joi, 7 noiembrie 2013

Puțin prin junglă

Adevarul e ca nu ma asteptam ca hatisul de legi si obligatii pentru cei ce demareaza o afacere sa fie atat de alambicat, cel putin nu pentru o simpla intreprindere individuala. Dar se pare ca ce e complicat abia de acum incepe si o sa-mi prind urechile in registre si evidente de tot felul. Intr-adevar, exista o satisfactie sa muncesti pentru tine (vorba vine, ca jumatate muncesti si pentru a plati taxe statului), dar asta iti acapareaza mai mult mintea decat un job obisnuit, ca angajat al altcuiva. Pentru ca nici macar noaptea in vis nu reusesti sa iti eliberezi mintea. Am ajuns sa visez procente, contracte si probabil in curand voi incepe sa visez inspectii fiscale. Stiu, subconstientul lucreaza si, saracutul, e supus unui flux informational abundent, dintr-o sfera mai putin placuta.

Felul meu de a fi, lucrurile care imi plac sunt atat de diferite, nu ma potrivesc noului statut si incerc sa scot la suprafata si ceea ce nu credeam ca as putea avea. Reusesc sa ma mai relaxez doar cand citesc, caci nu am renuntat la asta,e gura mea de oxigen. Altfel, mintea imi fuge mereu la toate cate le am de facut. Si inca nu am intrat in paine, mai am cateva chestii de rezolvat. Bani ne-au trebuit destui pana acum si inca am mai avea de facut ceva investitiii in lucruri mai marunte, dar necesare. Ce sa spun, deocamdata nu pot spune ca sunt foarte incantata, v-am mai spus, nu e vorba de placere, ci de nevoie si atunci datele problemei sunt mai complexe si dau dureri de cap.



Am reusit totusi, intr-o binevenita inspiratie, sa scriu recenzia cartii Badenheim 1939, intre timp, am mai terminat de citit o carte si voi scrie si despre ea, doar ca, momentan, ceea ce am scris se afla in caietul meu si nu ma mai simt apta la ora asta sa transcriu. Maine sper sa reusesc sa ajung si eu la posta sa expediez cartea castigatoarei concursului de saptamana trecuta. Imi cer scuze, dar intre drumuri pe la banca, fisc, imprimari, stampile si altele asemenea, nu ma puteam ocupa si de asta, prea mi-a fost mintea solicitata.

Cireasa de pe tort a fost numerotarea registrelor, de la 1 la 100, pe pilot automat, fara sa am voie sa gresesc. Daca restul au mai fost cum au mai fost, asta a insemnat un automatism in care cazuse creierul meu si parea ca ar fi de ajuns o singura atingere sa ma bulversez complet, sa-mi ies din ritm. Mi-ar fi placut ca undeva sa existe mai multe instructiuni, asa, ca pentru prosti, despre completarea formularelor, despre fiecare pas ce trebuie facut. Dar nu, cand intri intr-un birou, dupa ce spui ce vrei, esti intrebat repede daca ai facut aia si aia, de parca tu ar trebui sa stii ce aveai de facut si nu te duci acolo ca sa te si informezi. Iar daca indraznesti sa intrebi ceva, cu mici exceptii, esti repezit imediat, ca doar tanti de acolo nu are cum sa le stie pe toate, ea are atatea pe cap si nu are nicio treaba cu ce vrei tu sa intrebi, tocmai ce-a venit de la scos cartofi. Daca mai intrebi cine ar fi in masura totusi sa-ti raspunda, se poate enerva si mai rau, de unde vrei sa stie ea...?

Oricum, fain a fost sa merg cu metroul atatea statii, cred ca as fi in stare sa merg zilnic, cate o ora, ca sa citesc, dar nu la ore de varf.

Ei, s-a facut tarziu, hai sa mai las si pe maine. Trebuie sa-mi odihnesc si eu mintea. Noapte buna!

3 comentarii:

  1. Esti o tanara care si-a propus sa inceapa o activitate lucrativa pe cont propriu. Te asteptai ca statul, prin toate mecanismele sale, sa te sustina in vreun fel?... In Romania un business conteaza doar in momentul in care (si numai daca) genereaza venituri la buget, ori creeaza capital politic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma asteptam la sustinere financiara, dar macar in ceea ce priveste informarea speram sa fie mai bine. Nimeni nu-ti spune ce ai de facut dar in schimb te sanctioneaza daca nu ai facut. De exemplu, ma chinui sa-mi dau seama ce formulare tipizate am nevoie ca sa fiu in regula. In afara de cele doua obligatorii, ar mai fi si altele si nimeni nu-ti spune care. Mai e varianta sa tii toate evidentele posibile, dar cred ca o iei razna. Probabil daca as fi stiut dinainte toate cate va trebui sa fac nu ma mai hazardam.

      Ștergere

Un fel de come back deși n-am plecat nicăieri (despre cărți, școală și altele de-ale vieții)

Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...