duminică, 10 noiembrie 2013

Caligrafia unui noiembrie ingandurat

E toamna... e noiembrie... un noiembrie ce a fost bland in primele sale zile. Soarele a scris pe cer roiuri de zambete ingaduitoare. Cu foarte multi ani in urma, undeva, pe o straduta apropiata de centrul orasului meu natal, intr-o casa aratoasa, dar nu extravaganta, un poet infrunta angoasa, plumbul apasator al toamnei, aruncand un lemn in foc spre a dezmorti odaile reci si umede, privind pe fereastra stropii taiosi de ploaie prelingandu-se de pe streasina.

Presimtind plecarea soarelui, mi-a venit deodata dor de poezie, nu de oricare, ci de poeziile sale. Curtea aceea ingusta, casa cu ferestrele spre Soare-Rasare, apoi parcul din apropiere- un parc trist, inlacrimat. Salcia, batrana salcie sub care, candva, inspiratia se cobora asupra acelui poet, a pierit de cativa ani, dupa veacuri pe care le-a infruntat onorabil.


Blandetea lui noiembrie, incredibila si amagitoare, s-a diluat deja si astept acum ca plumbul sa ia in stapanire fiecare coltisor. Gandurile mi se impletesc strans, inclestandu-mi sufletul. Astept. Incerc sa-mi eliberez mintea, sa fac ca in locul gandurilor apasatoare sa se aseze speranta. De-ar mai fi file albe, as scrie pe ele, mi-as scrie visele, poate astfel ele, capatand forma concreta, ar deveni, pe nesimtite, realitate.

3 comentarii:

  1. Da, Bacovia... am intrat in anotimpul lui!

    RăspundețiȘtergere
  2. da, asa e .....

    nu uita insa, avem un ...''pui'' de salcie acolo...din salcia lui Bacovia....

    RăspundețiȘtergere
  3. De la o vreme incoace, sfarsiturile e an mi se par false, artificiale... De cand iarna e tot mai mult ca vara, am senzatia ca cineva chiar a furat Craciunul... Da, stiu, vorbeam despre noiembrie... :|

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...