Jurnal de lectură și nu numai

Sursa foto

18 septembrie
Îmi place cum scrie Dostoievski, am savurat Crimă și pedeapsă, după ce, în prealabil, îi gustasem stilul în Eternul soț. Iar acum, Demonii. Două părți din trei am citit, din ce în ce mai greu pe măsură ce am înaintat. Brusc, simt că nu mai rezist, că am nevoie de ceva facil, odihnitor. Nu-mi stă în fire să abandonez după ce am parcurs atât de mult dintr-un roman, cca. 500 de pagini. De regulă, dacă renunț, o fac la început, după câteva zeci de pagini, așa cum s-a întâmplat cu Accidentul de Ismail Kadare. Totuși, ceva mă împinge către renunțare, la fel cum altceva mă trage către carte. Poate că n-am să abandonez de tot lupta. O pauză, timp în care voi citi ceva diferit, probabil că ar fi cea mai bună variantă. Și totuși, mintea mea simte nevoia de a încheia un capitol pentru a trece împăcată la un altul, la următorul.



19 septembrie
Am pus deoparte Demonii și am luat Fratricizii lui Kazantzakis. Îmi trebuie oarece tihnă ca să mă cufund în istorisire, însă totul e atât de emoționant, de răscolitor- fiecare asociere de cuvinte, fiecare comparație. O bogăție stilistică ce impregnează scriitura lui Kazantzakis cu acel iz fierbinte, pătrunzător, dulce și aspru totodată.

26 septembrie
Ce mai săptămână am avut- grea, încărcată, tensionată. Programul este destul de fix, începe dis-de dimineață, pe la ora 6, ceva neobișnuit pentru mine, dar acum trebuie să mă acomodez și cu așa ceva. Nu asta este însă problema. Îmi beau cafeaua ceva mai devreme, fiecare minut e programat, numărat, până ce pornim spre grădi și, într-un fel, e plăcut să iei pulsul orașului dimineața, când forfota e maximă. Munca, alergătura zilnică, stresul, acestea sunt problemele. Mi-a rămas puțin timp pentru a citi. Nu sunt mulțumită de progresele zilnice, chiar dacă mă pot gândi la faptul că alții nu reușesc nici atât. Trag nădejde să mă pot odihni în week-end. Și, mai ales, sper că săptămâna viitoare îmi va aduce zile mai bune, mai frumoase.

Asemenea vă doresc și vouă!