marți, 31 mai 2011

The Club of Serial Readers

Cititor in serie...n-as fi reusit sa gasesc un termen mai bun pentru a ma defini pe mine, in aceasta perioada a vietii mele...l-au gasit altii si au format un club virtual, in care m-am inscris plina de entuziasm. Un club ce reuneste cititorii in serie, un loc unde universul cartilor este explorat sub toate aspectele sale, de mare ajutor pentru cei ce patrund in aceasta lume a cartilor- The Club of Serial Readers. Prezentari ale multor carti, recenzii scrise de cititori...un loc unde vei fi tentat sa o citesti si pe asta, si pe cealalta...ai vrea sa le citesti pe toate. In plus, au si un blog foarte interesant cu o tematica adecvata...citindu-l, aproape ca simti mirosul cartilor... Mi-au atras atentia si articolele ce prezinta diverse forme ale artei ce au ca material de lucru tot cartile...biblioteci inedite, sau chiar accesorii ce se invart in jurul cartilor. Au si o sectiune unde autorii blogului spicuiesc de prin blogosfera insemnari cu si despre carti...Ce mai, locul perfect pentru un cititor in serie ca mine...sau...ca tine...

Dragoste...la prima vedere


O seara aurie de iulie...zapuseala de peste zi capatase miresme de fan cosit, iar ultimele raze ale soarelui invaluiau satul in unde galben-trandafirii de lumina. Vacile abia se intorsesera din lunca, ultimele isi taraiau leganandu-se ugerele doldora de lapte proaspat si gras...Ce treburi o adusesera in acea parte a satului- uitase deja...ii intalni privirea si un fior adanc ii strapunse inima...nu stia ce e dragostea, nu stia ce e cu acel fior misterios...privirile li se contopira intr-un zambet tainic, ca si cum s-ar fi recunoscut...se cautasera pana atunci, dar n-o stiau...acum, privirile lor aveau aroma regasirii si nu-si desprinsera ochii unul de la celalalt pana ce drumurile le-au indepartat trupurile spre zari diferite...sufletele insa erau mai aproape ca niciodata. O privire...o prima vedere fu de-ajuns...stomacul fremata cot la cot cu inima...era prea cald sau prea frig...hainele lui pamantii se confundau cu praful ulitei, dar ochii...pulsau o lumina angelica, patrunzatoare si nemaintalnita...A doua zi s-au revazut, dupa o noapte aproape alba de framantari interioare...parca stiau ca se vor intalni si asteptasera acea reintalnire...era firesc sa vorbeasca desi nu se cunosteau...parca asta asteptasera de cine stie cand...stiau ca atunci si acolo urmau sa se intalneasca, desi nu-si vorbisera pana atunci...intalnirea nu fusese o intamplare...sufletele lor o facusera posibila...erau doi copii, inca neintinati de vitregiile acestei lumi...erau atat de diferiti si totusi uniti de aceleasi simtaminte...pentru cateva luni, drumurile lor s-au intersectat iar si iar, in ciuda celor ce se impotriveau dorintei lor...o iubire ce le parjolea fiintele...fiecare revedere declansa in ei acele palpitatii dulci si amare...o data el i-a lasat ca talisman ceasul sau...un ceas de mana ce nu putea fi purtat la incheietura...privindu-l, ea il simtea acolo, cu ea...desi el era departe... Sarutari furate pe inserat pe ulita prafuita, ascunzandu-se de privirile potrivnice...intalniri fara cuvinte...imbratisari ce durau ore in sir, pana ce se apropia ora la care trenul avea sa-l duca iarasi departe...nu aveau nevoie de cuvinte...iubirea lor avea nevoie doar de acele imbratisari ce le unea trupurile intr-unul singur...o fiinta de o puritate cosmica ce se formase din ei doi...mult timp dupa aceea ea inca mai simtea caldura trupului lui...simtea cum un organ ii fusese smuls de acolo, din piept...si rana ii dadea usturimi insuportabile, caci sufletul era cel care plangea...Pentru ei nu exista iarna, ger, ploaie sau vant...raceala era invinsa de focul ce le mistuia incet inimile...le era de-ajuns sa se tina in brate si lumea disparea din jurul lor, cu toate ale ei...Si ochii...acei ochi cuprinsi de vraja...amintirea acelor ochi inchisa pe veci intr-o inima sfasiata...cand intreaga sa lume s-a cutremurat...cand totul s-a spulberat fara motiv si fara explicatii...Peste ani s-au reintalnit...si de fiecare data iubirea lor invia...sau poate ca nu murise...stiau ca nu vor fi impreuna, si totusi, furau acele clipe, le traiau cu tot sufletul, ca si cum lumea s-ar fi sfarsit atunci...ca si cum maine n-ar mai fi existat...traiau clipa si isi faceau rezerve pentru lunile sau poate anii in care vor fi lipsiti de caldura imbratisarii lor...

Incotro se indreapta limba romana?...


... cand pana si la targurile de produse traditionale avem produse hand-made si nu lucrate manual sau lucru de mana...Totul e cool, clubul e full, revistele sunt glossy si avem tabloide...Fetele isi schimba look-ul nu infatisarea, avem manager si nu director, avem snacks-uri cu cheese in loc de branza...Stiu ca limba e un organism viu, in continua schimbare...cel putin asa am invatat la scoala, cand ajunsesem la lectia cu neologisme...acele cuvinte imprumutate din alta limba...insa eu vad acele neologisme ca fiind cuvinte adaptate limbii noastre, pentru notiuni ce nu au corespondent in limba romana. Or noi imprumutam limbile straine cu totul, folosim cuvinte din alte limbi chiar daca le avem pe ale noastre pentru a desemna notiunile respective...dar ale noastre nu sunt bune, pentru ca sunt ale noastre...ce e de la altii e mai bun, mai ales daca e de la americani, din start ni se pare superior alor noastre.
Se stie, tot ce-i bun tre' sa vina de afara,
Tot ce e de la noi e de c...t si tre' sa moara...
Ati prins ideea, nu?...

luni, 30 mai 2011

Departe de mass-media dezlantuita


In ultimul timp m-am supus unei dezintoxicari mediatice...nu m-am mai uitat la stiri decat foarte rar si atunci doar cu un ochi si cu o ureche, n-am mai vazut nici urma de show monden, n-am mai citit nici macar online ziare, deci sunt cam in plop cu informatiile de ultima ora. Cartile, cu care v-am tot plictisit, m-au facut sa uit ca exista Columbei, Oana, Pepe sau nu mai stiu eu ce vedete autohtone renumite prin scandaluri, nu prin activitati artistice. Si e bine, e asa de bine...nu mai stiu nici cum creste economia, mititica, daca a mai luat sau nu in greutate...habar n-am, si nici nu m-a interesat...Tatoiu a mai aparut pe la tv?...FMI, Boc, ce mai fac?...Cum am reusit eu sa stau departe de circul mediatic?...n-a fost cu intentie, am avut preocupari mai interesante...astfel ca aseara, cand din greseala am avut ocazia sa vad cateva secvente dintr-o emisiune mondena, m-a bufnit in interior rasul si totodata mila pentru cei care considera importante astfel de nimicuri...ma gandeam cum pot sa-si piarda unii pretiosul timp acordand atentie unor prostii ca astea, ba chiar le considera subiecte importante. Acum, nah, n-am pretentia ca toata lumea sa fie culta, dar nici atat de inculta. Scandalurile in vazul lumii sunt potrivite in mahala, nu la televizor...una e, vedeta fiind, sa ti se descopere de catre paparazzi anumite probleme din viata personala si alta e sa folosesti emisiunile tv ca front de lupta pentru disputele ce le porti cu diverse persoane sau ca loc de expunere a cuceririlor amoroase. Ideile si imaginile pe care mi le ofera lumea cartilor sunt incomparabil mai utile si mai placute.

Imi cer scuze...


Nu stiu ce se intampla, dar eu nu pot posta comentarii pe blogurile de pe blogspot, nici macar pe blogul meu...ma zgarii si nu stiu unde e problema, caci vad ca voi puteti comenta. Sper sa ii dau de cap, sa se rezolve cumva.

Ce ti-e si cu inspiratia asta...


Bine v-am regasit!
Dupa ce de vreo saptamana si ceva n-am putut sa va ofer subiecte prea interesante, eu cel putin asa consider, ca nu am excelat in idei, caci mintea mi-a fost acaparata in intregime de carti (am si o scuza, a fost saptamana Bookfest, si, in plus, am citit o carte ce mi-a invaluit toate simturile, o carte care te bantuie si cand citesti, si cand nu citesti si chiar si dupa ce ai terminat-o), cu putin timp inainte de plecarea la Bacau, cand aveam de facut pregatiri si pentru a nu fi distrasa am si inchis calculatorul- aceasta ispita irezistibila- ideile de articole s-au ingramadit sa apara in creierasul meu supra-solicitat...tocmai cand timpul pentru a le asterne era extrem de redus, pauzele de tigara erau rare, dar eu tot m-am ambitionat sa le scriu, chiar daca nu in intregime. Asa ca m-am trezit cu bucatele de articole, mai mari sau mai mici, dar niciunul finalizat...dar tot e bine, macar au venit ideile...idei ce nu ating domeniul cartilor, cu care v-am tot bombardat in ultimul timp.....si inca as mai fi postat despre ele, caci mai scrisesem, dar am zis sa nu ma tot repet mai mult decat o facusem deja.
Nu stiu cat de interesante le veti considera voi aceste subiecte venite printre pungi cu oua, legaturi de ceapa, leustean si patrunjel, printre jucarii, pampers si hainute...dar de aceea e blog- sa scriu tot ce-mi trece prin cap, chiar daca place sau nu celorlalti. Printre altele, in ultima perioada am inceput sa scriu o poveste inspirata din realitate...nu stiu daca va fi poveste, nuvela, roman...voi sti abia la sfarsit, in functie de dimensiuni. Eu insa am inceput cu prefata, si cred ca aia e mai buna decat restul povestirii, dar e un proiect pe care tin din tot sufletul sa il finalizez si pe care, poate, voi avea curaj sa il si public, aici sau in format tiparit.
Pana una-alta, pot spune ca m-am intors cu forte proaspete, sper ca ati remarcat ca v-am lasat cateva articole ce au aparut in lipsa mea, tocmai ca sa nu-mi duceti lipsa...daca va lipseam.

duminică, 29 mai 2011

Suspansul- preferatul meu


Cei care m-au urmarit de-a lungul timpului stiu deja ca suspansul este favoritul meu, daca este vorba de carti...am o atractie speciala pentru cartile de acest gen. De aceea cele mai multe din cartile mele urmeaza aceasta linie...fie ca e vorba de crime, moarte, mistere...cam astea sunt cuvintele ce le puteti citi cel mai des daca aruncati o privire printre titlurile din asa-zisa mea biblioteca sau, in orice caz, cuvinte ce duc cu gandul la acestea. De ce suspans?...pentru ca imi capteaza toata atentia, ma tine cu sufletul la gura...pe de alta parte, activitatile de detectiv ma atrag foarte mult, imi place sa fac presupuneri, sa urmaresc cu toate simturile aprinse anchetele ce se desfasoara in interiorul cartilor pe care le citesc. Povestile pline de mistere ce trebuie dezlegate cresc nivelul adrenalinei, alimenteaza psihicul cu o doza de palpitatii si nu lasa loc de plictiseala. Nu spun ca alte genuri nu ma tin lipita de carte, dar suspansul ma fascineaza in asemenea masura incat practic devorez cartea. Prefer sa caut palpitantul in carti si nu in viata de zi cu zi, imi plac povestile tragice, dar nu in viata reala, ci inchise intre paginile cartilor. Fiecare carte inca necitita ascunde un mister pe care sunt nerabdatoare sa il descopar...si care abia asteapta sa fie descoperit.

sâmbătă, 28 mai 2011

Un citat in care ma regasesc...


"Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca pe un palat, eu mi l-am imaginat intotdeauna ca pe o biblioteca. Si acolo ma aflam eu. "
                                                                       JORGE LUIS BORGES

vineri, 27 mai 2011

Stiti cum e?


...probabil stiti...cum e sa nu te odihnesti perioade lungi de timp, sa nu ai parte de un somn adevarat, odihnitor. Stiti ce rau e sa dormi ca in gara, intepenit intr-o pozitie, cu treziri repetate pe parcursul noptii? Cei care aveti copii probabil stiti despre ce vorbesc sau daca nu aveti, poate ati avut alte motive sa treceti prin perioade lipsite de odihna. Si asta se resimte asupra organismului, asupra randamentului fizic si intelectual necesar in activitatile zilnice, nu mai vorbesc de puterea de concentrare si de festele pe care mi le joaca memoria. Odihna are un rol foarte important in viata noastra. De aceea am devenit o somnoroasa...niciodata nu apuc sa dorm cum trebuie si tocmai de aceea as dormi oricand. Cand eram copil nu puteam dormi dupa-amiaza, adormea bunica langa mine si eu imi faceam diverse jocuri inventate, silabisind pe degete diferite cantecele, ba chiar imi si inventasem unele...degetul pe care spuneam ultima silaba il strangeam, si tot asa, pana castiga una din maini, imi alegeam de la bun inceput care e mana mea si care a adversarului imaginar. Acum insa, orice moment e potrivit pentru odihna, daca am ocazia sa dorm, nu conteaza ora...numai ca nu prea am.

Pana de curent


Nu stiu cum faceau oamenii fata pe vremea impuscatului la obisnuitele intreruperi ale curentului electric...eu una, insa, greu rezist...la ora 11 noaptea, nu ai ce face...sa dorm nu pot, caci e cam devreme si in plus, am nevoie ori de televizor, ori de o carte...si nu le pot avea pe niciuna....incerc sa butonez la laptop, caci ala are bateria incarcata, dar e cam obositor sa nimeresc tastele pe intuneric...si cand nu pare sa revina prea curand, devine apasator...sa nu pot eu citi, sa nu pot vedea ceva la tv inainte de culcare...greu de imaginat...asa s-a intamplat si aseara. Am ajuns acasa destul de tarziu si nu era lumina,deci nu stiu de cand dura situatia, insa am stat vreo ora si ceva in intuneric, de fapt la lumina lanternei. Intr-un tarziu, m-am apucat sa-i incalzesc sotului ciorba pe aragaz, dupa nu stiu cat timp de cand nu am mai facut-o, caci ne resemnasem ca nu vom avea parte de curent electric in acea seara si trebuia sa manance, nu? Numai bine ce am pus eu frumos intr-o oala mai mica, a venit si curentul... n-am mai mutat-o la microunde, am lasat-o asa si am fost uimita sa constat ca in doua minute, s-a facut mult mai fierbinte decat la microunde si, mai ales, s-a incalzit uniform. Am devenit atat de dependenti de tot ce inseamna electricitate si obiecte alimentate astfel, incat nu ne putem imagina viata fara ele, nu ne putem umple timpul altfel. Cand ii dai cuiva ceva si apoi i-l iei, este mai rau decat daca nu l-ar fi avut niciodata.

joi, 26 mai 2011

In week-end, la Bacau, printre flori si floricele


Ce-o sa ma fac eu cu atatea emotii? Maine dimineata pornim din nou la drum spre Bacau, sa ne petrecem week-end-ul acolo. Nu e niciun eveniment deosebit de data aceasta, dar e ca si cum ar fi. Indiferent ca avem sau nu o sarbatoare sau o aniversare in familie (si din astea sunt aproape in fiecare luna a anului), pregatirile alor mei sunt aceleasi si atmosfera e una de sarbatoare, pur si simplu pentru ca ne vedem si, adunandu-ne tot familionul sub auspiciile acestei revederi, e ca si cum ar fi o petrecere. Acum va fi mai frumos, pentru ca e vreme calda, vom sta pe terasa

Un moment emotionant


Astazi, cea mare a fost cu grupa in vizita la scoala, in scop de recunoastere. Desi e doar la grupa mare, unii copii vor merge in toamna la scoala si era necesara o astfel de vizia si pentru ceilalti, sa vada si ei cum este la scoala. Au mers la scoala la care am invatat si eu cand eram mica, la clasa invatatoarei mele, care in toamna va lua in primire bobocei. Bianca ar vrea sa mearga la toamna la scoala, doar ca sa fie in clasa invatatoarei mele. Doar ca e foarte solicitata si nu mai sunt locuri si, in plus, ea va avea doar 6 ani si 8 luni in septembrie. Cam dificil, caci anul asta e prea mica, iar la anul va fi prea mare pentru clasa intai. Insa nu despre asta voiam neaparat sa va vorbesc. Ci despre faptul ca ea s-a dus la invatatoarea mea si a intrebat daca ma cunoaste, i-a zis numele meu de fata, nu cel de acum, si doamna invatatoare i-a spus ca ma cunoaste, caci am fost eleva ei, o eleva foarte buna. Fiica-mea a fost si mai curioasa in privinta notelor mele si doamna i-a spus ca nu am avut nicio nota mica. M-am bucurat nespus de mult ca doamna mea invatatoare si-a amintit de mine, dupa atatia ani, in care au trecut cine stie cati alti elevi prin mainile ei...nu pot decat sa zambesc...un zambet plin de emotie si de nostalgie...ma vad din nou pe bancile scolii, revad scrisul ei pe tabla sau in caiet, o caligrafie impecabila pe care as recunoaste-o si acum dintre alte scrisuri...ce indepartati mi se par acei ani, pierduti in neantul timpului...au trecut aproape 20 de ani de cand eram un bobocel ce pasea stingher in cladirea imensa si plina de necunoscute...

Varsta interioara


Poate am mai spus-o sau poate nu, dar cu siguranta m-am gandit de multe ori la acest aspect... M-am convins de-a lungul timpului ca noi, de fapt, avem doua moduri distincte de a ne determina varsta- unul unanim acceptat, reprezentat de varsta biologica, si unul lipsit de criterii, care ne da o anumita varsta interioara. Sufletul nostru nu imbatraneste o data cu trupul, are alt ritm si alte coordonate. El isi poate opri inaintarea in varsta la un anumit moment, ramanand ancorat la o anumita varsta cu o anumita semnificatie pentru noi, alta la fiecare individ in parte. 

miercuri, 25 mai 2011

Uimitor!


Pana acum cateva minute stateam cu nasul in carti (nu de placere, de nevoie), lumina soarelui se reflecta usor printre rufele intinse la uscat...fara sa privesc, simteam ca afara e luminos, cald, o veritabila zi de vara. Auzeam eu un fasait, dar cu lucrarile din zona nu mai dau atentie tuturor zgomotelor decat daca devin agasante. Si la un moment dat m-am ridicat de pe pat sa imi dezmortesc putin oasele si...am privit instinctiv pe geam...

Bookfest- impresii la cald


Inca de la primele ore ale diminetii, mi-am pornit pasii spre statia de autobuz pentru a ajunge la Romexpo, la scurt timp dupa deschiderea Bookfest. Cred ca am ajuns acolo pe la ora 11 si e posibil sa apar in unele cadre pe la tv, (daca se difuzeaza ceva) caci erau cameramani pe acolo si filmau diferite prezentari. Deci daca vedeti pe acolo una grasa, transpirata, dandu-si sufletul, cu un carucior verde in care sta cumintica o fetita cu palariuta, sa stiti ca eu mi-s aceea. Inca nu era aglomeratie, cred ca erau mai mult reprezentanti ai editurilor si pe la editurile mai mari mai multi vizitatori.

Ultima vacanta a copilariei mele


...mi-am amintit acum...am scos din sertarele memoriei cateva amintiri prafuite si trebuia sa le astern inainte sa dispara din nou. Mai fusesem acolo de cateva ori...un satuc de munte din judetul Bacau...Sugura, comuna Agas, undeva dupa Comanesti. Ne cazam la un canton, la marginea padurii si stateam 2-3 saptamani, bucurandu-ne de aerul si peisajul montan, fara luxul si fitele dintr-o statiune, cu bani destul de putini. Cand ma gandesc la acele vacante, simt gustul fursecurilor de casa, al cornuletelor cu rahat si al covrigilor facuti in casa de bunica (sunt de o mie de ori mai buni decat surogatele din comert),

marți, 24 mai 2011

Carti de vacanta, de la Nemira





Nemira
Saptamana aceasta Nemira ne invita sa achizitionam carti numai bune de citit in vacanta. Sunt 132 de titluri cu o reducere de 45 %, multe din ele sunt carti foarte bune...eu am ochit deja cateva pe care le vreau...de fapt le doream de ceva timp, doar ca mi se pareau cam scumpe. Acum insa, le pot cumpara cu 20 de lei sau chiar cu 12 lei. Ma refer in special la cartile autoarei Sveva Casati Modignani,

Andreea in bucatarie...


Azi mi-a venit pofta de ceva dulce...de fapt mi-era mie de mai de mult, dar azi, satula sa tot trec pe langa cofetarii cu limba scoasa, mintindu-ma fie ca sunt nesanatoase, fie ca sunt prea scumpe...stiti chestia cu strugurii aia acri?...(de fapt, asta nu cred ca se potriveste aici, ci la ciresele de le-am vazut in piata dar erau 35 de lei kilogramul) mi-am alungat lehamitea din fata curatarii ulterioare a bucatariei si-am trecut la dulcegarii...Si am facut ceva simplu, dar foarte dulce si buuuun...e desertul care ne placea cel mai mult cand eram mici, dar nu ne facea prea des, caci era costisitor...acum nu mi se pare asa, ba chiar zic ca e destul de ieftin, in orice caz nu il mai consider un desert de lux, ca in copilarie. Ouale nu-mi lipsesc, ba chiar as putea sa mai si vand, acum ca au inceput gainile sa-si faca treaba mai bine. Un litru de lapte, vreo jumatate de kilogram de zahar, ceva esente si gata. Nu le am eu cu masuratul cantitatilor, le pun din ochi. Am amestecat vreo 12 oua (stiu ca se pun dor 10, dar am zis sa pun mai mult, ca am de unde) cu un litru de lapte, arome si o parte din zahar...restul, l-am caramelizat intr-o oala mai mare...mmm....stiti ce frumos miroase?...si are o consistenta delicioasa...ce desene frumoase am zugravit apoi pe peretii oalei cu acel zahar caramelizat....Si am turnat in oala compozitia apoi, la cuptor cu ea...abia astept sa fie gata...nu-mi cereti poze, ca nu va pot oferi...dat aveti destula imaginatie sa va inchiputi cum arata crema mea de zahar ars.

La multi ani, Loopoo!


Astazi, prietenul meu/ al nostru Loopoo, implineste o frumoasa varsta...n-o spun care, il las pe el sa va zica. Asa ca nu puteam sa las nemarcat evenimentul si ii urez un blogaristic LA MULTI ANI!  Stiu ca el acum e ocupat, fie pregateste ceva bun de papa pentru invitati, fie a inceput dis-de-dimineata sa sarbatoreasca si nu mai nimereste tastele. Nu vreau sa cred ca e la munca...asta nu e ceva demn de o aniversare. Petrecere frumoasa, Loopoo! Si sa ne povestesti cum ai sarbatorit...si eventual ce ai gatit...

Romania, te iubesc!


Sunt una din cei pentru care Romania inseamna acasa. Stiu ca aici lucrurile merg din rau in mai rau, ai mai multe motive sa fii nemultumit decat multumit...si totusi, eu nu m-as acomoda sa traiesc in alta tara. Poate suna putin ilar, insa ma simt legata de aceste locuri. Cu bune (destul de putine), cu rele (de cele mai multe ori), nu as vrea sa plec de aici...as vrea sa se schimbe ceva aici.  Desi a spera asa ceva pare de domeniul SF...insa eu mai sper, sunt inca tanara si, deci, plina de vise, de sperante...

luni, 23 mai 2011

Trenul vietii...


Cu putin timp inainte ca viata mea sa cunoasca schimbari majore, obisnuiam sa ascult o veche melodie care ma fascinase...nu stiam ca trenul vietii ma va duce acolo unde nici nu gandeam si, cu atat mai putin, nu imi imaginam ca trenul va fi cel care ma va duce...te-duc-te-aduc...in intampinarea iubirii...Cu putine lucruri intr-un rucsac, am ajuns in gara sufletului meu, asteptand trenul ce urma sa ma duca departe, spre o viata noua...M-am urcat in el, plina de emotii, de vise...ar fi trebuit sa-mi fie si teama de necunoscut, dar nu-mi era...fluturasii din stomacul meu isi falfaiau puternic aripioarele...secundele se transformasera in minute, iar minutele in ore, pana sa se puna in miscare...mi-era teama sa nu intervina ceva care sa-mi impiedice calatoria inainte de a incepe...si apoi a pornit...rotile sale au inceput sa se miste, peisajul binecunoscut a inceput sa se deruleze, mai intai incet, apoi din ce in ce mai repede...pana cand imaginile au inceput sa-mi devina necunoscute...dar cine avea ochi sa le desluseasca? Ochii mei priveau la imagini plasmuite de mintea mea ce ajunsese deja la destinatie inaintea trupului...inima isi intetise bataile si parea ca vrea sa iasa din locasul sau...oprire dupa oprire, timpul parea ca se dilatase subit...telefonului i se incalzise bateria...el purta gandurile mele spre o strada prafuita, ce astepta sa-mi simta pasii...se intunecase deja, si, daca as fi privit pe geam, as fi zarit doar oglindirea propriului meu chip si abia undeva in ceata, cateva lumini razlete alergand, aparand si disparand...si se apropia momentul mult dorit...am pasit stangace si aproape tremurand pe peronul batranei gari, atat de diferite de toate celelalte....in capatul peronului, se deschidea un nou orizont, visele mele capatasera contur, iar umbra unei posibile dezamagiri disparuse...
Soarta a facut ca acum sa pot vedea oricand acele sine ale iubirii, sa pot auzi danganitul vagoanelor ce le calca...mi se intampla adesea sa privesc pe geam si pur si simplu sa zambesc, revazand cu ochii mintii acele clipe unice...
Acest text vine ca raspuns la provocarea la care m-au supus Nucusoarele.

Canicula, frate!


...sau aproape. Oricum termometrul pe langa care am trecut arata la ora 12.30 32 de grade. M-am topit, m-am dezhidratat serios, dar nu m-am plans...mi-am amintit ce mult mi-am dorit sa vina caldura si m-am hotarat sa o suport cu stoicism, ba chiar sa gasesc placere in a ma plimba cat pot, pe unde vreau. N-am cerut ploaie nici in gand, dar din cate se pare, este posibil ca ea sa apara cat de curand...brusc, s-a domolit soarele

Cartile care circula


Prietenele mele din Casa Cu Nuci au avut o initiativa interesanta legata de carti...vor sa le faca sa circule, din cititor in cititor, lasandu-le in diferite locuri- cafenele, ceainarii etc., cu mesajul ca acel ce o citeste sa dea cartea mai departe in acelasi mod, impreuna cu o alta carte, a sa. Ideea e demna de aprecierile mele, insa nu pot sa nu imi arat si partea sceptica, adica cea care imi spune ca un astfel de proiect nu ar avea succesul asteptat de mine sau de ele. Totusi, stiu ca exista oameni pasionati de lectura...am zambit in sens cat se poate de pozitiv, zilele trecute cand, in Piata Victoriei, am zarit o domnisoara care citea in mers o carte nu tocmai noua, careia din pacate nu i-am zarit titlul (am eu o curiozitate absconsa cand vad pe cineva citind sa aflu ce carte citeste...in parc, in metrou...) si parea sa nu fie stingherita de privirile curioase ale celorlalti. Ne revine noua sarcina de a-i descoperi pe cei care ar primi cu toata caldura o carte spre a o citi si a o da mai departe. Greu?...usor?...ramane de vazut...eu as fi impins mai departe aceasta idee, spre cei care au pasiunea lecturii, insa le lipsesc resursele materiale pentru a-si procura cartile...acestia sunt si mai greu de descoperit. Insa ideea fetelor nu are ca dominanta latura caritabila, ci pe aceea de a facilita accesul la lectura, de a te face sa nu te poti sustrage, sa nu mai ai scuze...primind cartea, trebuie sa o citesti si sa o repui in circulatie. Chiar sunt curioasa cum va evolua ideea... poate totusi ma insel si nu va fi in zadar...mi-ar place ca ideea sa fie bine primita si sa ia amploare...sa starnim lumea la citit. Urez mult succes pe aceasta cale acestui proiect caruia ma voi alatura cat de curand. Poate ma si aprovizionez de la Bacau cu ceva carti citite, caci ce am aici sunt in mare parte inca necitite. Sa vedem ce gasesc...

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...