In fiecare dimineata…parc…in fiecare dimineata…una bucata sticla de cola partial bauta in parc…rezultat: pe drumul de intoarcere senzatie din ce in ce mai acuta de…wc-uri publice: ioc…ajung in casa…nu, primul lucru in care merg nu e baia…mai intai trebuie sa debarc una bucata omulet din carucior, in timp ce dansez de pe un picior pe celalalt, plus rezolvat eventuale doleante de maxima urgenta ale sale, nu ale mele…va imaginati ce frumos e cand nici macar la satisfacerea unor necesitati fiziologice absolut necesare si foarte urgente nu ai dreptul. Iar maraiala amplifica senzatia rusinoasa.
Ce simplu ar fi daca ar exista wc-uri publice pe care sa le pot folosi. Daca exista prin nu stiu ce minune din alea ecologice, in alea n-am nicio sansa sa intru, ca nu pot lasa copilul singur. Dar si alea sunt rare si, de multe ori, au un lacat pe ele care te face sa spumegi…te amagesc din departare, gonesti spre ele cu gandul ca in cateva zeci de secunde, gata, scapi, si cand ai ajuns la cativa metri de ele…teapa…lacatul rade la tine nemilos, iar tie iti vine sa urli. Daca vrei sa intri intr-un local, n-ai cum, ca nu ti se permite sa folosesti toaleta daca nu faci consumatie…ce conteaza ca se sparge vezica in tine?...doar n-o sa curete ei dupa tine. Stiu ca mai exista pe langa piete toalete publice in care ai putea intra cu tot cu copil, dar daca nu esti pe langa piete, ce faci? Faci ca mine…gonesti spre casa, injurand in gand si simtind fiecare pas o corvoada…si casa parca se indeparteaza in loc sa se apropie.
Nu cred ca sunt eu singura ce a constatat lipsa sau insuficienta unor locuri atat de necesare in unele momente. Cei responsabili ar trebui sa se gandeasca sa infiinteze mai multe astfel de amplasamente, pentru o mai buna acoperire a zonei…si daca se poate is cu indicatoare, ca nu tot omul cunoaste orasul.