O minunată zi de marți cu ceasuri norocoase

Astăzi am mers în Cișmigiu. Cea mică a hrănit iezii și miei mai bine de o jumătate de oră, apoi, vreo zece minute, s-a zbenguit la locul de joacă. După care am convins-o (mai bine zis am atras-o cu niște turtă dulce) să mergem să vedem ce e frumos la chioșcurile din lemn. E un târg dedicat tradițiilor și florilor. Minunându-ne de feluritele obiecte lucrate manual, tânjind după unele dintre ele, salivând după bunătățurile ce se găseau pe acolo, am ajuns într-un final în bulevard și, acolo, pe nesimțite, am urcat spre Universitate.

Îmi face o deosebită plăcere să străbat acele locuri încărcate de atâta istorie. E ca și cum aș avea față de ele trăiri de care ceilalți trecători sunt cu totul străini. Ei umblă mânați de treburi, cu gândul la locul în care trebuie să ajungă sau problemele pe care le au de rezolvat. Și eu îi privesc și pe ei, așa, nepăsători față de ceea ce văd eu. Și privesc și clădirile, acei martori muți ce dau locului un aer boem, nostalgic.

Trezindu-mă din reverie, la intersecția cu strada Academiei, n-am putut trece mai departe fără o scurtă vizită la anticariat. Așa că am luat-o ușor la dreapta și am ajuns în locul dorit, am coborât în subsol, cu gândul la ofertele la 5 lei de la intrare. Trebuia însă să-i fac pe plac celei mici, care obișnuiește să mă aștepte așezată pe trepte sau culegând elastice de pe jos. Am studiat rafturile de la subsol și, cum n-am găsit nimic din ceea ce s-ar fi potrivit și cu bugetul și cu dorințele mele, am urcat înapoi, explicându-i Alexandrei că am de gând să mă uit puțin, puțin și acolo.

Și m-am uitat fugitiv pe vreo două rafturi aflate la înălțimea mea. Apoi m-am lăsat brusc pe vine și tot brusc mi-a sărit înaintea ochilor o carte- un titlu de mult timp dorit și căutat- Rodul pământului, de Knut Hamsun, Editura UNIVERS, 2002, carte într-o stare impecabilă, nu cred că a fost citită mai mult de o singură dată sau poate nici atât, micile semne de uzură ar putea fi și din cauza depozitării. Senzația din acea clipă a fost nemai pomenită, greu de descris, dar ușor de ținut minte- gesturile mele bruște, surpriza, bucuria. Încât m-am trezit vorbind de una singură- De când căutam cartea asta!

Addevărul e că nu mai speram să o găsesc, de ceva vreme renunțasem să îi mai caut din ochi titlul printre celelalte. Astăzi, însă, mă gândisem în treacăt la ea, fără să sper că aș putea-o găsi măcar la un preț pe care să nu-l pot plăti. Știam că este destul de rară. Iar acum, să o găsesc așa, deodată, la numai 5 lei, a fost o surpriză minunată (așa cum, de altfel, sunt toate surprizele, nu?)

Și din alte puncte de vedere îmi e bine. S-a mai ușurat sacul, dorm mai liniștită noaptea. nici vorbă de huzur, de răsfăț, însă mare parte din pietre mi s-au luat de pe inimă. Așa arată, pesemne, o zi frumoasă. Pentru care nu pot decât să mulțumesc.


P.S. Fotografia e făcută ieri, în Cișmigiu, la țarcul iezilor. Activitate repetată și astăzi, când n-am mai avut baterie pentru a face poze.

Comentarii

  1. Frumos traseu ! Pe aici mă plimbam și eu aproape zilnic în prima tinerețe, iar vizitele în librării și anticariate erau parte din plăcerea plimbării. Îmi place că o înveți de mică pe fetița ta cu dragostea pentru animale și plăcerea de a intra într-un magazin cu cărți.
    Să ai zile frumoase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc asemenea!
      Da, cu librăriile și anticariatele am învățat-o de mică. Le preferă pe cele în care găsește cărți pentru copii, ceea ce e firesc, însă e destul de îngăduitoare cu mine și în cele în care eu sunt cea care se răsfață. :)

      Ștergere
  2. Cand eram eu mic nu erau iezi si miei in Cismigiu. Aveam 20 de ani cand am vazut si am si atins asa cu un deget un miel adevarat viu la piata Obor ! Oi cred ca mai vazusem asa de aproape la munte cand aveam vreo 17 ani insa mieii erau deja cam mari plus nu m-am
    apropiat asa de tare ca sa pot sa le si ating.
    Nu cred cam am fost vreodata in apropierea
    unui ied, doar cateva capre, dar tot asa nu indeajuns de aproape sa le ating. Am vazut si un porc de aproape tot cam pe la 20 de ani, dar nu am pus mana nici pe ala ! Mi-a fost si cam frica de el, ca era destul de mare ! Eu n-as fi indraznit sa ating nici mielul ala din Obor, dar mi-a zis mama ca e ok sa pun mana pe el ca era din ala cu funda rosie la gat despre care se zicea ca daca il mangai inainte de Paste o sa ai noroc ! Dar eu m-am fastacit asa de tare ca dupa aia nici nu mai tin minte daca in anul ala am fost mai norocos decat de obicei !

    In alta ordine de idei cred ca e bine ca un copil mic sa nu intre printre cartile alea vechi din anticariate posibil pline cu spori de diverse mucegaiuri si, Doamne fereste, chiar si bacterii. Pe de alta parte, nu stiam ca e voie sa fie lasat singur afara in fata usii pe trepte intr-un mediu urban. Din cauza asta eu nu cred ca mama m-a luat vreodata sa ma duca pe langa anticariatul ala, asa ca nici eu nu l-am bagat in seama cand eram mai mare si ieseam singur, si desi stiu de el din auzite, habar nu am exact cum arata sau pe unde este, plus nici strada Academiei nu am stiut vreodata care e, desi stiam ca e prin zona. Tata stie de strada aia pt ca odata incerca sa-mi explice pe unde sa o iau ca sa ma intalnesc cu el, si a zis ceva despre Academiei dar eu habar nu aveam care e, nici nu pot sa o vizualizez asa in spatiu, desi precis ca oi fi trecut pe langa ea sau chiar pe ea de cateva ori ! Eu de la Universitate stiu doar de statuia lui Mihai Viteazul si de BCR, alte repere universitare imisunt total straine si habar nu am care pe unde este, nici macar Muzeul de Istorie, desi asta e chiar denumirea uneia din iesirile din metrou de acolo, dar zau daca stiu care din ele, desi cred ca m-am vanturat pe acolo de nu stiu cate ori ! Stiu de Coltea care este pt ca acolo ieseam cand trebuia sa o iau catre casa, desi teoretic as fi putut sa ies prin oricare si ma descurcam eu pana la urma, dsr Coltea era mai eficient, plus acolo lucrase unul din oamenii pe care eu I-am admirat cel mai mult cand eram asa adolescent-tanar in Bucuresti, odata chiar m-am intalnit cu el acolo, si efectiv mereu voiam sa imi aduc aminte de el si de aia am retinut si iesirea aia de la metrou asa de bine. Pt mine iesirea aia pe care o tin minte din cauza ca m-am intalnit eu cu acel om atunci acolo duce si catre strada Academiei si catre Teatrul National, si catre Muzeul de
    Istorie, si catre oricare Universitate
    importanta din viata mea, plus e drumul cel mai eficient catre casa. Aia e iesirea mea preferata desi nu o recomanda mai nimica pt ca spitalul cu acelasi nume e mai retras, pe coltul ala nu e nici macar o statuie sau un chiosc cu ziare, vreo taraba, nimica, e doar un colt de strada oarecare, dar mereu mi-a placut culoarea trotuarului de acolo mai mult decat a celor de la celelalte iesiri, si pur si simplu ma simteam asa mai linistit si relaxat pe coltul
    ala relativ la alte colturi de strada din Bucuresti.
    Halal bucurestean ! Eu sunt probsbil unul din
    personajele alea negative care habar nu
    aveau pe unde treceau si mergeau asa aparent grabiti si cu ochii mai mult catre
    trotuar decat la ce era in jur !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. Nu am fost indragostit de omul ala, doar il admiram asa enorm ca profesionist lucrator in apropierea acelui trotuar si colt de strada. Iar de statuia lui Mihai Viteazul stiu din cauza ca mi-au zis mama si tata de n-spe ori care este pt ca ei isi dadeau intalnire acolo inainte sa ma nasc eu. De BCR stiu din cauza ca imi placeau vreo cativa care lucrau pe acolo, tot ca profesionisti, inclusiv un portar-gardian din lobby-ul bancii in care mereu am avut increderea sa il intreb pe unde sa o iau daca habar nu aveam pe unde sa o iau daca trebuia sa gasesc ceva prin zona ca el mereu era amabil si stia...asta a fost unul din role modelurile mele de profesionist pt ca si pe mine adesea ma intreaba diversi din diverse locuri pe unde sa o ia, desi eu nu ma descurc niciodata la nivelul aluia ! Plus inca si acum intru in panica pe cand ala era mereu calm cand il abordau diversi rataciti ! Ce importante au fost aceste colturi de strada bucurestene totusi in formarea laturii mele de om al muncii...pe cand statiile de tramvai si autobuz sau troleibuz au fost mai importante pt
      latura mea de om aflat in timp liber !

      Ștergere
    2. A, nu e vorba de treptele de afară, ci de treptele de la subsol, din interiorul anticariatului. Nici vorbă să o las afară. Cât despre diferitele surse de îmbolnăvire, nu știu ce să spun, de când avea aproape doi anișori am luat-o cu mine prin anticariate și n-am avut nicio problemă, o fi căpătat reistență. Oricum, nu ea e cea care atinge cărțile.

      Ștergere
    3. Aa, pai pe treptele din interior plus nu cu nasucul ff aproape de rafturile mai ales de jos si din spatele incintei ale unui anticariat
      oarecare, mai ales daca e lipsit de fereastra si lumina naturala de soare in interior si in spatele incintei si nu are nici conditii de igienizare si intretinere speciala anti-spori, asa e total ok !!

      Ștergere
    4. Desigur si ca sunt eu exagerat de ipohondru ! Dar macar in legatura cu tine acum m-am linistit !

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...