Propunere catre edituri- traducerea jurnalului Rutkai Laskiers

Asta-noapte m-am uitat pe Viasat History la un documentar intitulat Rutka si Jurnalul Holocaustului. Un documentar impresionant, prezentand un jurnal inedit si impresionant al unei fetite evreice de 14 ani, ce traia in orasul polonez Bedzin. Jurnalul acopera o perioada de cateva luni a anului 1943, in timp ce orasul respectiv se afla sub ocupatie nazista, iar evreii erau izolati intr-un ghetou. El este nu doar o marturie a calvarului evreilor, ci are in plus filtrul unui suflet  tanar, framantat de lucruri firesti pentru orice adolescent, care par atat de tulburatoare in contextul respectiv. E interesant sa afli cum vedea o adolescenta tot ce se petrecea in jurul sau.

Povestea m-a facut sa-mi doresc sa citesc acest jurnal, vizionarea documentarului nu mi-a fost de-ajuns. Mi-ar place ca acest jurnal, acest caiet al Rutkai sa fie tradus si la noi, drept pentru care fac o sugestie in acest sens editurilor de la noi, poate- poate, stiu eu, ma aude cineva.

Povestea nu e noua, dar eu abia acum am aflat de ea. Iata cateva articole mai edificatoare in legatura cu ea.
Diary of 'Polish Anne Frank' published 64 years on
Rutka Laskiers, o noua Anne Frank
As the Nazis and Adolescence Took Hold



Sursa foto- www.theepochtimes.com

La umbra cartii ce-o citesc

Imi iau laptop-ul in brate sa ma apuc de scris. Aveam eu ceva in minte, dar numai ce m-am asezat eu mai bine si mi-am dat seama si ca e vineri si ca e ziua onomastica a celei mici si in mintea mea o gramada de ganduri s-au ingramadit. Un hatis de ganduri, cam asa e mintea mea acum. Unele ambigue, altele clare, dar pline de ingrijorare. Refugiul mi-l gasesc atunci cand ma cufund in paginile cartii. Inca nu am terminat Crima si pedeapsa, dar nu mai am prea mult. Ce pot spune inca de pe acum este ca fiecare pagina e o dovada a caracterului de opera monumentala. Cand citesc fiecare detaliu, fiecare stare, fiecare intruziune in mintea personajelor, imi dau seama ca eu nici pe departe nu am talent la scris, nu as putea in veci sa sondez in interiorul unei stari, a unui personaj. Poate ca aceasta e senzatia pe care o au toti cand il citesc pe Dostoievski- n-ai cum sa nu devii mic, mic, mic, insignifiant, lipsit de valoare.

Deja incep sa ma gandesc ce voi alege sa citesc dupa aceasta carte. Nu mi se pare o carte greoaie, asa ca nu simt in mod deosebit nevoia a ceva usor, a unei carti la care sa nu-mi pun mintea prea mult la treaba, desi acum chiar imi este pusa mintea la treaba si nu simt o epuizare. E placut si cand alegi ce vei citi in continuare. Pentru ca, eu cel putin, ma simt ca intr-o librarie din care incerc sa plec cu o singura carte. 

Cand ai nevoie de un instalator

De multe are omul nevoie la casa lui. Chiar si atunci cand nu e chiar a lui si sta in chirie. Ca sa beneficiezi de tot confortul, utilitatile trebuie sa se afle in parametri optimi, pentru ca pot aparea tot felul de neplaceri. Ba robinetul de la cada picura, ba chiuveta de la bucatarie se infunda cat ai zice peste si astepti pana ce se scurge apa, de-ti piere cheful de spalat vase, ba instalatia electrica e din o mie noua sute toamna si da rateuri cand vrei sa folosesti in acelasi timp masina de spalat si aerul conditionat. Stiti voi, mici amanunte care usureaza sau ingreuneaza viata. Dupa cum te hotarasti sa te ocupi sau nu de ele. Pentru ca, oricat de priceput ai fi, nu poti fi chiar supercalificat in tot ce misca in casa ta, e recomandabil sa apelezi, la nevoie, la un instalator. Stiu, exista tot felul de oameni buni la toate, dar parca nu iti vine sa te dai pe mana lor chiar in orice situatie. Cine stie cat de bine se pricepe nea Costica, Georgica, Icsulica si-apoi te trezesti cu vreo daravela si mai mare. Cel mai bine e sa cauti unul profesionist, ca sa fii sigur ca lucrarea va fi efectuata corespunzator si, in plus, pentru a beneficia de o garantie pentru ea.

Numai de cand ne-am mutat aici, intr-un an si aproape jumatate, am avut nevoie in cateva randuri de un instalator, de unul priceput, profesionist. Prima data, nevoile s-au impus in bucatarie, unde amplasarea chiuvetei nu se potrivea cu mobila noastra. Se impunea mutarea chiuvetei si a aragazului, pentru ca totodata, sa putem pune si masina de spalat. Operatiunea a fost destul de complicata, implicand o prelungire a tevii pana in locul dorit, pentru partea de apa, si conectarea aragazului intr-un alt loc pe lungimea tevii de gaze. Plus realizarea racordului masinii de spalat, intrucat nu exista asa ceva in apartament. Fara serviciile unui instalator ca la carte, nu ne-am fi descurcat, desi sotul meu se pricepe foarte bine la multe chestii.

La limita...

Ce mai zile, ce mai saptamana! De fapt, necazul a venit de saptamana trecuta, in prag de week-end, asa, ca sa ne putem odihni. Daca pana acum ma plangeam eu in scris de una, de alta, acum chiar ca ar trebui sa plang pe bune, pentru ca momentan suntem fara venituri, sotul meu a incetat activitatea la firma la care lucra, scadenta la CASCO a fost depasita, alte datorii bat si ele la usa- asa, cum nu se poate mai frumos. Si ciudat, parca nu-mi vine totusi sa ma dau cu capul de pereti, desi nici bine nu-mi e, prin stomacul meu se plimba multi fluturi si am impresia vaga ca-s din aia de noapte- orbi, saracii. Starea mea e ciudata, mintea imi e surescitata. Pastrez un ton optimist sau mai bine zis cumva spre vesel, si analizandu-ma, comparandu-ma cu cea care ma stiam in ceea priveste reactiile, nu stiu ce sa mai cred. Oare functiile imi sunt intacte?

Am incercat sa nu dau proportii de catastrofa situatiei si nu stiu in ce masura am reusit. Da, am incercat sa ma amagesc intr-un fel, sa nu imi dau seama in fiecare clipa de dimensiunile reale ale problemei. Totusi, parca viata a capatat alta culoare, m-a smuls din ritmul obisnuit, acela banal, plictisitor poate, dar asa de placut. Si peste toate, senzatia ca ceva s-a rupt iremediabil, ca nu va mai fi nimic ca inainte, ca schimbarile nu se termina aici si nu e obligatoriu sa-mi si placa aceste schimbari.

Concurs- voucher de 1000 ron pentru shopping

Nu prea obisnuiesc eu sa promovez astfel de concursuri, in general le prefer pe cele ce au legatura cu cartile, dar fac un compromis si va aduc in atentie un concurs ce are ca premiu un voucher de 1000 ron pentru cumparaturi pe site-ul Homeycomb

Procedura e simpla. Dati click pe banner-ul de mai jos, va apare o mica fereastra pentru inregistrare in care introduceti simplu adresa de e-mail si va creati o parola, apoi apasati butonul de inregistrare si, pentru ca totul sa fie complet, va duceti in mail si vedeti acolo mail-ul primit pentru activare, click pe link-ul de activare si, gata, sunteti inscrisi in concurs. Si, daca nu o faceti de dragul participarii, atunci faceti-o macar de dragul meu... adun si eu acolo ceva maruntis pentru fiecare dintre voi.

Va multumesc!

Carti de Gabriel Garcia Marquez- 40 % reducere

Daca sunteti, ca si mine, indragostiti de scrierile lui Gabriel Garcia Marquez si va lipsesc poate o parte din ele, tin sa va semnalez ca le gasiti acum cu 40% reducere- AICI.  Nu stiu cat timp e valabila oferta, asa ca va sfatuiesc sa nu stati pe ganduri daca va tin cat de cat buzunarele. Avand in vedere ca preturile de librarie sunt cam piperate, o astfel de  reducere e mai mult decat binevenita. 

P. S. Din cate vad, oferta este valabila si astazi. Mai aveti deci timp. Eu am timp, insa nu am bani. :))))
Zi faina sa aveti!

Traducerea face diferența

V-am spus parcă într-o postare zilele trecute, că am început să citesc  Crimă și pedeapsă. Exemplarul meu face parte din seria apărută la Editura Adevărul, în traducerea doamnei Antoaneta Liliana-Olteanu. Într-una din zilele astea, am răsfoit în librărie o altă ediție, reprezentând o altă traducere, realizată de Ion Covaci. M-am oprit asupra pasajelor la care ajunsesem în cartea mea, am citit și altele, din urmă și am fost uimită de diferență, încât acum parcă regret că m-am ieftinit în privința unor astfel de cărți. Traducerea din cartea mea este greoaie, frazele sună uneori aiurea, încât trebuie să le citesc de câteva ori să înțeleg ce a vrut să spună. Ori în cartea de la librărie, pasajele citite de mine erau atât de fluide, deloc forțate, fără opintiri. Ideile erau exprimate limpede. În cartea mea, cu toate că nu cunosc limba rusă și evident, nici nu am răsfoit varianta originală, mi se pare că traducerea e de multe ori cuvânt cu cuvânt, dar se știe că unele expresii, unele fraze trebuie traduse astfel încât să transmiți ideea ce stă la baza lor, nu să redai efectiv traducerea fidelă a fiecărui cuvânt.

Răsfăț.... la Cărturești

Experiența Cărturești înseamnă rafinament, un cadru intim, sofisticat, dar cald și primitor. Cărțile sunt așezate cuminți, pe rafturi, pe un fel de mese, pe brațele și speteaza unui fotoliu cu dublă funcționalitate. Spre deosebire de librăriile obișnuite, atmosfera este mult mai degajată. Te simți ca acasă, ca într-o casă. Nu te deranjează nimeni, nici privirile sfredelitoare ale unor vânzătoare rămase în post de pe alte vremuri, nici întrebările inoportune- ca și cititor pasionat, nu prea ai nevoie de îndrumări speciale. Când e cazul, le soliciți. La Cărturești ești tu și cărțile, în relație directă. În funcție de cât timp ai la dispoziție, poți sta să le rasfoiești pe toate cele pe care ți le dorești. Mai mult, poți să te așezi frumos în acel fotoliu și să și citești. Așa îți vei da seama dacă o anumită carte chiar este pe gustul tău, lucru care, în cele mai multe cazuri, este evident sau poate fi constatat într-o examinare de câteva minute.

Gara de Nord, Muzeul CFR și altele...

Ș-am ajuns și-n zi de joi, bag de seamă. E bine, n-a trebuit să mă gândesc prea mult ca să-mi dau seama ce zi e, nu, n-am simțit miros de week-end prin preajma. Dacă mă gândesc bine, mirosurile din zona în care locuiesc nu-s ele prea încântătoare. Câtă mizerie într-un areal relativ restrâns, mă uimește mereu, deși stiu că nu e cea mai infectă zonă din capitală. E o mare discrepanță- dacă te îndepărtezi câteva zeci de metri de la artera principală, peisajul se schimbă, chiar dacă nu devine cel mai curat. Dar măcar nu mai respiri miros de dejecții umane, de gunoaie putrede, de nespălare crasă, de tot ce nu vrei și nu-ți poți imagina. De regulă, străbat doar o mică parte din zona aceasta murdară. Când nu am de ales, când drumul spre o anumită destinație trece prin acest areal al mizeriei umane.

Minte împrăştiată

Tocmai ce ma pregateam sa spun ca mintea mea e in vacanta, da' apoi am constatat ca e mai rau. Ori s-a pensionat, ori e in incapacitate de munca. Pai, curat cartofi sa fac un piure, constat ca nu am lapte. Las asa cartofii cu gand ca iau lapte si ii fac. La magazin intru chitita sa iau apa, paine si lapte. In ultimul moment, din masina vine comanda de cascaval si, evident, uit de lapte. Fac
in cele din urma piure fara lapte, ca apoi sa constat ca nici ness nu mai e si asta inca de ieri, asa ca trebuie sa fac la ibric. Plus pregatit masa invartindu-ma prin casa, care casa e din aia circulara cumva si cred ca si de la asta mi se trage zapaceala.
Si sa pierd mai bine de juma de ora facand pe menajera, bucatareasa, ospatarita etc. in timp ce ma invart chemata de unul, de altul, ca sa le mai aduc cate ceva, e prea mult pentru creierasul meu. Nu cere decat liniste. Si tot repeta asta, dar nu il pot satisface.

De vorba cu mine

Aroma unei dimineti de luni incepe cu ceasca de cafea. Ochii sunt inca apti de somn, daca ar spune cineva- treci in pat si mai trage un pui de somn, parca nu ti-ar veni sa-l refuzi. Undeva, jos, o masina din aia de gunoi trancaneste, hodorogeste, stiti voi- imi inchipui ca aproape toti aveti cunostinta de sunetele pe care le produce golirea tomberoanelor in acele masini bine cunoscute de gunoi. Apropo de gunoi, mai demult noi ne-am cumparat un cos, mare, frumos. N-am luat in calcul faptul ca gaura prin care trebuie apoi aruncati sacii este mult mai mica. Si in consecinta, de fiecare data trebuie sa car sacul ala urias pana jos.


E o noua saptamana cu a sa monotonie, cu aceleasi si aceleasi puncte nevralgice ca si cea trecuta- si fara sperante de rezolvari favorabile. Pluteste o liniste primejdioasa in atmosfera mea. Desi teoretic exista o singura atmosfera, va spun eu ca, totusi, fiecare o are pe a lui, in care traieste, respira, isi face vise, griji, se bucura, plange, dupa caz. Stiu ca pana la urma, intr-o zi, toate se vor rezolva cumva- acum parca as trai intr-un provizorat. Mi-am dat seama ca dupa ce incepe gradinita, vom fi practic legati de aceasta zona- o eventuala mutare ar afecta in mod clar capitolul gradinita, ceea ce e acum comod ar putea deveni un ocol peste mana. Si totusi, cat timp vietuiesti intr-un loc, nu poti percepe permanent drobul de sare si faci totul ca si cum ar fi vesnic.

Marea bucurie- Henriette Yvonne Stahl

Dupa ce am citit Voica, Pontiful si Fratele meu, omul, carti despre care consideram ca se citesc cu sufletul, Henriette Yvonne Stahl a devenit una din scriitoarele indragite de mine. M-am documentat in privinta operei sale si am prins franturi de informatii si despre viata ei, dar acest aspect nu mi-a stranit foarte mult interesul, caci inca sunt in faza explorarii operelor literare si consider ca trebuie mai intai sa citesc, inainte de a studia vietile scriitorilor. S-au adunat astfel cateva carti purtand amprenta sa literara- Steaua robilor am citit-o acum ceva vreme, dar nu m-a impresionat in mod deosebit, prin urmare nici nu-mi mai amintesc mare lucru din ea, spre deosebire de cele trei scrieri mentionate la inceput.

Intre dependenta si necesitate

Explorarea spatiului virtual seamana adesea cu o calatorie printre mii si mii de informatii- unele utile, altele mai putin utile. Fiecare gaseste aproape orice l-ar putea interesa. Internetul are de toate pentru toti, nu lasa pe nimeni nesatisfacut. Este un sprijin real, cu toate ca poarta titulatura de mediu virtual. Trebuie sa recunoastem insa ca accesul la informatie realizat prin intermediul sau ne aduce mari beneficii, ne usureaza mult viata. De la notiuni de cultura generala sau din fiecare domeniu de specialitate, la stiri de ultima ora si informatii de interes public, pana la tranzactii, cumparaturi, servicii si alte facilitati transpuse din mediul real in cel virtual. Pentru ca tot sau aproape tot are corespondent in online.

Din nou la taste cu mai mult optimism

Bine va regasesc intr-o noua saptamana... de vara, de caldura, de toate alea adunate. Doar 3 ore de somn am prins asta-noapte, dar nu pot spune ca sunt obosita, ci mai degraba usurata. Acel ceva de care ma temeam atat nu a fost atat de rau cat imi imaginam si, oricum, fara vreun rezultat. Nici bun, nici rau. Doar ca, daca vreau, pot urma aceasta directie. Ma pot pregati in asteptarea unui concurs pentru posturile vizate si poate voi reusi. Numai sa imi doresc intr-adevar asta. Daca as face-o, nu ar fi pentru mine, ci pentru altii. Bine, intr-un fel, m-as ajuta si pe mine, ca doar si eu am aceleasi nevoi materiale, insa satisfactia s-ar limita la partea materiala.


Oricum, am avut parte de suport moral care mi-a dat nitel curaj, iar in fata persoanelor cu calitate oficiala de care ma temeam atat am putut sa vorbesc cursiv, sa-mi expun chestiunea. Fara sa-mi dau timp de tremurici, fara sa caut din ochi toaletele. Nu, nu m-am transformat peste noapte in tupeista de serviciu, dar m-am descurcat. Nu m-am balbait, nu mi-am repetat de o suta de ori ce trebuie sa spun, a lasat sa vina cuvintele de la sine si, chiar daca nu am dat dovada de calitati oratorice exceptionale, a fost mai bine decat ma credeam in stare.

Dino Buzzati- Barnabo, omul muntilor. Secretul Padurii Batrane

Editura Polirom, 2003


Traducere- Anca Giurescu

Prea putine cunosteam despre opera lui Dino Buzzati (1906-1972), insa am intalnit adesea referiri la ea, referiri ce mi-au starnit curiozitatea si mi-au facut promisiunea unei lecturi inedite, cu ecouri puternice.

Aceste doua naratiuni destul de scurte concentreaza in ele un suflu epic interesant, plin de vigoare si de trairi intense. Desi nu intentionez sa fac o paralela intre ele, trebuie sa spun ca elementul prezent atat in prima, cat si in cea de-a doua, ca baza, ca fundal si chiar ca personaj distinct, il reprezinta natura, in forma sa pura, salbatica- muntele, padurea, cu atmosfera lor unica, de neinlocuit. Autorul pune foarte mult accent pe individualitatea elementelor naturii, facand din ele entitati cel putin la fel de importante ca oamenii.

In Barnabo, omul muntilor, titlul este sugestiv pentru legatura indestructibila dintre om si munti, atasamentul care, o data nascut, acapareaza sufletul omului si il insoteste oriunde s-ar afla, mururandu-i o chemare perpetua. In acelasi timp, firele ce tes povestea din acest mic roman exploreaza natura umana, cu slabiciunile sale- teama, dorinta de razbunare, de a se revansa pentru un esec suferit la un moment dat, ca stari ce framanta constiinta umana, fara clipa de ragaz. Ce peisaj idilic, muntii aspri, aerul rece si pur, pe care aproape ca il inspiri din fiecare pagina, stancile, brazii, piscurile incremenite in linistea suverana a acelor tinuturi ostile omului si totusi, atat de odihnitoare, atat de aproape de sufletul sau. O unda de nostalgie freamata in succesiunea alerta a frazelor, fraze ce contureaza si oarece suspans, dar unul nu atat de sinistru, cum am gasi de pilda in romanele politiste, ci unul izvorat din fortele primare ale naturii, tainice si maiestuoase.

Emotii disecate, dar inca vii

Cui seman oare de-s asa, nu stiu. Poate cu tata sau poate cu nimeni, n-o fi ceva neaparat transmis genetic. Emotivitatea, combinata cu timiditatea, are un efect devastator. Probabil ca vin amandoua la pachet, n-o poti avea pe una fara cealalta. Ce stiu sigur, pentru ca simt, este ca, desi au ca punct de pornire psihicul, nu lasa fizicul neatins. Organismul se resimte in urma lor si parca ar fi bolnav. Apatie, lipsa poftei de mancare, o greutate pe de o parte, un gol de aer pe de alta parte, momente cand lacrimile vin singure, fara dureri oculare, o stare generala de rau, de parca ai avea cine stie ce boala. Starea aia cand, pare-se, toate corabiile s-au scufundat. Sau aceea de dinaintea executarii sentintei capitale. Stiu, nu e deloc admirabil, ci mai degraba ceva rusinos. Ceva, oricum, nepotrivit vremurilor in care traim, in care esential este sa fii genul care calca pe cadavre fara cea mai mica remuscare. Daca vrei sa supravietuiesti.

Consideratii generale pe marginea unei framantari sufletesti

M-a cuprins o stare careia nu stiu ce nume sa-i dau. Atat mi-e de greu sa ma concentrez, incat pana si definitiile s-au ratacit in capul meu. E un fel de melancolie poate, ceva ce a fost imediat observat de jumatatea mea, inca de cum am deschis ochii. Zambetul acela involuntar imi lipseste, nu reuseste sa-si faca drum spre chipul meu. Fara motive plauzibile, cel putin pentru majoritatea oamenilor, motivele nu ar fi de inteles, de acceptat. Stiu eu? Cei mai multi ar vedea doar oportunitatea, marea sansa- nicidecum motive de tristete sau de apatie. Pregatirea mea profesionala vizeaza un domeniu apreciat si controversat totodata. Teoretic cel putin, iti inlesneste accesul intr-o lume pe care multi o viseaza. Oricare dintre profesiile specifice as enunta, mentalitatea generala sau gura lumii ar scoate un oooh, daaa, sa fii... da, e o mare realizare.

Promovarea din perspectiva unui amator

Cu siguranta nu este o noutate ceea ce spun- promovarea este cheia succesului oricarui produs, independent de valoarea acestuia. In lipsa unei bune strategii de promovare, sansele ca produsul respectiv sa fie apreciat de public sunt foarte reduse. Pentru simplul fapt ca el nu poate fi cunoscut, daca sta undeva in umbra si asteapta sa se vanda de la sine. Se poate ca acest produs sa fie mult mai bun decat o gramada altele. Pana ce nu beneficiaza de o promovare adecvata, calitatile sale nu pot lupta cu celelalte produse de pe piata. Poate parea nedrept, dar cam asa stau lucrurile. Nu are sens sa exemplific, pentru ca nu ma refer la un anume produs, ci la oricare- chiar si blogul poate fi considerat un astfel de produs. Calitatile nu sunt suficiente. Ele sunt necesare, dar pana ce nu sunt cunoscute publicului larg, produsul respectiv nu se poate ridica peste un anumit nivel.

Stropi uscati pe fereastra sufletului

Bucuriile curg in picaturi. Stresul il toarna cineva cu galeata. Cand reusim sa ignoram problemele si sa ne hranim din acele bucurii mici ce ne mai sunt ingaduite din cand in cand, e bine. Numai ca nu se intampla intotdeauna asa. Se mai intampla si ca stresul, multitudinea si complexitatea problemelor, zilnice sau generale, sa inghita bucuriile marunte si gratuite, incat nu le mai poti primi in sufletul tau, desi ar fi de-ajuns doar sa intinzi mana sau sa deschizi ochii, pentru ca ele sa patrunda in viata ta. Fara a trai adevarate drame, in banalitatea vietii de zi cu zi, ne simtim tot mai putin fericiti. Unii dintre noi. O droaie de carti motivationale ne invata cum sa luptam si sa invingem apasarea problemelor noastre. Nu ne putem lauda toti cu aceleasi probleme, dar macar unele cu aceasta eticheta tot avem fiecare din noi. Nu suntem scutiti.

Terapia prin lectura

Titlul nu-mi apartine si nici ideile din aceasta postare ce se vrea a fi daca nu o sinteza, macar un flash asupra unui articol foarte interesant pe care l-am citit in Formula AS. La pagina 9 din cel mai recent numar al revistei, nr. 1080 1-15 august 2013, articolul Terapia prin lectura m-a atras ca un magnet si am sorbit fiecare cuvant scris acolo. Ceea ce eu testasem pe propria piele, ca sa zic asa, se pare ca are o atestare stiintifica. Lectura are un rol extraordinar de important si benefic in viata noastra, ne influenteaza activitatea cerebrala si psihicul, avand chiar efecte vindecatoare. Nu orice fel de lectura, ci aceea ce are la baza cartea tiparita. In contextul actual, al fluxului tehnologic ce a cuprins si acest segment, in aceasta epoca a televiziunii si internetului, cartea tiparita ramane un reper al stabilitatii si al sanatatii mentale, in timp ce alte asa-zise mijloace de relaxare ne subrezesc echilibrul interior inca de la varste fragede.

Relicva unei măsele cu peripeții

In urma cu mai bine de 5 ani am mers si eu la dentist sa mi se scoata o masea. Bine, nu am mers de la bun inceput cu gandul asta, dar in cele din urma asta s-a intamplat. La una din vizitele pentru curatat in vederea unei plombe ulterioare, mi-a spus ca trebuie sa o scoata, ca nu are ce face din ea. Bun. Eu eram de acord, doar asta insemna sa nu mai am dupa aceea probleme cu acea masea. Si la durerea pe care o aveam, as fi scos-o eu cu mana mea, de-as fi putut. Caci asa ma consolez eu cand ma doare cate una sau mai multe. Ca sa uit de durere imi imaginez cum mi le scot si nu mai are apoi ce sa ma chinuie. Bineinteles ca eram eu ingrozita si de durerea ce va insoti extractia, dar mi-am zis ca asta e, o fac si pe asta.


Mi se face injectie pentru amortire. Stau cateva minute- nimic. Mi se mai face inca o doza. Dupa un timp, aproape niciun efect. Cand tragea sa imi scoata maseaua, simteam pana in creier. In timp ce doamnei dentist nu-i venea sa creada ca eu ma vait pe bune. O alta anestezie nu mai putea sa-mi faca. Pe mine ma durea de nu mai stiam de mine, plangeam sau ce faceam nu as putea sa va explic, cert e ca aveam senzatia ca traiesc un cosmar. Ea s-a chinuit ceva vreme, nu reusea sa o scoata. Pana la urma reuseste de scoate doar o parte din masea, cealalta ramane acolo. Cheama un coleg in ajutor si se apuca si respectivul sa lupte cu maseaua mea. Altul care nu ma credea ca am toate motivele sa plang de durere. Intr-un final scoate ce mai era si eu plec de acolo intr-un plans pe care nu il mai puteam opri. Voiam si nu puteam sa ma opresc, plansul, suspinele curgeau involuntar, nu mai aveam control asupra lor. Pe drum spre casa, mi-a amortit si gura. In sfarsit anesteziile isi facusera efectul. Cu o intarziere cam mare. Efect ce m-a tinut ore bune, dar ulterior eram fericita ca am scapat de pricina durerii.

Pana de curand. Cu ceva timp in urma, in locul acela de pe gingie unde fusese maseaua respectiva am inceput sa simt ceva. Cu timpul, ceea ce simteam a devenit o certitudine, adica iesea treptat la suprafata. Acum, ma doare serios. E un colt ramas acolo, care acum, dupa atatia ani, isi face simtita prezenta. Si nu e o prezenta prea placuta, im da o durere ciudata, taioasa, usor diferita de durerile de masea obisnuite. Cu care, credeti-ma, sunt obisnuita. Ba uneori incep sa ma doara in acelasi timp cam toate stricaciunile ce le am in gura. Si atunci sa vezi veselie pe capul meu. Pe langa coltul ala, isi cer si celelalte drepturile si mie imi vine sa fac alpinism casnic- adica sa ma urc pe pereti.

Lacrimă de clopot- pr. Iulian Neculcea

V-am mai povestit ca bunicii mei au frumosul obicei de a darui carti cu prilejul diferitelor evenimente- aniversari, sarbatori etc., mai ales acelora dintre noi inclinati spre asa ceva- adica mama- inca din copilarie si pana acum ceva ani, mie si Biencutei. Se pare ca prima carte pe care am primit-o in viata mea a fost Amintiri. Povesti. Povestiri- Ion Creanga, pe cand aveam cateva luni. Asa marturiseste dedicatia de pe pagina de garda a cartii. Anul acesta, bunicii mi-au daruit din nou carti, nu o mai facusera de ceva vreme, dar intre timp eu le cam golisem rafturile bibliotecilor, deci e tot ca si cum le-as fi primit de la ei.


Una din aceste carti, pe care bunica mi-a scris sa o citesc in ziua cand voi implini 29 de ani, avand in vedere faptul ca darul a venit anticipat cu cateva zile, este aceasta carte cu tematica religioasa, cu un titlu atat de sugestiv. Volumul este o adunare de texte scurte scrise de acest preot, Iulian Neculcea, care in ultimii ani ai vietii sale si-a desfasurat bogata activitate spirituala in satul Voivodeasa, comuna Sucevita, judetul Suceava. Niste tinuturi de basm sunt acolo, din cate tin minte, si de aceea am fost foarte curioasa sa citesc cele scrise. Preotul acesta a initiat constuirea bisericii ortodoxe in satul respectiv, care pana atunci nu avea un astfel de lacas, zona fiind una locuita in trecut, pe vremea stapanirii austriece si ulterior, de colonisti germani.

Prima parte a cartii cuprinde versuri simple, dar impresionante si cu un profund mesaj spiritual. Apoi urmeaza textele in proza, care par a fi o culegere de predici care se tin la sfarsitul slujbelor ori articole in reviste cu profil religios. Foarte frumos scrise. Pe intelesul omului simplu, sunt prezentate cele mai importante sarbatori religioase ortodoxe, insotite nu doar de indemnuri la respectarea valorilor crestine, ci si de scurte incursiuni istorice sau explicatii biblice relative la acele sarbatori sau la vietile acelor sfinti. A fost o lectura diferita pentru mine si tebuie sa spun ca in clipele in care ma aplecam asupra cartii si citeam, o stare de liniste ma cuprindea, imi simteam mintea golita de alte lucruri si umpluta de acel ceva pe care nu il pot descrie.

Multumesc bunicilor mei pentru acest cadou si sper ca si in alte ocazii, ba chiar fara a fi o ocazie deosebita, sa imi mai faca astfel de daruri, insotite de dedicatii- sunt mai pretioase decat alte obiecte cu o mai mare valoare practica.