Din jurnalul meu de cititor

Photo credit

După o astfel de carte- Deșertul tătarilor- este dificilă alegerea celei ce îi va urma în șirul lecturilor. Mai întâi voi trece la frunzărirea câtorva începuturi, punând la loc, pe rând, cărțile în raft. E un fel de blocaj, sau poate forța cărții este prea mare, atmosfera sa prea lipicioasă. Un gol se deschide și o acută nemulțumire. Pe de o parte, aș vrea ceva mai ușor, care să mă ajute să mă destind. Pe de altă parte, acel ceva nu se ridică la înălțimile impuse, apare ca o bagatelă în fața acestei capodopere. Dificil moment. Voi ieși să mă plimb (de nevoie) prin ploaie, încercând să-mi limpezesc gândurile și să pregătesc terenul pentru o nouă poveste care să mi se insinueze în suflet.


                                                                     * * *
Am revenit. Nu neapărat  mai limpede, ci marcată de o senzație și de uluirea ce-i urmează- conștientizarea lipsei unei cărți, când eram convinsă că ea e acolo, iar eu trebuie doar să o scot din geantă și să citesc din ea. Căutarea mea continuă. Nu e simplu să găsești exact cartea care să se lase explorată într-un moment anume. Poate mai trebuie să las apele să se așeze, pentru ca barca să plutească nestingherită. Rafturi întregi par inabordabile. Uneori îmi propuneam un anumit format sau o anumită editură și alegeam ceva. Acum nu reușesc să-mi fixez criterii. Ascult ploaia cum înmoaie praful și-l mută de ici, colo. Până la asfințit, mai pot coase la goblen și poate-acolo voi găsi ideea salvatoare. Din păcate, mi-e imposibil să-l termin până la ziua bunicii mele.