Apă neagră, de Nicolae Stan

Am pornit la drum cu oarece așteptări de la romanul acesta și,  la început, am avut impresia că nu este cum îmi imaginasem eu. N-a durat însă prea mult până să constat că am în față o scriere deosebită, complexă, care ridică ștacheta literaturii de azi. Încetișor, am pătruns într-o lume zugrăvită cu precizie, cu un umor de calitate, o lume recognoscibilă și incredibilă, totodată. Epoca totalitară ce a marcat profund societatea românească, și ale cărei urmări le resimțim și astăzi, se găsește radiografiată cu luciditate în aceste pagini dense. Nimic nu-i scapă autorului în acest mozaic narativ, astfel că „Apă neagră” comportă multiple interpretări, urmărind alternanța diferitelor planuri. Este un roman surprinzător, în care frazele au naturalețe, dar par, totodată, lucrate cu migală, conturând personaje pitorești, stări de fapt sau de spirit, o întreagă lume care, în mâinile autorului, dar și în malaxorul istoriei, se comportă ca un boț de lut, frământat și modelat după nevoi.

Continuarea cronicii, pe Bookhub.