De cateva zile m-am apucat sa caut un job, dar nu orice fel de job, ci ceva care sa pot lucra de acasa, ceea ce pare o misiune cam dificila. Pentru ca mare parte din ofertele de care dau in cautarile mele, nu par ceva serios. Cu vanzarile din usa in usa nu ma potrivesc, n-am stofa, bani din click-uri nu mai sunt copil sa-mi inchipui ca pot face, iar de videochat nici nu mai comentez. Insa acestea sunt cele mai multe oferte ce pot fi gasite. Mai sunt si altele, nu zic ca nu, insa la cele serioase nu am eu pregatirea necesara in programare si altele asemenea. Ce caut eu si as putea indeplini cu succes este o activitate care sa implice scrisul creativ, tehnoredactarea, corectura de texte, ma rog, ceva de genul asta. Nu am idee ce alte activitati s-ar mai putea efectua la domiciliu. Caut si daca gasesc si alte variante, de care acum nu am cunostinta, le voi studia.
miercuri, 31 iulie 2013
luni, 29 iulie 2013
Unde e Hala Matache?
Joi mi s-a facut de fructe din piata. Si de vinete. Asa ca, dupa sejurul in parc, ales anume sa fie cat de cat in directia pietei, am mers sa-mi satisfac poftele. Nu, nu sunt pofte de natura suspecta. Garantat. Sa revin. Ca sa ajung in Piata Matache, trebuia sa traversez santierul din zona, ca veneam dinspre Cismigiu. Cand am fost eu ultima data, acum doua-trei saptamani sa zicem, hala veche a Pietei Matache parea sa fie inca acolo, inconjurata de paravane inalte in spatele carora se lucra la demolarea ei. Demolare pentru a fi mutata. Unde? Nu stiu. Insa joi, cand trecusem de intersectia Popa Tatu cu Iulia Hasdeu, peisajul din fata mi se parea ciudat, incat pe moment am fost dezorientata. Paravanele disparusera. Ulterior, dupa cateva zeci de metri, am constatat ca si hala disparuse complet de pe fata pamantului. Nimic nu mai amintea de ea, soseaua in faza de constructie se intindea deja pe acolo, inconjurata de teren nisipos, prafos, pe care cu greu l-am strabatut, dar nu prea aveam de ales.
duminică, 28 iulie 2013
Poezia diluata a lunii
Pe drumul de intoarcere, dupa ce noaptea s-a asternut in toata puterea, prin campiile buzoiene si ialomitene, luna ne-a insotit rostogolindu-se parca prin perdeaua stravezie de nori. Niste norisori anemici, ca fasii subtiri de vata. Priveam magnetizata, nu-mi puteam lua ochii de la luna, o luna rotunda, puternica. Si cum priveam eu asa, ma trezeste fii-mea din visare, care, cum aveam imediat sa constat, facea si ea acelasi lucru- mami, luna merge si ea cu noi, s-a auzit glasciorul ei subtirel. Am continuat sa-i urmaresc drumul, o lumina stranie parca plutea peste acele campuri pustii la ora aceea.
Mi-am dat seama ca, oricat m-as strofoca, nu pot simti lirismul pur din jurul acestui corp ceresc. Si asta pentru ca in creierul meu sunt stocate informatiile de natura stiintifica legate de luna, iar aceste informatii, nu foarte ample, se-ntelege, caci nu am studiat in amanunt fenomenul, ies la suprafata fara sa vreau si nu am capacitatea de a visa asa cum faceau artistii romantici de exemplu. Pe vremea lui Eminescu, oamenii nu pusesera piciorul pe luna, ea reprezenta inca un mister- o taina incarcata de romantism, de poezie. Acum insa, mareata luna si-a pierdut o buna parte din aerul poetic. Si nu putem schimba asta. La fel si norii, si stele. Stim ce sunt, privindu-le ne trece prin minte si definitia lor mai ampla sau mai sumara, dupa cum ne-am insusit-o fiecare. Si nici urma de poezie. Sau daca e, e mult prea palida si prea impura.
Mi-am dat seama ca, oricat m-as strofoca, nu pot simti lirismul pur din jurul acestui corp ceresc. Si asta pentru ca in creierul meu sunt stocate informatiile de natura stiintifica legate de luna, iar aceste informatii, nu foarte ample, se-ntelege, caci nu am studiat in amanunt fenomenul, ies la suprafata fara sa vreau si nu am capacitatea de a visa asa cum faceau artistii romantici de exemplu. Pe vremea lui Eminescu, oamenii nu pusesera piciorul pe luna, ea reprezenta inca un mister- o taina incarcata de romantism, de poezie. Acum insa, mareata luna si-a pierdut o buna parte din aerul poetic. Si nu putem schimba asta. La fel si norii, si stele. Stim ce sunt, privindu-le ne trece prin minte si definitia lor mai ampla sau mai sumara, dupa cum ne-am insusit-o fiecare. Si nici urma de poezie. Sau daca e, e mult prea palida si prea impura.
sâmbătă, 27 iulie 2013
Diminetile de sambata
Pe postul la care urmareste asta mica de obicei desene animate este un promo la desenele animate de sambata dimineata, in care se repeta de vreo cateva ori expresia diminetile de sambata, ca fiind reprezentativa pentru o anumita atmosfera, pentru a deveni un etalon al copilariei, de care cei mici isi vor aminti peste ani. Nu stiu cat i s-a intiparit ei expresia, dar mie imi rasuna insistent in minte, tocmai pentru ca imi aminteste intr-un fel de copilarie, de acea atmosfera speciala de care se vorbeste in clip. Da, diminetile de sambata aveau ceva al lor in copilaria mea. Erau altfel, lumina soarelui patrundea intr-un anume fel prin ferestre, furnicarul de oameni ce se ducea sau venea din piata era altfel decat in restul zilelor- diminetile de sambata aveau solemnitatea lor.
Ceva din ele se pastreaza si acum, eu caut semne in lumina soarelui, in aer, in zgomotul multimii, si in cele din urma, in suflet. Printre firele de nisip ale vietii, razbate o unda luminoasa. O aroma dulceaga, de clatite si crema de zahar ars. Ori de lapte cu gris si dulceata. Momente de plinatate, in care intregul apare ca un simbol al implinirii interioare. Diminetile de sambata ar trebui sa aduca mai multa bucurie, urmeaza o zi plina, de care putem profita dupa placul nostru. Parca si cafeaua aduce mai multa relaxare intr-o astfel de dimineata.
Savurati aceste dimineti incantatoare de sambata!
Ceva din ele se pastreaza si acum, eu caut semne in lumina soarelui, in aer, in zgomotul multimii, si in cele din urma, in suflet. Printre firele de nisip ale vietii, razbate o unda luminoasa. O aroma dulceaga, de clatite si crema de zahar ars. Ori de lapte cu gris si dulceata. Momente de plinatate, in care intregul apare ca un simbol al implinirii interioare. Diminetile de sambata ar trebui sa aduca mai multa bucurie, urmeaza o zi plina, de care putem profita dupa placul nostru. Parca si cafeaua aduce mai multa relaxare intr-o astfel de dimineata.
Savurati aceste dimineti incantatoare de sambata!
vineri, 26 iulie 2013
Europolis- Jean Bart
Incepand cu titlul- Europolis, acest roman emana un aer cald si exotic, este imbibat intr-o atmosfera inedita, care pe mine m-a facut sa visez cu ochii deschisi. O bogatie de imagini de tot soiul vizuale, olfactive, ba chiar si gustative, daca ma gandesc bine. Un colt de lume la varsarea Dunarii in mare- cu toate culorile si aromele sale. Nimic mai nimerit pentru cineva care viseaza in taina la o bucata de mare si de plaja aproape salbatica.
Desi orasul care domina intreg romanul este un oras-port, Sulina, acum pierdut in curgerea timpului si in nesfarsite aluviuni, senzatia care m-a insotit pe parcursul lecturii a fost aceea a unui loc izolat, cu o viata proprie diferita de a altor orase, fascinanta, plina de arome orientale. Cafenele, localuri pestrite, lux si saracie vietuind impreuna intr-o fermecatoare armonie. Oameni de felurite natii, traind si luptand pentru aceeasi bucata de paine, uneori mai dulce, alteori amara. Aerul sarat, mirosind a alge, a peste, a mal, o invalmaseala de izuri specifice acelei zone unice.
Exemple de moduri de operare oferite pe tava la tv
Uneori, la tv, sunt prezentate ca stiri mai mult sau mai putin amuzante niste infractiuni in plina desfasurare, surprinse de camere tv. Ca sunt pe bune sau nu, asta nici nu mai conteaza. Ceea ce imi trezeste indignarea este faptul ca astfel de imagini ofera de fapt inspiratie in privinta modului de operare pentru persoanele interesate. Difuzate in genul- noi suntem mici copii, uite ce fac altii- sa nu ne mire daca dupa un timp aceleasi sau altele asemenea se vor desfasura si pe meleagurile noastre si atunci nu vor mai fi insotite de ha-ha-ha sau wow, ci de asa-zisa revolta, insi care isi dau cu parerea indignati, alarmati etc.
De ce sunt permise astfel de reportaje?
N-o sa va detaliez, pentru ca ar insemna sa fac aceeasi actiune pe care am incriminat-o, si in plus, nici nu ar fi necesar.
De ce sunt permise astfel de reportaje?
N-o sa va detaliez, pentru ca ar insemna sa fac aceeasi actiune pe care am incriminat-o, si in plus, nici nu ar fi necesar.
joi, 25 iulie 2013
Cartile in lupta cu canicula
Canicula a revenit, asa cum devenise deja normal pentru luna iulie, care se apropie de sfarsit. Cel putin dupa temperaturile destul de scazute pe care le-am avut in vacanta, ii cam duceam dorul. Stiam eu ca vara e scurta, dar pana acum s-a dus foarte repede, asa ca nu ma astept ca restul sa-mi lase impresia de mai mult. Mai ales in acest oras in care nu prea ai cum sa te plictisesti. Chiar daca nu faci altceva decat sa te plimbi, poti avea rute diferite multe zile la rand, astfel ca iti poti petrece timpul foarte diversificat. Evenimente culturale au loc destul de des, fie ca e vorba de lansari de carte, fie de intruniri la care se dezbate o anumita tema, oferta este bogata. Cred ca saptamanal aflu pe facebook de cate ceva interesant si ma zgarii ca nu ma pot duce din motive personale, caci dorinta e foarte mare.
luni, 22 iulie 2013
Revenire dintre trandafiri
Iata-ma din nou acasa. Abia ce-am revenit asta-noapte de la Bacau, unde am petrecut ceva mai mult de o saptamana. Laptop-ul m-a insotit, dar numai intr-una din zile am avut timp de el ca sa postez articolele respective. Inca sunt putin picata din luna (apropo de ea, sa nu uit sa scriu pe undeva ce-mi venise in minte aseara, pe drum), dar senzatia de revenire e odihnitoare. Am avut parte de zile frumoase, desi cam reci pentru aceasta perioada. Parcuri, curte, terasa din gradina a parintilor, casa de la tara a bunicilor, cam astea au fost coordonatele acestei vacante. Bine, mai pot adauga nuferi roz, trandafiri in nu stiu cate nuante, gladiole, mere inca verzi dar dulci, caise direct din copac, ca sa intelegeti cam cum a fost peisajul.
Cireasa de pe tort a fost o ploaie teribila care ne-a prins la tara si pe care am admirat-o din pragul bucatariei de vara, ca altadata, cand eram poate de varsta celei mari. Un spectacol impresionant, cum numai intr-o zona ca aceea poate fi. Satul este asezat pe un deal, deasupra este padurea, iar mai jos, soseaua principala si lunca Bistritei. Astfel ca apa cobora de sus, din padure, pe carari accidentate si intortocheate, ajungea in drum si de acolo in curti, taindu-si cale la vale, prin gradini, strabatand curtea ca un rau, mai intai destul de limpede, apoi malos, tulbure. Era racoare, dar mi-a facut placere sa fiu stropita de acea ploaie, sa-mi simt blugii si obrajii umezi, o adevarata sursa de energie vie, luata din natura.
Cireasa de pe tort a fost o ploaie teribila care ne-a prins la tara si pe care am admirat-o din pragul bucatariei de vara, ca altadata, cand eram poate de varsta celei mari. Un spectacol impresionant, cum numai intr-o zona ca aceea poate fi. Satul este asezat pe un deal, deasupra este padurea, iar mai jos, soseaua principala si lunca Bistritei. Astfel ca apa cobora de sus, din padure, pe carari accidentate si intortocheate, ajungea in drum si de acolo in curti, taindu-si cale la vale, prin gradini, strabatand curtea ca un rau, mai intai destul de limpede, apoi malos, tulbure. Era racoare, dar mi-a facut placere sa fiu stropita de acea ploaie, sa-mi simt blugii si obrajii umezi, o adevarata sursa de energie vie, luata din natura.
marți, 16 iulie 2013
Viata domnului de Moliere, de Mihail Bulgakov
Viata domnului de Moliere, de Mihail Bulgakov
Traducere- Natalia Cantemir
Editura Junimea, Iasi, 1976
Dupa cum lesne va puteti da seama din titlu, cartea prezinta viata marelui dramaturg francez. Maniera in care Bulgakov reuseste sa o faca, imi creeaza oarece probleme in a incadra cartea intr-un gen anume- o fi o biografie, o fi un roman? nu ma pot decide. Abia mi-am aruncat privirea pe prefata, astfel ca nu am prea mult habar de referinte critice cu privire la aceasta carte. Parerile pe care le emit sunt rodul mintii mele, asa ca nu trebuie sa le interpretati ca litera de lege. Asadar, Bulgakov se transforma intr-un cronicar din secolul XVII, cel in care a trait Moliere, dupa cum o si spune la inceputul istorisirii, intr-un prolog in care naratorul dialogheaza cu moasa ce a ajutat la nasterea pruncului care avea sa devina o figura ilustra a Frantei si a intregii lumi. Astfel, intreaga relatare pare facuta de cineva care a trait in acele vremuri, arareori vocea naratoare spulbera aceasta senzatie, facand referiri la ecourile existentei dramaturgului francez peste veacuri.
Traducere- Natalia Cantemir
Editura Junimea, Iasi, 1976
In urma multor recenzii convingatoare si dupa ce mi-am invins retinerile fata de literatura rusa, mi-am facut provizii de carti scrise de Mihail Bulgakov. Nu am inceput cu cea mai cunoscuta carte a sa- Maestrul si Margareta, aceea am lasat-o pentru mai tarziu. Insa de cand am cumparat-o, imi facea cu ochiul Viata domnului de Moliere. Imediat ce am descoperit aparitia in colectia Raftul Denisei la Humanitas Fiction, v-am semnalizat-o si mi-am facut rost de ea. E drept, nu in editia cea noua, ci intr-o editie mai veche, dar asta nu e o problema pentru mine, dimpotriva.
Dupa cum lesne va puteti da seama din titlu, cartea prezinta viata marelui dramaturg francez. Maniera in care Bulgakov reuseste sa o faca, imi creeaza oarece probleme in a incadra cartea intr-un gen anume- o fi o biografie, o fi un roman? nu ma pot decide. Abia mi-am aruncat privirea pe prefata, astfel ca nu am prea mult habar de referinte critice cu privire la aceasta carte. Parerile pe care le emit sunt rodul mintii mele, asa ca nu trebuie sa le interpretati ca litera de lege. Asadar, Bulgakov se transforma intr-un cronicar din secolul XVII, cel in care a trait Moliere, dupa cum o si spune la inceputul istorisirii, intr-un prolog in care naratorul dialogheaza cu moasa ce a ajutat la nasterea pruncului care avea sa devina o figura ilustra a Frantei si a intregii lumi. Astfel, intreaga relatare pare facuta de cineva care a trait in acele vremuri, arareori vocea naratoare spulbera aceasta senzatie, facand referiri la ecourile existentei dramaturgului francez peste veacuri.
Varstele fiintei noastre
Mi se pare ciudat ca pana in acest moment nu m-a apucat o melancolie serioasa, dat fiind faptul ca doar putine zile mai pot raspunde cand sunt intrebata, ca am 28 de ani. Mai am ceva timp, dar nu foarte mult. Si, cum deocamdata am asa, o oarece doza de optimism, desi stiu ca pana la schimbarea prefixului nu mai e o cale foarte lunga, incerc sa descopar aspectele pozitive. Nu, nu este vorba de nu stiu ce avantaje ale varstei mele, ci de faptul ca varsta fizica, adica aceea exprimata de actul de nastere, este de cele mai multe ori diferita de cea efectiva- avem mai multe varste in acelasi timp, pentru ca suntem fiinte complexe- trupul arata o varsta, desi are o alta, in timp ce sufletul chiar isi face de cap si deraiaza mult de la varsta fizica. Deh, trupul poate ca nu arata fix varsta reala, dar oricum, una apropiata de aceasta, in plus sau in minus. Sufletul nostru insa isi permite mai mult, el nu are atat de multe limitari. Poate urca si cobori dupa bunul sau plac.
vineri, 12 iulie 2013
O oaza placuta... pentru mine
De dimineata nu aveam o stare prea buna. Nici la ora asta nu pot spune ca-s foarte ok, dar macar in decursul zilei a fost ceva mai bine si pentru mine. Ce-mi pare rau e ca nu m-am indurat sa ma delectez cu un coctail, ca sa fie tacamul complet. Adica umbra, copiii ocupati, fara prea multe solicitari, o masa, un scaun confortabil, cartea, tigarile, cafeaua, apa, pericole prea putine, va sa zica fara aceeasi necesitate de supraveghere ca in alte locuri- dar si ceva mai multi bani cheltuiti. Insula copiilor-timp nelimitat in decursul unei zile, pret rezonabil-15 lei de copil, plus alte chestii la preturi acceptabile, comparabile cu cele de la chioscurile din Cismigiu, de exemplu.
A meritat. De acum voi incerca sa imi ofer mai des astfel de iesiri. Fara minim 50 de lei nu ai ce face, dar avantajele mi-au fost pe masura. Sa stiu ca merg de dimineata, inarmata cu ce trebuie, si sa stau acolo cat de mult, caci tare bine m-am relaxat. Atat cat s-a putut, cu doua motate, dar au fost foarte ocupate, nu m-au fredonat la cap, am citit in trei ore cat citeam o zi intreaga, poate mai mult chiar.
La intoarcere, am ales un traseu poate mai lung, dar mai placut-pe malul lacului, pana ce am trecut de ecluza. A fost ceva de mers pe jos si eram toate obosite, dar am preferat briza si umbra copacilor in locul strazilor incinse si bantuite de masini. Bateriile nu-mi sunt cu mult mai pline, sunt undeva intre galben si rosu. Pesemne am nevoie de ceva mai mult.
A meritat. De acum voi incerca sa imi ofer mai des astfel de iesiri. Fara minim 50 de lei nu ai ce face, dar avantajele mi-au fost pe masura. Sa stiu ca merg de dimineata, inarmata cu ce trebuie, si sa stau acolo cat de mult, caci tare bine m-am relaxat. Atat cat s-a putut, cu doua motate, dar au fost foarte ocupate, nu m-au fredonat la cap, am citit in trei ore cat citeam o zi intreaga, poate mai mult chiar.
La intoarcere, am ales un traseu poate mai lung, dar mai placut-pe malul lacului, pana ce am trecut de ecluza. A fost ceva de mers pe jos si eram toate obosite, dar am preferat briza si umbra copacilor in locul strazilor incinse si bantuite de masini. Bateriile nu-mi sunt cu mult mai pline, sunt undeva intre galben si rosu. Pesemne am nevoie de ceva mai mult.
joi, 11 iulie 2013
Plictis, oboseala, nimic interesant
Imi vine si sa scriu si sa nu scriu. Pe de o parte, ma gandesc ca unele lucruri nu prezinta niciun interes pentru altcineva si atunci, de ce sa le mai scriu? Pe de alta parte, m-am obisnuit sa imi scriu gandurile si cum un jurnal nu mai am rabdare sa tin si nici nu le consider potrivite pentru o scriere de alta natura, din cand in cand mai dau frau liber acestor ganduri pe aici. Intamplarile zilnice nu sunt deosebite, ce ar putea fi, de atfel, atat de interesant, in existenta cuiva ca mine? Mai nimic. Epuizarea mea este de asemenea neinteresanta. Nici eu nu sunt entuziasmata de ea, nici nu ar fi posibil. Permanent caut sa ma eliberez cumva, sa evadez, si nu reusesc decat sa ma amagesc. Sunt mereu solicitata intr-un sens sau altul, incat nu simt nicio placere sa mai vorbesc.
Citeam ieri intr-o carte despre deosebirea dintre discutie si flecareala. Or eu nu mai sunt incantata de niciuna din variante, parca nu mai am rabdare si mi se pare o risipa de timp. Ma doare gura sa vorbesc, cam asa ceva. Fiecare simte nevoia la un moment dat de putina singuratate. Ma tem ca ea va veni cand nu o voi mai dori, cand nu-mi va mai fi necesara, cand va fi ceva complet indezirabil. Pentru ca adeseori primim ceea ce cerem in momente total nepotrivite, fie cand nu mai avem nevoie de acel ceva, fie cand acel ceva nu ne mai face bine, ci chiar rau.
Voi cauta si azi, ca si in alte zile, un refugiu. Si stiu dinainte ca nu voi da de el. Mi-am ales ca lectura ieri o carte antrenanta, doar ca sa ma rup cat mai complet de realitate, sa urmaresc actiunea cu sufletul la gura. Nu stiu cat ma va ajuta, chiar daca pe de o parte sunt incantata. Simt ca devin plictisitoare. Ori poate doar sunt plictisita si de aceea am aceasta senzatie.
Citeam ieri intr-o carte despre deosebirea dintre discutie si flecareala. Or eu nu mai sunt incantata de niciuna din variante, parca nu mai am rabdare si mi se pare o risipa de timp. Ma doare gura sa vorbesc, cam asa ceva. Fiecare simte nevoia la un moment dat de putina singuratate. Ma tem ca ea va veni cand nu o voi mai dori, cand nu-mi va mai fi necesara, cand va fi ceva complet indezirabil. Pentru ca adeseori primim ceea ce cerem in momente total nepotrivite, fie cand nu mai avem nevoie de acel ceva, fie cand acel ceva nu ne mai face bine, ci chiar rau.
Voi cauta si azi, ca si in alte zile, un refugiu. Si stiu dinainte ca nu voi da de el. Mi-am ales ca lectura ieri o carte antrenanta, doar ca sa ma rup cat mai complet de realitate, sa urmaresc actiunea cu sufletul la gura. Nu stiu cat ma va ajuta, chiar daca pe de o parte sunt incantata. Simt ca devin plictisitoare. Ori poate doar sunt plictisita si de aceea am aceasta senzatie.
miercuri, 10 iulie 2013
Insemnarile unei pustoaice
Inca o zi obositoare, in curand voi avea parul ondulat, acel par care nici dupa o vizita la coafor nu rezista buclat mai mult de doua-trei ore. Sunt arbitru intre cele doua motate, una mai cuminte ca cealalta, amandoua deopotriva de incapatanate. Dar invat si multe lucruri noi. Spre exemplu, ce mai citesc fetele de 8 ani. Pare-se ca Apolodor nu e la fel de interesant ca Insemnarile unei pustoaice. Am bantuit in cautarea ultimei carti sperand sa o gasesc la un pret mai omenesc. Nu am gasit-o, dar nici nu-mi mai doresc, chiar daca cea mare si-o doreste pentru ca a vazut-o la o alta fetita si i s-a parut interesanta.
marți, 9 iulie 2013
Heinrich Boll- Onoarea pierduta a Katharinei Blum (cateva impresii)
Onoarea pierduta a Katharinei Blum
Autor- Heinrich Boll
Traducere- Mariana Sora
Editura Polirom, 2009
Povestea are un stil oarecum jurnalistic, ceea ce n-ar fi uimitor, daca ne gandim ca influenta presei in viata anumitor oameni reprezinta una din ideile de baza ale cartii. Intr-un fel, am fost influentata de cele scrise pe ultima coperta, astfel ca mi s-a dat o directie de intelegere a mesajului de la care nu am reusit sa ma abat. Cateodata ma gandesc ca nu e foarte benefic sa citesc aceste scurte descrieri care iti pot dirija perceptia unei carti. As fi vrut sa descopar mai mult pe cont propriu, fara sa mi se fi dezvaluit cheia, asa ca pe viitor voi fi mai reticenta cu prezentarile acestea, ca sa pot urma propriile cai. Nu va dau detalii mai multe despre subiect, prea as spune tot despre o carte de intindere redusa ca aceasta. Dar voi citi cu mult interes si scrieri mai ample ale acestui autor. Spre exemplu, Casa vaduvelor, pe care am rasfoit-o cand am cumparat-o si din cate tin minte, ma atrasese inceputul povestii in mod deosebit. E o carte veche, nu stiu daca a fost reeditata, in schimb la Polirom au mai aparut inca doua romane- Opiniile unui clovn si Partida de biliard de la ora noua si jumatate, pe care eu le-am gasit la promotie cu 10 lei bucata.
Autor- Heinrich Boll
Traducere- Mariana Sora
Editura Polirom, 2009
Heinrich Boll este un scriitor german ce a primit Premiul Nobel pentru Literatura in 1972. De cand am inceput sa aleg cartile pe care le citesc dupa astfel de criterii, am pus mana si pe cateva dintre cartile sale. Aceasta este cea mai subtirica dintre ele si mi-am zis sa incep cu ea pentru a face cunostinta cu stilul autorului. Ca prima impresie pot spune ca mi-a placut, insa nu m-a dat pe spate, ca sa zic asa. Da, are o constructie interesanta, stilul in care este scrisa este alert, deci se citeste foarte usor, subiectul si modul in care este el fructificat este de asemenea diferit de ceea ce am mai citit. Inteleg trasaturile stilului ce au dus la decernarea acestui premiu, in primul rand originalitatea abordarii, detasarea asociata chiar cu o anumita raceala, ceea ce face ca intamplarile sa fie redate frapant de direct, si chiar pe un ton sec- lucruri ce sunt indeobste socante sunt relatate ca si cum ar fi ceva foarte obisnuit-, apoi, ti se face impresia ca ti s-au impartasit coordonatele problemei,incat esti convins ca stii totul, dar ulterior ti se trantesc in fata cu nonsalanta date ce schimba drastic situatia.
Povestea are un stil oarecum jurnalistic, ceea ce n-ar fi uimitor, daca ne gandim ca influenta presei in viata anumitor oameni reprezinta una din ideile de baza ale cartii. Intr-un fel, am fost influentata de cele scrise pe ultima coperta, astfel ca mi s-a dat o directie de intelegere a mesajului de la care nu am reusit sa ma abat. Cateodata ma gandesc ca nu e foarte benefic sa citesc aceste scurte descrieri care iti pot dirija perceptia unei carti. As fi vrut sa descopar mai mult pe cont propriu, fara sa mi se fi dezvaluit cheia, asa ca pe viitor voi fi mai reticenta cu prezentarile acestea, ca sa pot urma propriile cai. Nu va dau detalii mai multe despre subiect, prea as spune tot despre o carte de intindere redusa ca aceasta. Dar voi citi cu mult interes si scrieri mai ample ale acestui autor. Spre exemplu, Casa vaduvelor, pe care am rasfoit-o cand am cumparat-o si din cate tin minte, ma atrasese inceputul povestii in mod deosebit. E o carte veche, nu stiu daca a fost reeditata, in schimb la Polirom au mai aparut inca doua romane- Opiniile unui clovn si Partida de biliard de la ora noua si jumatate, pe care eu le-am gasit la promotie cu 10 lei bucata.
luni, 8 iulie 2013
O nunta superba
Inca ma simt ca intr-un carusel ce se roteste in virtutea inertiei si mai are ceva pana sa se opreasca. A fost o nunta superba, pot sa va spun. Eu nu am putut sta toata noaptea si ce a fost mai frumos a urmat dupa ce am plecat, insa daca atat cat am stat mi s-a parut atat de frumos, imi imaginez ca mai tarziu nu as fi reusit sa-mi stapanesc lacrimile de emotie. Caci la partea asta nu-mi dezmint deloc inaintasele. Mi-a placut foarte mult, pana in cel mai mic detaliu. Ploaia cu gheata ce s-a abatut asupra sectorului nostru cu cateva minute inainte de ora programata mi-a dat primele emotii, credeam ca nu vom ajunge la timp. Dar din fericire am ajuns fix inainte de a incepe ceremonia oficiata in Biserica Sfantul Vasile de pe Calea Victoriei. O alegere foarte inspirata, atmosfera a fost intr-adevar speciala, am ascultat slujba fara prea multe abateri, s-a ocupat tati de cea mica si astfel eu am putut fi atenta. Am aflat ca acolo se afla un fragment din Sfanta Cruce si voi reveni, sau cel putin asa as vrea, acolo. Am mai asistat la slujbe de cununie dar in copilarie. Abia acum am putut intelege cum trebuie si cu minte de adult intreaga ceremonie. Emotionanta si invaluita intr-o lumina sufleteasca deosebita. Mi-e greu sa gasesc cuvintele potrivite, m-am transpus in acele minute intr-o alta stare, m-am concentrat pe fiecare moment si am fost placut impresionata.
Mireasa- superba, i-am si spus-o, desi nu stiu daca am reusit sa transmit perfect impresiile mele, caci in astfel de momente toti iti fac astfel de complimente. Din partea mea nu a fost doar un compliment, ci o sincera apreciere. Cand voi avea si poze, voi posta si aici una-doua din ele.
Apoi a urmat petrecerea la restaurantul Nan Jing de la Hotel Minerva, situat in apropierea bisericii. Nu am decat cuvinte de lauda. Ori poate ca nu sunt eu obisnuita cu astfel de tratatii in Romanica noastra. In orice caz, pot spune ca absolut totul a fost ireprosabil. Iar dansul mirilor cu care au spart gheata a fost deosebit, ne-au dat ceva emotii. Pentru ca au avut un fragment in care mirele a invartit mireasa in timp ce se sarutau- parca pluteau si in pofida sutelor de ochi atintiti asupra lor, in acele clipe parca ar fi existat doar ei. Mult mai tarziu, dupa ce eu plecasem deja (undeva pe la miezul noptii, caci nu mai rezista cea mica), au urmat si alte momente emotionante- am reusit sa vad filmuletul cu melodia cantata de fratele meu la chitara pentru miresa lui. Tare as fi vrut sa o vad pe mama in acele momente, caci nu cred sa fi reusit sa isi opreasca boabele de roua sa-i alunece pe obraz.
Frumos, emotionant- de vis!
vineri, 5 iulie 2013
Zile aglomerate
Nu am avut timp si in zilele ce urmeaza cu atat mai putin pentru elaborarea unor articole consistente. Nu am reusit nici sa termin o mica sa-i spunem lucrare, desi nu mai am mult. Dar daca nu a fost timp. Sambata e nunta, iar maine vin ai mei de la Bacau. O parte din ei vor sta la mine si asta inseamna ceva pregatiri. Iar eu sunt omul ce alearga pe ultima suta de metri. Uneori castig cursa, alteori... merge si asa.
miercuri, 3 iulie 2013
Misterul perlelor de la Bac
Am zis eu mister, dar totusi nu e chiar asa misterios. In afara de faptul ca aceste perle au aparut atat de repede dupa proba scrisa la Limba si literatura romana, ceea ce ar putea fi in sine un motiv de suspiciune, parca in continutul lor, aceste perle sunt prea de tot. Mi-e greu sa cred ca exista atata prostie in randul elevilor. Ca in cadrul unui examen de o asemenea amploare, ar putea umple paginile cu asemenea fabulatii. Au mai fost perle si in alti ani, stupefiante si acelea, dar cele pe care mi-a fost dat sa le vad aseara la stiri sunt exagerate. Si cum de curand am terminat de citit o carte in care manipularea prin intermediul presei joaca un rol important, inclin sa cred ca subiectul este unul fabricat, pentru a crea senzatie, cum sunt multe altele ce bantuie prin presa.
marți, 2 iulie 2013
Dupa 6 luni
S-a dus jumatate de an. Imi propusesem sa citesc 60 de carti tot anul, deocamdata am ajuns la 26 si a 27-a e in curs de lectura. Sunt cam in urma, dar nu regret. Pentru ca intre aceste 26 de carti citite, 4 sunt carti de referinta, iar celelalte au fost toate interesante, unele mai lungi, altele mai scurte. Pana la urma, nu conteaza numarul ci calitatea lor. Si pot spune ca sunt multumita de lecturile din aceasta prima jumatate a anului. La sfarsitul anului trecut imi propusesem cateva carti, destul de putine, pe care sa le citesc neaparat in cursul acestui an. Cred ca doar una sau doua am ales din acea lista pana acum. Probabil voi reveni la ea, dar numai dupa ce aleg o carte mai usurica, pentru ca acelea din lista sunt carti grele si intercalarea este benefica si necesara.
In rest, nu-mi propun pentru urmatoarele luni alte carti, ma las pe mana inspiratiei de moment, ca intotdeauna. Chiar daca lista cartilor pe care sunt nerabdatoare sa le citesc este foarte lunga, nu reprezinta o lista obligatorie, pentru ca nu-mi place sa denaturez placerea- daca intr-un anumit moment am chef de o anumita carte, pe aceea o aleg- indiferent de importanta sa. Sunt sigura ca lunile urmatoare se vor scurge si mai repede decat primele sase. Daca stau sa rememorez, nu gasesc lucruri notabile pentru prima jumatate a anului. Ne-am scaldat in aceleasi ape tulburi, dar identice, repetitive- de-or fi fost si lucruri mai putin placute, din moment ce nu mi s-au intiparit in minte, inseamna ca nu au avut importanta. Ce e val, ca valul trece. Doar ca unele tarmuri sunt mereu spalate de valuri...
In rest, nu-mi propun pentru urmatoarele luni alte carti, ma las pe mana inspiratiei de moment, ca intotdeauna. Chiar daca lista cartilor pe care sunt nerabdatoare sa le citesc este foarte lunga, nu reprezinta o lista obligatorie, pentru ca nu-mi place sa denaturez placerea- daca intr-un anumit moment am chef de o anumita carte, pe aceea o aleg- indiferent de importanta sa. Sunt sigura ca lunile urmatoare se vor scurge si mai repede decat primele sase. Daca stau sa rememorez, nu gasesc lucruri notabile pentru prima jumatate a anului. Ne-am scaldat in aceleasi ape tulburi, dar identice, repetitive- de-or fi fost si lucruri mai putin placute, din moment ce nu mi s-au intiparit in minte, inseamna ca nu au avut importanta. Ce e val, ca valul trece. Doar ca unele tarmuri sunt mereu spalate de valuri...
luni, 1 iulie 2013
Sus pe macara
Am vazut in week-end o stire cu unul catarat pe o macara. Eu cred ca mediatizarea unor astfel de cazuri duce la inmultirea lor. De cate ori un dezaxat vrea ceva, se va urca la inaltime amenintand ca se sinucide. Pentru ca altii inaintea lui au fost bagati in seama si a vazut ca prin asta castiga ceva, nu stiu daca rezolvarea problemei care il roade, dar ma rog, castiga atentia cuiva. Ma intreb de ce se acorda atentie acestor cazuri. Daca unul chiar are de gand sa se arunce de acolo, o face fara tam-tam. Se arunca si gata. De ce autoritatile cedeaza unui astfel de santaj? Daca ar ignora individul ce face asa ceva, altii nu ar mai proceda la fel, vazand ca nu obtin nimic. O intrega desfasurare de forte, bani cheltuiti, pentru alcoolul sau nebunia unuia.
Incoerentele de luni
Azi e luni si daca am dat bani de azi, dau toata saptamana, asa se spune. Eu as da, daca as mai avea de unde. Daca tot am inceput-o de luni dimineata... O sa-mi sune in creier numai refrenul melodiei lui Puya- bani, bani, bani, bani, baga bani... C-asa-i frumos. Na, ca au inceput si probele de foc ale Bac-ului. Oare ce fel de Ana are mere li se pregateste si candidatilor la Bac? Nu de alta, dar ma gandesc ca altfel sansele de a avea o rata de promovare la fel de mare ca la absolventii de gimnaziu sunt reduse. Imi cer scuze fata de cei care invata si sunt bine pregatiti pentru examenul maturitatii. Exista si ei si nu sunt de trecut cu vederea. Ar trebui sa le fie urmat exemplul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Ce rămâne din noi
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl...
-
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...