duminică, 27 ianuarie 2013

Borsurile si supele din viata mea

De cand ma stiu, zeama de genul ciorba, bors, supa n-a fost una din mancarurile mele preferate. Pentru mine, a alatura cuvintele bors si ciorba e un fel de pleonasm' insemnand acelasi lucru. Abia aici am aflat ca-s doua chestii distincte, cand adesea ne trezim eu si sotul ori eu si soacra-mea vorbind de chestii diferite si intelegandu-ne ca-n tren. Dar, revenind la repulsia mea pentru asa ceva, posibil sa mi se traga din copilarie, cand dadaca amesteca in bors restul felurilor de mancare, ca sa scape mai repede de hranit una bucata copil.Bine, nu i se zicea dadaca, nici bona asa cum se zice acum, ci femeia care statea cu copilul cat parintii si, in cazul meu si bunicii, erau la serviciu. Am fost singura dintre frati care a avut parte de vreo doua specimene de bone deosebit de interesante, dat fiind faptul ca pe atunci nu erau concedii de doi ani pentru cresterea copiilor si, in plus, aveam bunici tineri, inca lucrau.

Mai tarziu, bunica ma hranea ea, numai sa ma vada ca inghit si eu putina zeama. Si cu cat era ea mai inversunata, mai inversunata ma faceam si eu in dezgustul pentru bors si supa. Pe urma am crescut si m-am mai resemnat, acceptand unele borsuri si supe, cu conditia sa nu fie de gaina de tara. Toate ca toate, dar nu pot suporta gustul asta si nici aspectul, grasimea aceea hidoasa. Si tocmai astfel de borsuri si supe gatesc eu acum, caci am un sot innebunit dupa carne de gaini de tara si o soacra care creste astfel de inaripate.Numai  ca gatesc pe negustate. De fiecare data gustul e o surpriza, cu emotie imi intreb principalul degustator cum a iesit. Si, cu mici exceptii, imi ies bune, din fericire.

Cea mai buna supa insa pe care am mancat-o eu a fost fiertura de radacinoase, fara sare, mancata dupa cate doua zile de foame strasnica si restrictii crunte dupa fiecare nastere, ambele fiind cezariene. Asa gust n-a mai avut nicio supa, niciodata n-am mancat cu atata pofta ceva ca in acele cazuri.

vineri, 25 ianuarie 2013

Cu gatul in renovare

Week-end-ul cica a venit, acum asteptam si zapada, dupa cum s-a spus la tv. Pe la ai mei este deja destula, dar la ei in oras nu e atat de rau cum credeam ca va fi cand am auzit de codul portocaliu. M-am gandit la saracul Rocky, catelul adica, sa nu cumva sa-l astupe viscolul in cusca pe care a ros-o cum s-a priceput el mai bine. E un cutu inteligent, avertiza ca se va intampla ceva inainte de a cadea zapada de pe casa de exemplu sau cand s-a prabusit hornul vecinilor peste gardul alor mei. Asta la zapezile trecute.

Eu am cam somat pe aici, ma chinui de cateva zile cu gatul, tuse, usturime, pana nu m-am bagat la tratament antibiotic, n-am simtit nicio ameliorare. Acum, in a doua zi de Augmentin, mi-e mai bine, acele din gat s-au mai atenuat. Dar si pana am reusit sa iau antibioticele astea am avut ceva de tras, ca nu voiau sa-mi dea fara reteta. Si cum neglijenta de mine nu a catadicsit pana acum, in atatia ani, sa se mute la un medic de familie de aici, evident ca n-aveam chef sa platesc inca 50 de lei consultatia, asa ca mi-am pus in functiune toate talentele ca sa pot cumpara medicamentul minune. Ca dupa primul refuz ma bantuia un plans de furie si de neputinta, simtind inflamatia din gat pe care nu o puteam vindeca deloc.

Ei, si uite ca mai sunt bune si astfel de episoade in viata noastra, ca sa stim sa pretuim gesturile si faptele simple. Starea de normalitate trece adesea neobservata, nu ne dam seama cat de pretioasa e decat atunci cand o pierdem. Sa bei apa, sa mananci, sa respiri, sa stai, sa faci ceva, toate care par banalitati sunt importante cand le pierzi. Acum, recuperandu-mi treptat starea normala, ma bucur de fiecare pas spre bine, de fiecare ameliorare. Ca sa ma mai iau sa uit de starea nasoala zilele astea, am crosetat destul de mult. Caci si vorbitul era o corvoada, inca nu mi-a revenit vocea la normal, dar e in spre bine.


Va doresc un sfarsit de saptamana relaxant!

joi, 17 ianuarie 2013

Cartea soaptelor- Varujan Vosganian

Cartea soaptelor este o carte speciala. O carte altfel, o carte cu un farmec pe care nu l-am mai intalnit. Pentru mine, hotararea de a o citi a fost una fulger. Am citit recenzia facuta de Intuneric apoi in scurt timp am cumparat cartea si in scurt timp am inceput-o. Si mi-a luat ceva vreme sa o termin, desi as fi putut-o citi intr-un ritm alert. Imprejurarile au fost de asa natura ca am citit-o pe indelete. Cred ca a fost cea mai buna alegere ca prima carte de anul acesta sa fie cea de fata.

Nu e o biografie, nu e nici o carte propriu-zisa de istorie, dar in ea se impletesc o sumedenie de destine ce ne infatiseaza o parte crunta a istoriei poporului armean, despre care pana acum nu stiusem mare lucru si acum am aflat atatea lucruri tulburatoare, fascinante prin dramatismul trait cu resemnare, prin revolta  adesea exprimata in soapte. Eu am citit editia aparuta in colectia Top 10+ de la Polirom, dar prima editie, aparuta la aceeasi editura, cred ca are in plus o serie de fotografii pe care eu le-am vazut pe internet, in pagina dedicata editiei mai scumpe pe polirom.ro si care fac mai impresionanta lectura. E drept ca eu le-am vazut cand ajunsesem spre finalul cartii, dar si asa, gandindu-ma la cele ce citisem, coroborat cu acele imagini, m-a determinat sa inscriu aceasta carte printre recomandarile cele mai intense pe care le-as face cuiva. Cred ca ar place oricui.

Aroma cafelei baute in tihna, aroma nucilor prajite, a mirodeniilor razbate dintre soaptele ce compun cartea. Imaginile orasului Focsani de altadata prin contur printre literele tiparite, tinuturile locuite candva de armeni, desertul strabatut de convoaiele invaluite in mantia mortii, copiii flamanzi, gerul si arsita, pravaliile cu coloniale, cimitirul armenesc, viata pulsand in vene, moartea coborand linistita asupra chipurior resemnate... toate mi-au ramas in minte, mi-au patruns in suflet.

O tesatura literara impecabila in care nu poti gasi vreun pasaj care sa nu-ti starneasca interesul si placerea de a citi.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Impresii după lecturile lunii decembrie

Luna decembrie mi-a adus mai multe carti citite, dar de dimensiuni reduse, unele dintre ele. Intrucat nu am avut timp de recenzii pentru fiecare in parte, desi unele chiar meritau postari dedicate si poate voi reveni asupra lor, ca sa nu treaca neamintite, mi-am zis sa scriu pe scurt impresiile mele despre fiecare.

Procesul- Franz Kafka

De departe, cea mai consistenta, mai bogata in semnificatii. Mi-a solicitat foarte mult mintea si, chiar daca la inceput parea greoaie, obositoare, pe parcurs m-a atras atat de mult, incat nu o puteam lasa din mana. Viata, existenta vazute ca o inchisoare, desi poate exagerez, caci eroul nu este inchis efectiv intr-un loc, ci doar arestat, dar aceasta arestare inedita m-a dus cu gandul la metafora prizonieratului in propria existenta. Procesul in sine, absurd si fara vreo pricina bine definita, este si el un simbol, la fel si pricina judecatii, ce ar putea insemna existenta noastra, la sfarsit, condamnarea fiind aceeasi, achitarea reala fiind ceva ireal, existand doar achitare aparenta sau tergiversare, dar de condamnare tot nu se poate scapa.

Intoarcerea din rai-Mircea Eliade

Desi nu m-a impresionat atat de mult ca Noaptea de sanziene si nici nu m-a invaluit in acelasi farmec ca Domnisoara Christina, totusi mi-a placut, caci amprenta literara a lui Eliade, pe care am indragit-o din celelalte scrieri ale sale, am regasit-o si aici, putin diferita dar nu in esenta-scrutarea sufletului, intrebarile pline de miez, cautarea unui sens al vietii, al iubirii si al mortii, toate zugravind idei interesante.  Totodata, romanul trateaza tema generatiei tinere din perioada interbelica, urmarind destinele mai multor tineri, diferiti prin gandire, conceptii, conditie sociala sau mod de viata, dar prieteni. Societatea romaneasca dupa primul razboi mondial duce lipsa de idealuri, un fel de dezamagire pluteste in aer, parca nu astfel ar fi trebuit sa arate lumea dupa acel razboi izbavitor. Pe de alta parte, dilemele personale ale fiecaruia, pe acest fundal aparent linistit, dar confuz. Linistes este oarecum zguduita de greva de la Atelierele Grivita, manifestari violente au loc si unul dintre tinerii eroi ai romanului este implicat,  fiind adept al comunismului inca ilegal in anii '30.

Umbra lui Poe- Matthew Pearl

Un thriller foarte captivant. Sau am facut vreun pleonasm? Desi scris recent, perspectiva este una a secolului XIX. Atmosfera este atat de perfect redata, incat nu-ti vine sa crezi ca autorul iti este contemporan si destul de tanar, pe dessupra. Cartea incearca sa dezlege misterioasa moarte a lui Edgar Allan Poe si are in spate o munca asidua de cercetare, continand detalii noi, amanunte interesante si necunoscute pana la aparitia ei. Desi cel care face invesrigatia este un personaj fictiv, celelalte personaje sunt in mare parte reale si firul actiunii leaga piesele de puzzle ce compun acele zile obscure ce au invaluit in mister moartea marelui scriitor. Dupa cativa ani de cautari, aventuri si multe enigme,consumandu-si aproape toate resursele, renuntand la propria sa viata personala, Quentin Clark reuseste sa aduca lumina asupra sfarsitului idolului sau. In afara placerii de a citi o astfel de carte, m-am ales si cu dorinta de a citi si reciti povestirile lui Edgar Allan Poe. Poezii de-ale sale citeam in liceu, la engleza, ba chiar trebuia sa le si traducem. Oricum, recomand calduros si cartea lui Matthew Pearl. Mie mi-a ramas in minte.

Iarna barbatilor-Stefan Banulescu

Daca nu ati citit inca acest volum de povestiri, va sugerez sa o faceti. Un amestec de realism si fantasme pe un fundal preponderent rural, mare parte din intamplari desfasurandu-se in preajma Dunarii, volumul reda o atmosfera pe cat de obscura uneori, pe atat de invaluitoare. Prima din povestiri nu este foarte interesanta, ceea ce v-ar putea face sa abandonati letura. Dar, daca ati trecut de ea sau daca obisnuiti sa cititi pe sarite volumele de povestiri, veti fi placut surprinsi.


Rudin- I.S.Turgheniev

Stiu ca nu e una din cele mai bune scrieri ale autorului rus, de aceea nu am avut asteptari foarte mari. Mi-a placut intr-un fel, e o lectura usoara, intesata uneori de figuri de stil, dar nu in descrieri de proportii deranjante. Totusi, nu e o carte care sa impresioneze foarte mult. Personajele fac parte in principal din protipendada ruseasca, actiunea se axeaza pe vizitele ce si le fac reciproc. Monotonia e sparta de un personaj inedit, Rudin, inzestrat cu arta vorbirii atragatoare, dar, in fapt, un om fara capatai, fara vreun rost in viata. Previzibil, una din domnisoarele de familie buna se indragosteste de el, fapt care, evident nu poae fi acceptat de familie, desi Rudin nu este vreun escroc sentimental, dar nu e parte a inaltei societati.Partea finala mi-a placut cel mai mult, abia atunci am simtit profunzimea cartii si, astfel, a staruit ceva in mintea mea.


Acestea nu sunt recenzii, asa cum v-am obisnuit, dar sper sa va fie de folos totusi impresiile mele prezentate asa, succint.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Femeia din mine

Ca sa nu ziceti ca va zapacesc numai cu carti si perpetiile mele de ne-gospodina, din an in Paste ma mai apuca si pe mine preocupari normale pentru secolul asta. Asa ca de azi m-am apucat si eu de un regim sa mai scap de cateva din multele kile. Si bineinteles, principalul e fara dulciuri, fara alcool. Si taman azi mi-aduce sotul o sticluta fermecata, adica are eticheta in straineza si nu stiu precis ce e, doar ca e cu alcool, ceva acolo. Deh, cu germana nu m-am impacat vreodata, dar ma ajuta google sa aflu ce e. Dupa ce postez.

Intre timp, mi-am preparar niste apa plata cu lamaie ca e greu sa bei numai apa chioara. Bine, al meu habar n-are de intentiile mele si nu cred ca se va mira daca va sta sticla neatinsa 9 zile pana termin seria de incurajare. Daca am rezultate, continui, daca nu, ma reorientez. Am mai folosit metoda acum muuulti ani si nu mai stiu cat am slabit, dar stiu precis ca s-au dus de unde nu voiam. Acum nu-i problema, de unde ar fi, tot bine e, ca e peste tot.

marți, 8 ianuarie 2013

E încă viu, mai are suflet...

Raceala mea e pe trecute, din fericire, dar m-a chinuit destul pentru o simpla raceala. Azi mi-am permis chiar sa ma plimb, caci a fost destul de buna vremea. Ba chiar am fost harnica si in casa. Seara trecuta am dat jos ornamentele din brad, o actiune cam trista pentru mine. Din lipsa de timp a sotului, insa, am lasat instalatiile in el pana azi, caci inca nu mi l-a scos din casa. Si mi-am zis sa mai prelungesc agonia. De fiecare data mi-e mila sa-l arunc, daca as avea posibilitatea, mi-as cumpara unul la ghiveci, sa nu mai moara la fiecare Craciun cate un brad. Parca nu m-am bucurat destul de el. S-a cam vestejit, cad acele la fiecare miscare, dar tot frumos este, unul din cei mai frumosi brazi pe care i-am avut. Povestea se repeta in fiecare an. Bucuria impodobirii si cea a admirarii lui se transforma apoi in tristete, in regret. Ca si cum bradutul ar avea suflet. Pentru mine, are. E inca viu, desi a fost taiat de mult timp. Copilul din mine vorbeste cu el, fara cuvinte. Copilul din mine e trist ca se desparte de el.

duminică, 6 ianuarie 2013

Titlul? Măcar el să aştepte să mă fac bine

Stranuturi fara numar.
Secretii nazale fara oprire.
Tuse.
Gatit, hranit oameni, eventual dereticat.
Intins rufele spalate aseara, ca am spalat en gros si evident nu au incaput pe calorifere.
Activitati placute-nu poate fi vorba. Cum sa citesti cand la fiecare 30-60 secunde intervine o repriza de stranutat/suflat nasul/tuse?

Am constatat ca bolitul e imposibil. Cum sa impac toate astea?

Mi-ar prinde bine sa stau tolanita in pat cu privirile in tavan, dar nu-i chip.
Nu sunt in stare nici sa gandesc.
Unul vrea sa-i schimb cd-ul, imi intinde coperta celui din pc sa il pun la loc, in timp ce celalalt, la telefon nu e in stare sa decida singur daca sa ia sau nu si o punga de covrigi de Buzau. Deci nu, innebunesc.Imi vine sa rad. Sau sa plang?:)))) Nu, ca daca plang se infunda si mai rau nasul.

vineri, 4 ianuarie 2013

Cărţi în dar, poveşti în dar...

Dupa cum va spuneam, m-am intors de la Bacau cu o gramada de carti. Unele dintre ele aveau si dedicatii pe ele si am descoperit acest lucru aici, acolo le-am luat in graba, nu le-am citit decat titlurile. Si o data ajunsa acasa, scotand fiecare carte, am analizat inceputurile si am fost placut impresionata sa descopar ca, altadata, cu multi ani in urma, bunicii mei ii faceau des cadou carti mamei mele, parintii intre ei de asemenea isi daruiau carti si acest lucru a ramas inscris pe paginile de garda, uneori chiar cu vorbe de duh, asa cum aveam sa primesc si eu la 20 si la 21 de ani de la bunici(bunica fiind autoarea dedicatiilor cu talc).

De Anul Nou, de ziua de nastere, chiar si dupa ce aparusem si eu pe lume, mama primea carti in dar de la parintii ei, bunicii mei.  Aceste carti sunt mai pretioase decat celelalte tocmai pentru povestile lor. Iar cele doua primite de mine cu atat mai mult. Sunt carti din literatura clasica, atat de potrivite pentru a fi daruite caci, spre deosebire de altele, ele raman mereu de actualitate, pentru cei ce vin din urma. Si pentru a fi recitite. Astfel ca urmatoarea carte pe care o voi citi va fi cea ramasa necitita din cele doua, spre rusinea mea- Femei indragostite, de D.H.Lawrence.

Si cartile primite de ai mei sunt tot ale clasicilor, probabil din acelasi considerent al infrangerii timpului.

Dar, pe langa povestile ascunse intre miile de pagini, pe care inca nu le-am aflat, m-am imbogatit cu cateva povesti reale, furate de la bunica in timp ce rascoleam o sacosa de fotografii vechi. Povesti ce sunt amenintate cu pieirea si pe care nu le-am inteles in totalitate, detaliile lipsesc, sunt fragmentate. Povesti pe care eram candva prea mica sa le cunosc, iar acum sunt prea departe ca sa le pot asculta. Ele nu se spun la telefon si nici nu poti pune intrebari din senin despre ele, e nevoie de un pretext, de o atmosfera.Desi am o curiozitate ce ma roade, tare as vrea sa aflu aceste povesti. Poate ca, intr-o zi, le voi afla asa cum au fost, tragice, triste. De aceea imi vine si greu sa intreb, sa rascolesc amintiri dureroase.

joi, 3 ianuarie 2013

Prima postare din 2013

Bine v-am regasit in 2013! Abia ce ne-am intors ieri de la ai mei. Ce mai surpriza le-am tras in penultima zi a anului, cand s-au trezit cu noi la usa, respectiv la poarta!Fiindca nu le-am spus ca venim, dar cum ei ne tot chemau, mi-am zis ca merge o figura dintr-asta.  Ei, a fost frumos, dar extrem de frig, de m-am intors racita, am gatul harcea-parcea. Zapada multa in curte, adevarate troiene, artificii in noaptea dintre ani pe care nu le-am savurat deplin din cauza ca asta mica s-a speriat. Era mai curajoasa data trecuta.

Per ansamblu, noul an nu pot spune ca a debutat in forta. Am o stare cam pesimista, nu prea pot vedea rozul. Dar poate e de vina si raceala, caci eu nu-mi permit sa fiu bolnava. Trebuie sa fiu proaspata in permanenta si n-am resurse acum pentru asta. Dar nu e numai asta, toate adunate sau luate separat traseaza o caricatura nu foarte amuzanta. N-am niciun chef de autoincurajare, de formule magice care sa ma impiedice sa vad realitatea. Uneori e mai bine sa privesti totul in fata, nu din spatele unor formule. Problemele, in speta cele financiare, nu se rezolva contempland partile bune ale vietii.

Dar totusi, nu pot sa nu amintesc si de unul din domeniile placute, pe care toocmai l-am reintregit cu cateva zeci de titluri, unele de la bunici si parinti si altele de-ale mele ramase acolo. Nu le-am luat inca pe toate, sa mai am si altadata si pentru ca nici astea nu am unde sa le pun. In scurt timp se face material pentru inca o biblioteca. Numai ca e atat de greu cu ele cand trebuie sa ne mutam. Si atata timp cat vom sta in chirie, amenintarea mutatului planeaza mereu deasupra noastra. Or biblioteca pretinde o statornicie pe care deocamdata nu i-o pot oferi. Hapciu! Cand numarul volumelor este de cateva sute, va imaginati ca nu e floare la ureche sa le muti dintr-o casa in alta.

De la noul an imi doresc tihna, mai putin zbucium sufletesc si... nu stiu precis ce, pentru ca ceea ce as vrea eu nu poate aduce anul. Pot doar sa sper in mai bine, desi pentru unele lucruri vine o vreme cand nici sa mai speri la ele nu mai poti.

Tot ceva doriti sa va aduca acest an!

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...