vineri, 25 aprilie 2014

Editura UNIVERS la CDPL FEST

Cum-necum, s-a făcut deja vineri, 25 aprilie și era cât pe ce să treacă evenimentul fără să vi-l anunț. În această seară, în Club A, are loc CDPL FEST. Detaliile organizatorice le puteți citi în comunicatul alăturat. 


Editura Univers este  invitatul ediției din 25 aprilie a CDPL Fest-ului. O istorie de 45 de ani în imagini și povești, la prezentarea căreia vor participa Ana Diana Munteanu, editor și jurnalist, fiica lui Romul Munteanu, director timp de aproape 20 de ani al editurii, Olga Jora, fost redactor la Univers, Michael Haulică și Ciprian Măceșaru. Colecțiile, autorii și titlurile care au format generații întregi de cititori vor fi în centrul atenției, alături de amintirile celor care au făcut și au citit cărțile Univers. 


Evenimentul organizat de Casa de Pariuri Literare va începe de la ora 18.23 și va avea loc în Club A, pe strada Blănari nr. 14. Prezentarea Editurii Univers se va desfășura de la ora 19.00, alături de aceasta fiind invitați și Rita Chirian, Adina Popescu și Octavian Soviany. 

Pentru a sărbători cei 45 de ani, Editura Univers își premiază cititorii. Vă invită astfel să postați pe pagina de Facebook a editurii fotografii ale cărților Univers din biblioteca voastră. Primele 3 postări cu cele mai multe like-uri vor fi premiate cu 3 pachete cu cărți. 

Anunțați-vă prietenii, se lasă cu premii!https://www.facebook.com/UniversEditurahttps://www.facebook.com/events/1440449242864058/


După cum v-ați putut da seama, această editură este una din cele mai dragi mie, atât pentru aparițiile din ultimii ani, cât mai ales pentru cele vechi. Mă bucură faptul că, în alegerea titlurilor, se păstrează tendițele și pasiunea pentru literatura de calitate. Fie că a fost vorba de cărți mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, n-am fost dezamăgită niciodată.

Să vedem, poate reușesc să ajung și eu pe acolo în această seară.

Fotografia nu-mi aparține, din păcate, ale mele cărți nu sunt așezate atât de compact, încă nu mi-am propus așezarea lor în funcție de editură.


Week-end plăcut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...