sâmbătă, 28 martie 2015

Din jurnalul meu de cititor

Photo credit
După o astfel de carte- Deșertul tătarilor- este dificilă alegerea celei ce îi va urma în șirul lecturilor. Mai întâi voi trece la frunzărirea câtorva începuturi, punând la loc, pe rând, cărțile în raft. E un fel de blocaj, sau poate forța cărții este prea mare, atmosfera sa prea lipicioasă. Un gol se deschide și o acută nemulțumire. Pe de o parte, aș vrea ceva mai ușor, care să mă ajute să mă destind. Pe de altă parte, acel ceva nu se ridică la înălțimile impuse, apare ca o bagatelă în fața acestei capodopere. Dificil moment. Voi ieși să mă plimb (de nevoie) prin ploaie, încercând să-mi limpezesc gândurile și să pregătesc terenul pentru o nouă poveste care să mi se insinueze în suflet.


                                                                     * * *
Am revenit. Nu neapărat  mai limpede, ci marcată de o senzație și de uluirea ce-i urmează- conștientizarea lipsei unei cărți, când eram convinsă că ea e acolo, iar eu trebuie doar să o scot din geantă și să citesc din ea. Căutarea mea continuă. Nu e simplu să găsești exact cartea care să se lase explorată într-un moment anume. Poate mai trebuie să las apele să se așeze, pentru ca barca să plutească nestingherită. Rafturi întregi par inabordabile. Uneori îmi propuneam un anumit format sau o anumită editură și alegeam ceva. Acum nu reușesc să-mi fixez criterii. Ascult ploaia cum înmoaie praful și-l mută de ici, colo. Până la asfințit, mai pot coase la goblen și poate-acolo voi găsi ideea salvatoare. Din păcate, mi-e imposibil să-l termin până la ziua bunicii mele.

3 comentarii:

  1. Așa de mult ți-a plăcut Deșertul tătarilor? Am avut câteva tentative de a o citi, dar am rămas numai cu intenția. Acum îmi dai impulsul de mă apuca de ea, neapărat. :)
    Mă întreb dacă ai găsit cartea potrivită „de după”. Totuși, e bine să mai trăiești un pic cu o carte care te-a impresionat, pentru că nu se întâmplă asta în fiecare zi. Și, dacă ai timp, să scrii despre ea cât mai repede, pentru a păstra impresiile cât mai vii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut foaaarte mult. Am scris despre ea la cald, dar nu am publicat încă textul, e pe caiet. Nu glumesc. :)
      Nu știu dacă am găsit cartea cea mai potrivită, dar evident, nu puteam rezista mult fără să citesc. :)

      Ștergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...