duminică, 14 septembrie 2014

Gustând trecutul meu de mâine

Foto credit
De vreo două săptămâni mă lupt cu Demonii lui Dostoievski. Mai am puțin din primul volum, merge destul de încet lectura, pentru că nu se poate citi o carte ca aceasta la fel cum se citește un roman polițist, de exemplu. Nu e nicio grabă, o voi termina eu până la urmă. Doar că de luni începem activitatea și se cam duce timpul liber. Iar serile coboară din ce în ce mai devreme peste oraș, peste parcurile în care mă pierd citind pe câte o bancă sau, în lipsă, chiar pe jos, pe tartan.


Schimbări importante avem în acest nou an școlar, mai concret, am schimbat grădinița pentru a fi la domnișoara noastră educatoare, care s-a transferat începând cu acest an. Așa că, de luni, drumul la grădi va fi ceva mai lung, incluzând și câteva stații de metrou. Cred că mai greu îmi este mie să mă adaptez la ceea ce e nou. Cea mică e încântată, nici nu vrea să mai audă de vechea grădiniță, dacă acolo nu o găsește pe domnișoara ei. Iar eu am vrut să mențin un anumit stil, o anumită linie în pregătirea ei. Efortul pe care îl facem în ceea ce privește drumul credem că va fi compensat de anumite avantaje în sens educațional. Vom vedea cum va fi.

Aceste două săptămâni în care vara a refuzat să ne părăsească de tot au fost marcate de un sentiment al sfârșitului, cel puțin în cazul meu. În sensul că am profitat să mai port anumite obiecte de îmbrăcăminte, cu gândul că cine știe când le voi mai purta, că mult mai e până la următoarea vară. Cu bucurii, cu emoții, cu griji și greutăți, viața curge, chiar mult mai repede decât aș vrea eu. Un amalgam de trăiri de intensități diferite, o permanentă neliniște dublată de o anumită apăsare a evenimentelor- cam așa se prezintă prezentul meu, trecutul meu de mâine.

7 comentarii:

  1. Sper să-ți placă Demonii. Mie mi s-a părut la nivelul romanelor Frații Karamazov și Crimă și pedeapsă.
    Ah, îi compătimesc pe părinții care au copii de școală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place, dar deocamdată n-aș putea spune de ce. Totodată, mă și obosește. Totuși, am terminat primul volum, am rezistat, și asta nu dintr-o ambiție, așa ceva îmi cam lipsește, ci dintr-un motiv încă nedefinit. Iar acum, trecând la al doilea volum, parcă încep să fiu copleșită, dar și entuziasmată într-o oarecare măsură. Presimt că îmi va fi tare greu să scriu despre romanul acesta. Sau... deja am înceut, fără să vreau?

      Ștergere
  2. ...trecutul de mâine!!!...
    - ,,Și ieri va fi o zi" (Mircea Nedelciu) - .
    Așa este: viața curge, cu toate ale ei...
    O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc asemenea!
      Frumos spus, iar eu încă n-am ajuns să îl citesc pe Mircea Nedelciu, în pofida recomandărilor.

      Ștergere
    2. Citiți-l!... Există ,,pustiuri" sufletești care trebuie musai cultivate!

      Și încă ceva: poza însoțitoare îmi amintește că ieri a fost ziua lui Bacovia...

      Ștergere
  3. Sigur ca o citesti greu. Cartea e o dezbatere de idei intre diversi utopisti de sec. XIX, conservatori rusi fara orizont, si un samanatorism pravoslavnic care-i facea cu ochiul lui Dostoievski, dar care pare la fel de inept din perspectiva noastra actuala. Daca nu ai un interes special in intelegerea utopiilor revolutionare care au animat Rusia sec.XIX, si fondul ideologic pe care s-au manifestat ele, e o lectura peste care poti sa sari. Romane ca acesta au fost promovate de propaganda sovietica ca fiind geniale (e drept ca nu e rau scris) pentru ca erau foarte convenabile: criticau societatea ruseasca conservatoare, adica dusmanul burghez, aratau greselile socialistilor utopici sau nihilistilor, adica dusmanii de stanga ai comunistilor (inca si mai periculosi), iar "samantorismul" convenea nationalismului integrat in propaganda comunista. Asa a ajuns Demonii pe o lista de "must read", desi in realitate nu e chiar asa de "must".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru precizările făcute. Adevărul este că eu prea puțin mă documentez în ceea ce privește istoria cărților pe care le citesc. Iar cât privește cartea aceasta, am pornit la drum fără să citesc măcar o recomandare, fără să am habar de subiect. A fost hazardul cel care a ales ce carte urma să citesc, eu fiind în acel moment nehotărâtă.

      Ștergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...