marți, 31 ianuarie 2012

Cateva precizari despre recenzii

Recenzia unei carti incepe la mine inca din clipa in care deschid cartea si parcurg prima fraza. Stiu ca prin continutul lor, recenziile mele sunt destul de departe de ceea ce presupune critica literara. Desi abia acum imi folosesc cu adevarat lucrurile invatate in scoala, la orele de romana. Pe atunci, cometariile operelor literare erau departe de a fi o placere pentru mine. Insa acum, chiar daca ceea ce scriu nu reprezinta comentarii in genul celor pe care le faceam la scoala, cand citesc, citesc si prin prisma a ceea ce am invatat atunci. Dar sa revin la fraza cu care am inceput. Cand incep lectura unei carti, imi canalizez toata atentia spre ea, incercand sa surprind cat mai bine toate aspectele cartii. Nu citesc o carte doar ca sa fie citita, nu trec peste pagini si nici nu omit amanunte, daca e cazul, recitesc unele pasaje pana consider ca am inteles exact mesajul.


In mintea mea incep sa se creioneze primele impresii o data cu primele pagini, impresii ce, de regula, vizeaza stilul autorului. Evident ca in primele pagini nu-mi pot forma o parere in ceea ce priveste subiectul cartii. Am observat ca la romanele politiste am tendinta de a folosi fraze- cliseu, deoarece impactul genului asupra mea este oarecum asemanator in cazul acestor carti. Cu toate acestea, fiecare are ceva unic, diferit si aceasta latura incerc sa o pun in evidenta in recenziile mele. Nu cad nici in capcana povestirii, nu vreau sa ofer cititorilor un rezumat. Nici mie de altfel nu mi-ar place sa citesc un rezumat inainte de a trece la lectura unei carti. Incerc sa dezvalui suficient de mult cat sa atrag atentia si sa starnes interesul asupra cartii, daca aceasta merita, si suficient de putin cat sa nu stric surpriza din timpul lecturii. In rarele cazuri in care impresiile mele privind o anumita carte nu au fost tocmai pozitive, am evidentiat si ceea ce mi-a placut si ceea ce nu mi-a placut. Nu uit ca gusturile difera de la om la om, si ceea ce nu a fost pe placul meu, ar putea place altcuiva.

E foarte important pentru mine sa scriu aceste recenzii cat timp am impresii proaspete, pentru a le reda cat mai fidel entuziasmul generat de cartea respectiva, dar au fost si cazuri in care am reusit sa-mi adun gandurile din urma cu multi ani, in cazul unor carti ce m-au impresionat puternic si mi-au ramas in minte la fel de proaspete. Sunt carti cu un puternic impact emotional ce inca te pot marca chiar si dupa o vreme indelungata. Nu multe au acest har, dar acelea care reusesc acest lucru sunt demne de a fi considerate capodopere. De altfel, mentinerea lor in randul cartilor citite de nenumarate generatii este un argument suficient ce atesta aceste calitati. Sunt sigura ca si dintre cartile carora le-am facut o recenzie imediat dupa lectura, se vor gasi macar cateva despre care as putea scrie cu aceeasi pasiune si peste ani.

Voi continua sa va impartasesc impresiile mele de lectura, mai pe scurt numite recenzii, iar daca voi convinge prin ele macar o persoana pentru fiecare carte, ma pot declara multumita.

In hypermarket batuse vantu' putin

Nu tineam mortis sa ma conving de realitatea celor spuse la stiri in ceea ce priveste situatia din hypermarketuri, insa am fost impinsa sa dau o raita de nevoia de scutece. Nu pentru mine, sper ca se-ntelege. Mai am pana acolo. )) Am mai avut si cateva de-ale gurii de luat, dar nu cine stie ce, caci si prin buzunarele noastre vantul a avut viteze uluitoare in spulberat putinii bani ce ne intra in casa. Nu datorita mie ne intra, dar si datorita mie ne ies. Ce-am gasit in Carrefour? N-am gasit apa de care consumam de obicei,

luni, 30 ianuarie 2012

Nu e moft, e dorinta

Stiu ca n-ar trebui sa emit pretentii in situatia in care ne aflam, dar avand in vedere faptul a va trebui sa locuiesc acolo, undeva, inca nu stiu unde, o perioada destul de mare de timp, cred ca macar zona ar trebui sa imi fie cat de cat pe plac. Sa nu credeti ca as vrea sa stau pe undeva prin Soseaua Nordului sau in vreo vila de pe Kisellef, insa din zonele in care ne-am permite ca pret, unele imi plac, ma vad stand acolo, iar altele imi displac total, din motive poate de neinteles. Chiar daca sunt zone destul de civilizate, nu au acel ceva care sa ma faca sa ma simt acasa, in largul meu. Nu stiu cum sa explic incat sa nu par deplasata sau exagerata, fiindca nu sunt, cel putin nu din punctul asta de vedere. Insa as vrea ca locul in care voi locui, o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, numai Dumnezeu stie cat, sa-mi dea acel sentiment de familiaritate.

Cu fundu-n sus

Am avut un week-end ce a trecut repede, desi nimic deosebit n-as putea spune ca am facut. Am iesit pe-afara la zapada cate putin, deci nu cu asta am umplut timpul. Era sa incep si a treia fraza cu „am” asa ca trebuia sa formulez altfel. Putina relaxare, carti, sudoku si muuuulte, multe ganduri. Desi per ansamblu am fost binedispusi, cu mici exceptii, gandurile au fost pline de ingrijorare. Si asa vor fi probabil pana se vor rezolva problemele. Cand oare se vor rezolva?

Desi n-ar trebui sa ma plang, atata timp cat stau acasa si nu castig niciun ban.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Bancile agreate de institutiile statului sunt naspa

Nu stiu cum se face de institutiile statului, atunci cand vine vorba de plati pe care trebuie sa le efectueze diferitelor categorii de beneficiari, aleg serviciile bancare cel mai putin profitabile pentru acestia. Ma refer aici la plata prin card a sumelor cu titlu de pensie, somaj, alocatii, indemnizatii etc.

Daca nu ai de ales sau nu ai chef sa umbli pe la posta dupa bani, optezi pentru varianta cardului, doar ne modernizam, nu? Bine, eu nu tineam mortis sa imi vina pe card alocatia,

vineri, 27 ianuarie 2012

Amatoare de senzatii tari

Ieri am dat si eu piept cu vremea de afara. Am vrut sa ies sa vad cum e, nu m-am multumit cu ceea ce vedeam la televizor. Si, cum al meu sot nu a putut lucra ieri din cauza nametilor (i-a trimis firma pe toti acasa), am avut cu cine o lasa pe cea mica pret de o ora si am plecat sa fac cateva cumparaturi necesare. Temerara, am vrut sa merg pe jos initial, in primele doua-trei minute parea atat de bine, nu batea vantul, incat doar perspectiva cainilor infometati din zona fostei fabrici de bere de pe langa gara Basarab ma facea sa ezit in a parcurge drumul pe jos. Cand am iesit insa din dreptul blocului, m-au izbit cateva rafale, incat cu tot tonajul meu a trebuit sa fac eforturi mari sa ma mentin in picioare.

joi, 26 ianuarie 2012

Se apropie termenul limita

Se apropie termenul limita, si stresul a devenit mai mare. Timpul a inceput sa se scurga tot mai repede, se apropie momentul in care va trebui sa parasim aceasta locuinta. Intr-un fel, m-am obisnuit cu ideea, ba chiar am inceput sa accentuez cusururile, pentru a face mai usoara plecarea. Atentia mea este incordata pe viitoarea locuinta, ma chinuie faptul ca va trebui sa o luam de la capat si nu va fi nici asta ultima oara, caci, in calitate de chirias, viitorul nu suna bine. Sunt atatia factori de incertitudine, incat ma zdruncina prea tare. Iar va stresez cu stresurile mele, dar trebuia sa ma descarc si sa explic cumva pana de creatie in care simt ca ma aflu.

Acum si e-book „Katrina, pacat din iubire”

 Stiti doar ca nu obisnuiesc sa fac reclama la produse, insa in acest caz e mai mult decat reclama, e o promovare a unei carti care mi-a placut foarte mult si care nu e foarte cunoscuta in randul cititorilor, ceea ce ma face sa fiu mai determinata in demersurile mele. Interesul meu financiar in aceasta promovare este nul, o fac din dorinta de a ajuta un roman de debut sa patrunda in lumea cititorilor.

Fiind preluata spre vanzare de platforma Elefant.ro, inseamna un mare pas inainte, pas ce a fost urmat de un altul, mai micut, dar nu mai putin important. Mai precis, cei de la Elefant.ro au considerat ca merita sa fie transformata si in e-book.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Feminism? Egalitate? Neah, suntem diferiti

Lupusor imi solicita un articol pe teme feministe... hmmm... da’ eu nu-s feminista, cel putin nu cred sa fiu. N-as putea sa sustin suprematia sexului din care fac parte, pentru ca eu am opinii moderate in ceea ce priveste cele doua sexe. Nu am cazut in niciuna din extreme. Ca sa raspund oarecum mesajului transmis prin al sau articol, or fi barbatii de neinlocuit, dar si femeile-s asemenea. Ambele sexe sunt utile omenirii in general si unul altuia in aceeasi masura. Eu insa nu le consider egale, pentru ca n-au cum, sunt diferite din multe

Participa si tu la campania vALLuntar !

Editura ALL a demarat o campanie cel putin interesanta si mai ales inedita. Bloggerii care iubesc cartile si care indeplinesc conditiile din regulament sunt invitati sa se inscrie, solicitand o carte la alegere de pe all.ro careia ulterior trebuie sa-i faca o recenzie. Recenzia, o data inscrisa in campanie urmand pasii prezentati tot in regulament, dar si comentariile pe care aceasta le genereaza, se vor transforma in minute de munca voluntara efectuata de membri ai echipei ALL intr-o locatie desemnata de bloggerii care acumuleaza cele mai multe minute.


marți, 24 ianuarie 2012

Cu liniute sau fara- mic.ro, ploaie, carucioare si GiGa

-    Ieri am avut parte de ploaie cu soare si fara pic de nori; ma refer bineinteles la fosta zapada transformata in apa, care curgea de pe multe cladiri, dar nu de pe toate. Ceea ce ma face sa cred  ca exista posibilitati de evitare a acestui inconvenient pentru bietii trecatori care nu s-au gandit sa-si ia umbrela pe un astfel de soare stralucitor.
  
-    Mersul pe jos este mai eficient daca este executat pe tocuri. Din punct de vedere al consumului de calorii si al efortului depus. Aceeasi distanta parcursa in incaltaminte sport (ca sa nu zic adidasi, fiindca-s nike), era floare la ureche. Pe tocuri, nu inalte si nici macar subtiri (nici n-ar fi indicat la tonajul meu sa  fie subtiri), am inceput sa resimt oboseala in scurt timp, mai ales ca am vrut sa-mi mentin si viteza, nu sa merg ca la promenada. Cred ca daca as alege varianta tocuri de la mine pana la Universitate pe jos, ar fi echivalentul a jumatate de ora de sala. Acum, nu va luati dupa mine, ca n-am de unde sa stiu exact; ideea era ca m-ar ajuta la slabit.
 
-    Am reusit sa stric caruciorul sport; n-am prevazut nametii din parc si a cedat o imbinare. Ar putea fi reparat daca as fi observat din timp si as fi reusit sa gasesc niste chestiute mici care inlesneau legatura, caci nu e rupt. Totusi e ceva, daca a rezistat pana acum. Dat fiind faptul ca la cea mare am rupt un astfel de carucior in doar o luna, iar alte doua mai rezistente au fost mai mult sau mai putin avariate, as putea trage concluzia ca strazile si trotuarele sunt mai bune in Bucuresti decat in Bacau. Pe-aici n-am reusit sa fac sa sara nici o roata, nici la cel sport, nici la cel mare, solid.
  
-    Fie vorba-ntre noi, mie imi lipsesc magazinele mic.ro; conceptul in sine era bun, pacat ca a fost insotit de dorinta de profit rapid a detinatorului principal si de lipsa de profesionalism a personalului. Era ok, cu multi de daca. Eu, una, nu-i plangeam pe saracii proprietari de magazine de cartier, carora le scadea vanzarea din cauza mic.ro. Pentru ca aceste magazine de cartier, cel putin in zona mea, aveau si au preturi mult mai mari, produse proaspete care sunt vechi, cozi si ingramadeala.
 
-    Ati vazut ca de azi avem un nou post tv? SE cheama GiGa tv si din cate imi dau seama, pare a fi un post de stiri, fiind alipit calupului existent de posturi de acest fel

P. S. Acum parca as fi preferat sa fie si azi soarele de ieri, iar tati a reparat caruciorul. Am reusit sa gasesc bucatica ce-mi lipsea chiar in casa.

P.S. 2 M-am culcat inainte de ora 1 cu putin si trebuie sa recunosc ca ma simt ceva mai bine.

luni, 23 ianuarie 2012

Cu "nu" in brate

Nu-mi place sa incep posturile cu nu, dar se intampla sa o fac, si nu rar. Asta pentru ca sunt atatia de nu, incat n-ai cum sa-i eviti. Mi-am amintit de un joc in care trebuia sa raspunzi la intrebari oricum, dar nu prin da sau nu, desi raspunsul cel mai concis ar fi fost chiar unul din acestea. Ar fi interesant sa-l evitam pe nu in discutiile noastre de zi cu zi. Poate asa i-am mai reduce influenta. Acum, gandindu-ma cat de prezent este, partea negativa, cu toate manifestarile sale, prinde un contur poate mai ferm decat cea pozitiva. De la lucruri banale, pana la cele de o importanta crescuta, particula negativa este foarte raspandita. Cel mai adesea aud n-am. Dar sunt si alte situatii ce au devenit stereotipuri, toate negative in felul lor. Pe de alta parte, negativismul are o doza consistenta de pesimism. Ceea ce este pozitiv denota optimism sau macar speranta. As incerca sa evit pe cat posibil acest nu, dar nu stiu cat o sa-mi reuseasca. Caci lui tare-i place sa fie tinut in brate.

Iar incep saptamana ca un zombie

Oboseala, angoasa, stres, indispozitii... cred ca imi pierd din cititori daca scriu atat de des despre asta, dar din pacate nu-mi pot comanda starile. Sunt si bucurii, nu pot sa fiu nedreapta, dar parca uneori, sau de prea multe ori, ele sunt inghitite de celelalte. Negativul domina pozitivul, prin impactul asupra mea. Mi-as dori o zi in care sa nu trebuiasca sa fac nimic. Ma leg si eu intr-un fel de acel trebuie pe care-l dezbatea Razvan, poate in alta maniera. As vrea sa existe mai multi vreau decat trebuie in actiunile mele, de la cele marunte, pana la cele mai importante. Ma refer la chestiile pe care le fac zilnic, nu la decizii sau alte probleme de importanta majora. Obligativitatea este atat de raspandita, incat pentru mine nu-mi ramane prea mult. Pana si cititul de multe ori il fac pe furate, alteori ma chinui sa ma concentrez, sa fac abstractie de factorii perturbatori.

In ultimul timp am avut si nopti foarte agitate, in care cea mica s-a trezit foarte des sau dormea iepureste si imi solicita prezenta. Am ajuns sa imi aleg numere la intamplare pe care sa le descompun in factori primi. Asta ca sa nu o iau razna stand acolo cu ochii in tavan... sau... o fi si asta o forma a luatului razna. Ca sa fie gama completa, trebuie sa suport si melodia chipurile linistitoare a retroproiectorului, impotriva careia m-am razvratit de vreo cateva ori, oprind-o pe la doua-trei noaptea, ca nu reuseam sa adorm din cauza ei. Nu stiu ce efect are asupra copiilor, dar asupra mea are efect iritant.

Apoi, asa simt nevoia uneori de a sta pur si simplu, in liniste, fara sa fac nimic, nici macar sa vorbesc, dar... parca pot? Niciodata nu-mi tihnesc astfel de momente, imediat ma extrag omuletii mei din starea de dulce relaxare. Eu nu vad nimic rau in a sta putin singura, dar se pare ca ei sunt de alta parere.

Ieri dupa-amiaza m-a cuprins in sfarsit un somn sanatos, sau cel putin asa se intrevedea, dupa cum imi cadeau ochii in gura si citeam de cateva ori acelasi pasaj. Insa, fiind in alta camera decat era ea, dormitam cu grija ca dintr-un moment in altul se va trezi. Si ca un facut, desi de obicei dupa-amiaza se trezea dupa maxim jumatate de ora, judecand datele din ultima saptamana, acum s-a trezit dupa o ora jumate. Deci aveam timp mai mult ca suficient sa-mi fac somnul de frumusete. Dar nu m-am ales decat cu o stare de veghe, cu urechi ciulite si teama ca, daca adorm, imi va strica somnul. Si mi l-am stricat singura.

Nu mai zic ca sambata sotiorul meu m-a lasat sa dorm pana la 10:30, ocupandu-se el de toate activitatile matinale ale motatei. Dar si asa, tot zombie eram. Sa fie din cauza ca ma culcasem pe  la 3? Oricum, de mult timp, ora mea de culcare rareori este inainte de 1 A.M., asa ca... As putea spune ca-s o dereglata, din multe puncte de vedere- al somnului, al hranei, al... restul nu ma pronunt, ca nu-s de specialitate. :)))


Sa aveti cu totii o saptamana minunata!

duminică, 22 ianuarie 2012

Irascibilitate

Nu-mi plac momentele cand ma confrunt cu o irascibilitate nu neaparat explicabila. Sunt momente in care pana si fontul cu care scriu ma exaspereaza. Ba chiar cred ca anumite fonturi imi taie inspiratia. Ca si cum ceea ce vad dupa ce am scris deja un mic paragraf influenteaza ceea ce voi scrie. Dar nu numai asta. Uneori cred ca irascibilitatea se afla in mine in stare latenta. E suficient un click, si nu din asta facut din mouse, pentru a pune in miscare un amalgam de stari nervoase ce se succed in cascada. Si cu toate ca incerc sa stau linistita, ceva nu-mi da pace. Incerc sa ma relaxez, sa nu ma gandesc la nimic. Si totusi, simt ca ceva ma enerveaza si nu-mi dau seama ce e, ca pana la urma sa constat ca ma enerveaza orice.

Asta nu se intampla zilnic si faptul ca astfel de stari se declanseaza pornind de la chestii care, in alte ocazii, ma lasa indiferenta, ma face sa ma intreb ce-o fi mai cu mot in acele zile enervante. Incat aceeasi chestie aparent inofensiva e capabila sa devina pretext de enervare. Uneori imi trece repede, dar alteori, starea asta dureaza cateva ore. E adevarat ca sunt supusa mai mereu unei presiuni psihice si e posibil ca irascibilitatea sa fie produsul rabufnirilor din aceasta presiune.

Din pacate, se intampla destul de des. Am prea multe chestii pe cap pentru a-mi pastra bunadispozitie neintinata. Si faptul ca sunt constienta de imposibilitatea unei pauze, acutizeaza nervozitatea.

vineri, 20 ianuarie 2012

Scrisul- parte a vietii mele

De mult timp am o afinitate pentru comunicarea prin scris. Nu ca prin viu grai n-as fi coerenta, ba chiar sunt o vorbareata daca am ca interlocutor persoana potrivita, dar nu prea ma vad facand fata sa tin o cuvantare in fata unei multimi. Si in scris imi aleg altfel cuvintele, chiar si stilul de exprimare este diferit. Evit sa folosesc termenul „oral” date fiind asocierile care s-ar putea face, complet straine de tema articolului. Daca se poate spune ca articolul meu are o tema, voi vedea asta la sfarsit. Adesea, ca si acum, scriu fara un titlu bine conturat, ba mai si deviez de la ideea de la care am pornit si iese altceva. Rareori se ntampla sa-mi aleg titlul inainte. Dar, revenind la pasiiunea mea pentru scris, caci asa as numi-o, chiar daca nu am scris pentru publicul larg. Cu exceptia blogului. Din adolescenta, sau poate si inainte, dar cu precadere atunci, scrisul mi-a fost un bun tovaras. El m-a ajutat sa-mi exprim trairile de pustoaica ce abia incepe sa cunoasca viata. Am avut un numar imposibil de definit de jurnale. Cel mai adesea ramaneau cu cateva pagini scrise, dar au fost si unele complete, ce ocupau un caiet sau o agenda intreaga. Bineinteles ca descoperirea lor ar fi atras cataclisme la nivel familial, si nu o data s-a intamplat asta. Deh, ca parinte, e greu sa-ti imaginezi ce poate zace in mintea copilului si, mai ales, e greu de imaginat ca el ar putea cunoaste anumite chestii pe care le credeai straine de varsta lui. Probabil dupa o varsta incep sa ni se stearga amintirile de la acea varsta, uitam ca si noi faceam la fel, sau poate si evolutia speciei a determinat faptul ca, de la o generatie la alta, varsta primilor fiori magici sa scada. N-am de unde sa stiu fiindca la vremea aceea n-as fi putut capata astfel de confidente din partea alor mei, iar mai tarziu nu mai aveau importanta. Cine stie, probabil si mie imi va fi greu sa le vorbesc fetelor despre astfel de trairi, fiindu-mi greu sa admit aceleasi manifestari din partea lor. Ei, nu mai e mult pana atunci.

Ulterior, comunicam cu tata in perioadele mai critice prin scrisori. Nu pentru ca nu ne-am fi vorbit, ci pentru ca ni se parea ca anumite lucruri pot fi mai usor comunicate in scris, disparand eventualele retineri, emotii sau chiar temeri si, in plus, alta valoare aveau cuvintele scrise. Verba volant, scripta manent. E drept a acest lucru nu este intotdeauna favorabil, se poate intoarce roata, depinde foarte mult de continutul cuvintelor scrise.

Si mai tarziu, scrisul a ramas pe primul loc in exprimarea sentimentelor. Am avut si tentative abandonate de a scrie diverse povestiri, dar intrucat ma vedeam prinsa in amanunte autobiografice, renuntam. Nu ma puteam detasa de mine, si de aceea cred ca n-am putut duce la bun sfarsit o astfel de scriere. Acum imi hranesc pasiunea scriind pe blog. Si am incercat de doua ori in ultimele luni sa scriu si altceva, dar prima incercare am abandonat-o. Sa vedem ce soarta va avea cea de-a doua, de care sunt ceva mai multumita si chiar lucrez la ea destul de des. Nu am decat vreo trei pagini scrise in word, nu stiu cam cat ar insemna asta in manuscris. Poate ar trebui sa scriu de mana si apoi sa transcriu, asa testand daca respectiva scriere merita. Sunt foarte critica in ceea ce ma priveste si nu de putine ori ma dezic de ceea ce scriu, o data cu trecerea timpului mi se pare pueril sau penibil si renunt.

In liceu am scris multe poezii. Nu stiu daca mai exista toate caietele mele, in orice caz nu am pe-aici niciunul ca sa va exemplific, insa cei carora le-am dat sa le citeasca au fost placut impresionati. Acum sigur n-as mai putea scrie poezii. Nu mai sunt atat de visatoare, nu mai vad viata in roz si iubirea si-a pierdut mare parte din metafore. Pe atunci, am fost foarte influentata de romanul Adam si Eva, cred ca singura carte recomandata de profa de romana pe care am adorat-o si in care, la varsta aceea, incercam si chiar reuseam sa ma regasesc. Acum n-as mai putea scrie euforic, textele mele sunt incarcate de trairi poate triste, poate greoaie, si pe undeva au si o nota de pesimism, sau poate mai bine spus- realism.

Cert e ca nu voi renunta a scrie, indiferent ce anume. De-a lungul scurtei mele vieti, am remarcat diferite nuante, ba chiar etape. Sunt curioasa- care va fi etapa urmatoare?

joi, 19 ianuarie 2012

Bestial

Trebuie sa recunosc ca nu-mi gasesc cuvintele prin care sa exprim ce mi-a transmis mie biletul gasit azi in cutia postala. O invitatie din partea peneleului la un „miting pentru libertate”. Poate ca nu-mi atragea prea mult atentia, ca mi-e scarba si de-astia ca si de ceilalti, acceasi Marie cu alta palarie, ce mi-e unul, ce mi-e altul, javre-s toti. In orice caz,  n-am aruncat fluturasul inainte de a-l intoarce sa vad ce e si pe verso, si-apoi nu m-am mai indurat sa-l arunc pana ce nu scriu micuta mea postare. In ritmuri de hip-hop, manifestul galben-albastru era incununat de versurile celor de la Morometzii, piesa In lupta cu puterea, pe care n-o stiu, asa ca pe alocuri nu i-am ghicit intonatia, dar prea putin conteaza. Dar oare-s atat de imbecili sa nu priceapa ca versurile alea le pot fi adresate si lor? M-a pufnit rasul imaginandu-mi-l pe Mr. Chucky cantand aceste versuri, asocierea cu hip-hop-ul mi s-a parut fantastica, cine le-o fi dat ideea? Au vrut astfel sa arate ca, vezi dom’le ei sunt una cu poporul, sensibilizati de aceleasi texte pline de indignare. Numai ca au uitat sa-si lepede costumele. Din luxuriantele palate si de la volanul masinilor cu mii de centimetri cubi, nu se vede si nici nu se simte foamea si degradarea in care traim noi, aia multii si prostii. Luati si cititi.




"Arde carnea pe mine cand va vad cum mintiti
Cum furati de la noi...si zambiti!
Luati de la copii,de la mame,de la tati
Dupa care tipati ca prea mult ne ajutati!
Sa muncesti tu o luna,sa ajungi la chenzina,
Sa ai frica sa iti faci un plin de benzina:
Dar n-ai de un' sa stii ca din coloana oficiala
Se vede mai frumos tot ce este pe afara...
Sa mergi tu cu copilu-n magazin,el sa vada
O ciocolata-tu sa-i spui ca e stricata:
Dar n-ai de un' sa stii ce-i aia nivel de trai!
Noi suntem statistica, iar tu trai pe vatrai.
Te-as da la programul rabla pentru politicieni:
Nu te doare gura cand vorbesti despre cetateni,
Despre popor,despre viitor,
Cand tu nu oferi ceea ce oamenii vor!
       In lupta cu puterea pentru tot ce e al meu,
       In lupta cu puterea, ca m-am saturat de greu,
        In lupta cu puterea suntem
        Ne-am saturat sa va credem! 
Spune-mi tu cati ani mai vrei sa ma minti,
Ca sunt satul de hoti care se dau sfinti.
Cat crezi ca mai induram cuminti,
Ca-n jurul meu lumea strange din dinti!
Asa nu se mai poate: miliardele
Imprumutate s-au dus toate, fara rezultate.
Poate vrei sa mai promiti ceva
Stii cine-o sa creada? Fix nimenea!
Faci legi, dai legi si te legi,
Dupa care te dezlegi, ca tu faci legi.
Vrei zambetul meu - paravanul tau,
Vrei viata mea ca sa te urci pe ea.
Reprezentam treptele pe care urci
Cand o sa plece toti, sa vedem pe cine te urci.
Prin tot ce faci esti contra mea
Cum ai vrea ca eu sa fiu de partea ta?!
        In lupta cu puterea pentru tot ce e al meu,
       In lupta cu puterea, ca m-am saturat de greu,
        In lupta cu puterea suntem
        Ne-am saturat sa va credem! 
Satul de minciuni si de vorbe goale,
Cum ar zice Caragiale: "Intelegi matale?"
Frigul si foamea se-arata din nou,
Dac-ar trai Nicolae, ar zambi ca un bou.
Crezi tu ca-mi place sa sufar non stop?
Platim imprumuturi facute fara scop.
Poate o sa reusesc sa scap cu bine
Tot ce zici si ce faci sa ramana-n tine!
Fara iluzii, gata suspine!
Dar parca te-aud ca o sa fie bine
Am o intrebare: bine pentru cine ?
Bine pentru mine sau bine pentru tine?
Nivelul de trai e prea sus- la noi n-ajunge,
Tot ce ne-ai promis ne-a ajuns in sange!
Vorbe cu otrava aruncati inspre noi
Si sentimente-ascunse, manjite cu noroi.
             In lupta cu puterea pentru tot ce e al meu, 
            In lupta cu puterea, ca m-am saturat de greu,
            In lupta cu puterea suntem
             Ne-am saturat sa va credem!

Iar?

Iar incep astia cu asta? Pot sa reiau articolul de anul trecut? N-ar fi prea multe de modificat.

Fetele tacerii

Nu mai citisem pana acum nimic scris de Augustin Buzura. Ii cunosteam numele de mult, mereu vedeam in biblioteca alor mei cartea Orgolii, dar eram prea mica pe atunci pentru lecturi atat de dificile si apoi as putea spune ca am uitat de ea. Si acum cateva luni, mi-a cazut in mana volumul doi al cartii Fetele tacerii, ceea ce m-a determinat sa caut si primul volum. L-am gasit la Gaudeamus si am putut incepe acum lectura.

Desi mi-a luat ceva sa depasesc inceputul, nefiind o carte usor de citit, incet- incet, frazele al caror inteles imi era greu de urmarit au inceput sa se lege si m-au prins in plasa lor. Exprimarile sofisticate, pe alocuri incalcite, s-au sedimentat si am dat curs provocarii de a le prinde intelesul. Incalceala din primele 20-30 de pagini cred ca s-a datorat faptului ca autorul intra brusc in viata celui caruia ii desemneaza sarcina de a confrunta marturii asupra acelorasi fapte vazute de pe fiecare din cele doua bariade opuse. Aflam detalii despre acest personaj si despre celelalte personaje implicate pe masura ce patrundem in interiorul cartii, lamurindu-ne ulterior chestiuni mentionate ceva mai inainte. Asta pana ce ajungem la partea cea mai consistenta, a marturiilor sau mai corect spus, a marturisirilor, a evocarilor perioadei colectivizarii, vazute prin ochii unui fost activist si prin cei ai fiului unui taran instarit ce se opunea acesteia. Din acest punct, cartea curge, bogata in fapte si in idei.

Si totusi, nu am citit-o ca pe apa, pentru ca am simtit nevoia de a trece bine prin ciurul mintii fiecare paragraf. Foarte multa incarcatura istorica, o radiografie perfecta a acelei perioade atat din perspectiva politica, dar si, poate mai ales, din perspectiva impactului asupra oamenilor, fie ei membri de partid sau aflati de cealalta parte a baricadei. Foarte interesante sunt evocarile privind rezistenta din munti, momente de un tragism incredibil, dar nu pot fi neglijate nici cele traite de simplii tarani ce se opuneau colectivizarii. Cruzimea fata in fata cu demnitatea, oameni cu bune si cu rele, mentalitati ce fac cu greu fata epocii.

Ziaristului Dan Toma ii revine ingrata sarcina de a stabili adevarul, fiecare parte detinand adevarul sau, ce nu poate fi anihilat de adevarul celeilalte. Totodata, el incearca sa ajunga la adevarul sau personal, astfel ca avem o desfasurare de idei pline de substanta, autoanaliza propriei vieti fiind instrumentul principal in conturarea unei filosofii personale.

Tacerea, ca simbol si insotitor perpetuu al celor implicati, ascunde stari si trairi din cele mai diferite. Ea se aseaza ca o masca pe chipul oamenilor, deghizandu-le suferinta, gandurile, ideile. O carte despre adevar, o carte despre curaj si demnitate.

Nu trebuie tratata cu indiferenta nici postfata realizata de autor, o data cu aceasta ultima editie, ce aduce in lumina aspecte foarte interesante. Aparuta in anii ’70, in plin avant al cenzurii, soarta cartii nu a fost una usoara, se vindea pe sub mana si se platea pana si imprumutul de la cel ce reusise sa o detina. Aceasta postfata este interesanta si din punctul de vedere al faptelor reale descrise ce isi gasesc corespondent in roman, astfel ca intreaga carte pare si mai dramatica, mai intensa, o pagina din istorie despre care nu s-a vorbit suficient, dar care trebuie cunoscuta si inteleasa.

miercuri, 18 ianuarie 2012

2012- un an apocaliptic?

Dupa cum a inceput, as tinde sa raspund „da”. Omoruri, proteste, violente nejustificate, basca vreo cateva zeci de mici cutremure ce atrag atentia asupra posibilitatii producerii unuia mai mare, caci pare evident ca placile tectonice sunt in tensiune. Ce va mai urma? Totul pare posibil. Nimic n-ar trebui sa ne mai mire si totusi uneori nu ne putem ascunde stupoarea. Se pare ca normalitatea a devenit o stare de fapt ce tinde sa devina exceptie, in loc sa fie o regula. Dar vocea celor normali nu se bucura de o rezonanta prea inalta, in fata ies anomaliile. Si li se confera un loc de onoare, sunt intretinute, oricum, nu se face mai nimic pentru inlaturarea lor. Zi de zi vad chestii care imi zdruncina tot mai puternic convingerile si simt ca nu ma potrivesc lumii in care, fara voia mea, sunt nevoita sa traiesc. Nu mai intru in filosofii despre inutilitatea vietii, poate cu alta ocazie. Dar chiar si asa, inutila cum e, as vrea sa se desfasoare in conditii mai bune. Or tot ce vad in jur e neprielnic unei vieti normale.



Cat ne mai suporta acest pamant scormonit de interese meschine?

Care va fi urmatoarea carte?

Simt o sete de lectura teribila, as citi fara intrerupere, as vrea sa citesc multe carti si e evident ca nu pot sa le citesc pe toate odata. Am cateva pe lista imediata de asteptare, nu stiu pe care o voi incepe, dar ma simt ca si cum as vrea sa le inghit, sa le cuprind pe toate in mintea mea, sa le parcurg pe toate o data si nu-mi ajunge timpul. Sau poate e gresit spus, in realitate, e imposibil sa citesti mai mult de un anumit numar de pagini pe ora, oricat de mult ai citi, tot iti ia timp si evident ca nu pot comprima cartile incat sa citesc zece intr-o zi. Dar dorinta mea este indreptata catre mai multe carti, dupa ce o voi termina pe cea care ma tine legata de mai bine de o saptamana (fiind doua volume, e explicabil), n-o sa stiu pe care sa incep sa o citesc pentru ca numarul celor care numai ca nu striga la mine e destul de mare.

Am doua thrillere recent ahizitionate Leviatan si Umbra lui Poe, ambele par foarte incitante, daca e sa ma iau dupa descrieri, apoi iarasi un thriller nordic din prima serie GSP- Sacrificiul din miezul iernii, dar si cateva carti romanesti scrise de Mircea Eliade, prima pe lista fiind Nunta in cer, sau de Marin Preda, 4 titluri importante- Viata ca o prada, Cel mai iubit dintre pamanteni (da, inca nu am citit aceasta carte), Imposibila intoarcere si Marele singuratic- nu ma pot decide care ar fi primul.

Apoi mai e Bunavestire scrisa de Nicolae Breban. Si, la capitolul carti electronice, fiindca nu m-a tinut buzunarul sa le cumpar tiparite, cele 3 carti din seria Millennium a lui Stieg Larsson. Incerc sa ma opresc aici, ca daca e sa o iau asa, se mai gasesc multe altele. Nici acum n-am reusit sa citesc In alta viata, de Marc Levy sau Hotii de frumusete de Pascal Bruckner. Pe cea din urma eram pe punctul sa o incep atunci cand a apucat-o pe cea mica pasiunea pentru litere. Probabil cartea va ramane mult timp in memoria mea maar pentru acest fapt si i-o voi pastra sa o citeasca si ea cand va creste, cu mentiune speciala, sa stie ca aceea e cartea de pe care a invatat primele litere.

Acum, sa termin cartea aceasta, Fetele tacerii de Augustin Buzura, caci trebuie sa recunosc ca nu se citeste usor, insa calitatea scrierii, faptele evocate, ideile enuntate, merita efortul. Tocmai pentru ca trebuie digerate bine, de aceea se citeste mai greu. Si din acelasi motiv, probabil ca dupa voi fi tentata de o lectura mai usoara, sa-mi racesc putin reierul incins. Dupa atata istorie si politica, merge un thriller, nu?

marți, 17 ianuarie 2012

Care e solutia?

Desi fac parte din latura pasiva a societatii, nu inseamna ca ma multumeste situatia existenta, nivelul de trai din Romania si toate celelalte aspecte care au scos oamenii in strada. N-am iesit insa sa protestez pentru ca stiu ca asta nu ar schimba situatia nici in bine, si probabil nici in rau. Si pentru ca cei care protesteaza, dar si cei care, desi nemultumiti, stau comod in fotoliu sau pe canapea, nu au un ideal comun in afara de demisia lui Basescu si a liotei sale. Pentru ce ar urma dupa aceasta demisie, nu vad sa aiba nimeni o solutie. OK, sa zicem ca reusesc sa-i dea jos pe astia, dar are cineva o solutie viabila unanim aceptata pentru Romania? La care sa achieseze cea mai mare parte a populatiei?

Da, stiu, vorbesc discutii. Poate ca am pretentii prea mari, dar as vrea sa vad un ideal complet, o solutie concreta, cuprinzand toate aspectele necesare iesirii din impas. O tara in care toata lumea sa duca un trai confortabil este greu de realizat, or noi nici macar nu stim pasii ce ar trebui facuti pentru asta. Primul si rezultatul nu sunt suficiente. Si ne lipsesc destule elemente, mai sunt si piese ce trebuie inlaturate. E greu de insanatosit societatea in care traim. Pe langa indivizii de sus, adica cei aflati in functiile importante ale tarii, mai sunt si indivizii de jos (a nu se intelege neaparat cei mai saraci, ci lichelele, leprele ce fac rau), ambele categorii fiind daunatoare. Moamaaa, ce comunist suna ce spun eu aici.

luni, 16 ianuarie 2012

„Katrina, pacat din iubire” la reducere

Doar azi si maine, pe Elefant.ro puteti comanda romanul Katrina, pacat din iubire la un pret mai accesibil- 30 lei. Autoarea spera ca, in curand, el sa fie reeditat la o editura mai cunoscuta si sa apara pe piata la un pret potrivit pentru buzunarele noastre de cititori afectati de criza. Pana atunci insa, puteti profita de reducerea oferita de cei din echipa Elefant.ro, fie vorba-ntre noi, libraria mea online preferata, pentru ca: azi comand, maine ma suna curierul sa-mi livreze coletul, iar taxele de transport pentru Bucuresti sunt doar 7 ron.

"Fara violenta!"

Uau! Se pare ca trebuie sa rescriu intr-un fel articolul pregatit pe tema protestelor. De fapt sa-l inlocuiesc, sa-l actualizez cu unul privind huliganii, care mi-a fost clar inca de sambata seara ca  n-au de-a face cu oamenii care cu buna-credinta isi strigau acolo of-ul, nevoile si nemultumirea. Acesti huligani au venit acolo sa faca circ, au venit de dragul scandalului, din teribilism, sa-si arate in mod public capacitatile distructive, punand in umbra, ba chiar defaimand intr-un fel protestele, zic eu, intemeiate ale multimii.

Acesti golani sunt cei care ne trag in jos ca natie, sunt cei care nu au ce cauta intr-o societate, merita sa traiasca in pustiu sa se lupte cu hienele. Imi vine greu sa cred ca am privit imagini desfasurate in mod real, la 4-5 km distanta, si nu un film de prost gust, dar extrem de antrenant. Inca ma intreb daca golanii astia au actionat doar din proprie initiativa sau au fost manevrati de cineva de sus in scopuri de el stiute. Da, am facut parte din cei ce s-au uitat cu gura cascata la televizor la acest circ cu urmari nu tocmai placute, am condamnat distrugerile inutile de bunuri publice sau private si atentatele la integritatea corporala a unor oameni sau poate chiar la viata lor. Un pietroi din ala nimerit in capul cuiva il putea lasa lat. Si nu puteam intelege de ce nu se riposteaza impotriva lor. Adica aia arunca pietre bolovani, incendiaza si tu ii stropesti cu gaz sau cu apa? Sau nu puteau fi incercuiti?

Si de-asta cred ca adevarul e putin diferit de ceea ce ni s-a livrat. Ca sa nu mai zic de retragerea suspecta a legii. Nu-mi inchipui caChiorul (cacofonie intentionata) s-a speriat de cateva mii de manifestanti vineri seara incat sa renunte la o lege pe care o sustinea batandu-se in piept. Au fost legi poate mai dure pentru oameni si nu le-a retras. Vom vedea sau poate nu vom vedea. Culisele, de regula, nu se vad...

vineri, 13 ianuarie 2012

Dezordine, kilograme multe si amintiri din vremurile trecute

 Saptamana asta eu nici nu stiu cand a trecut, m-am si trezit in prag de week-end u o gramada de treburi pe cap. Ce fac, nu se cunoaste mai mult de 10 minute, n-am prea mult ragaz, ca mereu este ceva de facut. Asa as mai arunca o gramada de chestii! Dar cand e sa ma apuc efectiv, nu ma indur sa ma despart nici de 10%, parca atunci le gasesc diferite intrebuintari pe care sunt constienta ca nu le voi pune in practica, doar n-am facut-o nici pana atunci. Ma oboseste psihic multitudinea de lucruri. Cred ca vom avea nevoie de un camion cand ne vom muta. Am reusit sa adun o jumatate de sac cu incaltaminte pe care il voi duce la Bacau, pana se va umple si podul alor mei si nu va mai fi loc de depozitare nici acolo. Am inceput sa adun si haine pe care nu le imbrac, dar nu am reusit sa renunt decat la foarte putine. Voi incerca totusi sa sortez cat mai obiectiv ce mai e de sortat. De exemplu, am haine care nu ma mai incap de mult, dar eu le tin in speranta ca in curand imi vor fi din nou pe masura. Am gasit aseara vreo 3 sutiene marimea 75 C. Nu mi-a venit sa cred ca eu purtam marimea aia. Privindu-le, parca n-ar fi fost candva ale mele, atat de nefiresc de mici mi se pareau. De fapt, cred ca astfel de obiecte vestimentare mici nici nu ar trebui sa le duc, dar nici sa le tin infundul dulapului. Ar trebui sa le atarn prin casa in locuri cat mai vizibile, spre a-mi spori motivatia.

Acum 6! (deja) ani, imi cumparam constient pantaloni mai mici cu o marime, care nici macar nu ma incapeau, dar imi  placeau foarte mult si imi propuneam sa slabesc pentru a-i putea imbraca. Daca initial erau centimetri buni intre capetele fiermoarului, treptat, distanta scadea, pana ce reuseam sa imbrac pantalonii respectivi. Nu mai zic ca incercarile erau repetate o data la cateva zile, in ideea ca poate- poate am dat jos ceva si m-or incape. Cand ajungeam la o greutate ce-mi permitea accesul intr-o pereche de pantaloni, repetam figura, cumparam altii, mai mici. Si tot asa, pana s-au dus mai bine de 30 de kile. Am reusit o data, ar trebui sa reusesc si acum, mai ales ca acum stiu regulile din experienta precedenta. Si nu inteleg ce nu merge, ce lipseste. In afara unui amanunt care sunt sigura ca mi-a blocat slabirea de la sine din lunile ce au urmat nasterii, alte impedimente materiale nu vad. Poate problema e undeva la nivelul psihicului. Probabil nu sunt complet hotarata sau nu imi doresc suficient de mult. Altfel n-as ceda tentatiilor. Cred ca partea psihica influenteaza mult fizicul. Iar al meu sot nu ma ajuta deloc in sensul asta, niciodata nu e de acord cu mine ca ar trebui sa fiu mai slaba, niciodata nu-mi spune ca ar trebui sa slabesc, el mereu afirma ca e bine asa cum sunt, desi niciun barbat n-ar spune asta decat din politete.

Probabil inconstient, mesajul preluat din cuvintele lui este prelucrat si imboldul necesar nu se creeaza. Creierasul retine foarte bine cuvintele „e foarte bine asa” si nu ia masuri. Degeaba incerc eu sa-i transmit alte mesaje, se pare ca functioneaza mai degraba pe baza opiniilor exterioare.

joi, 12 ianuarie 2012

Katrina, pacat din iubire- de Alma Jane Sirbu

Cu putin timp in urma am avut onoarea sa intalnesc in mediul virtual o proaspata scriitoare, ce a indraznit sa-si publice cartea pe cont propriu, increzatoare in forta si in farmecul scrierii sale.

Trebuie sa recunosc ca titlul a fost cel care mi-a atras atentia in primul moment. Si apoi, scurta descriere ce facea referire la o perioada draga mie din istoria noastra, m-a atras ca un magnet. E de apreciat curajul de a scrie, in zilele noastre, o carte a carei actiune se desfasoara in epoca interbelica. Mai ales cand autorul, in cazul nostru, autoarea, nu a trait in acea perioada, pentru a reda pulsul vietii de atunci din propriile trairi. Dar fascinatia pe care i-a produs-o aceasta epoca a fost probabil factorul determinant in alegerea cadrului. Graiul mai dulce si parfumul acelor ani, alaturate decorului rural in care prinde viata o splendida, dar oarecum interzisa, poveste de dragoste sunt elementele ce dau farmec intregii actiuni, potentandu-i impresiile ce le lasa in sufletul cititorului.

M-a captivat repede aceasta frumoasa poveste, plina de pasiune, de emotii intense. Dragostea ce se naste intre un fiu de boieri, Anton, si o prea-frumoasa tarancuta, Katrina, nu putea fi una fara complicatii in acele vremuri tulburi. Diferentele de clasa si obiceiurile impamantenite in randul familiilor cu stare nu permiteau ca o asemenea idila sa se desfasoare firesc. Parintii baiatului ii aranjasera deja o casatorie, cu o fata de aceeasi conditie. Cei doi nu tin insa cont de bariere si se iubesc mistuitor, chiar si atunci cand destinul, nemilos, ii desparte. Fara sa vrei, traiesti o data cu cei doi emotiile si pasiunea din clipele cand dragostea le patrunde pe nesimtite in suflete, crescand treptat, atingand apoi apogeul. Si tot fara sa vrei, iei parte la zbuciumul lor atunci cand despartirea lor devine inevitabila. Fara a se pierde in detalii, autoarea reuseste sa transmita cu multa naturalete toate aceste trairi intense, intreaga zbatere launtrica a celor doi indragostiti. Durerea despartirii, deznadejea, urmata totusi de speranta ca intr-o buna zi, se vor revedea.

Destinele lor urmeaza cai diferite, cel putin pentru un timp. Cele ce se petrec in acest timp tin insa cititorul cu sufletul la gura cel putin la fel de mult ca intalnirile patimase furate de cei doi in trecut. Evenimentele ce au loc in tara in acea zbuciumata perioada dinainte de al doilea razboi mondial se rasfrang intr-o anumita masura si asupra Katrinei, zguduindu-i aparenta existenta linistita. Stiam ca ma apropii oarecum de final, dar refuzam sa-l intrevad. Putea fi unul fericit sau, dimpotriva. Astfel ca am trait din plin suspansul generat de pericolul ce plana asupra ei. Pericol care, ca o ironie a sortii, ii inlesneste mult asteptata intalnire cu iubirea vietii ei. Desi acum, viata sa era alta, alte piedici zaceau in calea lor. Bineinteles ca n-am dezvaluit tot, am incercat sa trasez in mare cateva idei din aceasta superba poveste de dragoste, care pe mine, una, m-a fascinat, m-a tinut in priza.

Si, daca n-as fi stiut, aproape ca nu mi-as fi putut da seama ca este scrisa in prezent, detaliile si limbajul descriu perfect atmosfera din perioada interbelica. Abordarea acestui limbaj mai putin modern face ca lectura sa te unga pe suflet, fiind cel mai potrivit pentru aceasta iubire rustica. Intamplator, iubesc cartile ce descriu acea epoca si am citit destul de mult (dar nu suficient), astfel ca din punctul acesta de vedere am putut analiza detaliile. N-as putea sa va dau ca reper vreun stil asemanator, pentru ca nu am gasit vreo asemanare cu unul din autorii consacrati. Insa pot spune ca este o lectura placuta, scrisa intr-un stil fluid si usor de digerat, nu va puteti plictisi, caci autoarea nu se pierde in inutilitati, primeaza actiunea si trairile, iar pe alocuri, veti gasi presarate si aspecte comice, fie ca sunt de situatie, fie de limbaj.Se citeste pe nerasuflate, abia te induri sa o lasi din mana, curiozitatea de a vedea ce urmeaza sa se intample este prea mare si nu ti se ofera ragaz, pauze de respiratie, valtoarea evenimentelor intr-o continua curgere te captiveaza fara posibilitate de sustragere.

In toata aceasta actiune concentrata, mi-ar fi placut ca unele episoade sa fie ceva mai detaliate, nu de alta, dar, desi cartea are 260 de pagini, parca s-a terminat prea repede, as fi vrut sa mai prelungesc patrunderea mea in viata Katrinei si a iubitului sau, sa aflu mai mult. Per ansamblu, idila celor doi pare desprinsa din povesti, Katrina aminteste de o zana incredibil de frumoasa si de inocenta, un personaj pe care nu poti sa nu-l indragesti caci se apropie de perfectiune, atat fizic cat si sufleteste. Am regasit prin ea in aceasta carte dragostea ideala, de nezdruncinat in fata greutatilor vietii.

Cartea se gaseste momentan doar in magazine virtuale, respectiv pe Amazon si pe Elefant.ro si eu cred ca merita citita, pe mine m-a impresionat in mod placut. Cei interesati o pot comanda de aici sau de aici.

"Ce-o sa mai vreti voi sa mai fiti copii!"

Cu ani in urma, multi ani, nu luam in serios cand tata ne spunea Ce-o sa mai vreti voi sa mai fiti copii! Anii au trecut in zbor, aproape ca nu i-am simtit. Daca n-as privi la cele doua realizari si n-as confrunta anul curent cu anul nasterii din buletin, n-as crede ca a trecut atata timp. Cand privim inainte, peste 10 ani ni se pare un punct atat de indepartat incat ni se pare o vesnicie pana vom ajunge acolo si credem ca vom face o gramada de lucruri in tot acest timp. De fapt, valoarea reala a celor zece ani o cantaresti privind in urma. Atunci iti dai seama ca anii s-au dus ca niste clipe, ca acei zece ani nu inseamna nici 3650 de zile (si inca vreo doua-trei depinde cum sunt bisectii), nici echivalentul in ore, minute sau secunde, ci inseamna o suma de amintiri, frumoase sau neplacute, vesele sau triste, o parte din viata ta scurta. Caci viata omului, de cateva decade puse cap la cap, e al naibii de scurta. Cand spui 60, 70, 80, 90 de ani, ti se pare mult. Traindu-i, ti se par atat de putini, caci timpul fuge de noi si ne trezim ca timpul alocat noua s-a scurs.

Nici nu ne dam seama cand din copii devenim adulti. Si regretam ca am crescut, desi atunci cand eram copii, tot ce visam, in afara de jucarii si alte mofturi, era sa fim mari. O ironie a sortii, sa ne dorim ceea ce nu avem. Doar ca dorinta din copilarie se implineste, atragand-o dupa sine pe cea din viata de adult, care e imposibil de indeplinit. Copilaria nu se mai intoarce, orice am face. E un lucru pierdut o data pentru totdeauna. Are si ea grijile ei, atat de inocente si iluzorii, in comparatie cu cele ulterioare, de care nu scapi toata viata.
Timpul nu-l mai pot da inapoi, nu mai pot invia copilul ce a pierit in negura timpului. Prea putin a mai ramas din el, o umbra, ce bate din cand in cand la portile sufletului meu, cerandu-si macar dreptul la reamintire. O amintire plina de nostalgii apasatoare, care nu fac decat sa inteteasca presiunea greutatilor vietii de adult.

Ce voi face azi

Azi am dubla intalnire cu tantile de la posta. O data, ca trebuie sa platesc lumina si sa cer un formular pentru rata, pe care sa-l completez frumos acasa, ca acolo in conditii de stres mi-e sa nu gresesc vro’ cifra, iar a doua oara cand ma voi intoarce cu formularul completat si voi plati rata. Nu ma astept la experiente placute, imi voi lua preventiv cateva jucarii sa am cu ce tine ocupat copilul cat timp vom avea de asteptat. Pentru ca la posta, chiar daca trebuie doar sa ceri un formular manevra care dureaza maxim 5 secunde, va dura minim doua minute in cazul in care nu e niciun alt client in fata ta.

Apoi, parca as avea chef de o plimbare. Nu-i vorba, plimbari fac eu zilnic, numai saptamana asta, vremea frumoasa pentru aceasta perioada m-a scos de doua ori in parc. Da’ parca as merge si-n alte parti. Stiti, la noi e problema cu combinatiile de interese. Daca e ceva pe placul meu, se plictiseste motata, daca e pe placul ei, nu e prea interesant pentru mine. Cam greu sa le combini pe amandoua.

Intre timp, am de terminat o recenzie a unei carti mai speciale, trebuia sa o fi terminat de aseara, dar am vrut sa fie cat mai completa. O sa vedeti in scurt timp despre ce e vorba. Si, ca bonus, imi bat capul cu un sudoku 16/16, ca alea normale deja le fac prea repede. Deh, trebuie sa mai lucreze nitel si creierasul meu, sa nu se atrofieze, sa nu-si piarda logica, nu?

Si cand ma gandesc ca, platind aste doua chestiute iar raman cu buzunarele goale, mai ca-mi vine sa ma urc putin pe pereti.

P. S. Fara 50 de abdominale nici nu ma asez la calculator. Aviz amatorilor!




P. S. 2 : Mi-a fost dat ochilor sa vada asta . Faceti cruci maaaari, ca e nevoie!

miercuri, 11 ianuarie 2012

Dorinte de inceput de an si nu numai

Hmmm... nu pot spune ca mi-am facut vreo listuta. Dar daca tot ma intrebase Lupusor ce si cum (de fapt nu doar pe mine, ci asa, pe fiecare din cei ce au citit articolul sau), zic hai sa scriu ceva, chiar daca n-o sa va dezvalui prea mult continutul dorintelor mele. Ce-mi doresc nu-mi doresc neaparat de la anul acesta, ci de la viata, ca dorinte imediate. Unele dorinte, mai exact una, depaseste ca importanta toate celelalte, in asa masura ca, daca mi s-ar implini cea mai importanta (pentru mine), restul poate nici nu le-as mai acorda vreo importanta. As fi atat de fericita incat m-as multumi cu atat, cu ceea ce deja am. Eheeee, dar cum ce e mai important e si mai greu de obtinut dintre toate, mai mult ca sigur ca ma voi axa pe indeplinirea dorintelor marunte, posibile. Insa speranta e menita sa ma calauzeasca pana in ultima clipa. Asa sunt eu, nu pot inceta totusi sa sper... intr-un miracol, in ceva mai presus de puterile mele. Stiu ca va fi un an nu greu, ci foarte greu. Deja a inceput sa se simta si nici nu a inceput bine. Dar dorintele au darul de a nu fi intotdeauna realiste. Avem dreptul si posibilitatea sa visam, nu ne poate lovi nimeni in acest punct interior al fiintei noastre. Visul se impleteste cu speranta. Si nu pentru ca a inceput un nou an, care deja nu mai imi pare atat de nou, ci pur si simplu asa e mereu. Nu e nevoie de un moment special pentru dorinte, pentru vise.

Incerc sa-mi mentin optimismul si in fata scenariilor sumbre ce deja incep sa se deruleze. Ma simt neputincioasa si nici macar nu pot defini incotro sunt indreptate sperantele mele. Dar rezist. cel putin deocamdata. Manata de o indefinita speranta in mai bine, stiind ca, intr-un fel sau altul, problemele se vor rezolva, lasand loc implinirii dorintelor. Daca mai e loc si pentru ele.

Ca si Loopoo, si eu imi doresc sa scap de multe kilograme, dar nu de ieri de azi, ci de cand le-am acumulat tot vreau sa dispara. N-am reusit sa fi destul de stricta si se pare ca experientele pozitive nu mi-au folosit inca la nimic. Probabil mi-a lipsit un motor suficient de important pentru a pune in miscare procesul. Macar pe planul asta, unde totul depinde numai si numai de mine, ar trebui sa reusesc. Insa nu asta e cea mai importanta dorinta, desi recunosc ca e si asta una din cele grele. De exemplu, daca imi doresc o anumita carte, chiar si mai scumpa, as putea pana la urma sa-mi implinesc dorinta cu un efort nu foarte mare. Renunt la alte chestii si o cumpar. Dar sunt dorinte ce nu sunt atat de usor de implinit, in care sunt implicati mai multi factori si nu e atat de usor sa-i aduni la un loc pentru a ajunge la o concretizare.

In privinta blogului, imi doresc sa pot scrie macar cum am facut-o pana acum. Nu intotdeauna e usor sa scoti ceva bun din negurile mintii, caci inspiratia nu coincide intotdeauna cu fluxul de cuvinte. Uneori se intampla sa apara pe rand si atunci evident ca nu iese ce vreau eu. Geaba vine fluxul daca nu e si inspiratia. Sau invers... poa’ sa fie inspiratie, dar daca nu gasesc cuvintele potrivite in care sa imbrac ideea, o las balta. Iar daca sunt intr-o stare de spirit prea negativa, prefer sa nu scriu. Nu imi face placere sa insir ganduri negre, insa uneori imi face bine o descarcare. Numai ca aceasta tendinta neagra nu face placere nimanui. Si mai bine o evit, daca e posibil.

Oricum, cred ca sunt printre putinii care nu au in fata un plan de bataie. Nu m-am gandit concret la ce va fi peste o luna, doua sau juma’ de an. Cand nu intrevad solutii, las lucrurile sa vina de la sine. Desi se intampla sa ma razvratesc in mine, sa-mi doresc sa fac ceva, cumva. Inca mai sper ca, din pozitia in care ma aflu, voi reusi sa devin utila si sa produc si altceva in afara de vise.

marți, 10 ianuarie 2012

Doamnelor, dati navala!

Precocitatea copiilor de azi

Motata mea cea mica e foarte dornica sa invete chestii noi. Si chiar chestii care mie, si nu numai mie, mi se par putin cam grele pentru varsta ei. Cum ar fi literele.  Sau formele geometrice. Din litere stie vreo zece de tipar, le recunoaste unde le vede, pe carti, la televizor sau pe strada scrise in diverse locuri. Am inceput inainte de Craciun, la cererea ei. Aveam o carte de Pascal Bruckner si pe coperta era scris numele autorului cu litere mari. Mi-a cerut sa-i citesc, imi arata cu degetul si atunci i-am spus care e B si care e U, apoi E. In aceeasi zi, l-am invatat si pe A, ca, totusi, cu el incepe alfabetul. Ulterior am cumparat litere magnetice si a invatat si T, M, O, X si D. Ca apoi, acum cateva zile, sa ma trezesc ca imi arata pe un ou Kinder- uite S (in cuvantul surprise).  Si S nu o invatasem. Nu in mod expres, se poate sa-i fi aratat si litera asta, dar nu am insistat. Sau poate a invatat de la surioara ei, care nu-si aminteste daca i-a zis sau nu.

Tot la capitolul cunostinte noi si cam timpurii sunt formele geometrice. Pur si simplu a luat tablita unde erau desenate toate, pe care eu sincer nu le observasem fiindca sunt pe spatele partii pe care se scrie, si a inceput sa puna degetul si sa maraie in scopul de a ne face sa-i spunem ce e fiecare. E drept ca la unele are inca nevoie de ajutor, plus ca e derutata cu dreptunghiul si triunghiul ce au pronuntii asemanatoare dar forme cam diferite.  Insa o vad ca vrea sa le invete, adesea imi cere sa repetam.

Si m-a mai uimit cu o chestie. Mi-a aratat pe o carticica o ratusca spunandu-i dac. Desi pana atunci era asuca. Asta e posibil s-o fi invatat de la televizor, caci postul de desene se numeste Duck tv. Eu nu o fortez, mai ales ca nu-mi doream ca ele sa citeasca inainte de a merge la scoala, asa cum s-a intamplat cu mine, pentru ca eu nu-mi amintesc cum am invatat sa citesc. Ma simt ca si cum as sti dintotdeauna, ma strofoc sa-mi amintesc procesul de invatare dar nu reusesc, caci s-a realizat prea timpuriu, pe la 4 ani stiam deja. Si e putin neplacut. De aceea as fi vrut ca ele sa constientizeze acest proces. Dar poate ca aceasta dorinta o fi una din tendintele de transferare a viselor parintelui asupra copilului. Asa ca nu m-am opus, nici in cazul celei mari si, evident, nici in cazul celei mici. N-ar fi fost corect, daca ele au a ceasta dorinta de invatare, sa le-o infranez din cauza propriei experiente.

In ce o priveste pe maruntica de aproape 2 ani si 2 luni, mi s-a parut totusi prea devreme pentru litere cand ea inca nu vorbeste corect. Am avut ocazia sa cer parerea unor persoane ce sunt sau au fost cadre didactice, in speta educatoare, si concluzia a fost ca este devreme dar, atata timp cat initiativa vine din partea ei si eu nu o fortez, nu este nicio problema. As putea-o considera precoce. Mai ales ca il spune si pe r daca este urmat de t, in cuvintele carte, tort. Le spune foarte corect. Cand e la inceputul cuvantului sau e urmat de vocale, spune l in loc de r. Insa nu insist mai mult de cat e cazul.

Mi se pare insa uimitoare aceasta dorinta a noii generatii de a invata. Pur si simplu pune degetul pe ceva si intreaba se ata?, adica ce-i asta. Am senzatia ca acesti copii de acum sunt mai evoluati decat eram noi la varsta lor, nu degeaba s-au nascut in era informatiei. Cu atatea mijloace de informare in jur, poate ca aceasta aviditate e oarecum fireasca si, la varste fragede, capacitatea de invatare e mai mare decat oricand, pe masura ce crestem, ea scade. Nu pot decat sa incurajez aceasta dorinta de invatare, in formele in care ea se manifesta.

luni, 9 ianuarie 2012

Pe urmele lui Sherlock Holmes

Ar trebui sa-mi fie rusine ca pana acum eu, un fan al romanelor politiste, am neglijat a citi Aventurile lui Sherlock Holmes. Cartile zaceau de cateva luni pe rafturile mele, patru volume continand seria completa al carei erou este celebrul detectiv. Si iata ca, inainte de a pleca in min-vacanta de sarbatori, pregatindu-mi bagajul de carti, am ales primul volum din acea serie, cu gandul ca nu voi avea timp de concentrare maxima si niste povestiri captivante ar fi fost binevenite. Astfel, am incheiat anul 2011 cu Sherlock Holmes, ultimele pagini citindu-le chiar in ultima zi a anului.  Nu credeam ca ma va prinde atat de mult, am citit pana si la lumina lanternei de la telefonul mobil. O data inceputa o istorioara, nu o puteam lasa din mana. Foarte captivante, pur si simplu curiozitatea nu-mi dadea pace. Si modul in care cele mai stanii intamplari capatau explicatii logice mi-a anternat foarte mult mintea. Atentia pentru detalii este un element important al acestor povestiri, iar capacitatea de observatie si de deductie ale eroului nostru sunt uimitoare.

Primul volum cuprinde romanul Studiu in rosu si o suita de povestiri. Naratorul este nimeni altul decat prietenul lui Sherlock Holmes, si el celebru, doctorul Watson, ce isi arata si el, deopotriva cu cititorul, uimirea si admiratia fata de calitatile incontestabile ale detectivului. Stilul in care sunt scrise aceste povestiri este mai placut decat m-as fi asteptat, autorul nu neglijeaza bogatia lingvistica, apeland la numeroase figuri de stil, in contrast cu capacitatea analitica a eroului principal.  Pe mine una m-a prins foarte tare, adesea am incercat sa ghicesc inainte de a ajunge la final care este dezlegarea misterului si, uneori, mi-a reusit. Alteori nu. In orice caz, cred ca ai nevoie de o imaginatie fantastica, alaturi de multa capacitate de analiza pentru a putea scrie astfel de povestiri, pentru a tese intrigi atat de incalcite si totusi, pline de logica. Caci asta este cred una din cele mai impresionante particularitati- modul in care senzationalul se dezbraca incet, dezvaluind logica pura ce sta la baza sa.

Am vrut sa scriu despre...

Am vrut sa scriu despre anumite subiecte, dar apoi am realizat ca imi bat capul degeaba. Am vrut sa scriu despre ipostaza autor- victima in care se afla Lucescu, atragand atentia asupra greselii comise de el si de mare parte a soferilor, dar am renuntat. Cati dintre cei ce incalca linia continua, dubla sau simpla vor renunta sa o mai faca in urma recomandarilor mele, care nici macar n-am permis de conducere? Intregul show mediatic din jurul accidentului asta imi da o stare de lehamite.

Am vrut sa mai scriu despre un mascarici cu bani pentru ca ma ingrozesc ca un astfel de individ ar putea fi luat drept model, dar e suficient de grav ca unii ca el exista si sfideaza lege, bun simt si ce vreti voi.

As fi putut scrie despre o gramada alte chestii cu care m-am intoxicat la televiziunile noastre dragi, insa nu merita efortul. Totusi, o singura chestie ar merita dezabatuta, asta cu noua lege a sanatatii si desfiintarea SMURD-ului, dar nu m-am documentat suficient si nu vreau sa scriu prostii pana nu ma lamuresc exact ce si cum. Dar oricum, stiam ca asumarea raspunderii Guvernului pentru o lege, precum si ordonantele de urgenta reprezinta exceptii si nu regula, asa cum se intampla de cativa ani incoace. Cred ca tot ce am invatat la drept constitutional si drept administrativ sunt chestii expirate.

Asa, ca de-nceput de saptamana

Si apele acestui an au inceput sa curga la fel de repede ca si cele ale celui trecut sau ale altor ani trecuti. Suntem in a noua zi deja, si parca nu-mi vine a crede. Incepem o noua saptamana, lasand in urma aerul sarbatoresc, dupa ce ultimele ramasite din mancarurile anume pregatite au terminat, la fel si suita zilelor de sarbatoare. Am strans si bradutul aseara, care, desi cu acele in cadere, mirosea inca destul de puternic a brad. Parca imi parea rau dupa el si dupa privelistea pe care mi-o oferea, noaptea, dupa ce stingeam lumina ii contemplam luminitele multicolore si, la rastimpuri, simteam parfumul sau atat de placut. Dar trebuia strans, nu-l puteam tine tot anul, aveam casa plina de ace de brad si nu se mai putea.

Ce voi face saptamana aceasta? Inca nu m-am gandit, iar bugetul imi permite sa stau in casa, nu prin oras. Pe anul acesta, nu am cumparat inca nicio carte, dar nu e timpul pierdut. Am eu asa cateva dorinte imediate, una inspirata de domnisoara cublandete, altele ramase pe lista de chestii neaparate de anul trecut, pe primul loc fiind Sanctus, a carei reclama o puteti vedea in dreapta-sus.

Am inceput in forta cu exercitile fizice si abaterile dulci s-au terminat, asa ca imi pot continua linistita lupta cu multele kilograme ce imi dau adesea o stare vecna cu depresia. Secretul e sa incep cu abdominalele de la prima ora, cand ma trezesc. Pe urma, e mai usor sa continui in timpul zilei, cand si cand. As mai vrea si o mica schimbare de look, dar rezist eroic tentatiei de a ma vopsi. Eu, care imi schimbam atat de des culoarea parului, o maestra a vopsitului parului acasa, de una singura, sa rezist aproape 3 ani fara sa pun pic de vopsea pe par e un record. Dar vroiam si eu sa-mi vad parul natural integral si mai am inca de asteptat, caci mai am inca ramasite din vremurile cu par oxidat. Deci, schimbarea va trebui sa vina pe alta cale.

Saptamana trecuta am ratat sansa de a inchiria un apartament exact in aceeasi zona, la acelasi pret, nemobilat asa cum il vrem noi. S-a inchiriat in aceeasi zi in care a aparut anuntul. Cred si eu, era un chilipir. Dar poate vor mai fi astfel de ocazii. Desi dorinta mea cea mare ar fi sa nu mai fim chiriasi, ci sa avem propria casa. In conditiile noastre materiale, insa, abia daca ne permitem chiria, daramite un apartament. Am incercat insa sa nu ma mai consum din cauza situatiei materiale precare in care ne aflam, caci nu rezolv nimic cu golurile din stomac. Sa vedem cat imi reuseste, caci nu prea poti sa nu te gandesti la ceva de care te lovesti clipa de clipa.

Ce sa zic, sper sa avem cu totii o saptamana buna, daca nu minunata.

duminică, 8 ianuarie 2012

Un aspect ce mi s-a parut interesant


Am vazut intr-o seara (a se citi noapte) cat am fost plecata o emisiune despre o fetita care murise aparent fara motiv si la analize s-a descoperit ca suferise o intoxicatie cu plumb, plumb ce provenea din vopseaua de pe pereti ce era mai veche de anii 70 si nu corespundea noilor standarde. Nu stiu daca era vorba de SUA sau de Australia, insa legea spunea ca proprietarul locuintei sau cel ce o inchiria, in cazul respectiv agentia, trebuia sa aduca la cunostinta viitorilor chiriasi faptul ca zugraveala si vopseaua erau vechi si ca exista in acestea plumb. Iar la noi, probabil mare parte din oameni habar n-au ca vopseaua ar putea contine plumb sau ca acesta ar putea fi daunator. Atatea vopsele vechi pe pereti, pe tamplarii vechi de cand haul si paraul si nu numai ca nu suntem atentionati, dar cred ca nici macar nu le-a dat prin cap ca ar putea fi periculoase. Bine, ca in cazul tarii noastre, nici astea noi nu stiu ce standarde respecta.

Din cate am inteles eu, intoxicatia nu se produce cu usurinta, dar pentru un copil mic, curios si dornic sa bage in gurita tot ce gaseste, contaminarea e mult mai usoara. Acum sa nu credeti ca am dat in paranoia si o sa pazesc drobul de sare. Mie mi-au atras atentia nu atat subiectul intoxicatiei cu plumb, cat mai ales legile pe care le au altii, grija fata de populatie ce la noi nu prea se regasesc. Dar e evident ca cei ce fac legile la noi n-au timp de canale tv educative.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Play- back-ul, lipsa de respect fata de public


Daca esti un cantaret adevarat si ai intr-adevar voce, n-ar trebui sa fie nicio problema sa canti live. Este mai greu, e drept, dar atunci cand esti invitat intr-o emisiune tv si trebuie sa canti o singura piesa, nu cine stie cate cum se intampla in cazul unui concert, nu cred ca ar fi mare lucru sa canti live acea singura piesa. Mi se pare o crasa lipsa de respect fata de public, fata de fanii tai sa dai din buze si din fund in timp ce piesa canta singura din inregistrare. Play-back-ul mi se pare atat de penibil, incat nici nu-mi vine sa ma uit cand vad astfel de episoade deloc rare. Rare sunt cazurile in care artistii invitati in emisiuni tv aleg sa cante live.

Mai bine nu te mai ridici de pe fotoliu si lasi piesa sa cante singura, decat sa faci play- back. Chiar nu merita cei carora teoretic trebuie sa le castigi simpatia un minim efort pentru a canta pe bune? Din pacate, destul de multe astfel de vedete nu pot face fata unei reprezentatii live, pentru ca vocea lor depinde de butoanele iscusit manevrate in studiouri. Si uite d-aia ursul n-are coada.


Toata admiratia pentru cei din trupa Voltaj, pe care eu una nu i-am vazut cantand decat live, fie in concerte, fie in aparitiile tv (excludem videoclipurile).

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...