Soarele de iulie este soarele meu- mi-e prieten, mi-e dor și speranță, e cel pentru care rezist restul lunilor, anotimpurilor potrivnice și colțuroase. Nu-l pot privi direct, dar îi simt prezența ocrotitoare atunci când încinge betoanele, tablele, pietrele și face aerul irespirabil. Dar chiar și-așa, îl iubesc. Mă scald în căldura lui și mi- e bine. M-am născut în miez de vară și oricât de cald ar fi, mi-e bine. Găsesc locuri în care canicula nu e atât de apăsătoare și mă răcoresc cu băuturi reci, pe care în alte condiții nu le-aș putea bea, pentru că gâtul începe imediat să mă doară.
Mi-am petrecut întreaga lună într-o vacanță, chiar dacă nu mi-am permis destinații deosebite. Sub teii din parc, citind, sau bălăcindu-mă în piscina lui Uati, luna iulie a fost o desfătare. Cei mai mulți s-au perpelit de atâta arșiță. Eu nu. Mai vreau astfel de zile în care hainele să fie cât se poate de ușoare, în care să nu mă zbârlesc de frig și să simt că lumea e a mea.
Eu și soarele de iulie- o prietenie eternă...
Eşti o norocoasă în cazul ăsta :) Pe mine m-a cam toropit căldura şi mi-aş fi dorit un maxim de 30-32 grade. Recunosc că anul trecut am aşteptat şi eu să vină căldura după ce în iunie a plouat intensiv şi am simţit vara cu adevărat abia în concediul din Sicilia.
RăspundețiȘtergere