Fratricizii- Nikos Kazantzakis

Sursa foto

Acest scriitor este unul drag sufletului meu, am citit doar trei dintre scrierile sale și le-am căutat asiduu pe celelalte. După Raport către El Greco și Alexis Zorba, am regăsit în Fratricizii spiritul aprig al lui Kazantzakis, plin de înțelepciune izvorâtă din nenumărate îndoieli. Marile întrebări pe care omul și le poate pune capătă aici expresia frământărilor profunde din conștiința părintelui Ianaros, cel care păstorește câteva sate risipite pe un munte din nordul Greciei- o Grecie sfâșiată de lupte între cei roșii- comuniștii- și cei negri- fasciștii. Dramatismul sugerat și de titlu constă în această luptă între frați, care se ucid unii pe alții  doaar pentru că fac parte din tabere adverse. Măcinată de acest puternic conflict ce măcelărește și pustiește totul în calea sa, Grecia- ea însăși un personaj ce învăluie cu spectrul său întreaga acțiune- este în pericol de a pieri odată cu oamenii săi.

De ce iubesc scriitura lui Nikos Kazantzakis

Sursa foto

Trupurile și sufletele lor au culoarea și tăria pietrei, s-au făcut una cu piatra, pătrunși de ploaie, arși de soare, acoperiți de zăpezi; și oameni, și pietre, de parcă pietrele ar fi însuflețite, iar oamenii ar fi cu toții de piatră. (pag.16)

Crucile negre de lemn erau umede după ploaia din noaptea trecută, candelele pâlpiau deasupra mormintelor, chipuri pe jumătate șterse de vreme stăteau martore, în dosul sticlei, cum că o femeie tânără și un bărbat frumos, cu mustața răsucită, fuseseră cândva și ei plini de viață.  (pag. 22)

Părintele Ianaros a mângâiat capul blond al tânărului. "O rafală de vânt, fiule. Vântul acesta a suflat și pe deasupra capului meu, cândva."
"Acum suflă pe deasupra capului tău", a continuat el, "iar ca mâine va sufla peste capul fiului tău. Mulți îi spun vântul tinereții- eu numesc acest vânt suflarea lui Dumnezeu."(pag.43)

Fratricizii, Nikos Kazantzakis- Editura de Vest, 1993

În curând la Editura Univers

Iată ce ne mai pregătește Editura Univers. Cu scurte comentarii din partea mea. 

Blestem curgerea timpului Per Petterson Traducere Karmen Balko -fragment- ”Apoi cobora întunericul devreme, aşa că nu mai era prea mult de văzut. Înăuntru, în maşină, se făcea întuneric în jurul umerilor noştri şi în jurul mâinilor noastre. Doar părul fetelor strălucea în lumina farurilor de-a lungul şoselei, în roşu şi galben, şi cifrele de pe vitezometru, şi mica lumină albastră care se aprindea şi se stingea pe sensul de trafic opus, iar noi ne opream din cântat când treceam de Skjetten şi deveneam tăcuţi pe podul de lângă staţia Strømmen”. Cu un titlu ca acesta, atenția mi-a fost captată imediat. N-am idee încă despre povestea din spatele titlului, însă sunt de pe acum dornică să citesc cartea. Dacă aș fi scris o carte, un titlu care să sune cam ca ăsta i-aș fi ales.

Jurnal de lectură și nu numai

Sursa foto

18 septembrie
Îmi place cum scrie Dostoievski, am savurat Crimă și pedeapsă, după ce, în prealabil, îi gustasem stilul în Eternul soț. Iar acum, Demonii. Două părți din trei am citit, din ce în ce mai greu pe măsură ce am înaintat. Brusc, simt că nu mai rezist, că am nevoie de ceva facil, odihnitor. Nu-mi stă în fire să abandonez după ce am parcurs atât de mult dintr-un roman, cca. 500 de pagini. De regulă, dacă renunț, o fac la început, după câteva zeci de pagini, așa cum s-a întâmplat cu Accidentul de Ismail Kadare. Totuși, ceva mă împinge către renunțare, la fel cum altceva mă trage către carte. Poate că n-am să abandonez de tot lupta. O pauză, timp în care voi citi ceva diferit, probabil că ar fi cea mai bună variantă. Și totuși, mintea mea simte nevoia de a încheia un capitol pentru a trece împăcată la un altul, la următorul.

The asking books tag

Primită de la literarybook

1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Heidi, fetița munților de Johanna Spyri

2. Ce citești acum?                                                          Fratricizii, de Nikos Kazantzakis. 

3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?

Lev Tolstoi. Fuga din rai, de Pavel Basinski.

4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?
Încă n-am identificat unul. 

5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?

Greu de răspuns. Sunt foarte multe. Numai cât îmi trec privirea peste rafturi și pot alege câteva zeci de titluri pe care ard de nerăbdare a le citi. Printre ele, Un veac de singurătate, Maestrul și Margareta, Civilizații și tipare istorice, Deșertul pentru totdeauna și lista poate continua mult și bine. Dar mai am o grămadă de întrebări. 

Gustând trecutul meu de mâine

Foto credit

De vreo două săptămâni mă lupt cu Demonii lui Dostoievski. Mai am puțin din primul volum, merge destul de încet lectura, pentru că nu se poate citi o carte ca aceasta la fel cum se citește un roman polițist, de exemplu. Nu e nicio grabă, o voi termina eu până la urmă. Doar că de luni începem activitatea și se cam duce timpul liber. Iar serile coboară din ce în ce mai devreme peste oraș, peste parcurile în care mă pierd citind pe câte o bancă sau, în lipsă, chiar pe jos, pe tartan.

Knut Hamsun- Rodul pământului

Considerat capodopera lui Hamsun, lucru care, de altfel, a fost unul dintre motivele ce m-au împins pe urmele sale, romanul acesta ar putea fi rezumat prin ideea simbiozei omului cu natura, însă ar fi prea puțin spus. Nu știu câți din cititorii de azi ar fi interesați de viața într-un ținut pustiu la poalele munților, în Norvegia, undeva la confluența secolelor XIX și XX. S-ar putea să mă înșel asupra perioadei, dar mi-am luat ca reper anii între care a trăit Knut Hamsun și anul apariției acestei cărți. Pe mine însă m-a fermecat de la bun început povestea lui Isak, care se aciuează în ținutul acela pustiu, mlăștinos, și din nimic, încetul cu încetul, muncind din greu, își construiește o gospodărie, la început simplă, rudimentară. Apoi apare și Inger, o femeie pe care defectul pe care îl are din naștere- buza de iepure- n-o lasă să se bucure de pasiunea ce o mistuie în interior.