sâmbătă, 6 decembrie 2014

Klaus Iohannis- Pas cu pas

Apărută, după știința mea, la începutul campaniei electorale, cartea aceasta s-a dorit a fi, cred eu, o formă inedită de transmitere a unui mesaj, de prezentare a celui ce-și dorea să devină președinte al României, dezvăluind ceea ce este necesar a se ști despre omul Klaus Iohannis- fără can-can-uri, fără intruziuni în intimitate ce depășesc limitele decenței-, dar și despre parcursul său profesional și politic, precum și viziunea sa asupra drumului pe care România ar trebui să îl parcurgă pentru a deveni așa cum toți ne dorim. Cartea este scrisă concis, fluent, emană seriozitate și pot spune că am găsit în ea ceea ce intuisem în prealabil la omul căruia i-am acordat votul și încrederea mea. Oricum, am citit-o într-o cu totul altă cheie decât procedez de obicei, fără a căuta să descopăr valoarea literară.


Incursiunea în anii copilăriei și ai adolescenței mi-a explicat parțial de ce smțeam o atât de mare apropiere, de ce mă simțeam reprezentată de replicile date contracandidatului și de celelalte discursuri. Klaus Iohannis, pe vremea când timpul era ceva mai generos cu el, era un cititor înrăit, cum chiar el mărturisește. Valorile morale și principiile pe care le-am intuit au avut ca izvor și această perioadă de formare ca om. Am rămas impresionată și de transformările orașului pe care l-a administrat timp de 14 ani. E incredibil cât de simplu a părut a fi realizat totul, așa cum ar putea fi și în celelalte orașe ale țării, dacă ar exista voință.

 Cât privește proiectul său politic privind România, pașii descriși mi-au părut și ei simpli, firești, dar totuși, atât de greu de implementat. Problema, din punctul meu de vedere, constă într-o bună măsură în mentalitate. Nu se poate nimic schimba prin voința unui singur om, chiar dacă acesta stă pe cel mai înalt fotoliu al statului. Mi-ar plăcea însă să trăiesc în România pe care o prezintă Klaus Iohannis și sper ca într-o zi ea să devină realitate. Căci nu e nimic fantasmagoric, doar dificil de pus în practică. Eu sunt entuziastă și plină de speranțe.

4 comentarii:

  1. Pai si mie imi placea sa citesc ff mult cand eram copil si adolescent in decursul anilor mei formativi insa nu cred ca acele lecturi mi-au deschis asa niste orizonturi in propria mea mentalitate de nivel sa am idei serioase despre imbunatatirea serviciilor dintr-un oras cu mine in fruntea lui ca primar, sau mai rau dintr-o intreaga tara plina de oameni cu mine in fruntea lor ca presedinte...dar asta e poate pt ca eu am avut de mic o mentalitate de functionar birocrat care nu mi-a ingaduit prea multa imaginatie, de ex sa imi inchipui populatia unei tari ca fiind alcatuita dintr-un popor de zane si pitici, iar eu personal sa fiu leaderul lor, asa ca Oberon sau ma rog macar sa fiu consortul sefei zanelor,
    Titania ! Zau, din acel vis al unei nopti de vara eu nu m-am putut niciodata identifica cu leadershipul, nici cel al poporului de zane nici cel al oamenilor, ca de ex Tezeu, ducele intelept al Atenei...eu drept sa zic m-am identificat mai mult cu Lisandru, cel care era indragostit ba de Hermia ba de Elena, si un pic si cu Nick Bottom alternand asa in dialog cu Francis Flute ! Ma rog, nici in cazul altor lecturi nu ma identificam eu prea mult cu leadershipul administrativ politic...dar zau cand ma gandesc la mine ca Lisandru...ce mult il iubeam de fapt pe Francis Flute in rolul lui Thisbe...chiar mai mult decat pe Hermia sau Elena...asta era visul meu ingust si mediocru de mic burghez de fapt, sa fiu independent si sa nu depind nici de Tezeu nici de Oberon, si doar sa ma joc asa cu gandul ca eu ca gentilomul Lisandru as fi avut sansa sa schimb pozitia cu Nick Bottom, asa ca in Print si Cersetor, pt a
    avea oportunitatea de a interactiona cu Francis Flute !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce misto, pana acum nu stia mai nimeni ca a scris carti, Nu zic ca omul nu are potential sau capacitate, dar nici nu pot sa cred in figurile importante aparute din senin.

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am citi cartea si recunosc...
    Eu, mi-as fi dorit niste explicatii palpabile de la cetateanul Iohannis...in legatura cu casele lui...cu cele doua Hotariri judecatoresti, care dovedesv modul ilegal in care le0a obtinut...dar, nimic...
    As fi naiv, sa cred ca presedintele ales, care pleaca la drum, cu fapte penale grave ( asa spune Tribunalul Brasov) , precum Traian Basescu si a lui flota, va reusi sa construiasca ceva bun...
    Respect votul majoritati, dar nu mi-am facut vreo iluzie...Timpul imi va da sau nu dreptate...

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea, noi avem vointa. Noi, toti. Pentru ca vointa este o virtute cu care oricine se naste. Problema este ca nu avem pe nimeni care sa ne convinga ca avem :)
    E natural. Dar lucrurile simple, sunt cele mai greu de realizat.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...