The Bell Jar, Sylvia Plath

Remarcasem de ceva timp această carte datorită destinului nefericit al scriitoarei, iar eroina Clopotului de sticlă, Esther, are o tentativă de sinucidere căreia îi supraviețuiește, în mod surprinzător. La început, n-am fost foarte impresionată. Istorisirile unei tinere de 19-20 de ani privind întâmplările din viața ei cotidiană- întâlniri, flirturi, petreceri etc.- nu mi se păreau a avea substanță și îmi lăsaseră senzația de superficialitate, întrebându-mă ce-o fi având atât de special cartea aceasta de este atât de lăudată. Mi-a fost imposibil să disociez romanul de viața reală a autoarei, încât, în cele din urmă, am privit totul prin lentila finalului trist al Sylviei Plath. Practic, în mintea mea, am înglobat totul într-o mare poveste.

The Bell Jar surprinde universul interior al lui Esther și lumea din jur așa cum o vede ea, dezamăgită de non-sensuri, de zădărnicie, de eșecuri, de cutume sociale cărora nu vrea să li se supună. Își privește viitorul nu cu teamă, ci cu lehamite. Și atunci asupra ei coboară acest clopot de sticlă, prin care percepe totul altfel.
De fapt, mie nu mi s-au părut foarte diferite percepțiile ei. În multe dintre ele le-am regăsit pe ale mele și atunci am început să privesc altfel întreaga narațiune și să-i descopăr profunzimile. Tentativa de sinucidere a lui Esther survine fără prea multe justificări prealabile, după o serie de dezamăgiri, dar evidentă este dorința ei de a face asta, analizând diferite moduri în care ar putea acționa. Pentru Esther, lumea pare un vis urât, deși, în aparență, n-ar avea motive să-și dorească moartea. Nu e ușor să înțelegi ce simte un sinucigaș și, de această dată, urmărind fluxul interior al lui Esther, atât cât lasă să străbată din istorisirea sa, este și mai greu să identifici resorturile unei astfel de dorințe, care nu se înscriu în cele uzuale. 

Romanul înfățișează o psihologie a căderii și a revenirii, marcată de temeri și incertitudini, într-un limbaj accesibil și fluid, pe un ton ușor zeflemitor și melancolic, totodată. Trăirile lui Esther sunt un amestec bizat de imaturitate și ironie, vocea sa adolescentină umplând fiecare spațiu  liber cu propriile-i concluzii asupra diferitelor situații cu care se confruntă. Nu știu dacă  prin observațiile mele voi reuși să stârnesc cuiva interesul, deoarece mă văd în imposibilitatea de a reda fidel atmosfera romanului. Luate separat, decepțiile lui Esther n-ar fi fost capabile să declanșeze tulburări grave. Dorința de a deveni o poetă renumită pare și nu prea țelul suprem al existenței sale. Esther își dorește să scrie, încearcă să-și contureze chiar și un roman, dar subit se instalează o stare apatică și ea nu mai reușește să doarmă, nici să mănânce și nici să scrie. Ca și cum sufletul i s-ar fi golit brusc, ca și cum dorințele și instinctele ar fi părăsit-o. Își dă seama de cât de puțină este experiența ei de viață, de fapt, și, în același timp, o îngrozește ipoteza de a se transforma, cândva, în soție și mamă, cu preocupări mediocre, de casnică fără perspective. 

Dezinvoltura cu care Esther își istorisește această perioadă searbădă a vieții este cel puțin interesantă. Într-un fel, se simte o anume detașare- poate pentru că sentimentele par să lipsească. Dacă mă gândesc mai bine, aceasta ar putea fi una dintre trăsăturile esențiale- iubirea lipsește, astfel că nu putem vorbi nici de atașamente, nici de păreri de rău. Atmosfera are o anumită răceală care provine din tonul lui Esther, dar și din modul în care ea vede lumea și pe cei din apropierea sa. Elementele care atrag sunt greu de identificat, pentru că totul pare să indice repulsie- radiografia unei tulburări psihice, imaginile deloc plăcute dintr-un azil pentru persoane cu astfel de probleme. Și totuși, Esther atrage empatie, chiar dacă n-o poți înțelege pe deplin. Poate datorită incapacității de a disocia naratoarea de autoare, care te determină să cauți în gândurile lui Esther justificări ale gestului de mai târziu al Sylviei Plath. 

N-am citit interpretări ale altor cititori, deci este posibil să mă fi abătut de la modul unanim de receptare a cărții. Imaginile și impresiile mele se vor decanta cu timpul și cred că voi desluși mai mult decât am făcut-o în timpul lecturii. 

P.S. Aceasta este prima carte citită pe Kindle, în engleză.