marți, 12 aprilie 2011

Invazia gunoaielor


Prea mult gunoi... din tot ceea ce cumparam zilnic, prea multe lucruri devin nefolositoare si se transforma in gunoi...ambalaje peste ambalaje, pungi, sticle de plastic...e deja sufocant. Stiu, s-a dus vremea cand ne faceam cumparaturile cu sacosa de carpa in care puneai si rosii si cartofi si patrunjel, avand grija sa cumperi mai intai cartofii, ca sunt mai grei si abia apoi rosiile si verdeata, ca sa nu se striveasca. S-au dus si vremurile in care, cu plasuta plina de sticle mergeam sa luam lapte, bere, suc, apa minerala (eu d-astea am prins, nu faceam cumparaturi inainte de revolutie, de aia lista e asa bogata)...si mai indepartate sunt vremurile in care copiii, si nu numai, adunau sticle pentru a le vinde. Acum avem pungi de plastic, fiecare sortiment il luam cu punguta lui, ne intoarcem de la cumparaturi cu zece pungute si pungulite...e plina casa de pungi. Desi unele le-am putea refolosi data viitoare cand facem cumparaturi, e rusine sa mergi cu punga in buzunar, trebuie musai sa iei altele, ca doar nu te fac pe tine 20-30-50 de bani. Si uite-asa ajungi sa umpli saci intregi de pungi. Le mai folosesti pentru gunoaie, dar si asa raman destule.  La fel ne umplem si de pet-uri...nu stiu daca se mai recicleaza contra cost, insa desi avem containere  special pentru a le colecta, ne impiedicam zilnic de pet-uri goale, aruncate oriunde, la fel si de dozele de suc, bere sau energizante.  Producem gunoi in fiecare clipa, n-avem prea multa constiinta ecologica...cica ne-am modernizat, dar multi se poarta ca niste salbatici. De ce sa reciclam, daca nu castigam niciun ban din asta? Degeaba avem pubele pentru sticla, plastic si metale...cati oameni ati vazut aruncand ceva acolo unde trebuie? Prea putini...

8 comentarii:

  1. De foarte multe ori am sortat gunoaiele, si din cate am vazut sunt destui care faca asta. Dar cand vin gunoierii, sacii stransi din diverse locuri publice sunt amestecati in masina, nu se mai tine cont ca-i sticla, gunoi menajer, hartie sau aluminiu.
    Degeaba ne dam noi interesul daca pe ei ii doare la pubela!

    RăspundețiȘtergere
  2. Producem gunoaie, si in gunoaie o sa ne ingropam. In Oceanul Planetar sunt niste milioane de sticle de plastic pe km patrat. Si plasticul asta se descompune in vreo 2000 de ani. Aici duc tehnologizarea excesiva, consumismul si nepasarea fata de natura.

    RăspundețiȘtergere
  3. E aiurea, dar adevarat: tehnologia ne face viata mai usoara azi, dar distruge viitorul de maine.
    Nu vreau sa imi imaginez cum va fi viata peste 50 de ani

    RăspundețiȘtergere
  4. Iote ca mie nu mi-e rusine sa ma duc cu pungi vechi la supermarket!

    Se intampla in felul urmator: daca ti-e rusine, atunci toata lumea din jur va observa ca ai pungi vechi; insa daca te comporti natural (si asa e normal), nimeni nu va baga de seama asta. Ba chiar vei fi apreciat pentru asta, caci probabil ca oricine doreste sa nu arunce banii (indiferent cati or fi) la gunoi. Insa nu au curaj sa-si manifeste spiritul econom si ecologic, ca sa nu rada targu de ei.

    Cantitatea mare de gunoi este si un efect al societatii de consum; atatia ani si atatea guverne au incurajat consumul de absolut orice, pentru a creste cererea de produse si a stimula in felul acesta economia.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si culmea, ca in RO mai si platesti pentru acele pungi de plastic, fostele pungi de 1leu! Mi se pare ridicol sa le fac reclama si tot eu sa platesc pt acea punga!

    RăspundețiȘtergere
  6. de cand s-a introdus plata pt pungile din plastic am observat ca majoritatea le folosesc pe cele din carpa/alt mat textil; nici mie nu mi se pare corect sa platesc pt punga atata timp cat isi fac reclama cu ea; despre reciclat mai avem foarte multe de invatat

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Mircea Vladut: Intr-adevar, daca ai senzatia ca toti sunt cu ochii pe tine, chiar vei fi privit de ceilalti intr-un anume fel. De ce apare insa sentimentul de rusine, atunci cand de fapt ar trebui sa te simti mandru ca protejezi mediul si totodata si propriul buzunar, nu stiu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sentimentul de rusine apare pentru ca vrem sa ne "dam mari" cu banii pe care-i avem. Nu dorim sa ne facem o imagine de sarantoci si exageram cu aceasta.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...