luni, 6 decembrie 2010

Plimbare cu nervi

A-ti scoate copilul mic la plimbare cu caruciorul in Bucuresti poate fi o adevarata aventura uneori. Mai ales daca nu ai un parc in apropiere unde sa ajungi cat mai repede fara sa intampini prea multe obstacole. Sau daca trebuie sa ajungi undeva la o distanta ceva mai mare si alegi sa mergi pe jos. De ce? ...pentru ca lipsa locurilor de parcare, dar si nesimtirea soferilor care isi lasa masinile pe unde apuca te obliga sa mergi pe carosabil ca deh, pe trotuar nu ai pe unde din cauza lor. In cazurile fericite in care soferii care parcheaza pe trotuare se gandesc sa lase ceva loc liber prin care o persoana sa poata trece, mai inghesuit, ce-i drept, nu poti incapea cu caruciorul. Spun cazuri fericite pentru ca de multe ori nu poti trece nici fara carucior, caci sunt "destepti" care blocheaza toata latimea trotuarului. Nu de putine ori am intalnit in Piata Victoriei, colt cu str. Buzesti o gramada de masini parcate pe trotuar, la o distanta infima una de cealalta, printre care turma de pietoni scapata de la semafor cu greu isi facea loc sa treaca, creandu-se o aglomeratie nedorita. Va inchipuiti cum reuseam eu sa trec avand caruciorul de impins...imi incercam norocul pe langa fiecare masina pana reuseam sa gasesc un spatiu suficient de mare sa pot trece. Noroc ca la drumuri din astea imi iau caruciorul sport, cel mare fiind mult mai greu de strecurat prin asemenea locuri. Sa va mai spun si de cei care parcheaza in dreptul trecerii de pietoni, unde bordura de regula este mai aproape de nivelul strazii? iar eu trebuie sa ocolesc una, doua, trei masini pana gasesc un loc pe unde sa pot urca pe celalalt trotuar, in timp ce sunt amenintata de pericolul ca o masina sa vina si sa nu poata trece de mine? plus ca urcarea pe trotuar nu mai e atat de usoara ca prin locurile special amenajate, caci bordura este inalta...si uite asa fac muschi si mai ales imi fac nervi incercand sa ajung undeva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...