Aproape de inima vijelioasă a lumii, de Clarice Lispector

Traducere- Dan Munteanu Colan
Editura UNIVERS, noiembrie 2014
Colecția GLOBUS


Mi-a luat ceva timp până m-am acomodat cu explozia stilistică a acestei cărți. Inițial, am vrut să o las, să nu-mi bat capul cu ea. Lumea Joanei mi-a părut atât de complicată, încât nici acum nu știu dacă am reușit să-i înțeleg pe deplin zbuciumul. Dar mi-a plăcut. După ce m-am prins în pânza sa lipicioasă precum cea a păianjenului, mi-am dat seama că îmi place și tot acel univers din mintea Joanei nu mi s-a mai părut la fel de ambiguu ca la început. Am dat la o parte regulile, felul în care privim în general viața și ceea ce se întâmplă în jur. Am încetat a mai plasa cauzele unor reacții după logica obișnuită și am cputat să percep altfel tot ceea ce citeam. Fără să bănuiesc, mă apropiam de sensibilitatea ascunsă sub stratul de dispreț. Toate acele metafore ce îmbracă forfota interioară a unui suflet chinuit de întrebări fără răspunsuri au devenit pe neobservate pline de sens.



Aproape de inima vijelioasă a lumii este un roman al interiorului ființei umane- o profundă incursiune psihologică ce răscolește viscerele ascunse ale minții. Un roman ce aprinde scântei cu o soartă impredictibilă. Citindu-l, am înțeles că noi vedem totul așa cum am fost învățați să o facem. Percepțiile noastre sunt strâns legate de ceea ce ni s-a insuflat din fragedă copilărie. Dar dacă n-ar fi fost nimeni care să ne călăuzească pașii prin acest hățiș de imagini, trăiri și senzații de diferite intensități, oare cum am fi înțeles noi totul? Ce-ar fi însemnat fiecare fapt în parte și viața în ansamblul său?

Luciditatea și disprețul Joanei nu sunt consecințe ale întâmplărilor nefericite ale copilăriei, ci mai degrabă expresia unei minți nemodelate după tiparele uzuale, care caută să-și explice sensurile pe care le are existența sa, în primul rând. Pe Joana nu o poți caracteriza pornind de la criterii prestabilite. Dacă o faci, e ca și cum ai eticheta pe cineva dar pentru că nu-l poți înțelege. În acest fel ea primește de două ori în viață eticheta de viperă, fără ca aceasta să-i reflecte adevăratul mecanism interior.

Meritele autoarei constau în procedeele stilistice inedite prin care reușește să contureze și să însuflețească lumea interioară a acestui personaj ieșit din tipare, precum și în capacitatea sa imaginativă uluitoare. Imaginile, atmosfera, dedesubturile Joanei sunt marcate de absurd și de neclaritate, în aparență. Lectura cere atenție și o deschidere către ambiguu, către idei bizare. Chiar dacă nu am ajuns la o empatie cu Joana, până la sfârșit, am reușit, totuși, să-i diger gândurile și temerile, insatisfacțiile și dorințele.

Este un roman care te pune pe gânduri și apreciez astfel de cărți atunci când le întâlnesc. Rămâi cu ceva din el- o idee, o stare, o temă de meditație.