Trenul de Trieste, de Domnica Radulescu


Pentru ca tot e week-end, m-am gandit sa postez azi o recenzie in ton cu momentul, caci va prezint o carte numai buna pentru un week-end lecturistic, relaxant. Am inceput incantata aceasta carte, primind un imbold pe blogul Mihaelei, o data ce am citit recenzia ei. Povestea in sine mi se pare interesanta, autoarea face in prima parte o radiografie a epocii comuniste, vazuta prin ochii copilei si apoi tinerei Mona Maria Manoliu. Influentele regimului se resimt puternic si in copilarie, dar si in viata tinerei indragostite de mai tarziu. Pentru cineva ca mine ce nu a apucat sa cunoasca prea bine acea perioada, dar si pentru ceilalti, ce poate vor sa faca haz de necaz amintindu-si, episoadele ce scot in evidenta chinurile vietii in comunism sunt captivante si prezentate intr-o maniera
ce iti aduce zambetul pe buze, dar, in acelasi timp, te face sa realizezi cat de norocos esti ca nu trebuie sa suporti astfel de restrictii, de privatiuni.

Sub presiunea acestui regim, ce o face sa fie nesigura chiar si de cel pe care il iubeste, eroina hotaraste sa fuga din tara, stabilindu-se in America, asemeni autoarei, de altfel. Viata ca refugiata nu este nici ea usoara, dorul de tara ei, de parinti, o macina, insa reuseste sa faca fata greutatilor, ba chiar sa isi faca o cariera si sa isi intemeieze o familie. Cand viata ei parea sa se aseze pe un fagas, alte probleme se ivesc, in casnicia sa. Desi intre timp reuseste sa ii aduca langa ea si pe parintii sai, totusi ceva ii lipseste, nu se simte implinita in viata pe care o duce. O veste fulgeratoare adusa de o ruda din Romania, la scurt timp dupa Revolutie, ii bulverseaza grav existenta, nu-si mai gaseste locul in casnicia sa. Astfel ca, dupa cativa ani, la scurt timp dupa o grea pierdere, se hotaraste sa revina pe pamantul in care s-a nascut si unde a copilarit. Sufletul sau are nevoie de aceasta reintoarcere, fantomele primei iubiri nu-i dau pace si trebuie sa se convinga de ceva. Plina de emotiile revederii pamantului natal, Mona simte in aerul inspirat, in peisajele ce i se perinda prin fata ferestrelor trenului ce o duce din Trieste de data aceasta in sens invers, ca a ajuns acasa.

Este o carte plina de emotii, de trairi profunde si te rascoleste adeseori. Cel putin finalul, despre care nu va spun decat ca m-a incitat si mai mult, este incununat de sentimente zguduitoare, pe care pot spune ca le-am trait cot la cot cu eroina cartii, pe masura ce citeam.

Ca valoare literara, n-as putea spune ca e o capodopera, desi autoarea manuieste cuvintele si le incolaceste intr-un ritm alert. Parca prea alert, mi-as fi dorit ca frazele sa fie mai lungi, de multe ori mi s-a parut prea sacadat stilul, insa e o carte care se citeste repede si aceste mici inconveniente nu au fost de natura sa imi strice impresia despre carte.

Comentarii

  1. Foarte interesant ! Mie la cursul de creative writing obligatoriu pe care trebuie sa il urmaresc in ultima vreme mi se spune in continuu ca trebuie neaparat sa invat sa scriu propozitii cat mai scurte pt ca asa e stilul norvegian preferat, si nu am avut nici macar curiozitatea sa vad daca asta e ceva la nivel de literatura recenta sau mai veche, daca tine de structura propozitiilor cand se rosteste o idee cat de cat intreaga in lb norvegiana, sau e doar o reactie total obisnuita la faptul ca eu si asa am tendinta in orice limba sa scriu fraze mult prea lungi oricum in care e greu de gasit vreo idee principala ! Dar nu m-am gandit la stilul "scadat" asa cum il descrii tu, care intr-adevar poate da un cu totul alt TON intregului text, decat un stil mai molcom si totodata mai meandric al unor fraze mai lungi. Si nu stiu cat e influentat de stil personal individual de autor, (inclusiv intentia deliberata de a folosi un stil cu fraza mai scurte din punct de vedere strict TEHNIC profesional pt a exprima ceva anume in acel caz), sau cat e si de limba in care se exprima acest autor (desigur, desi scriu la masculin, dar e vorba si de autori de sex feminin...la faptul ca ar putea exista si deosebiri in functie de sex chiar ca NU m-am gandit niciodata !) Uite, chiar acum ma simt oarecum curios sa recitesc cateva pagini de scriitori mai larg cunoscuti doar re stil de fraza ! Zau ! Parca as fi la scoala non-stop de cand citesc majoritatea blogurile linkate de blogroll-ul lui Mircea Vladut si bloggerii respectivi imi susciteaza adevarate curiozitati de tip scolaresc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea a fost scrisa in engleza de o romanca si apoi tradusa in romana.

      Ștergere
    2. Sa stii ca ma gandisem la posibilitatea asta ! Frazele romanesti mie mi se par in general mai lenes-lungi decat cele obisnuite in lb engleza, mai ales cea americana colocviala (de zi cu zi). Ah, trebuie sa INCEP o data sa citesc ceva mai atent in lb norvegiana ! Sunt ff lenes, nu ma uit decat la cuvinte cheie pe stiri, programul la TV e si anost, si ma si enerveaza sa stau sa aud atata variabilitate de dialecte...eu nu prea am rabdare, si inca nici nu mi-am ales un dialect anume "preferat" a carei pronuntie sa o imit mai bine...exista peste 20 de dialecte oficiale in Norvegia, si inca nu stiu cate zeci de variante mai local regionale, (in afara de cele 2 limbi oficiale scrise)...insa am auzit ca si in Danemarca, desi exista doar o limba oficiala scrisa, (care seamana ff mult cu una din cele norvegiene, cea norvegiana fiind adaptata dupa ea), exista o variabilitate ff mare intre diferitele pronuntii locale, chiar daca Danemarca este o tara relativ mica si fara mari lanturi muntoase care sa ii desparta si sa ii izoleze populatiile unele de altele. Am auzit ca nici danezii nu se pot intelege usor unii cu altii din cand in cand cand isi vorbesc !

      http://www.youtube.com/watch?v=s-mOy8VUEBk

      Ștergere
  2. Eu, de cate ori vad o coperta cu cineva asteptand un tren intr-o gara ma gandesc ca a existat o carte scrisa de scriitorul italian Italo Calvino, (din cartile caruia eu nu am citit decat cea de SF total umoristic-fabulistic destinat poate mai mult cititorilor mai tineri, Cosmicomicarii), o carte numita "Daca intr-o seara de iarna, un calator", pe care eu am cumparat-o, am dat chiar BANI pe ea, cu gandul de a o citi o data, si nu am citit-o si a ajuns ca multe alte carti sau texte tiparite de care ma inconjur eu din cand in cand, la reciclat. Nici nu mai tin minte exact de ce am ales sa doresc sa citesc tocmai acea carte din toate cartile scrise de Italo Calvino prezente acolo in raftul acelei librarii, in afara de vagul sentiment general ca imi dorisem sa aleg o carte ceva mai potrivita unui tanr adult decat unui adolescent din toate scrierile acestuia...ca tare mult imi placuse Cosmicomicarii, insa voiam si eu sa "cresc mai mare", asa cum ma apuca din cand in cand vinovatia despre faptul ca efectiv ma complac sa nu ma maturizez "dupa plan", si de fapt asa cum ar fi, chiar sincer cred, total recomandabil, daca as fi si eu ceva mai moral si mai constiincios chiar fata doar de mine insumi, daca nu neaparat fata de altcineva.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite chiar m-am uitat pe Google despre ce e vorba in acea carte pe care eu nu am citit-o niciodata ! Si care, CULMEA, ce coincidenta, chiar pare a fi scrisa intr-un STIL oarecum mai neobisnuit ! Este vorba despre povestea unui Cititor care de fapt incearca el sa citeasca o carte numita tot asa, oarecum neterminat, de parca simt nevoia sa pun eu 3 puncte dupa ultimul cuvant, "Daca intr-o seara de iarna, un calator", si, in aceasta naratiune, fiecare capitol numarat impar, (cap 1,3,5, samd...), este scris la persoana a doua cu acel Cititor fictional adresandu-se Cititorului real care citeste acea carte si povestindu-i ce face el in timp ce se pregateste sa citeasca urmatorul capitol din cartea pe care se straduie el sa o citeasca, capitolele careia apar scrise in capitolele cu nr par (2,4, samd...) ! In decursul povestirii, acel cititor fictional, care traieste intr-o tara si ea fictionala, mai de mult independenta intre cele 2 razboaie mondiale, insa ulterior absorbita de puterile din jur, al carui limbaj original a disparut si el prin asimilare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pare destul de complicata cartea, depinde acum si de povestea pe care o prezinta in capitolele cu numar par.

      Ștergere
  4. Dar...uite, acum ca m-am lamurit despre ce fusese vorba, nu imi mai pare asa de rau acum ca nu am citit acea carte scrisa de dl Calvino, deoarece vad ca unele review-uri o descriu in general interesanta doar ca o curiozitate de tehnica de stil, si eu tind sa fiu de acord cu ele. In plus, eu personal, oricat as dori sa imi imbunatatesc stilul la cursul meu de creative writing, nu sunt interesat de a deveni scriitor de fictiune inventator de stiluri noi, ci mai mult scriitor corporatist interesat de a gasi dialoguri mai noi pe stil total clasic pt diverse scenarii utilizabile in conversatii de phone sex...desi, desigur temele principale in jurul carora se poate desfasura o conversatie de phone sex sunt destul de limitate si ele, oricat de imaginativ ar putea fi cineva in legatura cu folosirea unor cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur ca ti-a placut si n-ai lasat micile inconveniente sa strice asta :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Mie abia mi-a picat in mana cartea asta. Am citit-o in limba franceza. E frumoasa...rapida...aventuroasa...am savurat-o ca adult asa cum am savurat Ciresarii ca adolescent! Comunismul mi-a marcat adolescenta si formarea mea de tanar cu ambitii. Comunismul taie aripiile oamenilor, ii invata sa reproduca as zice ca varianta a verbului a copia. Iarasi ideologia si independenta individului in sine, nu exista. Am invatat in comunism la scoala o istorie a Romaniei in care nu cred o iota! In fine....frumoasa si trista povestei Monei si a Mihai.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...