2012... din nou un An Nou

Uau, nu stiu cum sa incep. Sunt atatea de spus incat nu-mi ajunge un post si ce sa relatez in prima faza nu ma hotarasc. Bine ne-am regasit si in 2012! Am lipsit atat de mult incat ma simt dezorientata. Si inceperea unui nou an accentueaza dezorientarea, sunt inca sub impresiile acestei vacante minunate. Mi-am petrecut momentul trecerii in noul an in strada, in piateta din centrul Bacaului, sub focurile de artificii superbe de care imi era dor. Astfel am simtit fiecare secunda de bucurie a sfarsitului unui an si inceputul altuia. Desi tati era sceptic in privinta reactiilor celei mici la auzul pocniturilor, am insistat sa mergem in centru cu rezerva ca, in caz de reactii negative, sa ne urcam in masina sa ne intoarcem acasa. Insa n-a fost atat de dificil, cea mica a fost incantata, nici vorba de plansete in ciuda orei inaintate. Am fost la un pas de a ne prinde Anul Nou in trafic, in spatele Casei de cultura, dar din fericire am reusit sa iesim din blocaj si sa parcam undeva in spatele blocurilor, de unde am ajuns cu cateva minute inainte de marele moment. N-am reusit sa-mi dau seama cine au fost cei ce ne-au urat La multi ani si un An nou fericit de pe scena amplasata in fata Prefecturii, insa am numarat impreuna cu toata multimea ultimele secunde ale lui 2011 si am pasit increzatori in 2012. Artificiile au marcat impecabil cumpana dintre ani si m-am bucurat ca un copil. De cand a iesit moda Revelionului in strada, nu gasesc un mod mai placut de a petrece trecerea in noul an decat astfel. Eu nu-s nici cu petrecerile, n-as merge la restaurant pentru ca nu mi se potriveste, nu-mi plac petrecerile protocolare unde sa trebuiasca sa stau teapana intr-o toaleta pretentioasa si pantofi cu toc inalt. Asa ca pot spune ca tanjeam putin dupa aceste iesiri in strada de Revelion.

Si Craciunul a fost frumos, caci am mers cu colindul pe la bunici, am avut parte de intalnirea cu Mos Craciun ce ne-a adus tuturor cadouri, dar mai ales fetelor mele cuminti nevoie mare. Cu emotii si putina spaima, jucariile au fost bine primite si le-au ocupat ceva vreme. Cele aduse de noi de la Bucuresti au fost si impachetate de mine cu mult entuziasm in hartie speciala. Ce emotionata am fost in noaptea in care le-am pregatit, nu va imaginati. Si m-am bucurat apoi de bucuria lor la descoperirea continutului. Bineinteles ca am avut senzatia ca fiecare ar fi dorit sa primeasca jucaria celeilalte... deh, cam neinspirat Mosul asta. Dar cum cea mare stie sa citeasca, papusica ce ii invata pe cei mici litere si cifre mi s-a parut mai potrivita pentru cea mica, pentru ca deja a invatase cateva litere in saptamana premergatoare Craciunului. Copil precoce, dom'le, la 2 ani si o luna stie deja cateva litere. Oricum, bucuria a fost ingredientul principal al celor mici si, de ce nu, si al celor mari. Venirea Mosului a fost un mini-spectacol asa cum ne obisnuise tata pe noi, cei candva mici. 

Si, desi planuisem sa stam pana a treia zi de Craciun, initial am amanat plecarea pentru miercuri, apoi am hotarat sa stam si de Revelion, la insistentele alor mei. Ce liniste poate fi acolo, caci e in afara orasului, incat uneori era apasatoare cand ieseam noaptea la o tigara. Ornamentele luminoase facute de tata imi tineau companie cantand in surdina melodii specifice sarbatorilor. In linistea si frigul noptii, parca eram din nou macar un strop copil. Uitam macar in parte de griji (si intr-adevar pot spune ca macar de grija mancarii de revelion am scapat) si puteam simti deplin feeria sarbatorilor de iarna. Am avut ocazia sa vedem si putin din Alaiul obiceiurilor ce se desfasoara in fiecare an in centrul orasului. As fi stat mai mult, dar cea mica nu era prea incantata si nici interesata de ursi sau alte aratari ciudate. Abia de Anul Nou si-a aratat interesul pentru ele, dar n-am indraznit sa o duc in apropierea unor astfel de grupuri ca sa nu se sperie.

Asadar, am petrecut sarbatorile astea foarte placut, dar era timpul sa ne intoarcem si acasa, caci ni se facuse dor de Bucuresti, de casa. Trebuie sa recunosc ca imi lipsea agitatia capitalei. Nu radeti, asa cum e ea, mie imi place, m-am obisnuit sa traiesc aici in aceasta aglomeratie continua, cu strazi si blocuri uriase. Am revenit cu bine, in seara de 1 ianuarie, dar n-am avut ragaz ieri sa ma asez in fata calculatorului, a trebuit sa vizitam neamurile de pe aici. Dar acum, gata, sunt din nou pe baricade, cu forte noi, de 2012.

Sa ne citim cu bine si in acest an!