Greutatea umbrei- Raimundo Carrero. Impresii de lectură

Editura UNIVERS, 2012
Traducere- Laura Bădescu

Cartea aceasta nu este prea întinsă, dar are o anumită greutate, așa cum o sugerează și titlul, concentrând trăiri esențiale pornind de la o temă cu o profundă rezonață biblică și literară- fratricidul- temă ce nu poate fi tratată cu ușurință. Totuși, într-un număr redus de pagini, autorul reușește să redea atât cât trebuie din coordonatele poveștii, din zbuciumul sufletesc al personajului principal. Trebuie să recunosc că a fost o lectură imprevizibilă, deși știam din prezentarea cărții câte cvea despre subiect. De la început și până la sfârșit, mi-a fost cu neputință să intuiesc cursul întâmplărilor. De altfel, acțiunea nici nu este prea bogată, se petrec puține lucruri. Fiecare amănunt conturează însă calvarul interior al celui ce își ucide fratele după ce îl trădase.

Doi frați și o femeie. Un fel de triunghi, dar nu unul al iubirii, căci acest sentiment pare a ocoli sufletul impenetrabil al lui Judas. De la bun început, faptele sale sunt llipsite de justificări firești. Judas este un bărbat ciudat, mai degrabă posac, cu un suflet întunecat, încă de la o vârstă fragedă. Cautp el însuși să deslușească motivațiile actelor sale- ce a stat la baza lor? -invidia? gelozia? ura? Pentru că, la momentele respectvie, s-a lăsat pradă unor impulsuri venite din interior, nu a acționat după o logică, fie ea și una perfidă. Altfel spus, nu a avut gândirea unui criminal obișnuit. Greu, dacă nu imposibil de înțeles hățișul interior al acestui personaj.

Calendarul zilelor trecute și-al celor ce vor veni

Am făcut eu ce am făcut și n-am mai reușit să postez nimic, nici recenzia pregătită, nici alt fel de articole, nici măcar simple însemnări cum e aceasta. Săptămâna mi-a fost mai plină decât credeam că va fi, dar măcar a fost cu soare pe cer. Îl aștept și pe acela din suflet. Muncă de birou, ca de obicei, muncă de teren, în prima parte a zilei, de trei ori pe săptămână cursurile de dans ale celei mici (care adineaori pretindea să o duc și azi, dar nu se fac și astăzi). Îi place în sala de sport, e mult mai încântată decât m-aș fi așteptat, dar nu îndrăznește să încerce figuri de gimnastică mai grele- roata, șpagat, podul pe spate.

Ei, e la început, are timp să învețe, bine că îi place, căci mi se pare foarte important să facă mișcare în mod organizat. Și așa am dus lipsă de plimbări în iarna asta. Mai că-mi vine să fac și eu gimnastică pe acolo, când merg cu ea, dar mă abțin. Mie mi-ar place să urmez cursuri de genul ăsta, nu de dans, dar ceva gimnastică aerobică sau fitness nu mi-ar strica. Ceva colăcei am adunat peste iarnă și e momentul să îi dau jos o dată cu hainele astea groase de care momentan nu m-am descotorosit.

Jurnal de goblen

Începând de azi, îmi propun să țin acest jurnal de goblen- o postare săptămânală în care să prezint printr-o fotografie în ce stadiu se află goblenul la care am început să lucrez de câteva săptămâni. După o lungă pauză în această privință și cu bucăți limitate de timp afectate acestei activități relaxante, am revenit la vechea mea pasiune. Era păcat să las acest model nelucrat, din moment ce îl aveam deja cumpărat. Probabil, dacă ar fi trebuit să cumpăr unul acum, aș fi amânat și nu m-aș mai fi apucat niciodată. N-am să vă arăt deocamdată imaginea la care trebuie să ajung într-un final. Păstrez surpriza pentru atunci. Și sper să reușesc să îl termin.

O săptămână rapidă

Parcă nici n-ar fi fost, nu știu când și unde s-a dus, cert e că m-am trezit aproape la sfârșitul ei, în această mohorâtă zi de sâmbătă, a nu mai știu câta zi în aceleași tonuri sumbre- când primesc și eu porția mea de soare? Toată săptămâna am trăit febril, agitat, printre problemele curente și altele de moment. Calcule, fluturi în stomac, dar nu din ăia de-mi plăcea mie să-i am, iar acum aș vrea să mă odihnesc cu un buchet de frezii pe noptieră, dacă tot am reușit să am un dormitor eliberat de toate lucrurile în plus și noptierele goale. Nu știu ce m-a apucat de mi-a venit chef să-mi pun ghivece cu flori pe pervaz. N-am făcut asta până acum pentru că e și așa aglomerată casa, de numai ele mai lipsesc pe aici. Poate de prea multă ploaie. Mi-e dor de soare, de iarbă și de flori- de primăvară, de vară.

Lars Saabye Christensen- Întâlniri cu cititorii la Cluj și București

Aveți planuri pentru joi, 13 martie, ora 19.00? Dacă nu, vă fac eu o mică sugestie. Cu condiția să vă placă să citiți. Editura UNIVERS anunță printr-un comunicat de presă vizita scriitorului norvegian Lars Saabye Christensen în România.

Uman-Urban. Viziuni și deveniri marca Lars Saabye Christensen Let me take you down cause I'm going to Strawberry Fields, nothing is real…Vă sună cunoscut? Nu e de mirare. E greu să fi ratat Beatles-ul. Nu, nu formația. Romanul lui Lars Saabye Christensen, devenit un cult al mișcării hippie din Norvegia.

La invitația editurii UNIVERS și a Departamentului de Limbi și Literaturi Scandinave de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, între 10 și 14 martie 2014, Lars Saabye Christensen, unul dintre cei mai iubiți scriitori norvegieni, va fi în România. El va lansa noul său roman,Vizionare, tradus de Sanda Tomescu Baciu la Editura Univers.

Biblioteca bloggerului român

Dacă vă amintiți, în ianuarie, Chinezu lansa o provocare în rândul bloggerilor- un top al celor mai bune cărți citite în 2013, pentru ca apoi, pe baza datelor furnizate de fiecare dintre aceștia, să avem o imagine a Bibliotecii bloggerului român, provocare la care am dat curs imediat, deși nu eram o cititoare fidelă a blogului său. Ideea mi s-a părut atât de tentantă, încât nu am putut rezista și am realizat, cu greu, acel top. Curioasă fiind, bineînțeles, și de preferințele celorlalți, de cât de mult sau de puțin mă încadrez în tendințe.

Iată, așadar, rezultatele centralizării, care presupun că nu a fost ușoară, dat fiind numărul mare de participanți, dar și diversitatea titlurilor cele mai îndrăgite de aceștia.

Ș-a venit și primăvara

Cu alaiul ei de flori. Și cu ploi. Săracele zambile- plouate în fața chioșcurilor ce se vor a fi florării. Ghiocei prin curți. Tare mi-e drag să-i privesc așa, în grădină. Mărțișoare, mărțișoare. Toate cer soare și căldură, acea căldură slabă de primăvara, care dezmorțește inimile. Triste mai sunt străzile când plouă, chiar dacă oamenii par a nu se sinchisi- viața curge mai abitir decât ploaia.

Obiceiul mărțișorului are rădăcini puternice în mintea mea și încă nu mă pot obișnui cu ideea că în partea aceasta de țară doar fetele și femeile primesc acest mic simbol al primelor zile de primăvară. În Moldova, de 1 martie, primesc mărțișoare și băieții si fetele, cel puțin așa era la noi. Doar cu toții primim primăvara în suflete, măcar simbolic.

Cu sau fără mărțișoare, eu vă doresc să renașteți o dată cu natura și noua viață să fie și mai bună decât cea de până acum. Să ne citim sănătoși și voioși și acum și în anotimpurile ce-or mai veni!