Oricât ar părea de incredibil, este prima mea întâlnire literară cu Neagu Djuvara- o întâlnire plăcută, mulțumitoare. Din postura de cititor, paginile ce se succed cu repeziciune par clipe dintr-o seară petrecută la gura sobei, în salonul unei case zidite la începutul secolului trecut- trec repede și sunt dense, puternic impregnate cu spiritul epocii.Cartea cuprinde patru povești. Nu într-atât de deocheate pe cât fusesem înclinată să cred că sunt, frumose în simplitatea lor și în curgerea molcomă a frazelor- poveștile și amintirile lui Neagu Djuvara sunt țesute din firele întortocheate ale memoriei, ale unei memorii surprinzătoare, pe care nu știu dacă să o invidiez sau nu. O fi bine sau o fi rău ca, după aproape un secol de viață să porți în amintire fiecare clipă cu atâtea și-atâtea detalii? Este plăcut sau, dimpotrivă, dureros, să privești astfel în urmă? Nu voi căpăta un răspuns la această întrebare, cel puțin nu acum.
Așa cum spuneam, aceste fire ale memoriei sunt întortocheate, ele nu lasă loc unei depănări perfect cronologice- fac salturi, ocolesc, se-ntorc acolo de unde porniseră. Portrete fin schițate, întâmplări și locuri de demult. Toate sunt însuflețite de forța narativă inepuizabilă. Amintiri și povești. Sau amintiri ce nasc povești. O viață atât de bogată în întâmplări pare că nu mai are nevoie de sprijinul imaginației pentru a da culoare evocărilor.
Am avut parte de câteva ceasuri de lectură pline de savoare, ce mi-au adus un câștig spiritual dificil de cuantificat. Am încercat să culeg puțină înțelepciune, lucru care nu știu dacă mi-a reușit- un demers pe care, uneori voit, alteoripe nebăgate de seamă, îl fac alături de fiecare carte pe care o citesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu