici nu s-au stins bie aceste imagini, ca un alt bradut a poposit in prag de seara, prin ger, prin ceata, dupa un drum lung. L-am ajutat sa-si desfaca crengile, i-am dat sa bea si  nu mai e mult pana ce il voi imbraca in culori de sarbatoare.

La fel de repede vor trece zilele in care el va aduce o umbra de copilarie peste sufletele inghetate si va potenta miracolul Craciunului in inima celei mici. Brazii fiecarui an vor sa isi impleteasca intre ei crengile, asa repede alearga unul dupa altul. Amestec de bucurie si nostalgie, cam asta inseamna astazi Craciunul pentru mine. Intr-o vitrina am zarit o papusa. Simpla,de carpa, cu ochi facuti din margele. Nu era mare si nici scumpa. Era o papusa asa cum ar fi dorit copilul ramas, undeva, in adancul sufletului meu. Candva, am primit una asemanatoare. I-am aratat-o celei mici. Nu i-a placut. Altele sunt gusturile acum. Poate ca Mosul mi-o va aduce mie, daca in inima mea inca mai exista un copil care sa-si doreasca o jucarie... zarita intr-o vitrina...

vineri, 13 decembrie 2013

Daca-i leapsa despre carti, s-o facem

Mai intai a fost Rudolph, acum vreo doua saptamani, cel care mi-a pasat o leapsa referitoare la carti. Apoi, acum cateva zile, m-am gasit nominalizata in toanele Ninei Costea, pentru aceeasi leapsa. Si cum mi se paruse interesanta de la prima vedere, vazand ca o primesc de doua ori, mi-am zis ca-i semn clar ca trebuie sa-mi fac timp de ea. Si mi-am facut. Mai greu, dar in sfarsit am reusit sa postez raspunsurile.

1. Prima amintire cu mine citind
Se regaseste atat de departe in copilaria mea, ca nu stiu sigur care e, cronologic vorbind, prima amintire- probabil cea cu o carte de engleza al carei titlu nu mi-l amintesc, dar stiu cum arata coperta si ca in primele pagini citeam this is a dog, this is a frog.

2. Prima carte pe care am citit-o si recitit-o
Prima carte consistenta citita si recitita de mine (in afara celor de poezii)  fost Heidi, fetita muntilor. Desi, daca ma gandesc mai bine, cred ca mai timpuriu am citit si recitit de nu stiu cate ori povestirile din volumul Furnica si porumbita, de Lev Tolstoi.  Va sa zica, literatura rusa, de care tot fugeam eu pana nu demult, imi era de fapt una din primele pe care le-am cunoscut, copil fiind.

miercuri, 11 decembrie 2013

Tot cu gandul la carti, la cat mai multe carti

Pentru mine, a fi inconjurata de carti este un lucru minunat. Imi place sa le scot pe toate din locurile lor si sa le reordonez dupa alte criterii, ori, pastrand criteriile existente, le mai schimb locul, astfel incat la suprafata sa apara mereu alte titluri. Sunt carti pe care le-am citit sau le voi citi o singura data si carti asupra carora mi-ar place sa revin, peste ani, si pe care as dori sa le citeasca si fetele mele. E adevarat ca timpul schimba multe si gusturile lor probabil vor fi diferite de ale mele, insa imi place sa cred ca anumite carti vor ramane repere de seama in literatura viitorului.

Am cautat recent, dupa cum v-am mai spus, chiar si la Gaudeamus, parte din proza fantastica scrisa de Mircea Eliade. Ceea ce imi lipsea, se regasea fie in 3 volume distincte, noi, la preturi care, cumulate, depaseau posibilitatile mele, si, in plus, nu prea erau de gasit, fie intr-un volum mai vechi intitulat In curte la Dionis, care le cuprindea si pe celelalte doua volume cautate de mine.

duminică, 8 decembrie 2013

Seri feerice...

Decembrie...8...aproape 9... cam asa anticipez eu zilele inainte ca ele sa vina efectiv. La ora aceasta ziua in curs e ca si dusa. Mai devreme, o perdea de nori s-a scuturat intr-un mod aproape de necrezut, de parca ar fi nins in toiul verii, din norii adunati a furtuna. In casa... miros de scortisoara, de rom, de vin fiert, de prajitura... cald, bine, griji latente si o nerabdare ce se simte. Sa treaca o data iarna, desi ea nici nu a inceput bine.

O seara de duminica, parca altfel decat altele, parca aromele sale au mai mult farmec si ceva pluteste in aerul acesta pamantiu. Seara trecuta- am rupt clipe dintr-o poveste... pe malul unui lac, o sala decorata magnific, un brad impodobit cu nuante aurii, trei copilasi privind pe fereastra, langa brad, luminitele curgand din pomi, asteptand parca deopotriva zapada si pe Mos Craciun... in surdina, cantece lente de Craciun... superb... o particica din atmosfera Greciei se stransese acolo, intre acei pereti si am simtit clipele memorabile scurgandu-se in fata ochilor mei. Le-am privit si le-am adunat cu grija, le-am pus la pastrare...

joi, 5 decembrie 2013

... Mos Nicolae exista

Sub o forma sau alta, chiar daca nu se manifesta ca in povestile pentru copii, el exista. Cumva, prin cineva, el si face simtita prezenta si infaptuieste minuni ce aduc zambetul pe buze. Parca nu-mi vine a crede ca starea urata de dimineata a ramas undeva in urma, desi nu pot sa ma desprind inca in totalitate de efectele ei. Dar zambesc. Si am inima usoara. Si nu pot decat sa multumesc Mosului pentru aceasta bucurie, pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca sa ies din impas.

Acum imi pot canaliza intreaga energie catre activitatea ce, sper eu, va incepe sa-si arate roadele. Ma pot concentra pe ceea ce am de facut, mai ales ca nu trebuie sa fac greseli, iar zidul acela a fost daramat si pot privi increzatoare spre viitorul apropiat si indepartat.

Multumesc, Mosule!:)

In asteptarea lui Mos Nicolae...

Cu greu am putut constientiza ca azi suntem in 5 decembrie, ca in aceasta seara Mos Nicolae ar trebui sa lase cate ceva in ghetute. Si ma gandesc la aura pliina de mister si bucurie de altadata, care cuprindea nu doar seara zilei de 5 decembrie, ci si intreaga zi urmatoare. Iar azi... azi viata mi-a rapit aceste sentimente, mi-a rapit bucuria de a darui, caci la aceea de a primi nu ma mai gandesc de mult. Sarbatoare... o sarbatoare trista in care poate nu m-as intrista atat de lipsa cadourilor, daca o alta piatra nu mi-ar sta pe suflet strivindu-mi-l.

Insa miracolele nu se produc atunci cand le imploram, iar eu am nevoie de un miracol. Alta rezolvare nu vad. Acest obstacol ce s-a suprapus peste o zi ce ar fi putut fi minunata. Si altadata asa si era. Nu, nici maxar nu-mi mai permit sa imi amintesc de vremurile cand imi lustruiam ghetutele asteptand ca ele sa fie umpplute cu dulciuri.

Si acum astept, insa ceea ce astept nu poate sa vina. Am obosit sa trec prin astfel de momente in care nu pot privi catre viitor din cauza zidului inalt si solid aflat la doar un pas in fata mea. Chiar daca perspectivele sunt incurajatoare, momentul critic poate anula tot.

Dar eu il mai astept... inca il mai astept pe Mos Nicolae...

marți, 3 decembrie 2013

In cautarea cartilor pierdute

Cand te gandesti la un anticariat, prima imagine ce iti vine in minte este aceea a unei micute pravalii cu vechituri. Daca esti o persoana pasionata de carti, te vei gandi la un loc in care poti gasi carti vechi, citite si recitite, cu un farmec al lor ce incearca sa concureze vitrinele dichisite ale librariilor.  Astfel de locuri nu se gasesc insa in toate orasele. Daca in capitala ele sunt destul de raspandite, in provincie oferta nu este atat de bogata. Un anticariat online poate fi solutia de compromis prin care acele carti mai greu de gasit devin accesibile unui public mult mai larg. Imi amintesc cum tanjeam pe vremuri dupa anumite carti si nu aveam unde sa le gasesc. Pe atunci insa nu explorasem asa mult mediul virtual, nu ii intuiam beneficiile si rareori ma aventuram la cumparaturi online.

Imi plac cartile vechi, dar imi plac si cartile noi. Cand caut una anume, nu fac pretentii, fie ca e o editie noua, fie ca e una mai veche, sunt la fel de incantata. Cu aproximativ un an in urma, am descoperit un loc in spatiul virtual, in care puteam gasi o oferta de carte pe gustul meu. Pe atunci, era doar un anticariat online. Intre timp a crescut si si-a alipit si o librarie online, astfel ca poate satisface ambele gusturi, daca pot spune asa. E drept ca pe segmentul de librarie online oferta nu este inca foarte vasta, insa preturile sunt foarte bune.

Huliganii- Mircea Eliade

Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de blog, demult, am citit doar povestiri fantastice. S-ar putea spune ca Eliade este unul din scriitorii mei preferati, dar exprimarea ar fi desprinsa din limbajul cotidian si s-ar pierde mult din substanta simtirilor mele. Asadar, mai potrivit mi se pare sa spun ca Eliade este unul din scriitorii a carui opera mi s-a infiltrat in suflet. De cate ori am citit din cartile sle, m-am cufundat intr-o atmosfera densa, intr-un timp indepartat si fascinant, cu oameni supusi framantarilor de constiinta, cu decoruri patrunzatoare, dar subtil descrise. Desi dedicat mai mult interiorului decat exteriorului, Eliade reuseste sa te transpuna in atmosfera epocii interbelice fara sa iti dai seama. Senzatia de regasire a unei lumi trecute este atat de pregnanta, incat eu, cel putin, de cate ori reluam lectura, inainte de a deschide efectiv cartea, ma gandeam la cele dinauntrul ei ca la ceva viu- o lume care exista intre paginile cartii, al carei timp incremeneste cand cartea este inchisa.

Romanul Huliganii face parte din ciclul Intoarcerea din rai, un ciclu neterminat insa. Ca si in romanul ce il precede, unitatea actiunii nu este data de un singur erou principal, ci de cadrul si multitudinea de personaje ce se intersecteaza, fiecare cu povestea sa, cu framantarile sale. Ca personaj generic- tanarul intelectual interbelic, cu preocupari antitetice ce totusi se imbina armonios- distractia si gandurile profunde, dorinta de innoire, de creare a unei noi oranduiri. Sentimentele- dragostea, ura se dezvaluie dintr-o perspectiva mai degraba lucida.

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...