joi, 16 februarie 2012

O altfel de scrisoare de dragoste


Am sa va prezint mai jos un scurt text pe care mi l-a trimis d-na Alma Jane Sirbu, un text din adolescenta, cand condeiul sau incepea sa prinda viata. Ortografia este cea de atunci, n-am vrut sa o modific. Sper sa va placa si voua!

SCRISOARE DE DRAGOSTE—2
                                      ALMA JANE SIRBU

          Acum in ceasul al treisprezecelea al prieteniei noastre, nu cred c-ar trebui sa ne facem probleme de etica, adica de felul in care ne scriem sau vorbim si, totusi, iti voi tine o pledoarie bacoviana, putin desueta, care sper ca nu te va plictisi prea mult.
          Era o vreme cind plumburiul toamnei si rosieticul frunzelor moarte nu trezeau in mine niciun fel de sentimente. Era o vreme, cind ramineam impasibila, cind eram rece ca marea, in fata naturii. Eram un copil egoist, rece, fara pic de tandrete. Copilul acela a trecut prin viata, timp de saptesprezece ani, nealterat, avind un instinct de autoconservare, foarte dezvoltat. S-ar fi crezut ca nu mai exista nicio speranta, nicio scapare pentru el si... totusi, de atunci a inceput sa se modeleze.
          S-a transformat... s-a transformat pe nesimtite ca o stinca de granit sub mainile unui cioplitor dirz si perseverent. Asemeni unui artist adevarat, cu viata lui, in viata, i-a dat vlaga acelei pietre necioplite. Ea a devenit, fara voie, maleabila.... a prins forme frumoase, incontestabil de frumoase. A fost expusa intrun loc sfint si vechi de milenii. Un timp, trecatorii se opreau uimiti s-o vada. N-o cunoscusera niciodata asa.... stiau ca undeva, in timp, existase o stinca, existase ceva la care nu se puteau opri. Era rece, distanta. Din adincul inaltului ei ii privea dispretuitoare, pina atunci...
           Acum se uitau fascinati in ochii pietrei..... privirile ei triste si calde imprejmuiau molcom orizontul. Flori de mar ii atirnau pe gene iar firul ierbii se juca vesel imprejuru-i.....  Parea ca totul se intimpla intr-un tablou de Aman. Era prinsa ca-ntr-o hora, o hora interminabila, ce se-nvirtea mereu, mereu.... Totul in juru-i se deforma, lua forme nedefinite..... era ametita, era obosita dar hora continua si ea nu se mai putea opri...  
           Deodata se facu noapte, in ochii ei si cazu tot mai adinc, in negura. Inota acum intr-o materie viscoasa si totul i se impotrivea. Nimic pe lume n-o mai putea ajuta sa iasa din acele negre nisipuri miscatoare. Murise....murise pentru viata si, totusi era constienta. Mintea-i lucra febril, compunind planuri de evadare pe note muzicale. Ar fi vrut sa se salveze in acordurile intime ale unui “TIME”(PINK FLOYD)...inota, inota inca incapatinata, in negura informa, sperind sa inceapa sa vada din nou, sa auda, sa simta.... Simti! Simti ceva moale si cald si inima incepu sa-i pulseze cu rapiditate. Era.....unul, doua, trei, patru, cinci.... deodata o smucitura o trase afara din negura cleioasa. Uimita, se uita sa vada ce era asa de cald si moale in mina sa... Era o mina, o mina buna si salvatoare.... era mina care-o crease, care-o modelase, mina care-i daduse viata si sentimente, frumusete si sensibilitate.

            ERA EL, CIOPLITORUL DIRZ SI PERSEVERENT.!!!
                                                             (1977)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copil ieri, copil azi

Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași,...