
Am lipsit cam mult de pe aici și acest lucru se datorează într-o bună măsură intensei fierberi din ultima săptămână a campaniei electorale. Am trecut treptat de la un vot negativ la un vot cât se poate de pozitiv, dat cu toată încrederea și speranța. Iar de duminică noapte trăiesc senzația incredibilului. Ca și cum ar fi avut loc un miracol. Nu credeam că suntem atât de mulți. Dar, probabil, nu ieșim în evidență. Am trecut prin emoții pe care nu credeam că mi le-ar putea provoca un eveniment de această natură. Nu pot spune că, de obicei, procesul electoral îmi era indiferent, dar nici nu mă antrena într-o atât de mare măsură ca acum.
De ieri dimineață, aerul îmi pare mai respirabil și atmosfera mai senină, chiar și atunci când burnițează și vântul umed îți izbește obrajii. Și, într-un mod bizar, din respect pentru votul meu și pentru cel căruia i l-am acordat, un impuls interior mă îndeamnă să dau dovadă de mai mult bun-simț, de mai multă politețe, de mai multă responsabilitate în ceea ce fac. Poate că aceasta este cheia. Un singur om, fie el și în cea mai înaltă funcție a unui stat, nu poate face tot. Fiecare din noi poate și trebuie să facă ceva pentru o Românie a normalității, în care corectitudinea, decența, eficiența să nu mai fie considerate însușiri excepționale.
Închei cu un selfie cu o carte care se lansează mâine la Gaudeamus, la ora 17.30.
După ce termin cartea (abia am început să o citesc), îmi voi împărtăși impresiile cu voi. O modalitate pe gustul meu de a-l cunoaște mai bine pe Klaus Iohannis- președintele nostru.