Hmmm... multe ar fi de spus despre aceasta carte, despre stilul inedit al acestui autor contemporan. Cartea de fata a aparut insa cu treizeci si ceva de ani in urma si a fost, la vremea respectiva, cam controversata, aspru criticata de regim, incat, dupa lecturarea ei, eu ma mir ca totusi a vazut in acea vreme lumina tiparului. Incerc sa ma inchipui in epoca respectiva si, confruntand cele citite cu ceea ce era atunci si ceea ce se cerea de la o opera literara, nu pot sa ma arat decat socata. Dar socata as putea fi in oarece masura si cu mintea de azi, din epoca prezenta. Deoarece este un roman inedit, cu totul diferit de cele citite de mine si nu-s multe, dar nici putine, iese vadit din tiparele clasice, iar ideile ce razbat, adesea greu de digerat, cat si subiectul, ambiguu, atipic, firul narativ compus si descompus, cu cotituri neasteptate si, intr-un fel, nepotrivite, daca l-am trece prin prisma trasaturilor unui roman clasic. Dar nici nu se doreste a fi un roman obisnuit, ce urmeaza anumite directii si tipare prestabilite, dupa cum o spune si autorul insusi, ce dialogheaza cu cititorii printre randuri, printre alte idei sau subiecte ce compun romanul in sine. Divagatiile acestea mi s-au parut mai mult decat interesante, o interactiune intre autorul-narator si cititor, pe marginea sau, uneori, in afara granitelor subiectului cartii este o tehnica atragatoare, desi pana acum nu ma gandisem la aceasta si, in orice caz, nu ma gandeam ca as aprecia asa ceva.
De altfel, la inceput, sincera sa fiu, mi s-a parut greu de parcurs cartea aceasta. Mai ales avand doua volume, dupa ce citisem vreo 40-50 de pagini, inca ma gandeam sa abandonez, sa ma antrenez in ceva mai fluid, mai pasionant. Caci actiunea si personajele, mai ales in prima parte, au ceva insipid, banal, plictisitor chiar, eu asa le-am perceput. Si atunci am lasat epicul in plan secund si am incercat sa diger stilul, ideile. Ulterior, pe masura ce ma adanceam in paginile cartii, a inceput sa ma atraga si firul epic, cuprinde mai intai un fel de poveste de dragoste, cu elemente bizare si protagonisti pe masura, atat in ceea ce priveste comportamentul lor, cat si in privinta evolutiei relatiei. El- Traian-Liviu Grobei, un ins sters, banal, fara calitati evidente, nascut parca sa fie sluga, ea- Lelia-Haretina Crainiceanu, o tanara superba, dorita de toti barbatii. Doua firi si doua persoane intr-un vadit, suparator contrast. Chiar si numele lor sunt sugestive pentru a le oglindi imaginile, li se potrivesc perfect. Cum se contureaza povestea de dragoste, daca o putem numi asa si ce turnura ia relatia lor, nu va pot spune, risc sa ma lansez in povestire si tocmai asta vreau sa evit. Pot spune doar ca, asmenea intregului roman, acesti doi eroi exced tiparele obisnute, uimesc prin reactii, prin ceea ce fac, chiar si atunci cand e vorba de actiuni banale.
A doua parte debuteaza in al doilea volum, cand atentia cade brusc pe cu totul altceva decat pana atunci. Ca sa va dau niste repere, desi nu e usor fara sa stric surpriza, in prim plan se afla adoratia pentru un personaj disparut dintre cei vii, ciudat, neinteles de marea majoritate a celor ce l-au cunoscut, ce a lasat posteritatii o cantitate imensa de scrieri, scrisori si alte documente, ilustrand o conceptie originala despre viata, despre oameni, despre el, fanatism, bizarerii, idei inspirate de opera lui Nietzsche. Asistam la o transformare a lui Grobei, declansata de aceste scrieri ori poate doar existenta in stare de latenta pana atunci in interiorul nu usor de deslusit al acestui personaj, care, de altfel, de la bun inceput are o ciudatenie a lui.
Obsedant, provincia, calitatea de provincial apare ca un fel de leit-motiv, ca si cum apartenenta la ea ar fi o trasatura decisiva, determinanta. De remarcat sunt si ideile, conceptiile ilustrate, un fel de meditatie deghizata asupra societatii.
Nu stiu daca o sa va placa, pe mine m-a cucerit pe parcurs dupa cum va spuneam. Ma asteapta si opere mai vechi si opere mai recente ale lui Nicolae Breban pe care le voi parcurge cu un deosebit interes.
Lectura placuta!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce rămâne din noi
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl...
-
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu