Cărțile lui 2016

Puțin mai e din acest an și mă apuc acum să fac un fel de bilanț al cărților citite în acest an. Mi-a mai rămas timp de cel mult două cărți - una este cea pe care o citesc acum și, poate, mai reușesc încă una până în ultima zi a anului. Doar 30 de cărți au încăput în zilele fâșnețe ale lui 2016 și dintre ele le voi alege pe cele mai cele, să zicem 10, deși aproape toate au fost bune, altfel nu mi-aș fi pierdut timpul cu ele. Nu am criterii clare, citesc cu aceeași plăcere cărți ce abia au văzut lumina tiparului și cărți consacrate a fi capodopere ale literaturii universale. Totul este să mă atragă, să găsesc în ele acel ceva care deschide mintea și sufletul - o fi o cheie, sau ceva asemănător, însă cu siguranță nu arată la fel în fiecare caz în parte. Mi-am deschis pagina de Goodreads și privesc acolo copertele care m-au însoțit de-a lungul anului. Îmi amintesc astfel momente, perioade, uneori scene - din viață sau din cărți.

Zgomotul și furia de William Faulkner

Pe patul de moarte de William Faulkner

Orbirea de Elias Canetti

Pascal desenează corăbii de Radu Niciporuc (proză scurtă)

Cutremur de timp de Kurt Vonnegut

Femeie, iată fiul tău de Sorin Titel

Relatarea unui naufragiat de Gabriel Garcia Marquez

Ultimii martori, Solo pentru un glas de copil de Svetlana Aleksievici

Ultimul refugiu de Alexandru Păduraru (proză scurtă)

Amurgul unui scriitor de Radu Găvan (proză scurtă)

și....

nu mă pot opri, încât să fie 10, așa cum îmi propusesem. 

Salutări lui Troțki de Dumitru Crudu

Piața Diamantului de Merce Rodoreda

Memoriile Domnului Roșu de Celestin Cheran

Nechemat în țărână de William Faulkner

Nu e un top, mi-e greu să fac și o ierarhie, și-așa am tăiat destul de greu de pe listă o parte din celelalte 16 cărți. Aș mai adăuga la cele mai cele și cartea pe care o citesc acum - Suntem deja uitarea ce vom fi de Hector Abad Faciolince.

În privința cărților a fost un an frumos, calitatea a învins cantitatea. Aș fi vrut să fi reușit să citesc mai mult însă ceea ce am citit a fost special, am avut parte de cărți minunate și sper să fiu la fel de inspirată și în 2017. 

Au trecut...6 ani

De când n-am mai publicat pe blog am adunat câteva schițe ce n-au văzut niciodată binefacerea butonului Publicați. Au expirat apoi, n-am mai văzut rostul publicării lor, în fine, nu m-am stresat, dar acum constat că pauza s-a făcut cam lungă. Și măcar de aș fi fost în pauză, dar n-am fost, dimpotrivă, am fost mai aglomerată decât de obicei, de nici de citit n-am reușit să mă ocup așa cum trebuie. Între timp, am trecut de la Faulkner la Vonnegut. După „Zgomotul și furia”, am citit „Nechemat în țărână” și-apoi „Pe patul de moarte”, despre care urmează să scriu. Și acum mă delectez cu un „Cutremur de timp” al lui Kurt Vonnegut. Îmi place mult, poate nu atât de mult cum îmi place Faulkner sau Marquez, dar este peste ceea ce mă așteptam. Îmi plac cărțile care te scutură, care te învăluie în duritatea lor și-ți înfățișează idei pe care nu îndrăznisei să le formulezi, dar zăceau latent în tine. Cam așa a fost Exorcizat anul trecut.

Dar altul e motivul pentru care țin morțis să postez azi ceva. E unul aniversar, dacă-mi permiteți, fiindcă în urmă cu 6 ani lua naștere acest blog și eu pășeam timid în mediul online (nu că acum aș fi prea îndrăzneață, dar...). Nu fac vreun bilanț. Pot spune doar că mă bucur că am făcut atunci acest pas.

O fetiță cu codiță vă salută şi speră că ne vom citi şi peste încă 6 ani...

Pentru că ... Faulkner

Pe 25 septembrie 1897, în New Albany, Mississippi, se năștea William Faulkner.  Am făcut de curând cunoștință cu opera sa prin Zgomotul și furia, despre care am și scris aici. A fost dragoste la prima vedere, dacă se poate spune așa, sau mai concret, la prima citire. Efectiv m-a fascinat romanul acesta. Așa că mi-a atras imediat atenția un articol de pe un site străin, cu titlul original As Faulkner lay drinking, o inspirată adaptare a titlului unuia din celebrele sale romane - As I Lay Dying.

Am tradus articolul respectiv pe Bookhub.ro, pentru a marca 119 ani de la nașterea lui William Faulkner. A fost o plăcere pentru mine, poate nu mi-a ieșit perfect, fiind prima traducere oficială pe care o fac. Găsiți articolul aici și sper să vă placă și vouă. L-am așezat imediat pe Faulkner în rândul celor mai cei, alături de Marquez, Buzatti, Canetti sau Hamsun. Știu că nu pot transmite exact impresiile pe care mi le produce, oricât de multă pasiune aș fi pus în cronica mea.

Sursa foto : news.library.virginia.edu

Guest post de la fiica mea cea mare

O ZI DE MARE.... MAI PUȚIN BUNĂ... :

Dimineață , după ce am terminat de mâncat , am observat că deasupra mării s-au adunat niște nori gri cu un vânt puternic.... văzând cât de plăcut e cu această briză, m-am aventurat la o plimbare..... deoarece era destul de interesant să mergi să te plimbi , așa dimineața .... după mica plimbărică m-am dus pe plajă, deși nu erau decât câțiva oameni. M-am așezat pe șezlong și stăteam și priveam fulgerele electrice ce se năpusteau peste mare.... parcă cerul ar fi avut o crăpătură cu o lumină strălucitoare și nemărginită. Deodată briza mării își face simțită prezența rece ..... Valurile spumoase se spărgeau de mal, creând o stare foarte plăcută și delicată..... parcă totul era un vis , un colț de rai ..... dar acest vis s-a sfârșit!!!! A început un vânt puternic care a făcut oamenii să părăsească acest tărâm minunat!!!!
A început să picure așa că am plecat și eu .... Nu am intrat bine în hotel și a început să tune și să fulgere tare ..... era o ploaie care nu o suportam, dar nu aveam ce face.... Peste ceva timp de stat în camera am vrut să ies să mă plimb puțin pentru că nu aveam stare și ploaia luase o mică pauză. Nu am ajuns bine în fața hotelului că iar începuse să plouă.... nu foarte tare dar picurii erau destul de enervanți!!!! Așa că m-am întors și stau și stau și aștept să treacă ploaia nedorită.....



Textul e scris de fiica mea cea mare, Bianca Agape, în vârstă de 11 ani. Nu am intervenit asupra lui decât pentru a pune diacritice. Mi-a plăcut foarte mult faptul că a găsit această cale de a umple o zi la mare neprilenică. Deși acolo, și o astfel de vreme are farmecul ei, dacă nu te sperie ploaia.

De neînțeles...

Încă e cald, încă mă scald în ceea ce poartă numele diafan - vară. Dar timpul îmi fuge printre degete, nu îl pot opri și în gât mi se pune un nod. E curgerea firească, înlănțuirea implacabilă a anotimpurilor, însă pe mine mă deprimă, îmi dă fiori de teamă pe șira spinării. O vară continuă, o vacanță nesfârșită, în care să gust doar ce e frumos din ce este în jurul meu. Ce visătoare mai sunt! Și cât de greu e pentru cei din jur să mă înțeleagă. Iar mie îmi e și mai greu să mă explic, când cei în fața cărora vorbesc sunt atât de învăluiți în chestiunile pragmatice ale existenței, încât gândesc de parcă viața ar fi o eternitate în care ai tot timpul să trăiești după ce îți îndeplinești anumite standarde sau obligații financiare. Dacă te-ai afla în ultimul ceas al vieții, nu ți-ar păsa nici dacă ai sau nu casă, nici dacă ai plătit nu știu ce datorii sau facturi, dar cu siguranță ai petrece acele clipe cu gândul la dulcile amintiri pe care ai reușit să le aduni. Poate că nu e posibil să trăiesc permanent așa cum mi-ar plăcea. Simpla venire a anotimpurilor reci, pe care nu o pot evita câtă vreme trăiesc într-o țară cu climă temperat-continentală, e un argument în acest sens. Pe urmă vin celelalte argumente. Nu le mai enumăr, căci e lesne de intuit care sunt, doar cei mai mulți cu ele se luptă zi de zi. Și atunci visez că apare un mecena care să îmi permită să trăiesc undeva pe malul mării, într-o vară eternă, citind și scriind. Și visând. Am greșit poate epoca sau universul. Cine știe? Asta sunt. Și nu cer să fiu înțeleasă.

Să ne trăiești mulți ani, Neagu Djuvara!

L-am îndrăgit înainte de a-i citi vreo carte, apoi, după ce am gustat poveștile sale din volumul Amintiri și povești mai deocheate,  mi-am dorit din tot sufletul  să vină ziua în care va împlini un veac de existență și, între timp, să ne mai scrie pagini la fel de memorabile,  să ne deschidă ochii asupra a ceea ce nu putem cunoaște singuri. Prizonieri "Între Orient și Occident" avem încă nevoie de vocea sa,  să ne călăuzească prin praful vremurilor tulburi pe care le trăim.

Îmi permit în scris o oarecare intimitate, așa cum e firesc să se nască una între cititor și scriitorul pe care îl admiră.  Față în față,  m-aș face mică de tot și cuvintele mi s-ar ascunde prin cine știe ce cotloane.  Îți mulțumesc,  moș Neagu, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce reprezinți în cultura românească.

La mulți ani!

Aștept cu drag acea carte. ...

La malul mării, cărți şi emoții

S-au scurs două treimi din vara asta s-au adunat câteva cărți și multe amintiri pentru mai târziu.  Am petrecut 9 zile de vis la mare, la Saturn,  un loc în care mă simt ca în paradis pentru că de el se leagă primele mele amintiri cu marea dar și altele de mai târziu.  Uit de mine, mă racordez la freamătul mării și  rămân pe jumătate acolo, până anul următor,  dacă am norocul să revin.  Dintre stațiunile de pe litoral, Saturnul mi-e cel mai drag,  așezat în coasta Mangaliei,  plin de arome și sunete,  învăluit de-un aer visător.  Am scris acolo un text în care am pus mult suflet,  îl puteți citi aici.

În altă ordine de idei,  să vă arăt și ce am mai citit între timp:
Autistul
Toată lumina pe care nu o putem vedea
Pânza de păianjen
Și,  pe malul mării,  m-am delectat cu minunatul volum de proză scurtă al lui Radu Niciporuc  - Pascal desenează corăbii

În ultima seară petrecută la mare, am mers pe faleză până în Mangalia și am luat un vaporaș din portul turistic - prima mea ieșire pe mare, chiar dacă nu am ieșit din golful portului, a fost o experiență senzațională.