După 50 de ani

După 50 de ani... O jumătate de veac s-a scurs de când tatăl meu, un băiețandru ceva mai mare decât e fii-mea acum, pășea prima oară în curtea școlii, acolo unde aveau să se nască prietenii pe viață și amintiri ce nu au moarte.  Și iată că acum, după atâta amar de vreme ce s-a scurs ca un vis printre degetele copiilor de atunci, foștii bobocei s-au reîntâlnit,  într-o zi de toamnă,  pentru a învia prima lor zi de școală.  Mai bogați în ani, sau chiar în plete cernite, mai săraci după pierderile pe care timpul le-a adus în viețile lor, copiii de atunci s-au așezat din nou în bănci,  poate mai emoționați ca prima dată și preț de câteva clipe au simțit că timpul nu e o axă,  ci un singur moment, în care stă în puterea fiecăruia să se oprească. 
M-a impresionat ideea unei astfel de întâlniri. Se organizează de obicei întâlniri ce marchează 10, 20, 30 de ani de la terminarea liceului, a facultății,  dar a celebra trecerea unui număr impresionant de ani de la prima zi de școală e ceva inedit și admirabil. Și, nu în ultimul rând,  emoționant. Privind în oglindă fotografii de atunci și de acum, pare că vălul timpului s-a așezat peste copiii plini de visuri, transformandu-i în adulții împliniți,  în a căror ochi se pot vedea sclipiri din elevii de odinioară.  






Comentarii

  1. Si tata a fost la o zi similara legata de 50 de ani de la prima zi de scoala primara ! Inca mai traia invatatorul ! Avea cam 81 sau maxim 82 de ani. Insa se tinea inca tare, desi desigur iesise la pensie de peste 15 ani. Insa tata a zis ca abia atunci si-a dat seama ce tanar de fapt fusese invatatorul lor cand era el in clasa 1, pe cand in mintea lui i se paruse pe atunci un om ff matur, mai ales ca purta si mustata si parea asa ff serios ! Tata a avut invatator barbat, un lucru si asta destul de rar, si cred ca si de aia fusese oarecum intimidat asa de mustata aluia si crezuse ca era un om asa mare, si cand colo abia avea vreo 30 de ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu că mai există cazuri de astfel de revederi. Învățătorul tatălui meu nu mai trăiește, din păcate, pentru a fi putut participa la această emoționantă întâlnire.

      Ștergere
  2. Ha ! Ha ! Am incercat sa aflu care era tatal tau din poza de acum 50 de ani, dar nu am reusit pt ca totusi trasaturile copiilor nu se pot observa asa de bine...o fi chiar cel din dreapta care sta in picioare si se uita asa mai semet drept inainte, incheiat frumos la toti nasturasii ?!...l-am ales mai mult pt ca pare asa mai vizibil, dar pare si increzator in sine, si mi s-a parut ca aceasta titudine optimista razbate si din fotografia tatei mai matur. Dar nu pot sa-mi dau seama doar dupa trasaturi. Insa nu ne spune inca...lasa cititorii sa incerce sa ghiceasca, precis se va ivi cineva cu un simt de observatie asa mai bun si poate si cu rabdare mai multa decat mine, si hai sa vedem daca reuseste cineva sa ghiceasca !

    RăspundețiȘtergere
  3. Anul aceata a avut loc intalnirea de 50 de ani de la terminarea facultatii a tatalui meu. Nu s-a dus, dar anul trecut mai erau doar 7 (sapte) absolventi in viata. In plus, spunea ca se intrebau unul pe altul: "Tu cine esti?", caci varsta le-a schimbat infatisarea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Aroma zmeurei de câmpie

Huliganii- Mircea Eliade

De neînțeles...