miercuri, 11 ianuarie 2017

Despre „Măștile fricii” ... și alți demoni :)

În Ajun de Crăciun, la ceas de seară, cam pe când se adună colindătorii pe la casele lor, am primit pachetul ce ascundea această minunată carte ( bine, pe atunci nu știam eu cât de mult o să-mi placă, eram încă mânată de curiozitate și lipsită de certitudini). Un moment magic a fost acela în care am deschis febril pachetul, rupând hârtia, și am descoperit dedicația pe care cartea o purta.

Am fotografiat-o în dreptul bradului, pentru că a fost unul dintre cadourile pe care mi le-a adus Moș Crăciun. :) M-am bucurat ca un copil și am început să citesc cartea în paralel cu cea în limba engleză, despre care v-am vorbit aici. Greu de crezut, dar în pofida agitației și a  atmosferei specifice sărbătorilor de iarnă, am reușit să dedic destul de mult timp lecturii (avânt ce a continuat și acum, la început de an). Mi-a plăcut mult acest roman, atât pentru poveste și personaje, cât și pentru stilul în care este scris și ideile ce stau la baza lui. Atât de mult încât l-am recomandat și altora nu doar în scris, ci și personal și, din ce știu, entuziasmul a fost la fel de intens.


...un roman care te răscolește, sapă în întunecimile conștiinței folosind ca unelte delicatețea și brutalitatea. În același timp. Fără să lase timp de vreun respiro. Povestea este tristă în esența ei și este dominată de fricile care se ascund în fiecare dintre noi, purtând felurite măști. 

Recenzia în întregime o puteți citi pe Bookhub.

Cartea o puteți comanda de pe elefant.ro sau de pe Libris.ro.

P.S. Mi-am propus să mă ocup mai mult de blog anul acesta. Sper să reușesc, căci pe lângă preocupările mele livrești am atâtea alte nebunii ce-mi consumă prețiosul timp al vieții. :)

7 comentarii:

  1. Iti multumesc pentru inca o recomandare minunata

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi s-a spus candva ca o carte nu este un cadou potrivit pentru ca il obligi pe celalalt sa o citeasca :-?. Eu cred ca ma bucur la carti mai mult ca la orice. Cred ca de fapt doar dulciurile ma bucura mai mult :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Și pentru mine cărțile sunt cadourile ideale. Nu mă simt niciodată obligată să citesc cartea primită, o citesc doar dacă îmi place. :)

      Ștergere
  3. Salut, toată lumea Dr. Ogala este minunat, am încercat să concep timp de 9 ani după căsătoria mea, în cele din urmă am rămas însărcinată la o săptămână după ce am luat acest produs de fertilitate pe bază de plante pe care mi l-a dat Dr. Ogala. A fost incredibil. Am avut un istoric de avorturi spontane recurente, dar folosind ierburile lor am rămas însărcinată în mod natural la vârsta de 42 de ani, nu cred niciodată în ajutoarele plantei până când am întâlnit o mulțime de mărturii ale doctorului Ogala despre cât de util și cât de util a fost o mulțime de oameni, apoi am încercat, sunt atât de fericit astăzi că îmi va păsa cursul copilului meu cu gemeni după toate medicamentele pentru fertilitate consumate, inclusiv 6 cicluri de inducție Clomp, Încercați să vă gândiți să îl contactați astăzi la, Drogalad02 @ Gmail.com sau sunați-l / WhatsApp la +2347049668119, am văzut și mărturii despre ajutorul său divers pentru persoanele cu, doriți ca fostul dvs. să se întoarcă) Încercând să rămâneți însărcinată) doriți să vă căsătoriți.) Scoateți orice boală din corpul vostru) .. ajunge la el astăzi, cred că Dumnezeu îl folosește pentru marea sa lucrare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Viața vine cu experiențe diferite, nu știu ce ai experiență, dar aceasta este scurta mea mărturie, sunt fericit să tastrez asta pentru că am pace din nou în căsătorie și totul datorită unui om grozav numit Dr. Ogun Omo, el este un puternic vraja rolul care ajută la concilierea disputei dintre mine și soțul meu cu o vraja de dragoste, soțul meu a plecat de acasă și a locuit cu o altă femeie timp de 7 luni, fără să aibă grijă de mine și de fiica noastră de 4 ani, financiar sunt bine, dar am nevoie de îngrijirea fragedă Un bărbat, îl rog să se întoarcă acasă de mai multe ori, dar nimic nu se rezolvă, chiar am rugat -o pe sora lui mai mare să mă ajute să -l implor, ceea ce nu a funcționat. Așa că, într -o zi, am citit o mărturie a unei femei care a descris cum dr. Ogun Omo a ajutat -o să -și oprească soțul să divorțeze de ea cu o vraja de dragoste, așa că i -am luat contactul și mi -am explicat problemele pentru el, mi -a spus ce este necesar pentru vraja de dragoste Și pe care am făcut -o atunci, după 48 de ore, soțul meu s -a întors acasă cerșind iertarea mea, așa că așa a fost salvată căsătoria mea. Dacă aveți nevoie de ajutorul lui, nu ezitați să -l contactați pe e -mailul său: ogunomospellcaster@gmail.com pentru orice problemă care vă deranjează inima și el le va rezolva pentru dvs.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...