Mai fratilor, eu de regula mi-s una din aia
care se intristeaza privind la stiri diferite tragedii, pe care moartea unei
persoane, indiferent cine ar fi aceea, nu o lasa rece. Uneori imi dau
lacrimile, depinde de amploarea tragediei. Dar cand am vzut la stiri
funeraliile dictatorului nord- coreean, nu numai ca n-am simtit pic de
tristete, insa mai ca m-a pufit rasul la vederea multimilor. Pentru ca mi s-a
parut incredibil ca durerea afisata sa fie altceva decat un teatru regizat. Cum
sa bocesti in halul ala dupa 11! zile de doliu national? In cel mai bun caz iti
epuizai pana atunci toate resursele. Cineva apropiat sa fi fost si tot depaseai
in atatea zile faza de soc si de smulgere a parului. In plus, la cum se
prezinta situatia acolo pentru popor, nu pot intelege cum ar putea sa-ti para
rau pentru unul care infometa populatia in timp ce confortul propriu si
arsenalul militar erau la un nivel dintre cele mai inalte. Privind atent
imaginile, am putut observa ca persoanele isterice erau cele din prim-plan, cele
din spatele imaginilor fiind linistite,
ceea ce mi-a intarit convingerea ca multimile au fost dresate sa ofere un
astfel de spectacol.
Se pare ca nu sunt singura care s-a amuzat in acele momente.
...si eu am ras dar mi-am amintit si faptul ca noi romanii daca nu eram impinsi de la spate aveam aceeasi soarta ca poporul nord -coreean, cu impuscatu' si neamul lui politic!!!
RăspundețiȘtergerehttp://www.bbc.co.uk/news/magazine-16262027
RăspundețiȘtergereDesi cea mai mare parte a coreenilor din nord sunt dresati sa faca pe maimutoii, totusi, ei de mici sunt invatati ca singura viata este aceea a lor, ca strainii le vrea raul, ca... creiere spalate - la greu.
RăspundețiȘtergereSi pentru ca traisc fara gram de informare externa, inchisi, izolati total, nu stiu ce ar face ei cu libertatea daca ar capata-o.