Dar nu aceasta este povestirea care m-a impresionat cel mai mult, deși este una dintre cele mai complicate și mai complexe, cu o încărcătură simbolistică bogată. Cel mai mult mi-a plăcut prima dintre povestiri, cea care dă și titlul antologiei- Licăr de lună. O poveste plină de umbre, de ciudățenii și mistere, care te învăluie și te înfioară, surprinzându-te tot mai mult cu fiecare pagină, ce are ca protagoniști principali un bătrân și un tânăr. Aripa nebuniei pare să atingă cotloanele rudimentare ale fermei în care locuiesc aceștia, cotloane din care pândesc secrete întunecate. Și totuși nu este o povestire horror, ci mai degrabă un dans al fricii și al superstiției, care străpung epiderma, răspândindu-se în aer.
"Nu vezi nimic?", mi-a zis tremurând ca varga. "Nu vezi ceva albastru cum vine, se duce, necontenit?" Eu vedeam de mult, dar nu-i spusesem... Și nu i-a mai mers niciodată bine... Se topea... Când a murit, am ascuns-o și-au luat sicriul cu pământul. Am aranjat-o bine. Flacăra n-a mai venit. Acum vin ei: se plimbă, caută... (pag. 28)
Într-o altă povestire, Vineri 8 iunie, atmosfera devine dezolantă - o dezolare care, însă, nu mai izvorăște din superstiție, ci din întunecimile unui destin nefast, pentru care moartea apare ca o izbăvire. Fiecare element din fundal pare să accentueze deprimarea și este o povestire în tonuri cenușii, întunecoase.
Dar nu toate povestirile din această antologie preiau aceste nuanțe, chiar dacă mare parte din ele sunt bântuite de umbra tristeții. Unele explorează universuri mai cuminți, mai optimiste, în naivitatea lor. Cum este cel al fetei bătrâne din povestirea Cu ac și ață, care visează un viitor plin de succes, fără să arunce o privire asupra realității. Sau povestirea Carnaval, în care farmecul tinereții este atât de prezent, cu toate micile sale amănunte, cu visele și iluzii răsfirate pe pânza fragilă a nopții.
Toate însă poartă amprenta lui Mercè Rodoreda, scriitura ei inedită, care îmbogățește în cel mai natural chip limbajul simplu. Astfel, deși de o frumusețe stilistică desăvârșită, frazele nu poartă povara artificialului, a împletiturilor forțate. De parcă ar fi scrise ca pe apă, dintr-o răsuflare, fără pic de efort. Trebuie să recunosc că scrierile ei mi-au atras atenția asupra literaturii catalane, care nu se identifică cu cea spaniolă, așa cum credeam eu până de curând. Dimpotrivă, reprezintă un spațiu bine definit, ce are multe de oferit și pe care abia aștept să îl explorez.
Licăr de lună |
Traducere din limba catalană Jana Balacciu Matei și Xavier Montoliu
Anul apariției 2003
Am apreciat stilul lui Merce Rodoreda, ceva din aripa nebuniei, ciudățenie și efectul ruinant al trecerii timpului, toate într-o poveste de familie am regăsit în ”Oglinda sparta” de la aceeasi editura! Adevărat, în ”Piața diamantului” stilul este diferit, dar mi-a plăcut și acolo. Se pare că este o scriitoare cu multe valențe și cu un izvor nesecat de inspirație!
RăspundețiȘtergerehttp://wife.mihaimoga.com/?p=395&utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=merce-rodoreda-oglinda-sparta
RăspundețiȘtergereiata linkul, am citit cartea prin 2013.
Mulțumesc :) ! Am în plan să citesc si "Oglinda spartă" şi de data aceasta voi citi fără să îmi închipui dinainte că voi găsi un anume stil sau o anume atmosferă. Sunt pregătită să fiu surprinsă. :)
ȘtergereFoarte interesantă e Merce Rodoreda. Eu din păcate am citit Piața Diamantului în engleză, într-o traducere foarte proastă, și cu toate astea mi-a plăcut. Acum cred că m-aș încumeta să o citesc în spaniolă, dacă nu chiar în catalană, măcar ca exercițiu. Am mai citit de ea, tot în traducere Death in Spring (La Mort i la Primavera, în original), care e cel mai ciudat roman citit de mine vreodată, nu știu dacă s-a tradus în română.
RăspundețiȘtergereIa să caut eu povestirile astea, că sună foarte interesant.
Se găsesc pe site-ul editurii. Şi mai e încă un roman, Oglinda spartă. Altele nu cred că sunt traduse în română.
Ștergere