Șerban Tomșa- Ghețarul

Literatură pură- așa aș descrie în doar două cuvinte romanul lui Șerban Tomșa. O infuzie de entuziasm pe care o savurezi pe îndelete, plin de uimire. Povești, fărâme de memorie, iluzii, fantasme, simboluri nedeslușite ce metaforizează viața, sufletul, creația. Firul epic poate fi doar intuit, dar, când crezi că ai reușit să dai de el și să te agăți de capătul său, descoperi cu surprindere cât de lesne ai fost înșelat. Dacă însă citești cartea situat într-un plan ceva mai înalt decât cel al acțiunii, îți dai seama că nu ai nevoie de o înlănțuire a momentelor epice și nici de o axă a timpului care să ancoreze întregul ansamblu în realitate Totuși, ți se lasă impresia că o astfel de axă există și trebuie să o descoperi, iar tu asta încerci să faci, în timp ce poveștile care ți se perindă prin fața ochilor te fură puțin câte puțin, până te trezești învăluit complet în pânza narativă țesută cu măiestrie de autor.


Există un personaj principal- Tom Kastelka- și multe personaje secundare, cunume pline de exotism- Indio, Ava, Catalan-, care contribuie la conturarea atmosferei vibrante, în care fabulosul împrumută proporțiile firescului. M-am regăsit adeseori în obiceiurile, în gândurile sau amintirile lui Tom. Am avut impresia că anumite trăiri sunt și ale mele.

Opțiuni de relaxare

Sursa foto

E vineri și sunt în căutarea unor clipe de relaxare. Aș avea ceva variante, nu zic că nu, însă nu e suficient pentru ca totul să se concretizeze. Mi-ar place să merg la Grădina de citit, descisă recent în curtea Bibliotecii Metropolitane. Sau aș putea merge în Cișmigiu, la Copacul cu cărți. Iar ceva mai aproape, ici-șa, în gară, pot merge la Train Delivery #2 Totuși, cel mai mult mi-aș dori liniște și un spațiu plin de verdeață, umbros și mai puțin umblat- să pot citi în tihnă. N-ar fi greu să găsesc un astfel de loc, știu, doar ceva timp pentru mine e mai greu să găsesc.

Adios veintes, bienvenido treinta

Sursa foto

Nu știu cât de corect am scris eu titlul, însă am simțit nevoia de a mă exprima în această limbă atât de încărcată de romantism. Și, de ce nu, melancolie sau ceva de genul acesta. Nu postez aceste rânduri în așteptarea unor urări, ci pentru că mi se pare atât de emoționantă această zi, senzațiile pe care le simt sunt copleșitoare, ca și cum aș fi pusă în fața unei situații inedite. Și, în fapt, e o situație inedită, clipele le trăim o singură dată, fiecare dintre ele este unică.

De azi sunt mai mare, cică. Nu știu cine zice asta, dar eu cred că n-are dreptate.

Ce mai citim nou în iulie de la Editura UNIVERS

Îmi plac noutăţile când vine vorba de cărţi, de aceea am sentimentul bucuriei atunci când aflu despre noi apariții editoriale. E dificil să ții pasul cu ele, căci editurile nu par dispuse să le lase cititorilor răgaz pentru alte preocupări. Și, oricum, pentru un cititor îmbibat de pasiune, nu există alte preocupări. Dimpotrivă. Ar vrea să devoreze tot ceea ce e nou și bun, la fel de mult ca și ceea ce e consacrat. Povești prinse între file, dornice să se lase descoperite. Iată ce ne-au pregătit cei de la Editura UNIVERS în miez de vară. 

O călătorie în India, Gonçalo M. Tavares

Traducere Laura Bădescu 

Bloom pleacă în India, în căutarea înţelepciunii sau a unei femei. De fapt, caută uitarea, după două tragedii care i‑au răpit totul. Străbate până în India drumul cel mai lung, cel care trece prin şapte mii de cărţi citite şi prin Europa întreagă. Însă, ajuns la destinaţie, Bloom va descoperi că Occidentul şi Orientul vorbesc aceeaşi străveche limbă a prădătorilor.

Scriitorul portughez Gonçalo M. Tavares, născut în 1970, a fost recunoscut încă din primii ani ai carierei sale ca un fenomen literar. Romanul său Jerusalém a fost distins în 2005 cu Premiul José Saramago pentru tinerii scriitori sub treizeci şi cinci de ani. În discursul ţinut la ceremonia de decernare a premiului, José Saramago a spus: „Gonçalo M. Tavares nu are dreptul să scrie atât de bine la numai 35 de ani: îţi vine să‑l pocneşti!“. În 2010, Aprender a rezar na Era da Técnica a primit în Franţa prestigiosul Prix du Meilleur Livre Étranger. Seria de zece volume O Bairro, tradusă în 20 de ţări, descrie un cartier utopic în care evoluează, în scurte povestiri filosofico‑ludice, personaje precum domnul Valéry, domnul Calvino, domnul Walser sau domnul Brecht. Cărţile lui Gonçalo M. Tavares sunt traduse în patruzeci şi şase de ţări, critica literară îl aclamă ca pe un „geniu înnăscut“, un „autor incredibil“ (Courrier international), iar lista premiilor primite în Portugalia şi în străinătate e impresionantă. Călătorie în India, un „roman în versuri“ care poate fi citit ca o poveste filosofică sau o istorie fantastică, a fost descris ca „una dintre cele mai frapante cărţi din literatura europeană recentă“ (Le Monde).

http://www.edituraunivers.ro/211-o-c%C4%83l%C4%83torie-%C3%AEn-india-9786068543062.html

Câteva peisaje pe care aș vrea să le revăd

Fragmente din concediu

Am lipsit câteva zile, nu știu dacă s-a simțit sau nu pe blog, dar am eu niște păsărele care nu mă lasă să dau sfoară-n țară înainte de a pleca pe undeva. Și cum nu scriu așa des nici când sunt acasă, nu se poate spune cu exactitate când mă plimb și când nu. Week-end-ul trecut, eveniment mare- nunta surorii mele- multe emoții și bineînțeles, bucurie. Le doresc multă fericire și iubire pe drumul pe care au pornit împreună! Au fost clipe frumoase, pline de entuziasm.

Apoi, după nuntă, am mers, pentru doar două zile, într-un loc drag mie încă din fragedă copilărie- Slănic Moldova. De acolo am eu primele mele amintiri, ca niște flash-uri, de când aveam 3 ani. Inutil să mai spun că acele două zile au fost mult prea puțin pentru a-mi alina dorul de munte, însă m-am mulțumit și cu atât. Ce mult înseamnă pentru  mine acele priveliști, acea atmosferă protectoare, binefăcătoare și, într-un fel, stranie, a munților. 

Melancolie de iulie

Sursa foto

Această lună, de obicei în plină vară, ceea ce n-aș mai putea afirma cu certitudine acum, este luna mea de suflet, luna în care m-am născut, dar și luna cea mai încărcată de melancolie, mai ales în acest an, când mă pregătesc să schimb prefixul și nu găsesc încă metoda de acceptare. Degeaba mă uit în oglindă- imaginea e înșelătoare. Ar fi ceva semne relevante, însă per ansamblu și de la un metru-doi distanță, niște ani nu se văd.

Criterii în educație la vârsta preșcolară

Foto credit

Primul an de grădiniță al celei mici a fost unul foarte bun, am fost foarte mulțumită de ceea ce a învățat ea acolo, de cum au decurs orele, activitățile. Am avut șansa unor metode pedagogice proaspete, a unui mod de abordare tânăr și lipsit de influența vechilor tipare. Punând accentul pe dezvoltarea logicii copiilor, precum și a abilităților practice, domnișoara noastră a reușit să facă o plăcere din mersul la grădiniță. De aceea, mare mi-a fost mirarea să constat că unii părinți, cu care am avut ocazia să discut și să le aflu părerea, nu sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară activitățile la grădiniță. Printre motivele lor se numără și faptul că nu învață câte o poezie pe săptămână, așa cum se făcea anul trecut, cu vechea educatoare, care a ieșit la pensie.

Eu nu știu cum era anul trecut, căci pe a mea am înscris-o direct în grupa mijlocie, însă în mod cert memorarea unor poezii nu-ți face copilul mai deștept sau, în orice caz, nu acesta e criteriul de evaluare al progreselor copilului. Să învețe poezii, cât mai multe poezii, în loc să își dezvolte gândirea și imaginația mi se pare o abordare nu doar învechită, ci și ineficientă. Dezvoltarea intelectuală a copilului presupune multă stimulare. Învățarea poeziilor se axează doar pe memorie. Și nu este suficient. De altfel, memoria poate fi testată mult mai eficient prin alte metode, scotând în evidență și alte laturi ale sale- nu doar cea auditivă, ci și cea vizuală, urmând mai multe direcții.