Melancolie, viață, bucurie

De câte ori încerc să scriu despre altceva decât cărțile pe care le citesc,  gândul meu se îndreaptă spre vară.  E firesc, pasiunile sunt primele care ne vin în minte.  Încerc să savurez ce a mai rămas,  intens, cu nesaț,  de parcă lumea s-ar sfârși mâine.  Am tras o fugă în week-end la Bacău,  doar 3 zile în care am absorbit ultimele șuvoaie ale verii, o evadare neprevăzută. Ne-am bucurat de soare, de căldură,  de apa din piscină,  de chipurile celor dragi, am făcut și o plimbare pe jos până în parcul Gherăieşti,  din proximitatea cartierului în care locuiesc ai mei, am hălăduit un pic cu mama prin magazinele în care am simțit din plin pulsul orașului - pe scurt, am trăit, am simțit viața așa cum e, fără ca ziua de mâine să mă înspăimânte. Știu că nici frământările,  nici datoriile și grijile cotidiene nu-mi aduc vreun folos sufletesc și că,  într-un fel sau altul trec, iar eu,  gândindu-mă la ele, nu fac decât să-mi adaug riduri pe frunte și,  mai încolo, pe obraji.

Azi, la metrou, o doamnă în vârstă m-a interpelat și mi-a spus că arătăm toate 3 ca niște surori,  așa cum și ea părea cândva alături de copiii ei. I-am zâmbit și i-am mulțumit,  mândră de remarca ei.  Apropo de copii, îl felicit pe această cale pe prietenul Marian Grecu,  blogger și el în anii trecuți,  care de câteva zile a devenit tătic. Îi împărtășesc bucuria și îi urez mult succes în misiunea grea, dar frumoasă care îl așteaptă.  Uneori, nu e necesară întâlnirea în carne și oase ca să fii pe aceeași lungime de undă și viața în spațiul virtual mi-a demonstrat din plin acest lucru.  Sunt oameni pe care abia dacă i-am văzut sau nu i-am văzut deloc, de care mă simt legată prin fire nevăzute și îi consider prieteni buni.

Săptămâna aceasta s-a anunțat una ploioasă.  Eu sper totuși să ne lase timp de plimbare,  căci o consider una de vară,  totuși.  Până acum, vara a ținut cu mine, nu cu recoltele însetate,  și pot spune că am avut zile minunate, chiar dacă cei mai mulți s-au plâns de căldură.  Am tras chiulul de la munci și când începe grădinița va trebui să recuperez din greu, dar în sinea mea sunt mulțumită.  Carpe diem - e motto-ul pe care mi-l alesesem demult și pe care uitasem să-l urmez.  Mi-am reamintit la timp și am luat cât am putut din lunile acestea însorite,  din prinosul pe care natura mi l-a oferit fără să ceară în schimb decât bucurie și apreciere.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat însemnărilor mele!