miercuri, 1 februarie 2012

Ratacita pe raftul unui anticariat- Copiii Domnului, de Petru Popescu

Spre uimirea mea, nu am reusit sa gasesc nicio recenzie a acestei carti inainte de a incepe sa o citesc. N-ar fi trebuit sa ma mir, intrucat eu insami am gasit-o intr-un anticariat si nu am cunostinta de vreo reeditare recenta, astfel ca putini sunt cei care au aceasta carte in biblioteca. De acelasi autor au aparut recent doua romane, iar altele mai vechi si mai celebre au fost reeditate. Trei din acestea se afla in posesia mea. Si totusi, am vrut sa fac cunostinta cu acest autor pornind de la aceasta carticica de dimensiuni reduse, pe care am citit-o in doar doua zile.


Povestea in sine m-a impresionat si nu prea, dar stilul in care este scrisa m-a determinat sa dau curs lecturii. Caci maiestria cu care autorul impleteste cuvintele este deosebita, mergand de la lirism la vulgaritate si invers. Patrunzand adanc in mintea personajelor, ne dezvaluie trairi pline de sensibilitate deopotriva cu unele grotesti. Imbracand forma unei povesti de demult, istorioara ce-l are in centru pe parintele-talhar aminteste intr-un fel de basm, prin parfumul epocii, dar si prin caracterul moralizator. Cu toate ca romanul a aparut intr-o colectie intitulata “Roman de dragoste”, n-as putea spune ca acest nobil sentiment este cel ce predomina, in sensul de canalizare efectiva a actiunii. In orice caz, formele in care apare dragostea aici, nu urmeaza tiparele clasice intalnite in romanele de dragoste. Ea imbraca haina slabiciunii si a pacatului, personajele sunt de-a dreptul  hidoase si pline de semnificatii.

In mod evident, este o altfel de carte,  pe care nu reusesc sa o clasific. Ar putea fi roman istoric, dar nu e, elementele ce te duc cu gandul la acest aspect, desi respecta unele realitati istorice, te pun in imposibilitatea de a plasa actiunea in timp, de a face legaturi cu realitatea. De aceea am avut senzatia de poveste spusa la gura sobei, evocand un timp aproape indefinit. In afara aluziilor la stapanirea turceasca si a oranduirii ce ne intoarce cu cateva secole in urma, nu poti face o asezare in timp mai precisa. De altfel, accentul nu cade pe personalitatile istorice ale epocii descrise, ci pe intamplari din viata unor oameni de rand, fara importanta pentru mersul istoriei. Deci, eu zic ca nu-l pot cataloga ca roman istoric.

Dupa cum am spus si mai sus, nici roman de dragoste in sensul cunoscut nu poate fi. Grotescul personaj principal,  parintele Anichit, departe de a avea virtutile pe care statutul sau le presupune, adauga la sirul de nelegiuri si pasiunea pentru o fata din sat, pasiune ce ia nastere in biserica, tocmai in timp ce o cununa pe aceasta cu un tigan din satul vecin. Sunt multe intamplari ce te lasa perplex, uimire accentuata de calitatea de fata bisericeasca pe care o are personajul. Nu intru in amanunte spre a povesti efectiv din ele, tin doar sa precizez cruzimea unora din aceste intamplari, uneori greu de citit din cauza imaginilor pe care le desenezi inerent in minte in timpul lecturii. 

Totusi, am citit cartea cu placere, in primul rand datorita stilului in care este scrisa si, in al doilea rand, datorita curiozitatii generate de firul epic, atat de imprevizibil. Nu stiam la ce sa ma astept si asta m-a determinat sa ajung repede la final. Daca gasiti cartea uitata prin vreo biblioteca a bunicii sau a parintilor, eu zic ca merita sa-i acordati un strop de atentie.

4 comentarii:

  1. super. am mai gasit pe cineva care citeste Petru Popescu. am si eu carticica asta, gasita tot pe raftul prafuit al unui anticariat, la un pret de nimic. e interesanta, dar nu prefigureaza operele minunate de mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Val: Pentru mine este prima carte, dar cu siguranta nu va fi ultima. Am inceput deja sa citesc Supleantul si sunt foarte incantata. Poate ca ar fi trebuit sa incep cu primele sale romane, dar mi-am zis sa las ce e mai bun la sfarsit. Pe acesta l-am ales sa fie primul pentru a vedea cum este stilul autorului, stiind ca celelalte carti sunt mult mai bune. Daca il lasam la urma, poate ca eram dezamagita, stiu eu? De exemplu, in Supleantul, stilul mi se pare mai rafinat, este in mod vadit mai buna. Abia astept sa le citesc si pe celelalte, caci imi place mult cum scrie acest autor. Bineinteles ca voi consemna aici impresiile mele de lectura.

      Ștergere
  2. Poate din cauza naturii mele sensibile am ramas cutremurata cand am inchis-o aseara.Oricum si mie mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...