Am ras si n-am plans

Mai fratilor, eu de regula mi-s una din aia care se intristeaza privind la stiri diferite tragedii, pe care moartea unei persoane, indiferent cine ar fi aceea, nu o lasa rece. Uneori imi dau lacrimile, depinde de amploarea tragediei. Dar cand am vzut la stiri funeraliile dictatorului nord- coreean, nu numai ca n-am simtit pic de tristete, insa mai ca m-a pufit rasul la vederea multimilor. Pentru ca mi s-a parut incredibil ca durerea afisata sa fie altceva decat un teatru regizat. Cum sa bocesti in halul ala dupa 11! zile de doliu national? In cel mai bun caz iti epuizai pana atunci toate resursele. Cineva apropiat sa fi fost si tot depaseai in atatea zile faza de soc si de smulgere a parului. In plus, la cum se prezinta situatia acolo pentru popor, nu pot intelege cum ar putea sa-ti para rau pentru unul care infometa populatia in timp ce confortul propriu si arsenalul militar erau la un nivel dintre cele mai inalte. Privind atent imaginile, am putut observa ca persoanele isterice erau cele din prim-plan, cele din spatele  imaginilor fiind linistite, ceea ce mi-a intarit convingerea ca multimile au fost dresate sa ofere un astfel de spectacol. 

Se pare ca nu sunt singura care s-a amuzat in acele momente. 

Unde-a disparut salata?

Am mancat la tata salata facuta intr-o combinatie mai speciala si mi-a placut foaaarte tare, astfel ca aseara mi-am propus sa fac si eu si am purces la cautarea legumelor necesare si a altor ingrediente. M-am inarmat cu pungulite din sulul ala pus intre stivele de lazi si m-am apucat sa culeg cele necesare. Ardei am gasit rapid, asa ca m-am indreptat spre restul- salata, rosii, castraveti. Am ales un castravete in tipla... un ditamai castravetele, contrar preferintelor mele si experientelor anterioare. Nu am incredere in ce as putea gasi in interiorul tiplei, dar de data asta am facut o concesie fiindca era 3 lei si ceva kilogramul, iar aia cornischon pe care ii prefer eu erau 12 lei kilogramul si aratau ofiliti. Apoi am cautat fara succes salata. In dreptul etichetei pe care scria salata iceberg si varza chinezeasca erau niste chestii ce semanau mai degraba a varza decat a salata si am tras concluzia ca aia tre sa fie varza de Ceaina. Dar ca sa fiu sigura, am intrebat un nene angajat si mi-a confirmat supozitia. Ok, am abandonat in speranta ca macar la noi la bloc voi gasi, caci avem prin jur vreo cateva aprozare. Am renuntat si la rosii fiindca erau portocalii si mai aveam una acasa. Dar salata, nici ca am gasit. La niciunul din magazinele din jurul blocului. Ora tarzie m-a impiedicat sa merg in alte parti, dar raspunsul unei vanzatoare a fost edificator. N-am adus ca ne-am gandit ca nu vine nimeni azi sa cumpere salata. Pai tocmai, dupa sarmale, carnati si altele grasimoase, mergea salata de minune. Stiu ca le ia ceva timp sa revina la normal dupa zilele libere, dar totusi. Eu m-as fi aprovizionat cu salata special pentru zilele de dupa sarbatori cand lumea se degreseaza. Fie vorba-ntre noi, si in noaptea de Revelion eu am consumat doar salate si... dulciuri.

Daily Blogs cu Iosazaur

Despre Gabriel Iosa v-am mai vorbit cand isi lansa cartea. El e Iosazaurul, un dinozaur cu blog. Acum, pentru 2012, s-a gandit sa aduca ceva nou bogului sau prin Daily Blogs, un fel de jurnal on-line prin care sa ne faca partasi la cele mai importante evenimente din fiecare zi a vietii sale de blogger si din afara blogului. Cum mie imi place modul in care scrie el, chiar daca nu intotdeauna sunt si de acord cu ale sale pareri, m-am gandit sa va aduc la cunostinta aceasta noua sectiune a blogului sau ce se vrea a fi ceva diferit de blogareala obisnuita. De ce? Pentru ca fiecare zi este o zi speciala si merita consemnata prin ceea ce s-a remarcat in decursul ei. Si nu in modul in care scriem de obicei articole de blog, ci cu referiri la intamplari personale. Sau cel putin asa am perceput eu insemnarile din primele zile ale acestui an. Si probabil aceasta e linia pe care o vor urma screirile zilnice din jurnalul Iosazaurului.

Imi place ideea, dar asta nu inseamna ca am sa o copii, desi nu cred ca s-ar supara. Eu una sunt interesata nu doar de chestii senzationale, imi plac povestirile din viata oamenilor simpli. Si cred ca articolele din Daily Blogs vor fi in continuare pe placul meu. Pana acum, desi sunt destul de putine pentru a trage o concluzie, mi-a placut ce am citit. Dar asta sper sa nu insemne o neglijare a altor teme cu sfera larga de actiune.

Fiecare zi e unica si are ceva ce o face speciala. Haideti sa descoperim acel ceva special din fiecare zi a acestui an. Aruncati macar o privire si apoi decideti singuri daca va place sau nu ideea.

2011- Anul cartilor

Daca ar fi sa vorbesc despre 2011, primul lucru care mi-ar veni in minte este ca pentru mine a fost in primul rand un an al cartilor. Am redescoperit placerea de a citi la cote maxime, m-am lasat antrenata in lecturi succesive, o carte a atras-o pe cealalta... am citit nu mult, ci foarte mult, am cumparat multe carti. Din acest punct de vedere a fost un an prolific, sunt multumita de realizari dar am asteptari in domeniu si de la anul ce tocmai a inceput. Multumita Ioanei am inceput sa si scriu despre cartile pe care le citeam, recenziile devenind o parte consistenta a tanarului meu blog. Un rol important in activitatea mea de cititor a avut-o Clubul SerialReaders unde am putut publica recenzii, am descoperit carti noi si impresii despre ele si, ulterior, am fost investita cu dreptul de a-mi scrie confesiunile despre carti pe blogul Serial Readers.

Asadar, capitolul lecturi si achizitii de carti a fost unul foarte bogat, desi s-ar fi putut si mai bine. Insa nu e usor sa gasesti resurse pentru o astfel de pasiune intr-o perioada destul de grea din punct de vedere financiar. Nu ma indoiesc ca 2012 va fi mai dificil din punctul asta de vedere, insa macar am suficiente provizii literare pentru a-mi depasi normele de lectura create in anul precedent. Nu mi-am stabilit niste standarde nici pana acum, insa am putut constata si o puteti vedea si voi la rubrica de carti citite ca numarul titlurilor epuizate intr-o luna a fost intr-o linie ascendenta. Daca as fi trecut si numarul de pagini al fiecarei carti, faptul ar fi fost mai evident.

Bineinteles ca nu puteam incheia anul fara a citi si in ultima zi din an, cum de altfel am facut aproape in fiecare din zilele vacantei mele. Ultima carte citita in 2011 este volumul 1 din Aventurile lui Sherlock Holmes. Poate pare de necrezut, dar eu, o impatimita a romanelor politiste, inca nu citisem nici macar o povestire care sa-l aiba in centru pe renumitul detectiv. Acum imi iau revansa, caci acest prim volum a deschis drumul pentru celelalte trei, si mi-am inceput anul 2012 tot cu Sherlock Holmes. Impresii mai concise, in curand. Pana una alta, urmeaza sa va scriu despre ultima carte romaneasca citita in 2011, caci as putea spune ca cea mai mare parte a cartilor din 2011 sunt scrise de autori romani. N-am facut statistici, dar asa cred. Imi voi urma pasiunea si in 2012, deopotriva cu blogul. Sper sa fiu la fel de inspirata si in acest nou an.

Felicitari, Andrei Leonte!

M-am bucurat sincer, din tot sufletul pentru Andrei Leonte, castigatorul X- Factor. Daca ma intorceam inainte de Revelion, intentionam sa scriu un articol prin care sa indemn lumea sa il voteze, insa se pare ca 51% din cei ce au votat mi-au impartasit opinia. Si Alin Vaduva merita sa castige, mi-a fost foarte greu sa ma decid in sinea mea cine as fi vrut sa castige acest concurs, caci si vocea lui Alin m-a impresionat. Dar in ultima instanta, ceva a inclinat balanta spre Andrei Leonte. Si trebuie sa recunosc ca in timpul finalei am oscilat mult intre cei doi, stiam ca unul din ei va fi castigatorul si mi-a luat ceva timp pana sa iau o decizie interioara. Felicitari castigatorului!

N-am apucat inca sa citesc criticile care sunt sigura ca nu au lipsit, parerile contestatare sau altele asemenea. Nu stiu cum a primit mass-media si blogosfera aceasta decizie a publicului. Sunt foarte curioasa sa aflu si alte impresii.

2012... din nou un An Nou

Uau, nu stiu cum sa incep. Sunt atatea de spus incat nu-mi ajunge un post si ce sa relatez in prima faza nu ma hotarasc. Bine ne-am regasit si in 2012! Am lipsit atat de mult incat ma simt dezorientata. Si inceperea unui nou an accentueaza dezorientarea, sunt inca sub impresiile acestei vacante minunate. Mi-am petrecut momentul trecerii in noul an in strada, in piateta din centrul Bacaului, sub focurile de artificii superbe de care imi era dor. Astfel am simtit fiecare secunda de bucurie a sfarsitului unui an si inceputul altuia. Desi tati era sceptic in privinta reactiilor celei mici la auzul pocniturilor, am insistat sa mergem in centru cu rezerva ca, in caz de reactii negative, sa ne urcam in masina sa ne intoarcem acasa. Insa n-a fost atat de dificil, cea mica a fost incantata, nici vorba de plansete in ciuda orei inaintate. Am fost la un pas de a ne prinde Anul Nou in trafic, in spatele Casei de cultura, dar din fericire am reusit sa iesim din blocaj si sa parcam undeva in spatele blocurilor, de unde am ajuns cu cateva minute inainte de marele moment. N-am reusit sa-mi dau seama cine au fost cei ce ne-au urat La multi ani si un An nou fericit de pe scena amplasata in fata Prefecturii, insa am numarat impreuna cu toata multimea ultimele secunde ale lui 2011 si am pasit increzatori in 2012. Artificiile au marcat impecabil cumpana dintre ani si m-am bucurat ca un copil. De cand a iesit moda Revelionului in strada, nu gasesc un mod mai placut de a petrece trecerea in noul an decat astfel. Eu nu-s nici cu petrecerile, n-as merge la restaurant pentru ca nu mi se potriveste, nu-mi plac petrecerile protocolare unde sa trebuiasca sa stau teapana intr-o toaleta pretentioasa si pantofi cu toc inalt. Asa ca pot spune ca tanjeam putin dupa aceste iesiri in strada de Revelion.

Si Craciunul a fost frumos, caci am mers cu colindul pe la bunici, am avut parte de intalnirea cu Mos Craciun ce ne-a adus tuturor cadouri, dar mai ales fetelor mele cuminti nevoie mare. Cu emotii si putina spaima, jucariile au fost bine primite si le-au ocupat ceva vreme. Cele aduse de noi de la Bucuresti au fost si impachetate de mine cu mult entuziasm in hartie speciala. Ce emotionata am fost in noaptea in care le-am pregatit, nu va imaginati. Si m-am bucurat apoi de bucuria lor la descoperirea continutului. Bineinteles ca am avut senzatia ca fiecare ar fi dorit sa primeasca jucaria celeilalte... deh, cam neinspirat Mosul asta. Dar cum cea mare stie sa citeasca, papusica ce ii invata pe cei mici litere si cifre mi s-a parut mai potrivita pentru cea mica, pentru ca deja a invatase cateva litere in saptamana premergatoare Craciunului. Copil precoce, dom'le, la 2 ani si o luna stie deja cateva litere. Oricum, bucuria a fost ingredientul principal al celor mici si, de ce nu, si al celor mari. Venirea Mosului a fost un mini-spectacol asa cum ne obisnuise tata pe noi, cei candva mici. 

Si, desi planuisem sa stam pana a treia zi de Craciun, initial am amanat plecarea pentru miercuri, apoi am hotarat sa stam si de Revelion, la insistentele alor mei. Ce liniste poate fi acolo, caci e in afara orasului, incat uneori era apasatoare cand ieseam noaptea la o tigara. Ornamentele luminoase facute de tata imi tineau companie cantand in surdina melodii specifice sarbatorilor. In linistea si frigul noptii, parca eram din nou macar un strop copil. Uitam macar in parte de griji (si intr-adevar pot spune ca macar de grija mancarii de revelion am scapat) si puteam simti deplin feeria sarbatorilor de iarna. Am avut ocazia sa vedem si putin din Alaiul obiceiurilor ce se desfasoara in fiecare an in centrul orasului. As fi stat mai mult, dar cea mica nu era prea incantata si nici interesata de ursi sau alte aratari ciudate. Abia de Anul Nou si-a aratat interesul pentru ele, dar n-am indraznit sa o duc in apropierea unor astfel de grupuri ca sa nu se sperie.

Asadar, am petrecut sarbatorile astea foarte placut, dar era timpul sa ne intoarcem si acasa, caci ni se facuse dor de Bucuresti, de casa. Trebuie sa recunosc ca imi lipsea agitatia capitalei. Nu radeti, asa cum e ea, mie imi place, m-am obisnuit sa traiesc aici in aceasta aglomeratie continua, cu strazi si blocuri uriase. Am revenit cu bine, in seara de 1 ianuarie, dar n-am avut ragaz ieri sa ma asez in fata calculatorului, a trebuit sa vizitam neamurile de pe aici. Dar acum, gata, sunt din nou pe baricade, cu forte noi, de 2012.

Sa ne citim cu bine si in acest an!