Dulce-amaruie....

Nu, nu e vorba de vreo gutuie. Asa am simtit ziua ce isi revarsa peste noi ultimele clipe. Ultima zi  de vara in toamna... Am stat in soare, am incercat sa adun cat mai mult din el, sa-mi tina de cald in zolele ce-or urma.  Am trait din plin minunatele ore, stiind ca sunt ultimele din acest an cu un soare atat de bland, de generos. Si, tainic, am pomenit canicula din vara, de care mai ca mi-e dor. Asa sunt eu. Nu ma pot oprii sa regret anotimpul meu drag. Si nimeni nu ma poate convinge ca vreun alt anotimp ar fi mai frumos. Mai ales daca e vorba de iarna cea geroasa, de care de pe acum mi-e teama, numai cat imi imaginez gerul, viscolul. O fi avand frumusetea ei si iarna, nu zic ca nu, dar.... Acum, sa-mi scuzati greselile de scriere, tastatura tactila imi acopera textul si, daca dublez vreo litera sau sar vreo bara de spatiu, sa nu va fie cu suparare si sa nu credeti ca nu stiu a scrie.  Vazut-am in articolul precedent cam multe greseli zgarietoare si drept sa spun m-am simtit cam prost, am stricat textul. :)


Dar azi, spre seara, privind soarele coborand incetosor spre asfintit si simtind la fel de incetisor cum se lasa asa, nitica racoare,  m-a cuprins parca jalea. Priveam si nu-mi vdenea a crede, nu puteam spune exact ce trebuia sau nu sa cred. Mi-am luat ramas bun d la el, de la soare, i-am marturisit ca-l voi astepta cu inima stransa pana ce frate-sau, soarele cu dinti, se va indura sa-l lase sa se intoarca.


A fost o zi dulce-amaruie.... precum gutuia, da.... dar gutuile sunt cam tari. Le prefer sub forma de dulceata.... Chiar, de muuuuuult nu am mai mancat dulceata de gutui. Si  cum nici mustnu am baut inca, nu poate fi toamna ca la carte.