vineri, 1 aprilie 2011

Suntem vreodata suficient de maturi?


Atat de des ma loveam de acest termen in tineretile mele, dar cred ca nici acum n-am reust sa-i patrund pe deplin intelesurile...exista o varsta la care maturizarea poate fi considerata completa? Ce presupune de fapt aceasta maturizare?...capacitatea de a discerne binele de rau...aceea de a lua decizii corecte in privinta propriului destin?...dar greseli putem face oricand, indiferent de varsta, iar cat priveste binele si raul, mai mereu suntem convinsi ca stim ce e bine pentru noi...deci ne-am putea considera maturi desi nu asta e realitatea sau putem da dovada de imaturitate, in ciuda unei aparente maturitati. Si-apoi, sa nu uitam ca, la o varsta mai inaintata, oamenii incep sa-si piarda din luciditatea gandirii...exista deci un apogeu al maturitatii, cand aceasta poate fi considerata deplina? Nici statutul de parinte nu presupune in mod obligatoriu a fi matur. Desi devii mai responsabil de actele tale, nu intotdeauna reusesti sa faci fata cu succes provocarilor vietii. O experienta de viata mai bogata iti poate procura un volum mai bogat de cunostinte, dar cu toate acestea principiile si invatamintele tale nu devin universal valabile.  Nu pretind ca ideile mele sunt corecte tocmai pentru ca eu, una, nu am reusit sa deslusesc tainele acestui concept. Poate ma ajutati voi sa aprofundez notiunea...

3 comentarii:

  1. Eu cred, asa dupa cum scriem, cei care vorbim pe aici, ca suntem destul de maturi. Stiu eu unii care se apropie de 40, si nici gand de maturitate. Nu-ti face griji, numai pentru ca esti maritata si ai si copii, -sa-ti traiasca- , ai acumulat suficienta maturitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu cred ca trebuie sa ne dorim sa fim maturi. Sa putem sa ne bucuram de viata cu capacitatea de a trai si simti a unui copil.

    "Numai cei asemenea copiilor vor ajunge in Imparatia cerurilor" - cam asa scrie in Biblie. Si nu se refera la naivitate si nestiinta, ci la capacitatea emotionala si mai ales la capacitatea de a fi autentici.

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am observat ca pe masura ce crestem, facem greseli mai mari, cu consecinte mai grave si care sunt mult mult mai greu de repetat. d-aia nu inteleg de ce cei mai mari decat noi incearca sa ne facem sa nu mai gresim, daca ei o fac mai rau ca noi

    RăspundețiȘtergere

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...