Cu greu am putut constientiza ca azi suntem in 5 decembrie, ca in aceasta seara Mos Nicolae ar trebui sa lase cate ceva in ghetute. Si ma gandesc la aura pliina de mister si bucurie de altadata, care cuprindea nu doar seara zilei de 5 decembrie, ci si intreaga zi urmatoare. Iar azi... azi viata mi-a rapit aceste sentimente, mi-a rapit bucuria de a darui, caci la aceea de a primi nu ma mai gandesc de mult. Sarbatoare... o sarbatoare trista in care poate nu m-as intrista atat de lipsa cadourilor, daca o alta piatra nu mi-ar sta pe suflet strivindu-mi-l.
Insa miracolele nu se produc atunci cand le imploram, iar eu am nevoie de un miracol. Alta rezolvare nu vad. Acest obstacol ce s-a suprapus peste o zi ce ar fi putut fi minunata. Si altadata asa si era. Nu, nici maxar nu-mi mai permit sa imi amintesc de vremurile cand imi lustruiam ghetutele asteptand ca ele sa fie umpplute cu dulciuri.
Si acum astept, insa ceea ce astept nu poate sa vina. Am obosit sa trec prin astfel de momente in care nu pot privi catre viitor din cauza zidului inalt si solid aflat la doar un pas in fata mea. Chiar daca perspectivele sunt incurajatoare, momentul critic poate anula tot.
Dar eu il mai astept... inca il mai astept pe Mos Nicolae...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl... -
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Unii spun ca solutia ar fi sa nu mai fie amagiti copiii cu existenta si venirea unui personaj nesustenabil pe viitor. Nu putem crede in M.N. sau M.C. o viata intreaga, ceea ce nu ne face mai saraci. Pentru ca, de exemplu, credem in fictiunea romanelor, avem sperante, ne facem iluzii cat cuprinde. Deci, ramanem in continuare apti pentru amagire.
RăspundețiȘtergereSi atunci, decat sa ajungem, ca tine si ca multi altii, sa regretam intr-un mod atat de trist, o perioada idilica, bazata pe un fals, nu maibine sa ne concentram, de sarbatori, pe a face pe cei din jur cat mai fericiti cu putinta, macar multumiti, a face bine, a NU face rau etc? Nu cred ca este corect (psihologic), nu este nici foarte pedagogic, sa incepem constient viata celor mici cu o minciuna, fie ea si o minciuna in scop pozitiv.
Nu este asa tragic sa admitem: uite, puiule, cadoul asta e de la mama. Crdezi ca ala micu va urla ca un apucat, dezamagit, ca mama i-a facut cadoul si nu un mos inchipuit? Eu nu cred.
NU sunt de acord cu asa ceva. Pt ca pur si simplu, la nivel cat se poate de formal principial, a fi de acord cu propunerea de mai sus ar inseamna o revenire la o conceptie care a fost data la o parte ca fiind NEADECVATA, aceea cum ca un copil nu e decat un mic adult in miniatura, si se stie ca NU e asa, ca un copil e ALTFEL decat un adult in miniatura, chiar ff strict structural-functional, si desi desigur nu e neaparat un extraterestru, sau de alta specie decat umana, TOT nu e la fel, zau, chiar si tinand cat mai riguros strict cont de cele mai reputabile clasificari biologice si stiintifice posibile, nu doar asa bazat pe cine stie ce superstitii.
ȘtergerePS Inteleg ca pozitia ta este etic bazata pe intentia BUNA de a nu caza prea mare suferinta unui copil in trecerea lui prin diversele faze initiatice care ii permit intrarea in grupul adultilor, care pot fi chiar dureroase uneori, sau chiar triste sau, Doamne fereste, traumatizante, mai ales daca nu sunt efectuate cf unor principii morale si ritualuri deosebit de bine gandite si riguroase...insa zau,sincer, chiar si la nivel cultural, daca nne gandim lavasta majoritate de initiere a adolescentilor in randul adultilor, care au fost practicate de mai toate grupurile umane civilizate de-a lungul existentei oamenilor organizati in grupuri sociale pe Terra, cred eu, vasta lor majoritate au fost reduse la ritualuri mai mult simbolice, nu au fost asa sa chinuie copilul,(desi stiu ca exista niste exceptii chiar horror in anumite culturi, chiar si in zilele noastre si cu alea nu pot fi de acord), insa exista atat ritualuri iudeo-crestine adecvate, (de ex Bar sau Bat Mitzvah la 13ani, sau Confimarea la varsta de 15 ani, sau chiar si Sweet 16 party in Mexic si SUA care sunt non-religioase), dar si ritualuri care erau OK launii amerindieni, sau aborigenii australieni, una din cele mai vechi cunoscute civilizatii umane, de a trimite un tanar adolescent asa in natura pt a indeplini anumite activitati pt a putea mai apoi fi considerat adult,si acele activitati nu sunt chiar usoare, si chiar si pt astea mai stilizate mai recente iudeo-crestine trebuie sa inveti ceva, de ex sa reciti niste texte in fata unei audiente, ca nici asta nu e ceva asa de usor. De aia atatea cultri si civilizatii au acordat o semnificatie deosebita acelei treceri si iinitieri in randul celir care urmau a deveni oameni adulti, tocmai pt ca lumea stia sau intuia ca un copil nu e tot aia cu un adult. Si numai o perioada relativ scurta in istooria gandurilor oamenilor despre copii s-a considerat ca un copil nu e mare lucru altceva decat un adult in miniatura, dar nici asta nu era ceva asa total aiuristic, ci era ceva care dorea sa corecteze o posibila conceptie extrema (cum ca copilule chiar de alta specie ca un extraterestru fata de omul adult), care fusese observata inca posibil existenta in anumite grupuri ffff restranse si de fapt cam aberante, drep sa sn eu, adica a foost tot cu intentie buna de dorinta educativa de progres ca s-a insistat o vreme pe UE cum ca copilul nu e altceva decat un adult in miniatura, insa dupa aia au venit altii si au zis ca totusi nu e chiar asa, si acum este larg acceptat ca desi desigur un copil e tot om, totusi este altfel decat un adult, cum ziceam chiar la nivel structural-functional, si de aia de fapt exista si atata birocratie si legislatie cu copiii avand drepturi si ocrotire chiar speciale, tocmai pt ca se stie cat de altfel sunt. Dar inteleg ca dorinta e buna,dorinta este ca sa nu se cauzeze suferinta inutila, pe de alta parte, se cam stie ca orice invatare vine cu putina spaima, anxietate si mica suferinta si chiar si mic doliu pt luarea ramasului bun de la cel mai inocent si mai altfel care era acel copil anterior, care acuma trebuie sa invete sa devina adult...dar, zau, de aia exista ritualuri, si de aia suntem civilizati. Si asta NU inseamna, desigur luarea unei pozitii retrograd extremiste de gen ca trebuie sa sperii un copil, Doamne fereste, sau sa cauzezi vreun rau vreunui copil, de gen sa il ameninti cu bataia fizica, Doamne fereste, pt ca se stie ca asa ceva nici nu e eficient oricum. Doar voiam asa sa explic mai nuantat, cat am putut eu de bine, ca sa se vada de ce nu eram de acord mai sus.
ȘtergereAsa e, in euforia care inconjoara momentele acestea din an, am pierdut tocmai esenta: starea de spirit.
RăspundețiȘtergeretrebuie sa fii optimista, poate dintr-un motiv sau altu mos neculai, sau mos craciun te poate ocoli cateodata, dar spiritul sarbatorii trebuie sa ramana. bucuria cea mai mare trebuie sa vina in sufletul tau din faptul ca ai doua fetite minunate si un sot bun. ca nu ai nimic de pus in ghetute, nu-i bai ia o ciocalatica de 1 leu si pune-o simbolic in ghetute, dar trebuie sa ramai cu speranta ca maine va fi mai bine si sa multumesti domnului ca sunteti sanatosi.
RăspundețiȘtergereMultumesc, incerc sa pastrez acest spirit al sarbatorii, dar viata nu e, din pacate, o sarbatoare, asa cum imi placea mie sa cred. Din fericire, stiu sa apreciez si lucrurile frumoase din ea. :)
ȘtergereEram sigur ca voi citi ceva pesimist inca de cand am vazut titlul la mine in blogroll. Ce vorbe sunt astea, Andreea Toma? Mos Nicolae nu este nicidecum o sarbatoare a abundentei. Iar 20 de lei cred ca se gasesc pentru a pune ceva in ghetute copilului si a-l face fericit. Daca nu, ma ofer sa-ti imprumut eu 20 de lei. Ne putem intalni in aceasta dupa-amiaza. Imi spui un loc si vin.
RăspundețiȘtergereA, nu, nu, nu asta era marea mea tristete. Multumesc pentru intentie, dar se pare ca am invaluit atat de bine tristetea mea, de fapt motivul ei, incat s-a inteles oarecum diferit de ceea ce simteam de fapt. E adevarat, am fost cam ambigua in exprimare. Un cadou cat de mic imi permit, dar am un alt motiv pentru care nu ma pot bucura de aceasta sarbatoare, evident mult mai costisitor decat un pachetel de dulciuri. E un moment prost, care probabil va trece, sper eu, cu bine. Si poate nu voi mai fi asa pesimista. :)
ȘtergereAm inteles. Atunci multa bafta si sa se rezolve cat mai repede. Numai bine!
Ștergere