Their Eyes Were Watching God- Zora Neale Hurston

Nu cred să se fi tradus cartea aceasta în limba română, iar lectura în original ridică unele dificultăți, până te obișnuiești cu dialectul populației de culoare din Statele Unite ale Americii. Însă merită efortul, căci ai ocazia de a descoperi o poveste de viață ce freamătă la fiecare pagină. Apărut în 1937, Their Eyes Were Watching God  a zăcut în uitare vreme de 40 de ani, nedreptățit de critica vremii. Apoi a reintrat în circuitul literar, dezvăluind  generațiilor de cititori o lume plină de farmec, un personaj inedit, cu un destin memorabil.

Janie este cea care dă viață acestei cărți, povestindu-și viața prietenei sale, după o absență de câțiva ani- copilăria, căsătoriile sale, neliniștile și dorințele, culminând cu marea iubire a vieții ei, întâlnită destul de târziu. De fapt, vocea lui Janie, ca personaj-narator, apare doar la începutul și la sfârșitul romanului, cuprinzând totul ca într-o ramă. Miezul este preluat de naratoare, ceea ce face ca prezentul să se estompeze, lăsând loc speranței într-un final fericit. Uiți că totul începe cu o Janie la vârsta maturității, reîntoarsă acasă după ce a trăit aventura vieții ei și te lași prins în povestea de iubire și în peripețiile celor doi îndrăgostiți- Janie și Tea Cake.


Povestea lui Janie nu este o simplă poveste despre viață sau despre dragoste, ci reprezintă, totodată, o incursiune în viața comunității de negri din sudul Statelor Unite, după abolirea sclaviei, când aceștia caută să se integreze, scăpând de vechile prejudecăți ce persistă cumva deasupra lor- sunt acceptați, dar nu iubiți și trăiesc grupați, predestinați parcă muncilor mai grele. Își întemeiază chiar și un oraș al lor, condus de unul la fel ca ei. Pot fi observate obiceiurile și modul de viață al negrilor din America acelei perioade, statutul femeilor și comportamentul bărbaților în raport cu ele. Trebuie spus că autoarea s-a ocupat, de-a lungul vieții sale de antropologie și de folclor, iar aceste domenii se remarcă în realizarea romanului.

Janie parcă renaște în momentul în care îl cunoaște pe Tea Cake și, sfidând prejudecățile- el este mult mai tânăr ca ea- se îndrăgostește de acesta și pleacă în lumea largă cu el. Viața ei se schimbă radical. Cunoaște pentru prima oară iubirea- pe ceilalți doi soți îi luase forțată de împejurări și nu condusă de sentimente. Tea Cake se poartă delicat cu ea, nu o consideră inferioară, așa cum fac ceilalți bărbați cu soțiile lor și împreună se aruncă în felurite activități ce sfidează undori normele de conviețuire.

Punctul în care începe tensiunea este acela în care apare enunțul din titlu, când viața lor devine o luptă penrtu supraviețuire și când iubirea dintre ei atinge absolutul. Ceea ce urmează n-aș fi putut bănui, mă lansasem în presupuneri banale și nu concepeam o asemenea dimensiune psihologică. Dacă aș descrie drama aceasta, aș dezvălui prea mult din nucleul conflictului interior. Recunosc că titlul mi-a dat ceva bătăi de cap în încercarea de a-i desluși semnificațiile și de a justifica alegerea sa- o propoziție într-o frază, într-un moment dificil, dar nu mai dificil ca altele ulterioare, sugerând disperare, speranță, dorința de a trăi.

Mi-a plăcut această carte, îndeosebi ultima sa parte, pentru deznodământul său, încărcat de liniște și resemnare, penrtu forța interioară a personajului principal- Janie este o femeie cu resurse sufletești nebănuite. Chiar dacă discursul narativ putea fi mai bine construit pe alocuri, sunt destule pasaje țesute cu măiestrie, pline de sensibilitate și emoție, desprinse parcă dintr-o poezie a sufletului.