sâmbătă, 27 octombrie 2012

Bunavestire- Nicolae Breban

Hmmm... multe ar fi de spus despre aceasta carte, despre stilul inedit al acestui autor contemporan. Cartea de fata a aparut insa cu treizeci si ceva de ani in urma si a fost, la vremea respectiva, cam controversata, aspru criticata de regim, incat, dupa lecturarea ei, eu ma mir ca totusi a vazut in acea vreme lumina tiparului. Incerc sa ma inchipui in epoca respectiva si, confruntand cele citite cu ceea ce era atunci si ceea ce se cerea de la o opera literara, nu pot sa ma arat decat socata. Dar socata as putea fi in oarece masura si cu mintea de azi, din epoca prezenta. Deoarece este un roman inedit, cu totul diferit de cele citite de mine si nu-s multe, dar nici putine, iese vadit din tiparele clasice, iar ideile ce razbat, adesea greu de digerat, cat si subiectul, ambiguu, atipic, firul narativ compus si descompus, cu cotituri neasteptate si, intr-un fel, nepotrivite, daca l-am trece prin prisma trasaturilor unui roman clasic. Dar nici nu se doreste a fi un roman obisnuit, ce urmeaza anumite directii si tipare prestabilite, dupa cum o spune si autorul insusi, ce dialogheaza cu cititorii printre randuri, printre alte idei sau subiecte ce compun romanul in sine. Divagatiile acestea mi s-au parut mai mult decat interesante, o interactiune intre autorul-narator si cititor, pe marginea sau, uneori, in afara granitelor subiectului cartii este o tehnica atragatoare, desi pana acum nu ma gandisem la aceasta si, in orice caz, nu ma gandeam ca as aprecia asa ceva.

De altfel, la inceput, sincera sa fiu, mi s-a parut greu de parcurs cartea aceasta. Mai ales avand doua volume, dupa ce citisem vreo 40-50 de pagini, inca ma gandeam sa abandonez, sa ma antrenez in ceva mai fluid, mai pasionant. Caci actiunea si personajele, mai ales in prima parte, au ceva insipid, banal, plictisitor chiar, eu asa le-am perceput. Si atunci am lasat epicul in plan secund si am incercat sa diger stilul, ideile. Ulterior, pe masura ce ma adanceam in paginile cartii, a inceput sa ma atraga si firul epic, cuprinde mai intai un fel de poveste de dragoste, cu elemente bizare si protagonisti pe masura, atat in ceea ce priveste comportamentul lor, cat si in privinta evolutiei relatiei. El- Traian-Liviu  Grobei, un ins sters, banal, fara calitati evidente, nascut parca sa fie sluga, ea- Lelia-Haretina Crainiceanu,  o tanara superba, dorita de toti barbatii. Doua firi si doua persoane  intr-un  vadit, suparator contrast. Chiar si numele lor sunt sugestive pentru a le oglindi imaginile, li se potrivesc perfect. Cum se contureaza  povestea de dragoste, daca o putem numi asa si ce turnura ia relatia lor, nu va pot spune, risc sa ma lansez in povestire si tocmai asta vreau sa evit. Pot spune doar ca, asmenea intregului roman, acesti doi eroi exced tiparele obisnute, uimesc prin reactii, prin ceea ce fac, chiar si atunci cand e vorba de actiuni banale.

A doua parte debuteaza in al doilea volum, cand atentia cade brusc pe cu totul altceva decat pana atunci. Ca sa va dau niste repere, desi nu e usor fara sa stric surpriza, in prim plan se afla adoratia pentru un personaj disparut dintre cei vii, ciudat, neinteles de marea majoritate a celor ce l-au cunoscut, ce a lasat posteritatii o cantitate imensa de scrieri, scrisori si alte documente, ilustrand o conceptie originala despre viata, despre oameni, despre el, fanatism, bizarerii, idei inspirate de opera lui Nietzsche. Asistam la o transformare a lui Grobei, declansata de aceste scrieri ori poate doar existenta in stare de latenta pana atunci in interiorul nu usor de deslusit al acestui personaj, care, de altfel, de la bun inceput are o ciudatenie a lui.

Obsedant, provincia, calitatea de provincial apare ca un fel de leit-motiv, ca si cum apartenenta la ea ar fi o trasatura decisiva, determinanta. De remarcat sunt si ideile, conceptiile ilustrate, un fel de meditatie deghizata asupra societatii.

Nu stiu daca o sa va placa, pe mine m-a cucerit pe parcurs  dupa cum va spuneam. Ma asteapta  si opere mai vechi si opere mai recente ale lui Nicolae Breban pe care le voi parcurge cu un deosebit interes.

Lectura placuta!

O zi ca oricare alta... sau nu?

O cafeluta dulce, asa cum imi place mie, cateva raze de soare zbenguindu-se prin bucatarie ar trebui sa fie preludiul unei zile de sambata minunate. Mai ales ca, nu ma pot plange, dar vremea a tot tinut cu mine, care-mi plac caldurile si pana-n sfarsit de octombrie, pot spune ca am avut parte de zile cum nu speram.  Si m-am bcurat de ele chiar daca sau poate tocmai pentru ca nu au avut dogoarea celor de peste vara.  Si m-am plimbat mai mult ca niciodata, cu sau fara prea multi bani la purtator.  Probabil ca intr-o plimbare se va concretiza si aceasta zi, dar, privind  treburile ce ma asteapta, imi cam piere cheful.  Si, in plus, speram sa nu fim singure si azi, dar uite ca suntem, de nevoie.

E drept ca am o companie ce nu ma lasa sa ma plicrtisesc, dar... e sambata totusi, mi-ar fi placut ca ziua sa decurga diferit de celelalte.Nu stku pe unde sa-mi indrept pasii astazi, sa colorez putin ziua, sa....nu stiu. Probabil ca nu va iesi din tipare, dar sper macar sa fie o zi multumitoare. Pentru mine, nu-mi doresc ceva in mod deosebirt. Dar ar fi cate ceva pentru frumosii mei, numai ca nu le pot oferi.

Undeva in depattare, prin tot vacarmul strazii, rasuna surd un clopot.  Am inteles ca si azi e sarbatoare. Si, daca tot am tableta in posesie, poate scriu mai tarziu o recenzie mai ampla a ultimei carti citite. Sper sa am si chef de asta, caci nu ma pot rezuma la doua-trei fraze. Om vedea. Acum citesc volumul de povestiri Urcan batranul, de Pavel Dan- superb, lumea satului ardelean in prima parte a secolului trecut, un limbaj placut, dulce, istorioare interesante, cu un aer aparte, poate usor trist pe alocuri, dar deosebit. Voi mai scrie despre ele dupa ce termin volumul, caci  merita redescoperita opera acestui scriitor, prematur plecat intre cei drepti.


Pana una-alta, sa-mi fac curaj pentru activitatile administrative, aceleasi ca intotdeauna, aceeasi rutina a treburilor casnice, care nu-mi fac cu ochiul deloc, dar trebuie sa ma ocup si de ele, sa-mi iau de-o grija, ca sa aiba unde se aduna iar si iar si iar. Bine ca suntem sanatosi, macar asa, altfel le putem duce pe toate. Cateofdata imi vine sa arunc ce prind in mana, sa nu mai vad atatea si atatea adunate. Ca ma obosesc psihic.

Cumva insa, voi impodobi eu sfarsitul de saptamana. Poate nici nu vom fi singure pana seara si, atunci, alta culoare va capata ziua.


P.S. Uitam: La multi ani, surioara!Sa te bucuri de frumoasa varsta pe care o ai.

luni, 22 octombrie 2012

Sublima pasiune ce m-a acaparat iremediabil

Desi eu am mai cochetat cu lectura de-a lungul vietii, niciodata pasiunea nu a fost atat de intensa ca acum, cand constat chiar o dependenta, un fel de manie, nici nu stiu cum sa descriu mai precis. Sunt vreo doi ani de intensa aplecare asupra cartilor, timp in care am ridicat aceasta pasiune in cel mai inalt rang. Imi amintesc ca, in urma cu mai multi ani, ma simteam ciudat cand citeam in public in parc, de exemplu, pentru ca nu prea vedeam pe nimeni facand acelasi lucru, credeam ca e ceva cazut in desuetudine, intr-o vreme in care tehnologia parea sa acapareze fiecare colt al existentei noastre.
Are si tehnologia meritele ei, dar nu si pe acela de a ne unge sufletele. De aceea, eu raman fidela cartilor reale, pe hartie, care dau culoare vietii.


Mai apoi, dupa ce am reluat si dezvoltat aceasta pasiune, parca descopeream tot mai multe persoane citind. Chiar deunazi m-a impresionat in metrou un nene la vreo 50 de ani, imbracat cam demodat si saracut, ori cel putin asa parea, nu arata catusi de putin a intelectual, ba chiar mainile lui pateau mai degraba de muncitor si citea. O carte din colectia 101 carti de citit intr-o viata. Nu am reusit sa vad si titlul, oricat m-am chinuit eu. Tare as fi vrut sa vad ce carte il acaparase atat de mult.  Am coborat la aceeasi statie de legatura intre magistrale si l-am revazut pe peronul unde asteptam celalalt metrou. Brusc mi-a venit in minte ideea ca poate o fi totusi profesor la vreo generala sau liceu mai fara fite, caci  la salariile pe care le au profesorii, o imbracaminte ca a lui n-ar fi trebuit sa ma mire.


Dar acesta e un exemplu mai inedit, altfel vad zilnic oameni citind. Adica nu zilnic, ca nu merg zilnic cu metroul, dar ii simt citind pe cei pe care ii stiu in lumea virtuala si atunci merge sa spun si zilnic, ceeea ce inainte n-as fi putut afirma.

Dupa ce am reusit sa imi amenajez biblioteca, parca ma simt mai atrasa, mai dornica de a citi, o gramada de titluri asteapta sa le explorez interiorul. Si nu ma pot opri din adunat. Doar lipsa efectiva a banilor ma impiedica uneori. In ultimele zile am epuizat resursele.  Totusi, incerc sa ma mentin pe linia de plutire, bineinteles ca nu e nimic grav daca o perioada nu-mi permit nici macar chilipiruri de 2,4 sau 5 lei. Rareori cumpar  noile aparitii ale caror preturi depasesc mult posibilitatile mele. Oricum, interesul meu in momentul de fata este focalizat pe literatura clasica, romana sau universala, sau cea din secolul trecut care nu poate fi considerata clasica. Pana acum, daca ar fi sa aleg un singur scriitor despre care sa pot spune ca e pe primul loc in preferintele mele, Marin Preda ar fi acela, urmat indeaproape de altii, de aproape toti sau oricum obuna parte din cei carora le-am deschis macar o carte. In cazul lui Marin Preda, cred ca am cumparat cam tot ce a scris..@


Carti, carti, multe carti .Sunt atat de multe si timpul fuge si, cu cat  trece timpul, altele se aduna,  descopar titluri inedite, pe care nu mai speram sa lle gasesc si, cu toate ca spatiul de depozitare nu mai exista, dorinta e mai puternica.


Si acum, sa ma intorc la ele, de fapt la cea pe care o citesc acum. Pe care o voi termina curand. Si nu stiu ce sa aleg apoi. Desi as fi vrut Morometii, parca as vrea sa mai aman placerea.....

S-a mai dus una... alta i-a luat locul

O insiruire de saptamani e viata noastra. Privim spre trecut, adesea cu nostalgie, privim spre viitor, plini de speranta si prezentul il neglijam, il umplem de planuri sau de amintiri. Haideti sa-i dam o sansa, sa-l lasam sa-si arate  vitalitatea., emotiile, surprizele, esentele mai tari sau mai slabe.


O noua zi de luni, un mic inceput, din lungul sir al inceputurilor vietii noastre. De fapt, viata incepe iar si iar in fiecare zi.  Sa incercam sa descoperim ce e bun, frumos, placut in a,easta zi cam somnolenta, mai ales pebntru cei ce incep munca dupa un week-end in care nu si-au terminat de incarcat  bateriile.


O saptamana minunata, dragii mei!

duminică, 21 octombrie 2012

O analiza succintă a ultimelor volume de proză scurtă ce mi-au intrat în lista de lecturi

Nu stiu in ce masura se citeste proza scurta, probabil mai putin decat romane, dar, cu toate acestea, eu, care nu tin cont prea mult de tendinte, m-am delectat cu volume de povestiri, in special dupa lecturi mai ample, ce m-au incarcat psihic. Astfel am citit volumul Intalnirea din pamanturi, de Marin Preda, cu cateva luni in urma. Si, mai recent volumele Intalnire tarzie, de Nicolae Velea si Orasul cu fete sarace de Radu Tudoran, redescoperind farmecul istorioarelor, care incearca sa ofere intr-un cadru condensat  esente tari, aspecte demne de observat, de analizart, personaje, situatii, stari. Vreau sa va spun ca stilul lui Nicolae Velea a fost pentru mine ceva cu totul nou, mi-a placut mult aceasta focalizare nu lipsita de ironie asupra  unor trairi cumva ciudate, cele mai multe povestiri surprinzand trecerea de la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la maturizare, pcese de transformare, de adanca intelegere a unor fenomene strans legate de viata. Au aceste povestiri o atmosfera a lor.  Una din ele, cu titlul plin de talc,Din vorba-n colturi si rotunda, face un fel de analiza a unor zicale, prin intermediul unor scurte povestiri reunite , fiecare in parte demontand intr-un mod inedit intelesul zicalei din subtitlu. Dar avem si povestiri cu eroi ce nu trec printr-un proces de maturizare. Caracterul moralizator este, insa, nelipsit.

Nicolae Velea are un acut ascutit simt de observatie si un glas narativ plin de o ironie nuantata.Capacitatea sa de a surprinde esentele, transmitandu-le in texte al caror singur defect este ca sunt mult prea reduse, fiecare putand constitui tema unui roman sau cel putin a unei nuvele, m-a determinat sa-i apreciez talentul, sa prind drag de povestiri, in general si, in acelasi timp, sa regret ca nu a lasat o opera mai vasta.


Cat despre volumul lui Radu Tudoran, al carui stil nu-mi era strain, am surprins si aici o atmosfera, de data aceasta  concentrata in special asupra locului in care se desfasoara intamplarile fiecarei povestiri, o Basarabie saraca, arida, cu oameni incarcati de povara moravurilor. Au aceste povestiri o coloratura a lor. Dar totusi, sunt si unele ce exced acest cadru, nu se poage spune ca e un volum uniform, eu redau doar impresia pe care mi-a lasat-o, caci, privind in urma, cand ma gandesc la acest volum de povestiri, primul lucru ce imi vine in minte este atmosfera saracacioasa, mizera, friguroasa. Ba chiar ultima din povestiri, Hingherul, mi-a lasat in suflet un dezgust prfund, generat nu de o proasta calitate, ci de intamplarile descrise, macabre, scarboase chiar, dar, stilistic, scriitura este si in aceasta povestire una valoroasa. Nu este o povestoire pentru persoane sensibile, cu atat mai putin iubitoare de animale. Dar uite ca, prin hidosul si grotescul ei, aceasta este, cred, singura pe care as putea-o povesti cu amanunte, daca as vrea.


Apetitul pentru proza scurta mi-a fost deschis, am luat deja  volumre de Rebreanu, de Eugen Barbu, de Sadoveanu, ori cel scris de Pavel Dan, un scriitor prematur disparut, al carui stil m-a atras imediat ce am rasfoit cartea. Vor mai urma astfel de lecturi perfecte pentru momente de relaxare, de cizelare a simtului estetic, si, in plus  de formare a unei sfere cat mai largi de lectura.

Posomorala de duminică

Este duminica, stiu ca stiati, dar nu-i nimic daca o spun si eu, asa, ca sa intregesc tabloul. O lancezeala pluteste in aer, un ceva apasator si nu, nu e vremea. Nu ma simt trista din cauza ei, dimpotriva, ma bucur ca nu e mai rau de atat.  Vasele le-am spalat, chiar mai rapid decat credeam, cafeaua e pe jumatate bauta.  Ieri am avut de lucru la capitolul hainaraie, adica am pus spre pastrare garderobele de vara, lasand  loc hainelor nici prea prea, nici foarte foarte. Ca nu le-am scos inca pe alea groase.

Am chef sa stau, ma simt obosita dupa lungile plimbari si pe jos si cu metroul facute saptamana aceasta.  Dar nu e timp de stat. Mai am destule de facut si senzatia ca niciodata nu se termina, ca oricum in cateva zile le fac din nou, ma descurajeaza.  Si ce as mai fi dormit, un aer trist m-a invaluit de la prima ora.  Si mai trebuie sa si plecam, plecate de care eu, una, m-as lipsi, altfel as vrea sa  arate ziua aceasta de duminica.  Imi inspira o moleseala, as sta acasa, citind, desenand cu fii-mea, si, daca ma gandesc mai bine, nu-mi vine chef denimic.  Jucarii imprastiate, altele ce nu-sigasesc locul, caldura nu mai apare o data in calorifere.... de bani este nevoie . Astept sa treaca aceasta posomorala de duminica si sa-mi recapat pofta de viata.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Puterea exemplului

In seara asta am mers intr-un hypermarket si eu cu cea mica am ramas la un loc de joaca, timp in care tati facea  ceva cumparaturi. Nu multe, dar totusi nu terminasee dupa jumatate de ora sa gaseasca totce trebuia. Deh, nu era obisnuit cu geografia locului. Si cum locul de joaca s-a inchis, am intrat si noi dupa el. Fiind la raioanele cu haleala, nu mi s-a parut  interesant, asa ca i-am comunicat prin telefon ca mergem sa ne uitam la haine si altele. N-am zis de carti, desi acolo imi zburase gandul inca de pe drum. Da '  sa nu zica omul ca-s plecata, la cate am deja acasa. Nu, nu mi-am luat nimic, dar am putut rasfoi destule, asa, ca sa-mi fac o idee daca mi-ar place cutare sau cutare. Dar nu despre asta voiam sa va povestesc mai pe larg. Frumos a fost ca, la raionul cu carti, intins pe vreo cateva randuri, cea mai pasionata a fost fiica-mea. N-o mai puteam lua de acolo. Rasfoia si ea carti pentru ea si, daca nu le-ar fi tintit doar pe cele scumpe si daca nu mi-as fi facut deja provizii de carti pentru ea, merita sa ii cumpar una.


Deci puterea exemplului functioneaza. Cred si eu, la cate anticariate si librarii am carat-o pana acum, i-am starnit interesul si m-a imitat in privinta asta, rasfoieste si ea ca mami. Sper sa imi urmeze exemplul si in privinta cititului, cand va creste. Ca doar a vazut saraca la carti si a facut atatea vizite in librarii si anticariate ca niciun alt copil de varsta ei.

Era atat de absorbita, incat chemarile mele ramaneau fara raspuns, nu reuseam sa o conving sa merge@m si in alta parte, asa ca in acest fel am avut timp sa lecturez scurte fragmente din mai multe carti.

luni, 15 octombrie 2012

Soarele de după nori mi-a adus.... o carte

Dupa nori, a aparut si soarele, aducandu-mi o bucurie ce ar putea parea marunta,dar, pentru mine, seara de duminica a fost una speciala, pentru ca, in sfarsit, am achizitionat  volumul 1 din Morometii. Eforturile mi-au fost rasplatite. Dyupa ce am colindat o buna parte din oras, ajungand in zone pe cate nu le inclusesem in circuitele obisnuite, am gasit cartea pe okazii.ro si chiar si de acolo imi cam luasem gandul, cand, duminica dupa-amiaza, m-a contactat cel care o vindea si seara ne-am intalnirt si am luat-o.  Satisfactie, incantare, asta mi-a adus in suflet gasirea acestei carti. Cand incepusem sa ma resemnez. Parca mi-a mai revenit pofta de viata, o data cu razele de soare ce mi-au incalzit fiinta.

Desigur ca abia astept sa ma apuc de citit, dar acum sunt antrenata in alta lectura. Ceva mai abstract, care merge mai greu, dar nu cedez. N-am uitat ca am ramas in urma cu recenziile. Mai ales despre Cel mai iubit dintre pamanteni as fi vrut sa scriu, desi recunosc ca mi-e greu sa leg cateva fraze despre o carte asa complexa. Apoi mai sunt volumele de proza scurta ce merita amintite, despreb care probabil nu voi scrie mult, caci nu au un subiect amplu, ci ma voi limita la impresii.  O saptamana minunata va doresc!

Nu e bine să ai totul

Bucuria de a-ti dori ceva are farmecul ei. Pe care il constientizezi cu adevarat doar in clipa in care nu mai ai ce sa-ti doresti. Bine, asa ceva e mai greu sa se intample la modul general, dar, cand liniile mari ale dorintei le inlaturi, din resemnare sau simpla intelegere a faptului ca nu se poate, momentan, si ramai in sferele marunte, arondate anumitor domenii si constati ca nu ai ce sa-ti doresti din ele, intervine angoasa. Si iti dai seama ca ti-ai fi dorit sa mai ramana macar o dorinta, sa ai pentru ce lupta, spre ce sa-ti canalizezi resursele interioare.  Parca simti un gust fad, poate al plictiselii sau al inexistentei dorintei. Or se mai poate spune lipsa de chef. Deci, nu trebuie sa obtinem tot, avem nevoie de o portita care sa ne ramana deschisa, si, cand si aceasta se apropie de cucerire, sa ne construim din timp un alt ideal pe care sa-l urmam.

duminică, 14 octombrie 2012

Spre ce îi îndrumăm? Jucării monstruoase

De cand a aparut moda masutelor lego in hypermarket, petrec vrand-nevrand cam mult timp pe acolo, la raionul de jucarii si, de plictiseala, casc gura la rafturile cu jucarii. Am fost socata sa vad ce jucarii se gasesc pentru baieti. Nici in filmele horror nu vezi chestii asa hidoase. Mumii cu un ochi descoperit, ochi scarbos, se intelege. Roboti si alte personaje dezgustatoare. Plus un intreg arsenal de arme, de-ti vine sa crezi ca pregatim de mici viitori luptatori comando sau cum le-omai zice, ca nu-s fan al filmelor de gen.  Stateam si ma intrebam, asa, ca proasta, catre ce ne indreptam?! Cum sa pui in mana copilului asa jucarii? Ii stimulam sa devina violenti, le inoculam uratul, oribilul, in loc sa ii incurajam spre frumos, spre bine.  Nu e vorba de o respingere a modernitatii. Nu ma apuc sa plang dupa jucariile de pe vremea mea, dar, totusi, chiar si alea de baieti, parca erau mai frumoase, nu erau asa razboinice. Acum, nu se maicheama pistoale sau pusti, sunt arme cu munitie, un intreg  arsenal, dupa cum am auzit in reclama, pe un post de desene  animate. Or, nu stiu ce fel de oameni  vor deveni colpii care isi formeaza personalitatea  cu ajutorul acestor jucarii monstruoase. Stiu ca intr-un fel, trebuie sa fie pregatiiti pentru viata intr-o societate in care violenta capata mai mult teren decat cultura, dar, totusi, societatea de maine va fi formata din cei ce azi suntmici. Si care mai pot fi modelati  catre bine, catre non-violenta. Desi e tot mai greu sa faci asta.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Jocul cu moartea, de Zaharia Stancu

Desi nu este una din operele celebre ale scriitorului, farmecul caracteristic prozei acestuia nu lipseste. Amprenta stilului personal, binecunoscut de mine din celelalte romane citite , am regasit-o si aici, alaturi de personajul central al romanelor Descult si Ce mult te-am iubit.  Darie apare aici la varsta adolescentei, in primul razboi mondial, cand este luat prizonier din plina strada, impreuna cu alti insi, unii cam dubiosi, si dus de  nemti peste hotare, in Balcani, pentru a fi folosit la munci grele in preajma frontului.  Intreaga calatorie, as putea spune initiatica, este bogata in intamplari pe care, daca ar fi sa folosesc cuvinte moderne, le-as caracteriza ca fiind senzationale, pline de suspans.  Totusi, acesti termeni nu mi se par potriviti cu epoca in care au loc evenimentele. Mai degraba as spune ca te tin cu sufletul la gura, ca Darie trece printr-o experienta bogata in aventuri neobisnuite, din care invata sa supravietuiasca in conditii extrem de vitrege. Totodata, el incepe sa desluseasca sufletul omului, in general, dar si pe al sau. Presarate cu maiestrie printre aventurile celor doi fugari (caci uitasem sa spun ca Darie reuseste sa evadeze din prizonierat impreuna cu un ins mai ciudat, pe care in mod obisnuit nu si l-ar fi alaturat, mai degraba imprejurarile i-l impun ca tovaras de drum), reflectiile profunde ale tanarului Darie sunt, in esenta lor, adevarate meditatii intr-un stil simplu, din popor, asupra problemelor fundamentale ale existentei, viata si moartea capatand in mintea sa intelesuri intemeiate, de data aceasta, pe propria experienta..


O buna parte a actiunii este dedicata acestui palpitant traseu al intoarcerii acasa, marcat de lupta asidua pentru supravietuire si de un permanent joc cu moartea, pe care Darie cauta sa o ocoleasca, sa o insele, desi ea loveste nemilos de aproape, fara sa aleaga. Doar e razboi si, dupa cum se stie, in razboi, viata si moartea capata alte valente. Astfel ca Darie accepta iminenta  mortii, dar nu inceteaza a lupta contra ei.

Stilul inconfundabil al lui Zaharia Stancu, care mie mi-a  produs impresii deosebit de puternice inca din celelalte opere citite si m-a determinat sa-l inscriu in categoria autorilor mei preferati, da o culoare aparte acestei povesti din vreme de razboi, facand ca lectura sa fie foarte placuta, fluida si antrenanta. . Nu stiu, are ceva deosebit, o savoare specifica, astfel ca, desi nu face parte din categoria cartilor reprezentative, nu m-a dezamagit, nu pot spune ca e mai slaba decat cele consacrate, intrucat pastreaza oarecum coordonatele acestora. Poate doar nu creeaza o emotie atat de puternica in sufletul cititorului, sub aspectul acesta da, n-as putea spune ca se ridica la inaltimea Satrei sau a romanului Ce mult te-am iubit, care, sub aspect emotional, sunt greu de egalat.


Nu stiu in ce masura aveti sanse sa gasiti aceasta carte, daca ea a cunoscut sau nu reeditari, insa in mod cert nu sunt editari recente. Am descoperit, spre surprinderea mea, ca a mea carte, gasita intr-un anticariat, are o vechime de 50 de ani, facand parte din prima editie a romanului, dupa cum aveam sa aflu, studiind notele biografice.

duminică, 7 octombrie 2012

Dulce-amaruie....

Nu, nu e vorba de vreo gutuie. Asa am simtit ziua ce isi revarsa peste noi ultimele clipe. Ultima zi  de vara in toamna... Am stat in soare, am incercat sa adun cat mai mult din el, sa-mi tina de cald in zolele ce-or urma.  Am trait din plin minunatele ore, stiind ca sunt ultimele din acest an cu un soare atat de bland, de generos. Si, tainic, am pomenit canicula din vara, de care mai ca mi-e dor. Asa sunt eu. Nu ma pot oprii sa regret anotimpul meu drag. Si nimeni nu ma poate convinge ca vreun alt anotimp ar fi mai frumos. Mai ales daca e vorba de iarna cea geroasa, de care de pe acum mi-e teama, numai cat imi imaginez gerul, viscolul. O fi avand frumusetea ei si iarna, nu zic ca nu, dar.... Acum, sa-mi scuzati greselile de scriere, tastatura tactila imi acopera textul si, daca dublez vreo litera sau sar vreo bara de spatiu, sa nu va fie cu suparare si sa nu credeti ca nu stiu a scrie.  Vazut-am in articolul precedent cam multe greseli zgarietoare si drept sa spun m-am simtit cam prost, am stricat textul. :)


Dar azi, spre seara, privind soarele coborand incetosor spre asfintit si simtind la fel de incetisor cum se lasa asa, nitica racoare,  m-a cuprins parca jalea. Priveam si nu-mi vdenea a crede, nu puteam spune exact ce trebuia sau nu sa cred. Mi-am luat ramas bun d la el, de la soare, i-am marturisit ca-l voi astepta cu inima stransa pana ce frate-sau, soarele cu dinti, se va indura sa-l lase sa se intoarca.


A fost o zi dulce-amaruie.... precum gutuia, da.... dar gutuile sunt cam tari. Le prefer sub forma de dulceata.... Chiar, de muuuuuult nu am mai mancat dulceata de gutui. Si  cum nici mustnu am baut inca, nu poate fi toamna ca la carte.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Sete de cultură

Putine placeri se pot compara cu aceea de a ma afla intre carti, si mai putine cu aceea de a cumpara o carte buna, ori de a citi un articol din bogata sfera a literaturii. Seara de vineri pot spune ca a fost bogata in placeri. Am descoperit un blog foarte interesant cu profil literar, bibliodevafiliala3.wordpress.com
Apoi, am gasit in Carrefour douavolume de Dostoievski la doar 4 lei bucata si o alta din colectia bpt a editurii Minerva, un autor roman Pavel Dan. Cat timp s-a jucat cea mica la masuta lego, am citit pe fuga ptrefata si am luat-o.

Este vorba de un volum de povestiri - Urcan batranul. De la o vreme, preferintele mele se indreapta spre literatura romaneasca, in special cea clasica, mai putin cea de ultima ora. Si am observat ca nu ma mai dau in vant dupa carti dee care citeam mai demult, adica din cele mai cmerciale, thrillere sau altele care nu au potential de a se inscrie in posteritate. Nu zic ca mi se par proaste, dar cand ma asteapta atatea altele a caror valoare a fost confirmataa, autrecut probatimpului si eunu le-am citit, parcanu mai pot pierde vremea cu orice.


Si, cum e weeek-end, ce poate fi mai potrivit decat o carte buna, savurata cu un ceai sauun suc de portocale?

vineri, 5 octombrie 2012

Un articol deosebit

Va recomand acest articol deosebit

O să vină şi iarna...

Nici nu indrazneam sa sper la asa toamna. Pana acum, s-a comportat bine, cu mici scapari, altfel s-ar putea spune ca e o vara mai domoala.  Dar vine pan' la urma iarna si groaza ma ia. Nu pentru ca veniturile noastre ar depasi 2000 lei pe membru de familie. Daca era asa, pai nu ma mai ingrozeam. Ci pentru ca, daca va fi asa cum se preconizeaza, nu stou cum dovedim ca ne trebuie subventie, pentru ca, din cate am putut citi, nu am gasit nicio lamurire privind chiriasii, si, in plus, noi nu avem documente pentru aceasta situatie locativa. Om trai si om vedea, nu?


CA tot e vineri, spre surprinderea mea, va doresc week-end placut!

miercuri, 3 octombrie 2012

Inventarul bibliotecii

Dupa cum va spuneam, nu am stat degeaba si am reusit sa-mi numar cartile, sa le scriu in tabel titlul, autorul, editura, pretul, unde mi-am amintit si, intr-o coloana separata, daca e sau nu citita .


Asadar, am 392 titluri in 417 volume. Dintre acestea, am citit 114 titluri. O mica parte din carti nu este achizitionata un ultimii 2 ani. Sunt cumparate inainte, iar altele sunt de la bunicca mea. Dar, pe cele din ultimii 2 ani am cheltuirt 2755 ron si inca putin pe unele carora nu le-am retinut pretul.


Stiu, e o suma mare dar, in aproape doi ani, nu e atat de mult. Daca e sa compar cu banii dati pe tigari in doi ani.... Nici nu se compara o investitie cu alta. Eu una nu consider ca am dat banii aiurea, chiar daca stiu ca apetitul pentru carti a fost adesea exagerat si aproape un drog. Spre deosebire de alte chestii, nu sunt baniaruncati pe fereastra. Sunt mandra de ele si simt o satisfactie deosebita.

marți, 2 octombrie 2012

Pe final de răceală

S-a facut saptamana de cand a debutat raceala, viroza sau ce-o fi fost. Si abia acum da senne de plecare. Inutil sa spun cat de nasol a fost in tot acest timp, cate servetele am consumat etc. M-am vitaminizat foarte mult, am simtit o nevoie acuta de suc de portocale si i-am dat organismului ce mi-a cerut.  Dupa o gramada de sortimente, preferatul este bravo  de la rauch. Desi, avand in vedere faptul ca vreo cateva zile mi-am pierdut simtul gustului si pe cel olfactiv. Acum au revenit la normal, nu de alta, dar faceam boacane. Am ars mancarica pentru ca nu am simtit mirosul de afumatura.:)))


Ma cam speriasem, gandindu-ma la altele mai rele si, in consecinta, am incercat sa fumez doar cand simteam nevoia, nu asa mult ca de obicei. Vocea suna mai bine acunm, sunt aproape gata.


Am terminat intre tomp inventarul cartilor, dar, despre asta, intr-o postare viiitoare.

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...